LA ÎNĂLŢAREA CINSTITEI CRUCI A DOMNULUI
Sfantul Teofan Zavoratul Domnul nostru Iisus Hristos, prin cruce surpand moartea, ne-a daruit intru ea viata vesnica, si orice om care doreste sa se impartaseasca de aceasta viata trebuie sa ridice o cruce de un anumit fel. Iata, pe scurt, invatatura despre viata daruita prin cruce. Dupa cum Moisi a inaltat sarpele in pustie, asa []Sfantul Teofan ZavoratulDomnul nostru Iisus Hristos, prin cruce surpand moartea, ne-a daruit intru ea viata vesnica, si orice om care doreste sa se impartaseasca de aceasta viata trebuie sa ridice o cruce de un anumit fel. Iata, pe scurt, invatatura despre viata daruita prin cruce.
Dupa cum Moisi a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa Se inalte si Fiul omului, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (In 3, 14-15)Fratilor !Tainica si netalcuita este intelepciunea crucii, si primul lucru pe care nu poate sa il priceapa mintea noastra este viata ce vine de la Cruce! Crucea este unealta a mortii, si inca a mortii celei mai de ocara; si totusi, Biserica o lauda ca pe o purtatoare de viata, datatoare de viata, lemn al vietii si nemuririi, ridicare a celor cazuti, inviere a tuturor si, indeobste, pune pe seama ei toate acele bunatati pe care le cauta crestinul adevarat in aceasta viata si la care nadajduieste in cea viitoare. Felul in care vine viata adevarata de la Cruce a fost intotdeauna sminteala pentru cei ce cred in cele desarte si nebunie pentru cei cugetatori de cele desarte.
Dar ceea ce nu pricepe mintea trebuie sa vada si sa cuprinda credinta, si noi, inviati de Cruce, nu suntem fara vina daca nu ne ingrijim sa cunoastem puterea de viata purtatoare ascunsa in Cruce, sa cugetam la ea necontenit, dupa pilda Apostolului Pavel, care, fiind in Corint, judeca sa nu stie altceva decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit (v. I Cor. 2, 2) si care da ca semn deosebitor al celor mantuiti cunoasterea din cercare a puterii Crucii: caci cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18). Iar daca asa trebuie sa facem totdeauna, cu atat mai mult acum, cand Sfanta Biserica, chemandu-ne sa ne inchinam Cinstitei si de viata Facatoarei Cruci, prin insusi acest fapt ne pleaca spre ea luarea-aminte si inima. Deci sa cugetam la taina Crucii, ca sa vedem cum curge din ea viata adevarata.
Cu inima credem si cu gura marturisim ca Domnul nostru Iisus Hristos, prin Cruce surpand moartea, ne-a daruit intru ea viata vesnica si ca oricine doreste sa se impartaseasca de aceasta viata trebuie sa ridice o cruce de un anumit fel. Iata, pe scurt, toata invatatura despre viata daruita prin Cruce!Credem ca Domnul nostru Iisus Hristos, prin Cruce surpand moartea, ne-a daruit intru ea viata vesnica.
Rai de taina esti, Nascatoare de Dumnezeu, care ai odraslit nelucrat pe Hristos, intru care lemnul Crucii, cel de viata purtator, pe pamant s-a sadit (irmosul cantarii a 9-a a canonului la inaltarea Crucii), canta Sfanta Biserica.
Ceea ce este pomul vietii in mijlocul raiului desfatarii, aceea este Pomul Crucii in mijlocul pamantului, a vaii plangerii si a mortii. In rai mai era un pom, despre care s-a zis: in care zi veti manca din el, cu moarte veti muri(Fac. 2, 17). Protoparintii au mancat, si au murit. Prin neascultarea lor, viata a fost pierduta in toata cuprinderea ei: a fost pierduta viata vesnica, pentru ca prin cadere s-a inchis raiul si a aparut iadul ca locuinta a celor aflati sub manie si sub blestem; a fost pierdutaviata duhovniceasca, fiindca odata cu inaltarea de sine la mintea lui Dumnezeu[1] a cazut din suflet cugetarea plina de ravna la Dumnezeu si la savarsirea celor placute lui Dumnezeu, care alcatuieste esenta vietii duhovnicesti; a fost pierdutaviata trupeasca, pentru ca in urma celor intamplate s-a zis: Pamant esti si in pamant vei merge (Fac. 3, 19). Moartea s-a imparatit pe pamant si in toti fiii lui Adam a inceput sa imparateasca impreuna cu pacatul. Printr-un om pacatul a intrat in lume, si prin pacat moartea, si asa moartea intru toti oamenii a intrat (Rom. 5, 12). Intreaga omenire a inceput sa reprezinte un singur hoit, iar pamantul, indeobste, un cimitir sumbru. i despre tot neamul omenesc s-ar fi putut spune la fel ca despre fiii lui Israil: camp plin de oase (v. Iez. 37, 2), insa cand aici, pe pamant, s-a salasluit moartea, de Sus a fost pus inceputul vietii noi si fiintarii noi prin jertfa Fiului Unuia-Nascut al lui Dumnezeu, Care I-a zis Tatalui Sau: Iata, vin sa fac voia Ta, Dumnezeul Meu... arderile de tot pentru pacat [2] nu ai voit, ci trup Mi-ai savarsit (Ps. 39, 9-11). Aceasta voie a fost descoperita chiar atunci, prin hotararea ca va fi zdrobit capul sarpelui, si puterea de viata purtatoare a jertfei ce avea sa fie a inceput chiar atunci sa lucreze prin credinta in Cel ce avea sa vina. In fine, la plinirea vremilor, Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu S-a pogorat intr-adevar pe pamant, a luat asupra Sa omenitatea, a patimit si a murit pe Cruce. Prin aceasta moarte pe Cruce a fost omorata moartea si ne-a fost inapoiata viata cea adevarata in toata cuprinderea ei: ne-a fost inapoiata viata vesnica, pentru ca de pe Cruce Domnul i-a grait si talharului: Astazi vei fi cu Mine in rai (Lc. 23, 43); ne-a fost inapoiata viata trupeasca, asa cum s-a aratat aceasta, printr-un semn aparte, chiar in ceasul mortii pe Cruce a Domnului, cand mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat (Mt. 27, 52). Ne-a fost inapoiata viata duhovniceasca, fiindca Hristos Domnul rastignit S-a facut pentru cei chemati putere si intelepciune spre mantuire (v. I Cor. 1, 24). Iar in felul acesta viata cea adevarata s-a imparatit iarasi pe pamant.
Unul Dumnezeu are viata in Sine. Noi putem trai in masura in care Dumnezeu ne daruieste viata prin impartasirea vie cu El. Pacatul a facut despartire intre noi si Dumnezeu: am pierdut bunavointa dumnezeiasca si am murit. Mantuitorul, luand asupra Sa firea noastra, prin moartea Sa pe Cruce ne-a impacat cu Dumnezeu. Dumnezeu ne-a inapoiat bunavointa Sa, si noi am prins viata. Iata cum si de ce Pomul Crucii s-a facut Pom al Vietii si nemuririi, iata de ce Crucea este lumina vesnica, sculare a mortilor, inviere a tuturor, cum...
Dupa cum Moisi a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa Se inalte si Fiul omului, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (In 3, 14-15)Fratilor !Tainica si netalcuita este intelepciunea crucii, si primul lucru pe care nu poate sa il priceapa mintea noastra este viata ce vine de la Cruce! Crucea este unealta a mortii, si inca a mortii celei mai de ocara; si totusi, Biserica o lauda ca pe o purtatoare de viata, datatoare de viata, lemn al vietii si nemuririi, ridicare a celor cazuti, inviere a tuturor si, indeobste, pune pe seama ei toate acele bunatati pe care le cauta crestinul adevarat in aceasta viata si la care nadajduieste in cea viitoare. Felul in care vine viata adevarata de la Cruce a fost intotdeauna sminteala pentru cei ce cred in cele desarte si nebunie pentru cei cugetatori de cele desarte.
Dar ceea ce nu pricepe mintea trebuie sa vada si sa cuprinda credinta, si noi, inviati de Cruce, nu suntem fara vina daca nu ne ingrijim sa cunoastem puterea de viata purtatoare ascunsa in Cruce, sa cugetam la ea necontenit, dupa pilda Apostolului Pavel, care, fiind in Corint, judeca sa nu stie altceva decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit (v. I Cor. 2, 2) si care da ca semn deosebitor al celor mantuiti cunoasterea din cercare a puterii Crucii: caci cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18). Iar daca asa trebuie sa facem totdeauna, cu atat mai mult acum, cand Sfanta Biserica, chemandu-ne sa ne inchinam Cinstitei si de viata Facatoarei Cruci, prin insusi acest fapt ne pleaca spre ea luarea-aminte si inima. Deci sa cugetam la taina Crucii, ca sa vedem cum curge din ea viata adevarata.
Cu inima credem si cu gura marturisim ca Domnul nostru Iisus Hristos, prin Cruce surpand moartea, ne-a daruit intru ea viata vesnica si ca oricine doreste sa se impartaseasca de aceasta viata trebuie sa ridice o cruce de un anumit fel. Iata, pe scurt, toata invatatura despre viata daruita prin Cruce!Credem ca Domnul nostru Iisus Hristos, prin Cruce surpand moartea, ne-a daruit intru ea viata vesnica.
Rai de taina esti, Nascatoare de Dumnezeu, care ai odraslit nelucrat pe Hristos, intru care lemnul Crucii, cel de viata purtator, pe pamant s-a sadit (irmosul cantarii a 9-a a canonului la inaltarea Crucii), canta Sfanta Biserica.
Ceea ce este pomul vietii in mijlocul raiului desfatarii, aceea este Pomul Crucii in mijlocul pamantului, a vaii plangerii si a mortii. In rai mai era un pom, despre care s-a zis: in care zi veti manca din el, cu moarte veti muri(Fac. 2, 17). Protoparintii au mancat, si au murit. Prin neascultarea lor, viata a fost pierduta in toata cuprinderea ei: a fost pierduta viata vesnica, pentru ca prin cadere s-a inchis raiul si a aparut iadul ca locuinta a celor aflati sub manie si sub blestem; a fost pierdutaviata duhovniceasca, fiindca odata cu inaltarea de sine la mintea lui Dumnezeu[1] a cazut din suflet cugetarea plina de ravna la Dumnezeu si la savarsirea celor placute lui Dumnezeu, care alcatuieste esenta vietii duhovnicesti; a fost pierdutaviata trupeasca, pentru ca in urma celor intamplate s-a zis: Pamant esti si in pamant vei merge (Fac. 3, 19). Moartea s-a imparatit pe pamant si in toti fiii lui Adam a inceput sa imparateasca impreuna cu pacatul. Printr-un om pacatul a intrat in lume, si prin pacat moartea, si asa moartea intru toti oamenii a intrat (Rom. 5, 12). Intreaga omenire a inceput sa reprezinte un singur hoit, iar pamantul, indeobste, un cimitir sumbru. i despre tot neamul omenesc s-ar fi putut spune la fel ca despre fiii lui Israil: camp plin de oase (v. Iez. 37, 2), insa cand aici, pe pamant, s-a salasluit moartea, de Sus a fost pus inceputul vietii noi si fiintarii noi prin jertfa Fiului Unuia-Nascut al lui Dumnezeu, Care I-a zis Tatalui Sau: Iata, vin sa fac voia Ta, Dumnezeul Meu... arderile de tot pentru pacat [2] nu ai voit, ci trup Mi-ai savarsit (Ps. 39, 9-11). Aceasta voie a fost descoperita chiar atunci, prin hotararea ca va fi zdrobit capul sarpelui, si puterea de viata purtatoare a jertfei ce avea sa fie a inceput chiar atunci sa lucreze prin credinta in Cel ce avea sa vina. In fine, la plinirea vremilor, Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu S-a pogorat intr-adevar pe pamant, a luat asupra Sa omenitatea, a patimit si a murit pe Cruce. Prin aceasta moarte pe Cruce a fost omorata moartea si ne-a fost inapoiata viata cea adevarata in toata cuprinderea ei: ne-a fost inapoiata viata vesnica, pentru ca de pe Cruce Domnul i-a grait si talharului: Astazi vei fi cu Mine in rai (Lc. 23, 43); ne-a fost inapoiata viata trupeasca, asa cum s-a aratat aceasta, printr-un semn aparte, chiar in ceasul mortii pe Cruce a Domnului, cand mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat (Mt. 27, 52). Ne-a fost inapoiata viata duhovniceasca, fiindca Hristos Domnul rastignit S-a facut pentru cei chemati putere si intelepciune spre mantuire (v. I Cor. 1, 24). Iar in felul acesta viata cea adevarata s-a imparatit iarasi pe pamant.
Unul Dumnezeu are viata in Sine. Noi putem trai in masura in care Dumnezeu ne daruieste viata prin impartasirea vie cu El. Pacatul a facut despartire intre noi si Dumnezeu: am pierdut bunavointa dumnezeiasca si am murit. Mantuitorul, luand asupra Sa firea noastra, prin moartea Sa pe Cruce ne-a impacat cu Dumnezeu. Dumnezeu ne-a inapoiat bunavointa Sa, si noi am prins viata. Iata cum si de ce Pomul Crucii s-a facut Pom al Vietii si nemuririi, iata de ce Crucea este lumina vesnica, sculare a mortilor, inviere a tuturor, cum...
