Dragostea pentru fiintele iubite plecate la Domnul a dat indemn intotdeauna celor ramasi in viata sa se roage Domnului pentru ele, pentru odihna si fericirea lor vesnica (I Cor. 15, 29). Biserica a privit intotdeauna cu intelegere nevoia aceasta de mangaiere a sufletelor ranite de sabia necrutatoare a mortii, insa, totodata, ea a atras [] Dragostea pentru fiintele iubite plecate la Domnul a dat indemn intotdeauna celor ramasi in viata sa se roage Domnului pentru ele, pentru odihna si fericirea lor vesnica (I Cor. 15, 29). Biserica a privit intotdeauna cu intelegere nevoia aceasta de mangaiere a sufletelor ranite de sabia necrutatoare a mortii, insa, totodata, ea a atras atentia credinciosilor ei sa nu-si puna nadejdea mantuirii lor in aceste rugaciuni. Cu privire la ele, Biserica noastra invata ca moartea este incheierea vietii vremelnice si inceputul celei vesnice si, in acelasi timp, hotarul pana la care se poate face din om tot ce e necesar pentru mantuire si dincolo de care nu se mai poate face nimic in aceasta privinta (Pr. I. Mihalcescu, Manual de Teologie Dogmatica, p 264). Dupa noi zice teologul grec ortodox, Hristu Andrutsos aceste rugaciuni trebuie determinate mai mult negativ, marginindu-le in cadrul limitelor pe care le-a marginit Biserica...