“Oameni şi Istorii”, fr. TRAIAN PANTIŞ – „Învăţat cu rugăciunea”
Omul a carui istorie va invitam sa o aflati de aceasta data este Traian Pantis, din Valea Mare de Cris. Inca din vremea copilariei, petrecuta in Bihorul anilor 60, greutatile si lipsurile nu l-au ocolit, ci l-au intarit pentru anii care aveau sa urmeze. Parintii l-au invatat ascultarea, indrumandu-i pasii spre Biserica si punandu-i in []Omul a carui istorie va invitam sa o aflati de aceasta data este Traian Pantis, din Valea Mare de Cris.
Inca din vremea copilariei, petrecuta in Bihorul anilor 60, greutatile si lipsurile nu l-au ocolit, ci l-au intarit pentru anii care aveau sa urmeze. Parintii l-au invatat ascultarea, indrumandu-i pasii spre Biserica si punandu-i in mana Cartea Cartilor, Sfanta Scriptura.
Prin miscarea Oastea Domnului a invatat din tinerete sa pretuiasca viata duhovniceasca: citirea Bibliei, postul, rugaciunea, comuniunea frateasca. Din anul 1982, a inceput sa slujeasca comunitatea de credinciosi din satul sau prin cantarea bisericeasca. La Oameni si Istorii, descoperiti un om pentru care credinta si pilda vietii au pret! Slavit sa fie Domnul Iisus! In veci amin, sa fie slavit Domnul Iisus! Va rog sa va prezentati. Ma numesc Pantis Traian, din Valea Mare de Cris, comuna Borod, nascut din parintii Pantis Iosif si Veronica, zis Boban. M-am nascut in anul 1950, 11 mai. Sa-mi povestiti o intamplare din copilarie care v-a ramas in memorie. La varsta de doisprezece ani, am facut scoala, am inceput clasa a cincea in satul vecin, Borozel. Ne duceam la scoala pe jos, incaltati cu opinci. Intr-o dimineata, in postul Craciunului, in 1962, a fost un ger in noiembrie ca a inghetat apa pe vale. Un coleg inainte de a ajunge dimineata, de a incepe orele m-a aruncat de pe punte in apa, s-a rupt gheata si am intrat in apa pana la brau. De frica, n-am spus nimanui, pentru ca atunci se scadea nota la purtare si aveam si un tata foarte aspru, care nu a permis absolut nimic, daca l-a suparat cineva.
Am stat pana cand am ajuns, dupa-masa, in jurul orei cincisprezece, acasa, cu hainele inghetate complet. La trei zile mi-au fost picioarele amandoua tepene, ca si cum mi-ar fi fost de lemn. M-a luat tata in spate, plangand stau la marginea satului, distanta de doua sute cincizeci, trei sute de metri de mijlocul satului. M-a luat tata in spate ca era o zapada pana in genunchi plangand, a venit cu mine pana la sosea si m-a dus la spital.
Am stat acolo cat am stat, m-a luat dorul de parinti, cand au venit la mine am plans, doctorita a zis sa mai stau, ca nu sunt vindecat bine, eu am spus: Tata, ma duci acasa, ca daca nu, eu fug de aici , si tata a zis: Doamna doctor, mi-e mila de el ca e copilul meu, eu il duc. Du-l, baciule Pantis, dar copilul nu-i bine. i Dumnezeu a fost cu mine, mi-a ajutat si prin rugaciunile parintilor si ale fratilor traiesc si astazi, am saizeci si opt de ani si-I multumesc lui Dumnezeu ca prin parinti am cunoscut si pe Dumnezeu si am trecut si prin incercare cu bine. Asta a fost prima minune.
Vrajmasul a incercat in multe feluri si multe chipuri sa-mi poata puna capat cumva, probabil stia ca o sa-i dau de lucru in cursul vietii mele si a incercat cumva sa-mi puna capat inainte, dar capatul e la Dumnezeu, Ii multumim. Cum ati inceput sa va apropiati de Dumnezeu? Cum am invatat sa citesc, nu erau carti, ma refer la Biblii, era o Biblie sau doua in sat. Satul are o suta nouazeci de numere. Nu erau Biblii, o singura carte de cantari a fost in tot satul, care a ramas de la un frate care era unchiul tatei, Modog Gheorghe, din familia din care a urmat apoi si s-a raspandit Cuvantul lui Dumnezeu, prin familia lui.
Dupa ce am invatat sa citesc, clasa intaia si a doua, in perioada de iarna si in Postul Mare, parintii luau, ori pe bani, ori lucrau pentru Biblie la cel care o avea, si ma puneam seara la lampa sa citesc din Biblie.
Mama a spus: Te rog sa citesti, pentru ca eu am numai doua clase, abia astept sa invat sa citesc , pentru ca citea si ea, dar mai greu, bineinteles a vrut sa vada cum ma descurc cu cititul. Si stateau amandoi si ascultau, se rugau pentru mine sa pot citi si ma ascultau cu atentie si, daca greseam undeva oricum in clasa intaia, a doua, greseam ma corectau. Spuneau: Citeste din nou, acolo n-ai citit bine! Plangeau amandoi, ma uitam la ei, plangeam si eu, dar nu stiam pentru ce. Eu plangeam de mila lor, ei plangeau de dragul Cuvantului, ca se raspandeste in casa prin fiul lor. Si asa am prins drag de Cuvantul lui Dumnezeu si mi-au ramas intiparite anumite istorii ale Vechiului Testament, cu poporul lui Israel. Cand am ajuns la Iosif si la fiii lui Iacov, plangea tata, se scutura scaunul cu el, pentru ca el era Iosif si, din cei opt frati care au fost la parinti, el a fost cel mai mic si indura mai multe de la ceilalti. Nu intelegeam eu pentru ce plange, mi-a explicat el mai tarziu dupa ce am mai crescut, cum il durea cand auzea ca fratii lui Iosif l-au vandut. Nu stia Scriptura, ca nu avea de unde, ca nu a fost. De atunci am prins drag de Cuvantul lui Dumnezeu.
Unul dintre cei doi care au avut Biblie in sat, cand a vazut ca o imprumutam si anul acesta si anul celalalt, la un moment dat, mai tarziu, i-a spus la tata: Iosife, mi-e drag pruncul asta. Vedem ca ii place Cuvantul lui Dumnezeu. Nu mai veni imprumut dupa Biblii! Uite, eu am facut rost de alta, iti las Biblia asta sa aveti de unde citi. Ii multumesc lui Dumnezeu. De atunci mi-a fost drag si nu m-am despartit de el, prin ajutorul lui Dumnezeu si, bineinteles, sprijinit de parinti cu rugaciune, mai mult de mama.
N-am reusit sa ma duc inca la scoala, pana cand n-am invatat doua cantari. Stand la marginea satului, ma trimitea seara in stanga, dreapta. Ma intrebau oamenii: Ma, nu ti-e urat? Eu n-am stiut ce-i ala, ca nu mi-a spus nimeni. Cantam de rasuna zona aceea, acolo la marginea satului, versurile din cantarea Fiul risipitor si Sunt copil al lui Hristos . Mi-e rusine, dar fara carte, atata stiu. Astazi, aproape la saptezeci de ani, atat am invatat de dragul mamei mele si atatea stiu. M-a sustinut cu rugaciune, cu post si asa mai departeCand am ajuns la saisprezece ani, eram doua sate intr-o parohie, parohie si filie, Valea Mare si Cetea. Noi nu aveam niciodata de praznic slujba in biserica, pentru ca era in satul unde era parohia. Noi am fost filie.
Ne duceam la biserica regulat, in fiecare duminica, de mic. Cand nu era la noi, ma duceau parintii si daca ma duceau in spate prin satele vecine. In Borod, in Beznea, in Balnaca mergeam, dar nu ramaneam in nicio duminica acasa.
Mergeam la biserica si se facea Utrenie de cantorul batran care era tot ostas, era vechi, din 1930 incoace facea Utrenia si se citea Cazania de catre un frate, care avea dar de citit in sat si imi era atata de drag, cum o sa ajung sa citesc si eu Cazania Cazania, cred ca stii ce inseamna, explica Evanghelia pe larg, ca sa fiu inteles de toti si se canta o cantare de la Oaste si se ruga. Prima data, la incheiere, dupa ce citea Cazania, se ruga fratele batran, cantaretul, scurt. Facand asa, tot o duminica da si una nu, cand am vazut eu cum se poate ruga fratele, fara carte, rugaciunea mintii, rugaciunea sufletului. Bineinteles ca in perioada care a urmat, in anii care au urmat, rugaciunile lor au fost insotite de raspunsuri la rugaciune, deci cu implinirea cererii lor, si Ii multumim lui Dumnezeu pentru asta. Am prins dragoste si mai mare de cantare. Mai tarziu, apoi au vazut fratii ca merg regulat la biserica, am ajuns si la strana, inainte de a ajunge cantaret. Acum sunt titular, din 1982. De cand ne-a binecuvantat Dumnezeu satul, am primit o parohie, ne-a dat un parinte credincios, pentru care ne rugam in fiecare duminica si Ii multumim cu lacrimi pentru el, ca ne-a binecuvantat si a venit aici. Ne-a primit cu drag, pentru ca noi eram cu adunarea in biserica cand a venit si a luat parohia in primire. Nu ne-a suparat, si-a luat toata raspunderea asupra lui si trebuie sa-I...
Inca din vremea copilariei, petrecuta in Bihorul anilor 60, greutatile si lipsurile nu l-au ocolit, ci l-au intarit pentru anii care aveau sa urmeze. Parintii l-au invatat ascultarea, indrumandu-i pasii spre Biserica si punandu-i in mana Cartea Cartilor, Sfanta Scriptura.
Prin miscarea Oastea Domnului a invatat din tinerete sa pretuiasca viata duhovniceasca: citirea Bibliei, postul, rugaciunea, comuniunea frateasca. Din anul 1982, a inceput sa slujeasca comunitatea de credinciosi din satul sau prin cantarea bisericeasca. La Oameni si Istorii, descoperiti un om pentru care credinta si pilda vietii au pret! Slavit sa fie Domnul Iisus! In veci amin, sa fie slavit Domnul Iisus! Va rog sa va prezentati. Ma numesc Pantis Traian, din Valea Mare de Cris, comuna Borod, nascut din parintii Pantis Iosif si Veronica, zis Boban. M-am nascut in anul 1950, 11 mai. Sa-mi povestiti o intamplare din copilarie care v-a ramas in memorie. La varsta de doisprezece ani, am facut scoala, am inceput clasa a cincea in satul vecin, Borozel. Ne duceam la scoala pe jos, incaltati cu opinci. Intr-o dimineata, in postul Craciunului, in 1962, a fost un ger in noiembrie ca a inghetat apa pe vale. Un coleg inainte de a ajunge dimineata, de a incepe orele m-a aruncat de pe punte in apa, s-a rupt gheata si am intrat in apa pana la brau. De frica, n-am spus nimanui, pentru ca atunci se scadea nota la purtare si aveam si un tata foarte aspru, care nu a permis absolut nimic, daca l-a suparat cineva.
Am stat pana cand am ajuns, dupa-masa, in jurul orei cincisprezece, acasa, cu hainele inghetate complet. La trei zile mi-au fost picioarele amandoua tepene, ca si cum mi-ar fi fost de lemn. M-a luat tata in spate, plangand stau la marginea satului, distanta de doua sute cincizeci, trei sute de metri de mijlocul satului. M-a luat tata in spate ca era o zapada pana in genunchi plangand, a venit cu mine pana la sosea si m-a dus la spital.
Am stat acolo cat am stat, m-a luat dorul de parinti, cand au venit la mine am plans, doctorita a zis sa mai stau, ca nu sunt vindecat bine, eu am spus: Tata, ma duci acasa, ca daca nu, eu fug de aici , si tata a zis: Doamna doctor, mi-e mila de el ca e copilul meu, eu il duc. Du-l, baciule Pantis, dar copilul nu-i bine. i Dumnezeu a fost cu mine, mi-a ajutat si prin rugaciunile parintilor si ale fratilor traiesc si astazi, am saizeci si opt de ani si-I multumesc lui Dumnezeu ca prin parinti am cunoscut si pe Dumnezeu si am trecut si prin incercare cu bine. Asta a fost prima minune.
Vrajmasul a incercat in multe feluri si multe chipuri sa-mi poata puna capat cumva, probabil stia ca o sa-i dau de lucru in cursul vietii mele si a incercat cumva sa-mi puna capat inainte, dar capatul e la Dumnezeu, Ii multumim. Cum ati inceput sa va apropiati de Dumnezeu? Cum am invatat sa citesc, nu erau carti, ma refer la Biblii, era o Biblie sau doua in sat. Satul are o suta nouazeci de numere. Nu erau Biblii, o singura carte de cantari a fost in tot satul, care a ramas de la un frate care era unchiul tatei, Modog Gheorghe, din familia din care a urmat apoi si s-a raspandit Cuvantul lui Dumnezeu, prin familia lui.
Dupa ce am invatat sa citesc, clasa intaia si a doua, in perioada de iarna si in Postul Mare, parintii luau, ori pe bani, ori lucrau pentru Biblie la cel care o avea, si ma puneam seara la lampa sa citesc din Biblie.
Mama a spus: Te rog sa citesti, pentru ca eu am numai doua clase, abia astept sa invat sa citesc , pentru ca citea si ea, dar mai greu, bineinteles a vrut sa vada cum ma descurc cu cititul. Si stateau amandoi si ascultau, se rugau pentru mine sa pot citi si ma ascultau cu atentie si, daca greseam undeva oricum in clasa intaia, a doua, greseam ma corectau. Spuneau: Citeste din nou, acolo n-ai citit bine! Plangeau amandoi, ma uitam la ei, plangeam si eu, dar nu stiam pentru ce. Eu plangeam de mila lor, ei plangeau de dragul Cuvantului, ca se raspandeste in casa prin fiul lor. Si asa am prins drag de Cuvantul lui Dumnezeu si mi-au ramas intiparite anumite istorii ale Vechiului Testament, cu poporul lui Israel. Cand am ajuns la Iosif si la fiii lui Iacov, plangea tata, se scutura scaunul cu el, pentru ca el era Iosif si, din cei opt frati care au fost la parinti, el a fost cel mai mic si indura mai multe de la ceilalti. Nu intelegeam eu pentru ce plange, mi-a explicat el mai tarziu dupa ce am mai crescut, cum il durea cand auzea ca fratii lui Iosif l-au vandut. Nu stia Scriptura, ca nu avea de unde, ca nu a fost. De atunci am prins drag de Cuvantul lui Dumnezeu.
Unul dintre cei doi care au avut Biblie in sat, cand a vazut ca o imprumutam si anul acesta si anul celalalt, la un moment dat, mai tarziu, i-a spus la tata: Iosife, mi-e drag pruncul asta. Vedem ca ii place Cuvantul lui Dumnezeu. Nu mai veni imprumut dupa Biblii! Uite, eu am facut rost de alta, iti las Biblia asta sa aveti de unde citi. Ii multumesc lui Dumnezeu. De atunci mi-a fost drag si nu m-am despartit de el, prin ajutorul lui Dumnezeu si, bineinteles, sprijinit de parinti cu rugaciune, mai mult de mama.
N-am reusit sa ma duc inca la scoala, pana cand n-am invatat doua cantari. Stand la marginea satului, ma trimitea seara in stanga, dreapta. Ma intrebau oamenii: Ma, nu ti-e urat? Eu n-am stiut ce-i ala, ca nu mi-a spus nimeni. Cantam de rasuna zona aceea, acolo la marginea satului, versurile din cantarea Fiul risipitor si Sunt copil al lui Hristos . Mi-e rusine, dar fara carte, atata stiu. Astazi, aproape la saptezeci de ani, atat am invatat de dragul mamei mele si atatea stiu. M-a sustinut cu rugaciune, cu post si asa mai departeCand am ajuns la saisprezece ani, eram doua sate intr-o parohie, parohie si filie, Valea Mare si Cetea. Noi nu aveam niciodata de praznic slujba in biserica, pentru ca era in satul unde era parohia. Noi am fost filie.
Ne duceam la biserica regulat, in fiecare duminica, de mic. Cand nu era la noi, ma duceau parintii si daca ma duceau in spate prin satele vecine. In Borod, in Beznea, in Balnaca mergeam, dar nu ramaneam in nicio duminica acasa.
Mergeam la biserica si se facea Utrenie de cantorul batran care era tot ostas, era vechi, din 1930 incoace facea Utrenia si se citea Cazania de catre un frate, care avea dar de citit in sat si imi era atata de drag, cum o sa ajung sa citesc si eu Cazania Cazania, cred ca stii ce inseamna, explica Evanghelia pe larg, ca sa fiu inteles de toti si se canta o cantare de la Oaste si se ruga. Prima data, la incheiere, dupa ce citea Cazania, se ruga fratele batran, cantaretul, scurt. Facand asa, tot o duminica da si una nu, cand am vazut eu cum se poate ruga fratele, fara carte, rugaciunea mintii, rugaciunea sufletului. Bineinteles ca in perioada care a urmat, in anii care au urmat, rugaciunile lor au fost insotite de raspunsuri la rugaciune, deci cu implinirea cererii lor, si Ii multumim lui Dumnezeu pentru asta. Am prins dragoste si mai mare de cantare. Mai tarziu, apoi au vazut fratii ca merg regulat la biserica, am ajuns si la strana, inainte de a ajunge cantaret. Acum sunt titular, din 1982. De cand ne-a binecuvantat Dumnezeu satul, am primit o parohie, ne-a dat un parinte credincios, pentru care ne rugam in fiecare duminica si Ii multumim cu lacrimi pentru el, ca ne-a binecuvantat si a venit aici. Ne-a primit cu drag, pentru ca noi eram cu adunarea in biserica cand a venit si a luat parohia in primire. Nu ne-a suparat, si-a luat toata raspunderea asupra lui si trebuie sa-I...
