Sfantul Ignatie Briancianinov Iubiti frati! i noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindca suntem crestini. i noi suntem chemati inaintea Domnului in aceasta sfanta biserica pentru a asculta invatatura Lui. Stam inaintea fetei Domnului; privirile Lui sunt atintite asupra noastra, inaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gandurile noastre de taina si simtamintele noastre ascunse []Sfantul Ignatie BriancianinovIubiti frati! i noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindca suntem crestini. i noi suntem chemati inaintea Domnului in aceasta sfanta biserica pentru a asculta invatatura Lui. Stam inaintea fetei Domnului; privirile Lui sunt atintite asupra noastra, inaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gandurile noastre de taina si simtamintele noastre ascunse sunt aratate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte si gresalele facute de noi din tineretile noastre; vede toata viata noastra, atat trecuta cat si viitoare; cele nefacute inca de noi sunt deja scrise in cartea Lui (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisa in stihuri, Cuvantul 55).

El vede dinainte ceasul mutarii noastre in nemasurata vesnicie si ne vesteste pentru a noastra mantuire porunca Lui cea atotsfanta: Cel ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de Sine si sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie .

Prin puterea credintei vii sa inaltam catre Domnul ochiul nostru gandit si-L vom vedea! Il vom vedea pe El, Pretutindenea Fiitorul Care este de fata aici, impreuna cu noi. Sa deschidem inima noastra, pravalind de la intrarea ei greaua piatra a invartosarii; sa ascultam, sa privim, sa primim, sa ne insusim invatatura Domnului nostru.

Ce inseamna lepadarea de sine?Lepadarea de sine inseamna sa parasesti viata pacatoasa. Pacatul, prin mijlocirea caruia s-a savarsit caderea noastra, a cuprins intreaga noastra fire in asa chip ca ni s-a facut ca si cum ne-ar fi firesc: lepadarea de pacat s-a facut lepadare de firea noastra; lepadarea de firea noastra este lepadarea de sine.

Moartea vesnica, ce a lovit sufletul nostru, s-a prefacut pentru noi in viata. Ea cere hrana sa pacatul, desfatarea sa pacatul: prin mijlocirea acestei hrane si a acestei desfatari, moartea vesnica sprijina si pastreaza stapanirea sa asupra omului. Insa omul cazut socoate sprijinirea si cresterea in el a stapanirii mortii crestere si sporire a vietii. Astfel, cel molipsit de boala ucigasa e stapanit de cerinta silnica a bolii si cauta mancaruri care sporesc boala le cauta ca pe mancarea cea mai de trebuinta, ca pe o desfatare de care este neaparata nevoie si cat se poate de placuta.

Impotriva acestei morti vesnice, care se infatiseaza drept viata omenirii bolnave de caderea ei infricosatoare, Domnul rosteste osanda Sa: Cine voieste sa mantuiasca sufletul sau sporind in el viata caderii, altfel spus moartea vesnica, pierde-l-va pe el: iar cine-si va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie omorand in sine poftele pacatoase si lepadandu-se de ndulcirea cea pacatoasa, acela il va mantui pe el (Marcu 8, 35). Aratand la intreaga lume care e infatiseaza privirilor noastre cu toate frumusetile si ispitele ei, Domnul graieste: Ce va olosi omului de ar dobandi lumea toata si-si va pierde sufletul sau? Ce folos pentru om, ce dobandeste, daca ar pune stapanire nu pe vreun lucru de putina insemnatate, ci chiar pe intreaga lume vazuta? Aceasta lume vazuta este numai un adapost vremelnic pentru om!Nu este pe pamant nici un lucru, nu este pe pamant nici o intaietate pe care sa le putem socoti ale noastre. Totul ne este luat de moartea necrutatoare si cu neputinta de ocolit, iar adeseori chiar inainte de moarte ni le iau imprejurarile si intorsaturile neprevazute ale sortii. Ne dezbracam de insusi trupul nostru ajunsi in pragul hotarator al vesniciei. Bunul nostru, avutul si comoara noastra este sufletul nostru numai sufletul nostru. Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? (Marcu 8, 37), spune Cuvantul lui Dumnezeu. N-avem cu ce sa acoperim pierderea sufletului atunci cand il ucide moartea vesnica, ce se infatiseaza in chip amagitor drept viata.

Ce inseamna a-ti lua crucea?Crucea era unealta a pedepsei de ocara pentru robi si gloata lipsita de drepturi cetatenesti. Lumea trufasa, lumea vrajmasa lui Hristos, ii lipseste pe ucenicii lui Hristos de drepturile de care se bucura fiii lumii. Daca ati fi din lume, le spune Domnul urmatorilor Sai, lumea ar iubi ce este al sau. Iar fiindca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi, pentru aceasta va uraste pe voi lumea Scoate-va-vor pe voi din sinagogi, si va veni vremea ca tot cel ce va va ucide sa i se para ca aduce slujba lui Dumnezeu (Ioan 15, 19, 16, 2).

A-ti lua crucea inseamna a indura cu marime de suflet batjocurile si ocarile cu care lumea ii acopera pe urmatorii lui Hristos, necazurile si prigoanele cu care lumea iubitoare de pacat si oarba ii prigoneste pe urmatorii lui Hristos. Pentru aceasta, este placut inaintea lui Dumnezeu, spune Sfantul Apostol Petru, de rabda cineva necaz pentru stiinta lui Dumnezeu, patimind pe nedrept ca spre aceasta ati fost chemati (I Petru 2, 19, 21) de catre Domnul, Care i-a vestit pe cei iubiti ai Sai: in lume necazuri veti avea: ci indrazniti, Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33).

A-ti lua crucea inseamna a rabda cu vitejie, pentru Evanghelie, greaua osteneala nevazuta, chinul si mucenicia nevazuta in lupta cu propriile patimi, cu pacatul care traieste in noi, cu duhurile rautatii, care cu aprindere se scoala asupra noastra si ni se impotrivesc cu incrancenare atunci cand hotaram sa lepadam jugul pacatului si sa ne supunem jugului lui Hristos. Nu ne este noua lupta, a zis Sfantul Apostol Pavel, impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor si a domniilor si a stapanitorilor intunericului veacului acestuia, impotriva duhurilor rautatii intru cele ceresti (Efeseni 6, 12). Armele ostirii noastre nu sunt trupesti, ci puternice prin Dumnezeu spre surparea tariilor, surpand izvodirile mintii si toata inaltarea ce se ridica impotriva stiintei lui Dumnezeu, si robind toata intelegerea spre ascultarea lui Hristos (II Cor. 10, 4-5). Dobandind biruinta in acest razboi nevazut, insa foarte ostenicios, Apostolul striga: Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda fara numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care lumea mie s-a rastignit, si eu lumii (Galateni 6, 14).

A-ti lua crucea inseamna a te pleca supus si smerit necazurilor si nevoilor pamantesti pe care ii place Proniei dumnezeiesti sa le ingaduie asupra noastra spre spalarea pacatelor noastre. Atunci crucea slujeste omului drept scara de la pamant la cer. Pe aceasta scara a urcat talharul pomenit in Evanghelie a urcat din cele mai cumplite faradelegi in prealuminatele salasuri ale raiului: el a rostit de pe crucea sa cuvinte pline de smerita cugetare; prin smerita cugetare a intrat in cunoasterea lui Dumnezeu, prin cunoasterea lui Dumnezeu a dobandit cerul. Dupa dreptate...