Sinodul al IV-lea Ecumenic, victorie a Bisericii dreptmăritoare
Secolul al IV-lea, denumit pe buna dreptate veacul de aur al teologiei, datorita marilor figuri bisericesti care au trait in aceasta perioada, a fost deopotriva si inceputul marilor erezii. De abia iesita din catacombe, Biserica se vedea atacata acum nu de pagani, ci de proprii ei membri, care nu reuseau sa patrunda adevarul Scripturii. Adunati []Secolul al IV-lea, denumit pe buna dreptate veacul de aur al teologiei, datorita marilor figuri bisericesti care au trait in aceasta perioada, a fost deopotriva si inceputul marilor erezii. De abia iesita din catacombe, Biserica se vedea atacata acum nu de pagani, ci de proprii ei membri, care nu reuseau sa patrunda adevarul Scripturii. Adunati in sinoade ecumenice, Sfintii Parintii au reusit sa arate care este adevarata invatatura a Bisericii. Sinodul al IV-lea Ecumenic a fost cel mai mare dintre acestea, nu numai prin numarul mare de Parinti participanti (630), dar mai ales prin importanta hotararilor luate aici. Biserica Ortodoxa serbeaza pe Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic in a VI-a Duminica dupa Rusalii.
Contextul crizei hristologice Dupa ce Sinodul Ecumenic de la Niceea (325) aratase, prin Simbolul de Credinta, ca Fiul este deofiinta cu Tatal, adica este egal in slava si putere cu Acesta, si nu este o simpla creatura a Tatalui, condamnand invatatura lui Arie, accentul se va muta, in veacul al V-lea, pe Persoana si natura Persoanei Mantuitorului Hristos. Faptul ca cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi Se facuse om, luase asadar trup omenesc si suflet rational, ridica semne de intrebare care nu puteau fi sterse decat prin luminarea Duhului Sfant. Astfel, pe buna dreptate, oamenii se intrebau: Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, era mai mult Dumnezeu sau mai mult om? Trupul Sau era unul adevarat sau unul aparent? Avea El doua naturi: una dumnezeiasca, prin nasterea din veci din Tatal, si una omeneasca, prin nasterea din Fecioara Maria, dupa cum marturiseste Simbolul de credinta niceo-constantinopolitan? Cum era posibila unirea divinitatii cu umanitatea? La toate aceste intrebari vor raspunde Sinoadele al III-lea, dar mai ales al IV-lea Ecumenice, care vor dogmatiza intelesul termenului de persoana ipostas. Asadar, Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea aveau greaua misiune de a explica termenul de persoana, dar mai ales de a arata cum in Persoana Mantuitorului Hristos exista doua firi: una dumnezeiasca si una umana. Cu toate ca foarte mult timp s-a crezut ca notiunea de persoana (ipostas) apare pentru prima data la acest sinod, adevarul este ca acesta apare mult mai devreme, fiind introdus de Sfantul Vasile cel Mare, Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic folosind teologia vasiliana in demersul lor.
Sfantul Vasile cel Mare, in umbra Parintilor de la Sinodul al IV-leaCu aproape un veac in urma, ierarhul capadocian vorbea despre persoana (ipostas) si fire in contextul ereziei ariene. Pe scurt spus, firea (fiinta sau natura) este materialul, continutul din care consta o realitate. Ea e, de exemplu, lemnul din care consta o masa, sangele din care consta trupul viu, spiritualitatea din care consta omul interior. Pentru aceasta ea inseamna si ceea ce e comun tuturor indivizilor sau lucrurilor din aceeasi specie. Spre deosebire de natura, dar strans legata de aceasta, ipostasul (care, in cazul in care desemneaza umanitatea, este numit persoana) nu e un adaos de continut, de material, la ceea ce este natura, ci este felul propriu de a fi ca intreg de sine statator. De pilda, o materie lemnoasa rotunjita in intregul masa a devenit ipostas. Dupa chiar cuvintele Sfantului Vasile cel Mare, fiinta si ipostasul se deosebesc asa cum se deosebeste comunul de fiecare in parte, ca de exemplu, firea umana in general de omul cutare sau cutare. Astfel, Sfantul Vasile va contribui, prin explicatiile sale, la clarificarea termenilor de fiinta si persoana, termeni care erau foarte mult denaturati de filosofia aristoteliana si care conduceau la multe neintelegeri intre Rasarit si Apus.
Erezia lui Eutihie pune sub semnul intrebarii mantuirea adusa de HristosMergand pe urmele invataturii Sfantului Vasile cel Mare, Sfantul Chiril al Alexandriei si ceilalti Parinti de la Sinodul al III-lea Ecumenic au aratat ca Fiul lui Dumnezeu intrupat are o singura Persoana, dar doua firi, dumnezeiasca si omeneasca. Cu alte cuvinte, firea umana nu se rotunjeste intr-o persoana proprie, ci este asumata de Persoana divina a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta se hotara impotriva lui Nestorie, arhiepiscop al Constantinopolului, care invata ca in Hristos ar fi doua persoane, una divina si una umana, si, in consecinta, Fecioara Maria nu ar mai fi fost Nascatoare de Dumnezeu, ci Nascatoare de om. Astfel, cele doua firi ale Fiului lui Dumnezeu intrupat erau complet separate, intre ele existand doar o relatie morala, iar Iisus Hristos fiind mai mult om decat Dumnezeu. Neintelegerile au continuat chiar si dupa ce Nestorie a fost excomunicat, si aceasta intrucat erezia mergea intr-o alta directie, la fel de prapastioasa. Un batran arhimandrit din Constantinopol, Eutihie, om cu vaste...
Contextul crizei hristologice Dupa ce Sinodul Ecumenic de la Niceea (325) aratase, prin Simbolul de Credinta, ca Fiul este deofiinta cu Tatal, adica este egal in slava si putere cu Acesta, si nu este o simpla creatura a Tatalui, condamnand invatatura lui Arie, accentul se va muta, in veacul al V-lea, pe Persoana si natura Persoanei Mantuitorului Hristos. Faptul ca cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi Se facuse om, luase asadar trup omenesc si suflet rational, ridica semne de intrebare care nu puteau fi sterse decat prin luminarea Duhului Sfant. Astfel, pe buna dreptate, oamenii se intrebau: Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, era mai mult Dumnezeu sau mai mult om? Trupul Sau era unul adevarat sau unul aparent? Avea El doua naturi: una dumnezeiasca, prin nasterea din veci din Tatal, si una omeneasca, prin nasterea din Fecioara Maria, dupa cum marturiseste Simbolul de credinta niceo-constantinopolitan? Cum era posibila unirea divinitatii cu umanitatea? La toate aceste intrebari vor raspunde Sinoadele al III-lea, dar mai ales al IV-lea Ecumenice, care vor dogmatiza intelesul termenului de persoana ipostas. Asadar, Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea aveau greaua misiune de a explica termenul de persoana, dar mai ales de a arata cum in Persoana Mantuitorului Hristos exista doua firi: una dumnezeiasca si una umana. Cu toate ca foarte mult timp s-a crezut ca notiunea de persoana (ipostas) apare pentru prima data la acest sinod, adevarul este ca acesta apare mult mai devreme, fiind introdus de Sfantul Vasile cel Mare, Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic folosind teologia vasiliana in demersul lor.
Sfantul Vasile cel Mare, in umbra Parintilor de la Sinodul al IV-leaCu aproape un veac in urma, ierarhul capadocian vorbea despre persoana (ipostas) si fire in contextul ereziei ariene. Pe scurt spus, firea (fiinta sau natura) este materialul, continutul din care consta o realitate. Ea e, de exemplu, lemnul din care consta o masa, sangele din care consta trupul viu, spiritualitatea din care consta omul interior. Pentru aceasta ea inseamna si ceea ce e comun tuturor indivizilor sau lucrurilor din aceeasi specie. Spre deosebire de natura, dar strans legata de aceasta, ipostasul (care, in cazul in care desemneaza umanitatea, este numit persoana) nu e un adaos de continut, de material, la ceea ce este natura, ci este felul propriu de a fi ca intreg de sine statator. De pilda, o materie lemnoasa rotunjita in intregul masa a devenit ipostas. Dupa chiar cuvintele Sfantului Vasile cel Mare, fiinta si ipostasul se deosebesc asa cum se deosebeste comunul de fiecare in parte, ca de exemplu, firea umana in general de omul cutare sau cutare. Astfel, Sfantul Vasile va contribui, prin explicatiile sale, la clarificarea termenilor de fiinta si persoana, termeni care erau foarte mult denaturati de filosofia aristoteliana si care conduceau la multe neintelegeri intre Rasarit si Apus.
Erezia lui Eutihie pune sub semnul intrebarii mantuirea adusa de HristosMergand pe urmele invataturii Sfantului Vasile cel Mare, Sfantul Chiril al Alexandriei si ceilalti Parinti de la Sinodul al III-lea Ecumenic au aratat ca Fiul lui Dumnezeu intrupat are o singura Persoana, dar doua firi, dumnezeiasca si omeneasca. Cu alte cuvinte, firea umana nu se rotunjeste intr-o persoana proprie, ci este asumata de Persoana divina a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta se hotara impotriva lui Nestorie, arhiepiscop al Constantinopolului, care invata ca in Hristos ar fi doua persoane, una divina si una umana, si, in consecinta, Fecioara Maria nu ar mai fi fost Nascatoare de Dumnezeu, ci Nascatoare de om. Astfel, cele doua firi ale Fiului lui Dumnezeu intrupat erau complet separate, intre ele existand doar o relatie morala, iar Iisus Hristos fiind mai mult om decat Dumnezeu. Neintelegerile au continuat chiar si dupa ce Nestorie a fost excomunicat, si aceasta intrucat erezia mergea intr-o alta directie, la fel de prapastioasa. Un batran arhimandrit din Constantinopol, Eutihie, om cu vaste...
