Cand s a inserat, corabia era in mijlocul marii; iar Iisus era singnr pe tarm. A vazut pe ucenici ca se necajesc cu vaslirea, caci vantul le era impotriva . (Marca VI, 47, 48). Dragii mei. Calatoria noastra in lume ca si aceia pe mare, nu este intotdeauna destul de lina. In atatea randuri suflarea carmuitoare a [] Cand s a inserat, corabia era in mijlocul marii; iar Iisus era singnr pe tarm. A vazut pe ucenici ca se necajesc cu vaslirea, caci vantul le era impotriva . (Marca VI, 47, 48).

Dragii mei. Calatoria noastra in lume ca si aceia pe mare, nu este intotdeauna destul de lina. In atatea randuri suflarea carmuitoare a vanturilor prielnice lipseste si de atatea ori furtuni turbate cutremura corabia uscata a vietii. Valuri intaritate se urca si urla in jurul ei si in impresurarea indarjita a noianului de ape, adesea, mainile noastre se frang si vaslele cad. Adancurile se framanta in rasvratire cumplita, svacnesc in vartejuri mugitoare si se reped vrajmase punand impotriviri nebiruite ostenelelor cu care cercam sa ne calauzim spre liman si pironind langa hotare neinfrante nazuintele noastre slabe si trudnice. Ceata deasa si amenintatoare se coboara din vazduhuri neguri adanci pe care ochiul nu le poate spinteca si de care sufletul se infioara.

Ca un palc de nori grei desnadejdea se lasa strivitoare asupra vietii stihiile lumii se sguduie de tunet si fulgere groaznice se intretaie in slavi.

Mii de guri lacome se casca flamande in prapastii de apa, gata sa ne inghita si sa ne mistuie fara urma. De nicaieri nici o isbavire. armul e aproape dar cum sa despici marea intetita de furii care ti se inalta ca un zid dusman si nesfarimat in fata? Nici o licarire nu zambeste de nicaieri. Ranjetul pieirii si pustiirii se poarta pretutindeni pe crestele volburilor de apa. i se face noapte in suflet noapte mai neagra decat cea din afara, caci ea pare fara stele si fara zori. O Doamne, de n ar fi furtunile si valurile si valtorile cat de senina ne-ar fi plutirea si cat de vrajita ne-ar fi vieata!O Doamne, de n ar fi invaluirile de ispite si vajairile de patimi si bulboanele de pacat, cat de senina ne-ar fi vaslirea spre limanurile tale binecuvantate! Dar, curaj! Iata, Hristos e pe tarm! E singur. Ne priveste. Ne vede prinsi in navala luptei istoviti de atatea opintiri si sugrumati de desnadejde. Suntem prea singuri. i El e singur. Dar El e atotputernic si atunci puterea singuratatii lui porneste milostiva spre neputinta singuratatii noastre. Ea ne cauta, vrea sa ne ajute Ne-a descoperit! Ii facem insa loc in pluta noastra? II asezam la carma? II lasam stapan pe ancora? Ne lasam in voia Lui? El singur poate potoli pornirea indarjita a valurilor?Dragii mei. De 1922 de ani, puterile noastre plapande se ostesc pe marea intinsa si larga a vietii, impotriva muntilor de ademeniri de care se poticneste avantul sufletului nostru. O, cate infrangeri si cate sdrumicari de vieti! Cate strigate de desnadejde au sfasiat sufletul nostru si cate maini s au intins in sbucium, spre cer! Veacul nostru pare mai nenorocit decat altele. Vieata omeneasca in zilele noastre e inca robita desnadejdii si birnica mortii. i toti ne batem capul si ne intrebam: incotro? La cine ne vom duce? i in infrigurarea cu care ne biciueste durerea lunecam cand intr o parte* cand intr alta, fara sa putem gasi drumul drept si adevarat si statornic, pe care sa pasim spre tintele isbavitoare.

Stanci uriase tasnesc in calea noastra si de ele se sfarma de atatea ori avantul nostru.

Spre atatea adaposturi ne-am indreptat pana acum si zadarnica a fost cercetarea lor.

Adapostul filozofiei e iluzoriu; iar adapostul stiintii e de ghiata. Adapostul necredintii plin de necuratie. Din toate te goneste, fie minciuna, fie nestatornicia, fie moartea.

Nicaieri nu poti gasi popas; caci ele nu primesc decat oaspetii desnadejdii, ai rasvratirii si ai osandirii de veci. Ele sunt naluci amagitoare ademeniri de abisuri. i vieata se...