Romani, 5, 1-10 Suntem tot in miezul unei lecturi din gandul evanghelic al Sfantului Pavel. Cred din toata inima ca veti avea rabdare sa recititi intregul capitol. Biserica restrange lectura din motive practice. Pentru ca o singura sageata sa fie in arcul propovaduitorului. Pare usor, dar cei care se pregatesc corect pentru a predica stiu []Romani, 5, 1-10Suntem tot in miezul unei lecturi din gandul evanghelic al Sfantului Pavel. Cred din toata inima ca veti avea rabdare sa recititi intregul capitol. Biserica restrange lectura din motive practice. Pentru ca o singura sageata sa fie in arcul propovaduitorului. Pare usor, dar cei care se pregatesc corect pentru a predica stiu ce zic. Onestitatea te indeamna mereu sa nu spui mai mult decat a vrut sa zica autorul. Dar inteligenta te obliga sa cauti adevarul din cuvintele marturisite de cei care au facut sa rodeasca Harul Duhului Sfant in vietile noastre. Poate ca e nevoie de lectura mai larga a Scripturii, dar ea trebuie facuta in duhul cuminteniei Bisericii, care vede in perspectiva eshatologica rostirea ce pare istorica. De o clipa doar. Nu este asa. Iata-l pe Sf. Ap. Pavel. Cuvintele prime ale textului ce-l ascultam in Duminica aceasta (numita Duminica despre grijile vietii, Matei 6, 22-33) ne deschid orizontul unei gandiri cu adevarat pozitive, nu precum ne vinde lumea: Deci fiind indreptati din credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut si apropiere, prin credinta, la harul acesta in care stam si ne laudam intru nadejdea slavei lui Dumnezeu (Romani 5, 1-2). Cum suna, intr-o lume a nesigurantei si tradarii, in care traim, aceste cuvinte curajoase legate de apropierea data de Domnul Hristos prin credinta la harul intru care doxologim! Caci Biserica nu este un loc al slavei de sine, al vedetismului demagogic. Cand este asa nu mai este decat anarhica ideologizare a teologiei. De aceea Pavel pune la indemana si hartia de turnesol a identificarii credintei noastre: suferinta! Dar este o suferinta nascuta din propovaduirea Evangheliei, nu din neatentia la vietile noastre. Cred ca prin textul sau, Apostolul Celui care a suferit ne invata cum se vede suferinta autentica din Pragul de cruce al cerului: ci ne laudam si in suferinte, bine stiind ca suferinta aduce rabdare, si rabdarea incercare, si incercarea, nadejde. Iar nadejdea nu rusineaza, pentru ca iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre prin Duhul Sfant, Cel daruit noua (Romani 5, 3-5). Este mai mult decat o exprimare metaforica. Este realitatea din care s-a hranit intreaga rezistenta, ca tot ni-i drag unora termenul, a sufletului crestin. Lauda in suferinte autentice s-a realizat fara vedetisme ieftine ori publicitatea aferenta. Le-au trebuit, de exemplu, istoricilor sute de ani de cercetare sa identifice Acte Martirice ori descrieri ale mortii unora dintre martirii credintei si suntem inca departe de a surprinde tot continutul Sinaxarului Bisericii. Mai aproape de noi, parca si mai greu. Suferinta celor arestati si umiliti de autoritatile comuniste (ori post-comuniste) a fost dublata de suferinta celor care au fost lipsiti, pe...