S-a întâmplat în 10 iulie 1943
S-a intamplat in 10 iulie 1943: Armatele anglo americane debarca in insula Sicilia, deschizand un nou front in cel de al doilea razboi mondial. Invazia Aliatilor in Sicilia, cu numele de cod Operatia Husky, a fost o campanie majora a celui de-al Doilea Razboi Mondial, in care Aliatii au ocupat insula Sicilia, invingand puterile Axei (Italia si []The post S-a intamplat in 10 iulie 1943 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 10 iulie 1943 was first posted on iulie 10, 2020 at 5:35 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 10 iulie 1943: Armatele anglo americane debarca in insula Sicilia, deschizand un nou front in cel de al doilea razboi mondial. Invazia Aliatilor in Sicilia, cu numele de cod Operatia Husky, a fost o campanie majora a celui de-al Doilea Razboi Mondial, in care Aliatii au ocupat insula Sicilia, invingand puterile Axei (Italia si Germania Nazista). A fost o mare operatie aeriana si amfibie, urmata de o campanie terestra de sase saptamani, si a reprezentat inceputul Campaniei din Italia. Operatia Husky a inceput in noaptea de 9/10 iulie 1943 si s-a incheiat pe 17 august. Strategic, operatia si-a atins obiectivele stabilite de catre comandantii militari aliati; Aliatii au alungat fortele terestre, navale si aeriene ale Axei de pe insula si culoarele maritime ale Marii Mediterane au fost deschise pentru navele comerciale aliate pentru prima data din 1941. Liderul italian, Benito Mussolini, a fost rasturnat de la putere in Italia si s-a deschis calea catre invazia Aliatilor in Italia. Liderul german, Adolf Hitler, a anulat o ofensiva majora la Kursk, dupa numai o saptamana, in parte pentru a transfera forte militare catre Italia , cauzand o reducere a fortei militare germane pe Frontul de Est. Planul pentru Operatia Husky necesita un asalt amfibiu al Siciliei de catre cele doua armate aliate, o debarcare pe coasta de sud-est si alta pe coasta central-sudica. Atacurile amfibii urmau sa fie sustinute de focuri intense de pe navele de razboi, precum si de bombardamente tactice ale fortelor aeriene. Ca atare, operatia a necesitat o structura de comanda complexa, din care faceau parte comandantii fortelor terestre, navale si aeriene. Comandantul suprem era generalul american Dwight D. Eisenhower, in calitate de comandant-sef al tuturor fortelor aliate din Africa de Nord. Generalul britanic Sir Harold Alexander a actionat ca adjunct al comandantului suprem si comandant al Grupului de Armate 15. Generalul-maior american Walter Bedell Smith a fost numit in functia de sef al Statului Major al lui Eisenhower. Comandantul suprem al fortelor navale a fost amiralul britanic Sir Andrew Cunningham. Fortele terestre aliate erau formate din unitati militare americane, britanice si canadiene si au fost structurate ca doua forte operative distincte. Eastern Task Force (Task Force 545), comandata de generalul Sir Bernard Montgomery, era formata din Armata a 8-a Britanica (care includea Divizia 1 Infanterie Canadiana). Western Task Force (Task Force 343), comandata de generalul-locotenent George S. Patton, era formata din Armata a 7-a Americana. Cei doi comandanti trebuiau sa-i raporteze generalului Alexander, comandantul Grupului de Armate 15. Armata a 7-a Americana era formata initial din trei divizii de infanterie, organizate in Corpul al II-lea, comandat de generalul Omar Bradley. Diviziile 1 si 3 Infanterie, comandate de generalii maiori Terry Allen si respectiv Lucian Truscott, au navigat din porturile Tunisiei, in timp ce Divizia 45 Infanterie, condusa de generalul maior Troy H. Middleton, a plecat din Statele Unite ale Americii, via Oran, catre Algeria. Divizia 2 Blindate, condusa de generalul maior Hugh Joseph Gaffey, care a pornit, de asemenea, de la Oran, trebuia sa fie o unitate de rezerva pregatita de lupta daca ar fi fost necesar. Pe 15 iulie, Patton a reorganizat armata sa in doua corpuri, prin crearea unui nou Corp Provizoriu, comandat de adjunctul sau, generalul maior Geoffrey Keyes. Armata a 8-a Britanica era formata din patru divizii de infanterie si o brigada independenta de infanterie organizate in Corpul XIII, comandat de generalul-locotenent Sir Miles Dempsey, si Corpul XXX, comandat de generalul-locotenent Sir Oliver Leese. Cele doua divizii ale Corpului XIII, diviziile de infanterie 5 si 50 (Northumbria), comandate de generalii maiori Horatio Berney-Ficklin si Sidney Kirkman, au plecat din orasul egiptean Suez. Formatiunile Corpului XXX au plecat din mai multe porturi: Divizia 1 Infanterie Canadiana, condusa de generalul maior Guy Simonds, a plecat din Marea Britanie, Divizia 51 (Highland) Infanterie, comandata de generalul marior Douglas Wimberley, din Tunisia si din Malta, si Brigada 231 Infanterie din Suez. Divizia 1 de Infanterie Canadiana a fost inclusa in Operatia Husky la insistenta prim ministrului canadian, William Mackenzie King, si a Cartierului Militar Canadian din Marea Britanie. Aceasta cerere a fost aprobata de catre britanici, care au decis introducerea in lupta a diviziei canadiene in locul Diviziei 3 Infanterie Britanica. Schimbarea a devenit efectiva abia in data de 27 aprilie 1943, cand generalul-locotenent Andrew McNaughton, ce comanda atunci Armata 1 Canadiana in Marea Britanie, a considerat ca Operatia Husky a devenit o operatie militara viabila si a fost de acord sa detaseze Divizia 1 Infanterie si Brigada 1 Tancuri. Divizia Red Patch a fost atasata Corpului XXX comandat de Leese, facand astfel parte din Armata a 8-a Britanica. La momentul inceperii Operatiei Husky, fortele aeriene Aliate din Africa de Nord si Marea Mediterana erau organizate in Comandamentul Aerian Mediteranean (MAC) dirijat de maresalul de aviatie Sir Arthur Tedder. Principala forta subordonata a MAC era Fortele Aeriene din Africa de Nord-Vest (NAAF), aflate sub comanda generalului locotenent Carl Spaatz, cu sediul in Tunisia. NAAF era alcatuita din doua unitati americane (Forta Aeriana 9, Forta Aeriana 12) si din Royal Air Force (RAF), care furniza in principal sprijin aerian pentru operatiuni. Alte grupuri ale Fortei Aeriene 9, comandate de generalul locotenent Lewis H. Brereton, operau in Tunisia si Egipt, iar Air H.
Q. Malta, sub comanda vicemaresalului de aviatie Sir Keith Park, operau de pe insula Malta si ofereau, de asemenea, sprijin aerian. Sicilia era aparata de doua corpuri ale Armatei a 6-a Italiene conduse de generalul Alfredo Guzzoni, desi zonele intarite speciale aflate in jurul principalelor porturi (Piazze Militari Marittime) erau comandate de amirali subordonati Comandamentelui Navale, ce actiona independent de Armata a 6-a. La inceputul lunii iulie, fortele Axei din Sicilia erau formate din aproximativ 200.000 de militari italieni, din 32.000 de militari din Fortele Terestre Germane si din 30.000 de militari ai Luftwaffe. Principalele formatiuni militare germane erau Divizia Panzer Hermann G ring si Divizia 15-Panzergrenadier. Divizia Panzer avea 99 de tancuri organizate in doua batalioane, dar o infanterie redusa (doar trei batalioane), in timp ce Divizia 15 Panzergrenadier avea trei regimente de grenadieri si un batalion cu 60 de tancuri.[15] Aproximativ jumatate din trupele italiene erau formate din patru divizii de infanterie, in timp ce restul erau trupe de sprijin sau divizii si brigazi de coasta. Planul de aparare al lui Guzzoni era sa formeze o linie de aparare care sa faca fata invaziei si sa obtina timp pentru ca diviziile din spate sa poata interveni. Odata ce fortele Axei au fost infrante in Tunisia, fortele aliate au inceput bombardamente strategice asupra principalelor aerodromuri din Sardinia, Sicilia si sudul Italiei, asupra tintelor industriale din sudul Italiei si a porturilor Napoli, Messina, Palermo si Cagliari (in Sardinia). Atacurile aveau sarcina de a mentine incertitudinea cu privire la urmatoarea miscare aliata, pentru a tine avioanele Axei cat mai departe de Sicilia. S-au intetit bombardamentele efectuate asupra nordului Italiei (cu avioane din Marea Britanie) si Greciei (cu aeronave din Orientul Mijlociu). De la 3 iulie, bombardamentele s-au...
S-a intamplat in 10 iulie 1943 was first posted on iulie 10, 2020 at 5:35 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 10 iulie 1943: Armatele anglo americane debarca in insula Sicilia, deschizand un nou front in cel de al doilea razboi mondial. Invazia Aliatilor in Sicilia, cu numele de cod Operatia Husky, a fost o campanie majora a celui de-al Doilea Razboi Mondial, in care Aliatii au ocupat insula Sicilia, invingand puterile Axei (Italia si Germania Nazista). A fost o mare operatie aeriana si amfibie, urmata de o campanie terestra de sase saptamani, si a reprezentat inceputul Campaniei din Italia. Operatia Husky a inceput in noaptea de 9/10 iulie 1943 si s-a incheiat pe 17 august. Strategic, operatia si-a atins obiectivele stabilite de catre comandantii militari aliati; Aliatii au alungat fortele terestre, navale si aeriene ale Axei de pe insula si culoarele maritime ale Marii Mediterane au fost deschise pentru navele comerciale aliate pentru prima data din 1941. Liderul italian, Benito Mussolini, a fost rasturnat de la putere in Italia si s-a deschis calea catre invazia Aliatilor in Italia. Liderul german, Adolf Hitler, a anulat o ofensiva majora la Kursk, dupa numai o saptamana, in parte pentru a transfera forte militare catre Italia , cauzand o reducere a fortei militare germane pe Frontul de Est. Planul pentru Operatia Husky necesita un asalt amfibiu al Siciliei de catre cele doua armate aliate, o debarcare pe coasta de sud-est si alta pe coasta central-sudica. Atacurile amfibii urmau sa fie sustinute de focuri intense de pe navele de razboi, precum si de bombardamente tactice ale fortelor aeriene. Ca atare, operatia a necesitat o structura de comanda complexa, din care faceau parte comandantii fortelor terestre, navale si aeriene. Comandantul suprem era generalul american Dwight D. Eisenhower, in calitate de comandant-sef al tuturor fortelor aliate din Africa de Nord. Generalul britanic Sir Harold Alexander a actionat ca adjunct al comandantului suprem si comandant al Grupului de Armate 15. Generalul-maior american Walter Bedell Smith a fost numit in functia de sef al Statului Major al lui Eisenhower. Comandantul suprem al fortelor navale a fost amiralul britanic Sir Andrew Cunningham. Fortele terestre aliate erau formate din unitati militare americane, britanice si canadiene si au fost structurate ca doua forte operative distincte. Eastern Task Force (Task Force 545), comandata de generalul Sir Bernard Montgomery, era formata din Armata a 8-a Britanica (care includea Divizia 1 Infanterie Canadiana). Western Task Force (Task Force 343), comandata de generalul-locotenent George S. Patton, era formata din Armata a 7-a Americana. Cei doi comandanti trebuiau sa-i raporteze generalului Alexander, comandantul Grupului de Armate 15. Armata a 7-a Americana era formata initial din trei divizii de infanterie, organizate in Corpul al II-lea, comandat de generalul Omar Bradley. Diviziile 1 si 3 Infanterie, comandate de generalii maiori Terry Allen si respectiv Lucian Truscott, au navigat din porturile Tunisiei, in timp ce Divizia 45 Infanterie, condusa de generalul maior Troy H. Middleton, a plecat din Statele Unite ale Americii, via Oran, catre Algeria. Divizia 2 Blindate, condusa de generalul maior Hugh Joseph Gaffey, care a pornit, de asemenea, de la Oran, trebuia sa fie o unitate de rezerva pregatita de lupta daca ar fi fost necesar. Pe 15 iulie, Patton a reorganizat armata sa in doua corpuri, prin crearea unui nou Corp Provizoriu, comandat de adjunctul sau, generalul maior Geoffrey Keyes. Armata a 8-a Britanica era formata din patru divizii de infanterie si o brigada independenta de infanterie organizate in Corpul XIII, comandat de generalul-locotenent Sir Miles Dempsey, si Corpul XXX, comandat de generalul-locotenent Sir Oliver Leese. Cele doua divizii ale Corpului XIII, diviziile de infanterie 5 si 50 (Northumbria), comandate de generalii maiori Horatio Berney-Ficklin si Sidney Kirkman, au plecat din orasul egiptean Suez. Formatiunile Corpului XXX au plecat din mai multe porturi: Divizia 1 Infanterie Canadiana, condusa de generalul maior Guy Simonds, a plecat din Marea Britanie, Divizia 51 (Highland) Infanterie, comandata de generalul marior Douglas Wimberley, din Tunisia si din Malta, si Brigada 231 Infanterie din Suez. Divizia 1 de Infanterie Canadiana a fost inclusa in Operatia Husky la insistenta prim ministrului canadian, William Mackenzie King, si a Cartierului Militar Canadian din Marea Britanie. Aceasta cerere a fost aprobata de catre britanici, care au decis introducerea in lupta a diviziei canadiene in locul Diviziei 3 Infanterie Britanica. Schimbarea a devenit efectiva abia in data de 27 aprilie 1943, cand generalul-locotenent Andrew McNaughton, ce comanda atunci Armata 1 Canadiana in Marea Britanie, a considerat ca Operatia Husky a devenit o operatie militara viabila si a fost de acord sa detaseze Divizia 1 Infanterie si Brigada 1 Tancuri. Divizia Red Patch a fost atasata Corpului XXX comandat de Leese, facand astfel parte din Armata a 8-a Britanica. La momentul inceperii Operatiei Husky, fortele aeriene Aliate din Africa de Nord si Marea Mediterana erau organizate in Comandamentul Aerian Mediteranean (MAC) dirijat de maresalul de aviatie Sir Arthur Tedder. Principala forta subordonata a MAC era Fortele Aeriene din Africa de Nord-Vest (NAAF), aflate sub comanda generalului locotenent Carl Spaatz, cu sediul in Tunisia. NAAF era alcatuita din doua unitati americane (Forta Aeriana 9, Forta Aeriana 12) si din Royal Air Force (RAF), care furniza in principal sprijin aerian pentru operatiuni. Alte grupuri ale Fortei Aeriene 9, comandate de generalul locotenent Lewis H. Brereton, operau in Tunisia si Egipt, iar Air H.
Q. Malta, sub comanda vicemaresalului de aviatie Sir Keith Park, operau de pe insula Malta si ofereau, de asemenea, sprijin aerian. Sicilia era aparata de doua corpuri ale Armatei a 6-a Italiene conduse de generalul Alfredo Guzzoni, desi zonele intarite speciale aflate in jurul principalelor porturi (Piazze Militari Marittime) erau comandate de amirali subordonati Comandamentelui Navale, ce actiona independent de Armata a 6-a. La inceputul lunii iulie, fortele Axei din Sicilia erau formate din aproximativ 200.000 de militari italieni, din 32.000 de militari din Fortele Terestre Germane si din 30.000 de militari ai Luftwaffe. Principalele formatiuni militare germane erau Divizia Panzer Hermann G ring si Divizia 15-Panzergrenadier. Divizia Panzer avea 99 de tancuri organizate in doua batalioane, dar o infanterie redusa (doar trei batalioane), in timp ce Divizia 15 Panzergrenadier avea trei regimente de grenadieri si un batalion cu 60 de tancuri.[15] Aproximativ jumatate din trupele italiene erau formate din patru divizii de infanterie, in timp ce restul erau trupe de sprijin sau divizii si brigazi de coasta. Planul de aparare al lui Guzzoni era sa formeze o linie de aparare care sa faca fata invaziei si sa obtina timp pentru ca diviziile din spate sa poata interveni. Odata ce fortele Axei au fost infrante in Tunisia, fortele aliate au inceput bombardamente strategice asupra principalelor aerodromuri din Sardinia, Sicilia si sudul Italiei, asupra tintelor industriale din sudul Italiei si a porturilor Napoli, Messina, Palermo si Cagliari (in Sardinia). Atacurile aveau sarcina de a mentine incertitudinea cu privire la urmatoarea miscare aliata, pentru a tine avioanele Axei cat mai departe de Sicilia. S-au intetit bombardamentele efectuate asupra nordului Italiei (cu avioane din Marea Britanie) si Greciei (cu aeronave din Orientul Mijlociu). De la 3 iulie, bombardamentele s-au...
