S-a intamplat in 17 august 1925: A murit scriitorul Ioan Slavici; membru corespondent al Academiei Romane din 1882. Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, iria, judetul Arad d. Crucea de Jos, judetul Vrancea) scriitor, jurnalist. A fost cel de-al doilea copil al lui Sava Slavici si al Lenii Savului, nascuta Borlea. Avea o sora []The post S-a intamplat in 17 august 1925 appeared first on Jurnal Spiritual.

S-a intamplat in 17 august 1925 was first posted on august 17, 2020 at 12:57 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 17 august 1925: A murit scriitorul Ioan Slavici; membru corespondent al Academiei Romane din 1882. Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, iria, judetul Arad d. Crucea de Jos, judetul Vrancea) scriitor, jurnalist.

A fost cel de-al doilea copil al lui Sava Slavici si al Lenii Savului, nascuta Borlea. Avea o sora mai mare cu cinci ani, Mariuca, care s-a maritat cu Iosif Rusu. Mariuca Slavici a fost mama lui Ioan Russu- irianu (1864-1909) politician, istoric, ziarist. Ioan Slavici a avut parte de o copilarie inspaimantator de fericita , asa cum s-a exprimat in volumul Amintiri din 1924. A profitat din plin de libertatile varstei, chiar mai mult decat Nic-al lui tefan a Petrei: spargea ferestrele vecinilor cu pietre a caror tinta erau cuiburile de randunele, fura fructe, nu lasa in pace cainii, calarea pe caii gasiti pe camp, nu stia sa inoate, dar se arunca in apa unde era valtoarea mai adanca, iar in unele nopti de vara dormea pe deal cu baietii. coala se tinea la biserica, iar la sarbatori scolarii deveneau dieci, dand raspunsurile liturgice. Cantarile la strana erau un semn al superioritatii si distinctiei, iar cel caruia i se incredinta citirea Apostolului devenea un erou despre care se vorbea multa vreme in sat. Sentimentul religios al lui Slavici isi are originea in vremea copilariei cand astepta sarbatorile si citea cartile bisericesti. Bunicul sau, Mihai Fercu, era un excelent povestitor popular care a cultivat imaginatia nepotului receptiv la povesti populare. Pentru buna purtare bunicul promitea nepotului povesti: Astazi te-ai purtat bine, p-asara iti spun o poveste . In iria si in satele din jur ajungeau carti aduse de la Sibiu de vostinari : Calendarul, Esopia, Leonat, Arghir si Elena, Alexandria, gramatica romano-maghiara a lui Moise Bota, versuri si proza aparute in colectia Mugurul .

In 1854 Slavici era elev la scoala din iria unde preda Avram Vostinar, cantaret in strana, dascal sever pe care si l-a amintit ca fiind vesnic cu joarda in mana . Dascalul avea preocupari cinegetice si la nevoie tundea pe scolari pentru 10 oua. La indemnul tatalui si al bunicului, Slavici a trecut la varsta de 11 ani la o scoala primara din Arad. Desi voia sa fie primit in clasa intai gimnaziala, nu a fost primit decat cu conditia absolvirii clasei a patra primare. In 1865 termina cinci clase la gimnaziul maghiar, intrucat un gimnaziu romanesc nu exista. Din clasa a sasea a trecut la Liceul Piarist din Timisoara pentru a invata limba germana, ramanand aici doi ani, pana la sfarsitul clasei a saptea. In clasa a opta a plecat fara voia parintilor la Arad unde fost inscris ca privatist la Liceul Maghiar, fiind gazduit de un patron de restaurant caruia ii medita fetele la limba maghiara. Luize, una din fete, a fost prima lui dragoste. Examenul de maturitate trebuia sa il dea la Timisoara, insa din cauza intarzierii sale, l-a dat in vara anului 1868 la Satu Mare, in urma unei aprobari speciale a baronului Eotvos care era ministru al Instructiunii Publice.

Vacantele le petrecea la iria unde hoinarea prin imprejurimi, cutreierand Banatul, valea Crisului Alb, pana la Brad si pana la varful Gaina.

A strabatut pe jos drumul de la Satu Mare la Arad oprindu-se la Baia Mare, Cavnic, Stramba, Lapus, Dej, Gherla, Cluj-Napoca, Turda, Trascau, Baia de Aries, Rosia, Abrud, Brad, Halmagiu, Buteni si iria. A calatorit de la Orsova la Baia Mare, cunostea bine Bihorul din timpul cand a stat la Oradea, cunostea imprejurimile Sibiului, Turnu Rosu si ara Barsei. A stat timp de sase saptamani in Bucovina, apoi a trecut prin Iasi, Dorohoi, Pascani, Targu Neamt, Piatra Neamt si Bacau, prin Muntenia si Oltenia.

In toamna anului 1868 s-a inscris la Facultatea de Drept a Universitatii din Pesta, avand ca profesor pe Kantz si Wentzel. A participat la infiintarea societatii studentilor romani din Pesta numita Petru Maior , luand parte la dezbateri politice pe tema atitudinii romanilor fata de statul austro-ungar, devenind adept al politicii de federalizare ce urmarea crearea Transilvaniei ca provincie federativa, independenta, facand parte din imperiul habsburgic. Din cauza greutatilor financiare a fost nevoit sa se intoarca in luna ianuarie a anului 1869 la iria unde a intrat ca scriitor la notarul din satul Cumlaus.

In toamna lui 1869 trebuia sa fie incorporat pentru un an, deoarece avea studii, avand sansa sa isi aleaga singur orasul in care sa-si efectueze stagiul militar. A ales Viena pentru a putea urma Dreptul pentru a deveni notar ca cel din Cumlaus, iar epoca vieneza a durat cu unele intermitente vreo patru ani.

In toamna lui 1869 medicinistul Ioan Hosanu i l-a prezentat pe Mihai Eminescu cu care a legat o frumoasa prietenie. In vara anului 1871 a organizat la Putna impreuna cu Mihai Eminescu aniversarea a patru sute de ani de la zidirea manastirii Putna.

Relatia de prietenie dintre Eminescu si Slavici se cimenteaza cu ocazia organizarii Serbarii de la Putna, iar rolul lui Slavici in organizarea acesteia este egal cu cel al lui Eminescu, considerand ca Slavici a trebuit sa dea explicatii si sa calmeze autoritatile de la Viena, iar in explicatiile sale, Slavici si-a exprimat convingerea ca soarta romanilor din Transilvania si Ungaria nu putea fi imbunatatita decat printr-o politica de fidelitate fata de monarhia austriaca.

Acelasi tact politic a fost folosit de catre Slavici, ales presedinte al serbarii, si in Bucovina pentru a potoli aprehensiunile autoritatilor locale. Spiritul lui Slavici, intelegator fata de natiunile conlocuitoare, si numele acestuia cu conotatii straine au fost parodiate de Eminescu care-l numea frakie gye gyncolo (frate de dincolo), iar Slavici il numea pe Eminescu, Turcule.

Dupa finalizarea stagiului militar si a anului universitar 1869-1870, in lipsa unei baze materiale sigure, Slavici se intoarce la Siria, deprimat si imbracat de prieteni, si se gandea sa nu se mai intoarca la Viena, deoarece dreptul care se invata acolo nu coincidea cu realitatea legislatiei maghiare, care se aplica si in Transilvania, dar Ion Hosanu i-a gasit un post de meditator de germana pentru doi tineri maghiari din institutul cehului Bilca, astfel Viena il atrase din nou.

In acest timp, Eminescu i-a povestit lui Iacob Negruzzi, la trecerea acestuia prin Viena in vara anului 1870, despre Slavici ca scriitor cu un excelent cap politic, iar la prima intalnire dintre Negruzzi si Slavici acestia se inteleg asupra unui studiu despre raporturile dintre romani si maghiari care urma sa fie publicat in Convorbiri literare. La inceputul anului 1871, in timp ce lucra la studiul promis lui Negruzzi, publica in foaia societatii de lectura a teologilor din Arad, Speranta, un studiu Despre crestere si mai cu seama despre cresterea junelor romane. Studiul asupra maghiarilor a fost publicat in Convorbiri literare in numarul din 15 iulie 1871. La indemnul lui Eminescu, desi Slavici credea mai mult in vocatia sa de observator al vietii sociale si politice, incepe sa astearna pe hartie amintirile si povestirile sale in graiul locurilor natale, astfel debuteaza in anul 1871, in Convorbiri literare, cu comedia Fata de birau. Eminescu ii copia si corecta manuscrisele trimitandu-le, apoi, la Convorbiri literare. Tot Eminescu l-ar fi indemnat sa scrie si prima poveste in felul cum stia sa povesteasca Tata batran si, astfel, scrie povestea Zana Zorilor care a fost citita la Junimea in doua sedinte la rand si a fost publicata in Convorbiri literare in iunie 1872. In acelasi an, 1872, i-au mai fost publicate povestile: Ileana cea sireata, Pestele pe brazda, Florita din codru si Doi feti cu stea in frunte.

In vara lui 1872 se intoarce acasa avand multe datorii, iar studierea dreptului austriac i se parea nefolositoare. Aici gaseste o muma bolnava si un taica batran. S-a angajat, la Arad, in cancelaria avocatului Mircea V. Stanescu, deputat in dieta Ungariei. Astfel, reia contactul cu viata taranilor, prin asistarea lor juridica. Colaboreaza la foaia umoristica Gura satului a lui Stanescu, unde publica povestea Revolutia de la Parlesti in 1873. In aceasta perioada aduna mai multe povesti si versuri populare din zona Aradului si material despre Pacala si Tandala si Pepelea al nostru. La Arad isi regaseste dragostea din adolescenta, croitoreasa Luiza, care insa ii complica situatia financiara, iar neintelegerile cu Mircea Stanescu, pe care-l considera un nepriceput, fara cunostinte literare il fac sa accepte un post de arhivar la Consistoriul ortodox de la Oradea. Acesta munca de arhivar si drumetiile prin satele din jur il inspira pentru scrierea nuvelei Popa Tanda. Refuza oferta din partea episcopului Miron Romanul de a se intoarce la Arad sa lucreze ca redactor al foii bisericesti Lumina. Legaturile cu viata de la Arad se intrerup o data cu moartea parintilor, iar Luiza il abandonase. Astfel, la sfarsitul anului 1873 a plecat la Viena, cu ajutor financiar de la Junimea, dar nu-si continua studiile, fiind tintuit luni de zile la pat de o infectie la bratul stang. In spital finalizeaza nuvela Popa Tanda.

In toamna anului 1874 pleaca la Iasi, fiind gazduit de Samson Bodnarescu la scoala normala Trei Ierarhi, iar aici se reintalneste cu Eminescu si Miron Pompiliu, cu care imparte odaia, si se imprieteneste cu Ion Creanga. Frecventeaza saloanele Veronicai Micle si Matildei Cugler, citeste la Junimea si i se publica nuvela Popa Tanda, scrie comedia Toane sau vorbe de claca. Pentru scurta vreme a fost redactor la Curierul din Iasi inlocuindu-l pe Eminescu. In decembrie 1874, spre regretul lui Iacob Negruzzi, pleaca la Bucuresti fiind numit de catre Titu Maiorescu secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi.

In calitate de secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi, Slavici traducea documentele scrise in limbile pe care le cunostea si alcatuia indicele volumelor. In aceasta calitate intreprinde calatorii pe la monumentele istorice din Muntenia si Oltenia in vara anului 1875. In martie 1876 conservatorii se retrag de la putere, iar Maiorescu este dat in judecata de catre noul guvern liberal pentru sprijinul financiar acordat lui Slavici si Eminescu in calitate de ministru al instructiunii publice si al culturii, iar pe Slavici il destituie din functia de secretar al comisiei si totodata a fost destituit de la catedra de filosofie a liceului Matei Basarab unde fusese numit suplinitor la 16 octombrie 1875. Maiorescu il ajutase intr-adevar cu o subventie pentru sustinerea examenului de doctorat la Viena in toamna lui 1875, dar Slavici nu a reusit deoarece isi pierduse indexul de studii si al examenelor anterioare si depasise termenul de inscriere. Astfel se intoarse la Bucuresti unde a continuat munca la documente, iar sub supravegherea sa a aparut volumul VII in anul 1876, iar in anul 1878 primul volum al unei lucrari de istorie a lui Eudoxiu Hurmuzachi, precum si Istoria romanilor sub Mihai Viteazul de Nicolae Balcescu. Dupa ce a fost demis de guvernul liberal, comisia documentelor s-a solidarizat cu Slavici si acesta a continuat sa lucreze pentru comisie gratuit.

In anul 1875 a inceput colaborarea cu foaia Telegraful roman din Sibiu, colaborare pe care o continua si pe parcursul anilor 1876 si 1877. In acelasi an i se publica in Convorbiri literare povestea Stan Bolovan si nuvela Scormon, iar in 1876 nuvelele La crucea din sat si Crucile rosii. In 1875 se casatoreste cu Ecaterina Magyarosy. In 1876, Maiorescu a inceput sa organizeze cercul Junimii de la Bucuresti, Slavici fiind unul dintre membri, considerat de Maiorescu cel mai capabil scriitor al intregii Junimi. In acelasi an a finalizat piesa Bogdan Voda, dar Negruzzi refuza sa o publice cu toate insistentele lui Maiorescu. In aceasta perioada la Bucuresti proza sa epica este influentata de lumea meseriasilor, scriind astfel schita Ac si ata, nuvelele O viata pierduta si Norocul.

In anul 1877 Titu Maiorescu preia directia ziarului Timpul si Slavici i se alatura in redactie in speranta ca va schimba viziunea liderilor conservatori asupra situatiei romanilor din Transilvania. Slavici s-a ocupat de ingrijirea partii literare si de articolele de politica externa. Pentru a evita chestiunile mai sensibile de politica, considerand ca liderii conservatori manifestau o politica de apropiere de Austro-Ungaria, publica articole politice in Telegraful roman si apoi le reproduce in Timpul. Eminescu se alatura redactiei in noiembrie 1877, iar Eminescu il aduce pe Caragiale, intocmind cea mai puternica redactie pe care a putut-o avea un ziar romanesc in secolul al XIX-lea.

Slavici publica in Timpul nuvela O viata pierduta, semnata Tanda, schite literare conturand peisaje din viata bucuresteana Gradina cu cai, Sfantul George, Mosii, cronici literare, cronici dramatice, iar la rubrica Bibliografie, notite asupra revistelor romanesti. Viata la redactie a fost stimulanta din punct de vedere literar considerand anturajul, dar cei trei clasici traiau intr-o saracie lucie, uitati adesea cu plata de catre potentatii junimisti. Titu Maiorescu parasise directia ziarului, la doar trei luni de la instalare, iar cei trei redactori nu erau platiti uneori cu lunile. Astfel Caragiale paraseste redactia in anul 1879, Slavici il urmeaza in anul 1880, iar Eminescu ramane singur pana la plecarea sa din anul 1882.

In anul 1879 a inceput lucrul la cartea Die Rum nen in Ungarn, Sieben rgen und der Bukowina, care a aparut in 1881, la scurt timp dupa volumul Novele din popor. Aceste aparitii au reprezentat primele carti masive ale lui Slavici, iar volumul Novele din popor se bucura de o foarte buna apreciere atat in Timpul, sub condeiul lui Eminescu, si Romanul, sub semnatura lui Nicolae Xenopol, cat si in revistele ardelene Familia din Oradea, Biserica si scoala din Arad, Gazeta de Transilvania din Brasov. Nuvelele sale sunt traduse de Mite Kremnitz intr-o colectie de proza romaneasca, iar astfel Slavici devine cel dintai dintre marii scriitori ai Junimii care se afirma in deplinatatea valorii sale, precum afirma Titu Maiorescu in articolul Literatura romana si strainatatea. Creanga, inspirat de nuvela Budulea Taichii, se apuca sa-si scrie Amintirile.

In anul 1880 Slavici a obtinut catedra de limba romana si geografie la Scoala Normala a Societatii pentru Invatatura Poporului Roman. In primavara a intreprins o calatorie lunga prin Banat si Transilvania.

In sesiunea 1881 1882, Academia Romana il alege membru corespondent. A fost numit intr-o comisie literara pentru a face propuneri pentru reforma invatamantul secundar si preda ore de limba romana si filozofie la Azilul Elena Doamna. Colaboreaza la revista scolii, Educatorul, coordonata de directorul scolii, Barbu Constantinescu, unde-i apar cursurile Literatura...