O constatare tristă
O tanara mama venita cu fiica ei povestea cat de mult ii plac ei si tuturor celor din casa filmele si serialele ce se transmit la televizor. Ba ajung chiar sa se certe pentru aceasta, fiindca unii doresc un fel de emisiuni, altii altele. Asa ca au ajuns la concluzia ca fiecare sasi aiba televizorul sau. Limbajul tinerei mame era destul de necontrolat si libertin. Mi-am zis cu tristete: iata roadele amare ale mass-mediei actuale si cultura pe care o ofera ea!O femeie mai in varsta se afla pe scaunul de langa mine si statea mai mult cu spatele spre mine, de parca i-as fi fost un ghimpe in coaste. i-a spus si dumneaei parerea personala, poate ca o invatatura adresata celor mai tinere sau poate ca un preludiu de o viata al inimii sale: Cine stie ce mai este pe lumea cealalta; moare omul si se preface in pamant, nu mai ramane nimic de el!?.
Am simtit cuvintele acestea ca pe o provocare directa la faptul ca pana atunci tacusem si m-am simtit asa de parca tot cerul incepea sa apese pe mine. Ma mai simtisem asa, odata, cu vreo sapte ani in urma, intr-o seara de vara cu prilejul unui priveghi de inmormantare din satul meu. Inca nu vorbisem niciodata mai multor oameni stransi la un loc despre Lumina si Harul de care-mi facuse parte Bunul Dumnezeu. Cantam din cantarile Oastei.
Un frate s-a ridicat si a vorbit, zicand: Randuit este oamenilor sa moara o singura data, iar apoi vine Judecata. A vorbit despre moartea de care nimeni nu va scapa si despre Judecata la care cu totii ne vom infatisa.
Nemaifiind alti frati care sa mai vorbeasca, de la un timp, in jurul nostru au inceput comentariile.
Cineva dintr-un colt zicea: cine a mai venit de pe lumea cealalta si cine s-a mai sculat din morti sa ne spuna noua cum este Dincolo?. Altcineva confirma: Asa este, aici este viata, alta nu mai este; ce este scris, scris ramane; de cele facute nimeni nu te mai...