Cuvânt al Sf. Grigorie Palama la Nașterea atotpreacuratei Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei și Pururea Fecioara Maria
Vremea potrivita pentru munca mantuirii I. Orice vreme e potrivita pentru a pune inceput unei conduite mantuitoare. Aratand acest lucru, marele Pavel spunea: Iata o vreme bine primita! Iata o zi de mantuire! Sa lepadam faptele intunericului si sa lucram faptele luminii! Sa umblam cu buna-cuviinta ca in lumina zilei! [Rm 13, 11-13] numind vreme []Vremea potrivita pentru munca mantuiriiI. Orice vreme e potrivita pentru a pune inceput unei conduite mantuitoare. Aratand acest lucru, marele Pavel spunea: Iata o vreme bine primita! Iata o zi de mantuire! Sa lepadam faptele intunericului si sa lucram faptele luminii! Sa umblam cu buna-cuviinta ca in lumina zilei! [Rm 13, 11-13] numind vreme bine-primita pentru mantuire nu vreun ceas sau vreo zi, ci tot timpul de dupa aratarea Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Caci asa cum atunci cand soarele simtit rasare pe pamant vine pentru oameni momentul muncii trupesti, precum spunea si David: Rasarit-a soarele, iar omul va iesi la lucrul sau si la munca sa pana seara [Ps 103, 22-23], tot asa si atunci cand ni s-a aratat prin trup Soarele dreptatii [Mal 3, 20], tot timpul de dupa aratarea Lui e potrivit pentru munca duhovniceasca; lucru pe care aratandu-l in alta parte acelasi profet, dupa ce a spus despre venirea Domnului: Piatra pe care au respins-o ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului , a adaugat: Aceasta e ziua pe care a facut-o Domnul! Sa ne veselim si sa ne bucuram in ea! [PS 117, 22. 2]. Dar daca in cazul soarelui simtit, dat fiind ca acesta este intrerupt de noapte, spune: iesi-va omul la munca sa pana seara [Ps 103, 23], in schimb Soarele dreptatii, intrucat e neinserat si nu are potrivit Apostolului schimbare sau umbra de mutare [lac l, 17], ofera un bun prilej neintrerupt pentru munca duhovniceasca.
Vremea toamnei primul praznic al mantuirii2. Daca insa trebuie sa spunem ca o vreme e mai potrivita decat celelalte si, asa cum e o vreme pentru a semana si o vreme pentru a secera, o vreme pentru a sadi si o vreme pentru a strange roadele, si e o vreme pentru orice alt lucru, tot asa, de cauti un ceas deosebit de potrivit pentru facerea de bine, acesta este vremea toamnei si mai cu seama luna aceasta [septembrie]. Aceasta e si prima luna si inceputul anului, cea in care au primit inceput si cele ale noastre, lucru pe care-l praznuim astazi. Fiindca sfanta sarbatoare si praznuire pe care o aducem astazi e prima a rechemarii si replasmuirii noastre in har, cea in care au inceput sa se faca noi toate [cf. Ap 21, 5] si sa se introduca in locul celor trecatoare ale Legii cele dainuitoare, in locul literei Duhul si in locul umbrelor adevarul/realitatea.
Fecioara implinire a prefigurarilor vechi-testamentare3. Caci astazi s-a aratat o lume noua si un rai strain, in care si din care s-a facut un Adam nou Care replamadeste vechiul Adam si innoieste toata lumea, Unul care nu se lasa amagit, ci-l amageste pe amagitorul, iar celor ajunsi prin amagire sclavii pacatului le daruieste libertate.
Astazi s-a pregatit pe pamant o carte uimitoare [cf. Iz 44, 2], care poate purta nu doar intiparirea unor cuvinte, ci in chip negrait pe Insusi Cuvantul viu, un Cuvant nu pierdut in aer, ci ceresc, nu unul care se alcatuieste in insasi stricarea lui, ci Unul care-i rapeste stricaciunii pe cei ce se apropie de El, nu unul produs de o limba omeneasca pusa in miscare, ci Nascut inainte de veci din Dumnezeu Tatal.
Astazi s-a aratat un cort insufletit si nefacut de mana al lui Dumnezeu, un chivot cuvantator si duhovnicesc al Painii Vietii care ne-a fost trimisa din ceruri [In 6, 32] cu adevarat.
Astazi, potrivit cuvantului Psalmistului, adevarul din pamant a rasarit , adica [Fecioara] statuia nemincinoasa a nobletei umane de la inceput, si dreptatea din cer s-a ivit [Ps 84, 12], [Hristos] Dreptatea care l-a soos afara pe insusi stapanul nedreptatii si din insasi stapanirea celor nedrepti, intrucat a fost osandita in chip nedrept, l-a legat pe cel tare in rautate, i-a rapit vasele, le-a transformat si le-a aratat in stare sa primeasca dreptatea dumnezeiasca; si asa pe captivii pacatului i-a luat sa e vesnic impreuna cu ea insasi indreptatindu-i prin credinta in El, iar pe stapanitorul pacatului strangandu-l in lanturi din care nu se poate scapa il va preda unui foc vesnic si lipsit de lumina.
Astazi a odraslit toiagul profetit din radacina lui Iesei , din care a rasarit o floare [Is ll, 1] care nu primeste vestejire, ci recheama firea noastra care-si pierduse floarea, si de aceea cazuse din locul nevestejit al desfatarii, si o readuce la buna-inflorire si-i daruie inflorirea vesnica, o urca la cer si o aduce in rai; un toiag prin care Marele Pastor a dus turma cuvantatoare la pasuni vesnice; un toiag de care rezemata fiind firea noastra leapada vechimea si batranetea neputincioasa si paseste usor spre cer, lasand jos pamantul celor ce, sunt purtati spre cele de jos ca unii care n-au reazem.
Dar cine e lumea noua, raiul strain, cartea paradoxala, cortul si chivotul duhovnicesc al lui Dumnezeu, adevarul rasarit din pamant, toiagul mult laudat al lui Iesei? Copila pururea fecioara inainte si dupa nastere, a carei nastere dintr-o femeie stearpa o praznuim astazi.
Ioachim si Ana virtutea si rugaciunea lor ascultata4. Caci desi traiau impreuna si erau ireprosabili inaintea lui Dumnezeu, Ioachim si Ana pareau iudeilor a fi vrednici de repros potrivit Legii, intrucat traiau impreun fara a avea copii. Dat fiind ca nu era inca nadejdea nemuririi, de aceea succesiunea neamului aparea extrem de necesara; acum insa, intrucat astazi ni s-a nascut Fecioara aceasta, care prin nasterea ei intru feciorie ne-a daruit vesnicia, nu ne mai este necesara succesiunea care vine din facerea de copii. Dar israelitilor de pe atunci faptul de a avea copii multi le parea superior chiar si virtutii, iar lipsa de copii li se parea un rau atat de mare, incat chiar si dreptii acestia nu erau atat laudati din pricina virtutii lor, cat insultati din pricina lipsei lor de copii.
Intristati deci de aceste ocari si aducandu-si aminte de Avraam si de Sara si de ceilalti cati facusera experienta unei astfel de intristari pentru lipsa de copii, gandindu-se apoi si la leacul gasit de unii pentru vindecarea unei asemenea intristari, dreptii [Ioachim si Ana] au hotarat si ei sa-si gaseasca refugiu in implorarea lui Dumnezeu. i cumintele Ioachim pleaca in pustiu si locuieste aici postind si inaltand spre Dumnezeu rugaciunea de a se face parinte; si n- a lasat rugaciunea, nici nu s-a intors de acolo inainte de a primi certitudinea ca i-a fost ascultata cererea. Iar Ana intr-un gand cu el se incuie in gradina cea mai apropiata si cu inima indurerata striga la Domnul: Auzi-ma, Dumnezeul parintilor mei, si ma binecuvanteaza, cum ai binecuvantat-o pe mama Sara! . i Dumnezeu i-a ascultat si i-a binecuvantat si le-a fagaduit sa le dea ceea ce au cerut, iar fagaduinta a dus-o la bun sfarsit acum. i le-a dat o Copila mai minunata decat toate bunurile minunate de pana atunci, pe insasi Nascatoarea Creatorului a toate, cea care a indumnezeit neamul omenesc si a facut pamantul cer, cea care pe Dumnezeu L-a tacut Fiu al Omului, iar pe oameni i-a facut fii ai lui Dumnezeu, intrucat a zamislit in ea insasi fara samanta si L-a pus inainte purtator de trup pe Cel ce pe cele ce sunt le-a adus din ce nu sunt, le-a transformat in vederea existentei fericite si nu le-a lasat sa cada in inexistenta.
Sensul nasterii din parinti sterpi, dar virtuosi si rugatori5. Din ce pricina insa a iesit Ea din maruntaie sterpe? Ca sa dezlege intristarea, sa preschimbe ocara celor ce au nascut-o si sa prefigureze dezlegarea intristarii si blestemului protoparintilor neamului omenesc ce se va face prin Ea. Cum ar fi indraznit de altfel firea sa spurce pantecul [Anei] in care a petrecut si din care a iesit Singura care a locuit in Sfanta Sfintelor si care Singura s-a facut locuire a Celui ce a facut firea? Caci asa cum inainte de Ea...
Caci asa cum atunci cand soarele simtit rasare pe pamant vine pentru oameni momentul muncii trupesti, precum spunea si David: Rasarit-a soarele, iar omul va iesi la lucrul sau si la munca sa pana seara [Ps 103, 22-23], tot asa si atunci cand ni s-a aratat prin trup Soarele dreptatii [Mal 3, 20], tot timpul de dupa aratarea Lui e potrivit pentru munca duhovniceasca; lucru pe care aratandu-l in alta parte acelasi profet, dupa ce a spus despre venirea Domnului: Piatra pe care au respins-o ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului , a adaugat: Aceasta e ziua pe care a facut-o Domnul! Sa ne veselim si sa ne bucuram in ea! [PS 117, 22. 2]. Dar daca in cazul soarelui simtit, dat fiind ca acesta este intrerupt de noapte, spune: iesi-va omul la munca sa pana seara [Ps 103, 23], in schimb Soarele dreptatii, intrucat e neinserat si nu are potrivit Apostolului schimbare sau umbra de mutare [lac l, 17], ofera un bun prilej neintrerupt pentru munca duhovniceasca.
Vremea toamnei primul praznic al mantuirii2. Daca insa trebuie sa spunem ca o vreme e mai potrivita decat celelalte si, asa cum e o vreme pentru a semana si o vreme pentru a secera, o vreme pentru a sadi si o vreme pentru a strange roadele, si e o vreme pentru orice alt lucru, tot asa, de cauti un ceas deosebit de potrivit pentru facerea de bine, acesta este vremea toamnei si mai cu seama luna aceasta [septembrie]. Aceasta e si prima luna si inceputul anului, cea in care au primit inceput si cele ale noastre, lucru pe care-l praznuim astazi. Fiindca sfanta sarbatoare si praznuire pe care o aducem astazi e prima a rechemarii si replasmuirii noastre in har, cea in care au inceput sa se faca noi toate [cf. Ap 21, 5] si sa se introduca in locul celor trecatoare ale Legii cele dainuitoare, in locul literei Duhul si in locul umbrelor adevarul/realitatea.
Fecioara implinire a prefigurarilor vechi-testamentare3. Caci astazi s-a aratat o lume noua si un rai strain, in care si din care s-a facut un Adam nou Care replamadeste vechiul Adam si innoieste toata lumea, Unul care nu se lasa amagit, ci-l amageste pe amagitorul, iar celor ajunsi prin amagire sclavii pacatului le daruieste libertate.
Astazi s-a pregatit pe pamant o carte uimitoare [cf. Iz 44, 2], care poate purta nu doar intiparirea unor cuvinte, ci in chip negrait pe Insusi Cuvantul viu, un Cuvant nu pierdut in aer, ci ceresc, nu unul care se alcatuieste in insasi stricarea lui, ci Unul care-i rapeste stricaciunii pe cei ce se apropie de El, nu unul produs de o limba omeneasca pusa in miscare, ci Nascut inainte de veci din Dumnezeu Tatal.
Astazi s-a aratat un cort insufletit si nefacut de mana al lui Dumnezeu, un chivot cuvantator si duhovnicesc al Painii Vietii care ne-a fost trimisa din ceruri [In 6, 32] cu adevarat.
Astazi, potrivit cuvantului Psalmistului, adevarul din pamant a rasarit , adica [Fecioara] statuia nemincinoasa a nobletei umane de la inceput, si dreptatea din cer s-a ivit [Ps 84, 12], [Hristos] Dreptatea care l-a soos afara pe insusi stapanul nedreptatii si din insasi stapanirea celor nedrepti, intrucat a fost osandita in chip nedrept, l-a legat pe cel tare in rautate, i-a rapit vasele, le-a transformat si le-a aratat in stare sa primeasca dreptatea dumnezeiasca; si asa pe captivii pacatului i-a luat sa e vesnic impreuna cu ea insasi indreptatindu-i prin credinta in El, iar pe stapanitorul pacatului strangandu-l in lanturi din care nu se poate scapa il va preda unui foc vesnic si lipsit de lumina.
Astazi a odraslit toiagul profetit din radacina lui Iesei , din care a rasarit o floare [Is ll, 1] care nu primeste vestejire, ci recheama firea noastra care-si pierduse floarea, si de aceea cazuse din locul nevestejit al desfatarii, si o readuce la buna-inflorire si-i daruie inflorirea vesnica, o urca la cer si o aduce in rai; un toiag prin care Marele Pastor a dus turma cuvantatoare la pasuni vesnice; un toiag de care rezemata fiind firea noastra leapada vechimea si batranetea neputincioasa si paseste usor spre cer, lasand jos pamantul celor ce, sunt purtati spre cele de jos ca unii care n-au reazem.
Dar cine e lumea noua, raiul strain, cartea paradoxala, cortul si chivotul duhovnicesc al lui Dumnezeu, adevarul rasarit din pamant, toiagul mult laudat al lui Iesei? Copila pururea fecioara inainte si dupa nastere, a carei nastere dintr-o femeie stearpa o praznuim astazi.
Ioachim si Ana virtutea si rugaciunea lor ascultata4. Caci desi traiau impreuna si erau ireprosabili inaintea lui Dumnezeu, Ioachim si Ana pareau iudeilor a fi vrednici de repros potrivit Legii, intrucat traiau impreun fara a avea copii. Dat fiind ca nu era inca nadejdea nemuririi, de aceea succesiunea neamului aparea extrem de necesara; acum insa, intrucat astazi ni s-a nascut Fecioara aceasta, care prin nasterea ei intru feciorie ne-a daruit vesnicia, nu ne mai este necesara succesiunea care vine din facerea de copii. Dar israelitilor de pe atunci faptul de a avea copii multi le parea superior chiar si virtutii, iar lipsa de copii li se parea un rau atat de mare, incat chiar si dreptii acestia nu erau atat laudati din pricina virtutii lor, cat insultati din pricina lipsei lor de copii.
Intristati deci de aceste ocari si aducandu-si aminte de Avraam si de Sara si de ceilalti cati facusera experienta unei astfel de intristari pentru lipsa de copii, gandindu-se apoi si la leacul gasit de unii pentru vindecarea unei asemenea intristari, dreptii [Ioachim si Ana] au hotarat si ei sa-si gaseasca refugiu in implorarea lui Dumnezeu. i cumintele Ioachim pleaca in pustiu si locuieste aici postind si inaltand spre Dumnezeu rugaciunea de a se face parinte; si n- a lasat rugaciunea, nici nu s-a intors de acolo inainte de a primi certitudinea ca i-a fost ascultata cererea. Iar Ana intr-un gand cu el se incuie in gradina cea mai apropiata si cu inima indurerata striga la Domnul: Auzi-ma, Dumnezeul parintilor mei, si ma binecuvanteaza, cum ai binecuvantat-o pe mama Sara! . i Dumnezeu i-a ascultat si i-a binecuvantat si le-a fagaduit sa le dea ceea ce au cerut, iar fagaduinta a dus-o la bun sfarsit acum. i le-a dat o Copila mai minunata decat toate bunurile minunate de pana atunci, pe insasi Nascatoarea Creatorului a toate, cea care a indumnezeit neamul omenesc si a facut pamantul cer, cea care pe Dumnezeu L-a tacut Fiu al Omului, iar pe oameni i-a facut fii ai lui Dumnezeu, intrucat a zamislit in ea insasi fara samanta si L-a pus inainte purtator de trup pe Cel ce pe cele ce sunt le-a adus din ce nu sunt, le-a transformat in vederea existentei fericite si nu le-a lasat sa cada in inexistenta.
Sensul nasterii din parinti sterpi, dar virtuosi si rugatori5. Din ce pricina insa a iesit Ea din maruntaie sterpe? Ca sa dezlege intristarea, sa preschimbe ocara celor ce au nascut-o si sa prefigureze dezlegarea intristarii si blestemului protoparintilor neamului omenesc ce se va face prin Ea. Cum ar fi indraznit de altfel firea sa spurce pantecul [Anei] in care a petrecut si din care a iesit Singura care a locuit in Sfanta Sfintelor si care Singura s-a facut locuire a Celui ce a facut firea? Caci asa cum inainte de Ea...
