S-a întâmplat în 13 noiembrie 1909, 13/26
S-a intamplat in 13 noiembrie 1909, 13/26 was first posted on noiembrie 13, 2020 at 2:27 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 13 noiembrie 1909, 13/26: S-a nascut Eugen Ionescu, dramaturg, prozator, memorialist, eseist francez de origine romana. Eugen Ionescu, sau Eug ne Ionesco, conform ortografiei franceze, s-a nascut la 13/26 noiembrie 1909, la Slatina, in judetul Olt, parintii sai fiind Eugen Ionescu, avocat de meserie si subprefect al judetului Olt si Marie-Th r se, nascuta Ipcar, fiica unui inginer francez care lucra in Romania.
Interesant este faptul ca, de-a lungul vietii, el obisnuia sa declare ca s-a nascut in anul 1912, fie din cochetarie, fie din dorinta de a crea o legatura intre nasterea lui si moartea marelui sau precursor Ion Luca Caragiale. La varsta de patru ani si-a insotit parintii in Franta, unde va ramane pana in anul 1924.
Inca din copilarie, Eugen Ionescu si sora sa au simtit drama despartirii parintilor, iar dupa ce mama lor a pierdut custodia copiilor, tatal lor i-a readus in Romania plecarea din paradisul copilariei sale fiind considerat un exil al fiintei sale , unde au fost supusi unor abuzuri fizice si verbale, o trauma care avea sa marcheze evolutia artistica a viitorului scriitor. Eugen Ionescu a urmat liceul la Colegiul National Sfantul Sava din Bucuresti unde a fost un caracter rebel si dificil de modelat -, pe care l-a absolvit in 1928, iar examenul de bacalaureat l-a sustinut la Colegiul National Carol I din Craiova. Debuteaza in Revista literara a Liceului Sf. Sava , in 1927. A fost admis, apoi, la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti, sectia Literatura franceza, obtinand, in 1932, licenta. In perioada 1928-1931, Eugen Ionescu publica primele sale scrieri in limba romana, in revista Bilete de papagal , a lui Tudor Arghezi, printre acestea aflandu-se poezii, articole de critica literara si o incercare de epica umoristica Hugoliada: Viata grotesca si tragica a lui Victor Hugo .
In 1930, isi incepe activitatea publicistica la revista Zodiac .
In anul 1931, ii apare volumul de debut, o carte de versuri intitulata Elegii pentru fiinte mici , aparuta la Editura Cercul Analelor Romane, iar in 1934 ii apare cartea Nu! , un volum de eseuri critice aparut la Editura Vremea si premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu la sectiunea scriitori tineri needitati . Cel din urma volum prezinta deja mai multe abordari ale absurdului, fiindca dupa ce Ionescu ataca figurile majore ale literaturii romane din acea vreme Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu , pe motiv ca nu ar fi creat o opera valabila, revine mai apoi si sustine ca ar putea dovedi exact contrariul. A fost repartizat, apoi, pe un post de profesor la la Cernavoda, iar ulterior se transfera la Bucuresti. In anul 1936 se casatoreste cu Rodica Burileanu, de profesie avocat, fiica lui Mihail Burileanu, director al ziarului Ordinea , iar doi ani mai tarziu pleaca cu o bursa la Paris. In capitala Frantei, lucreaza, pentru o perioada ca atasat cultural al guvernului Antonescu pe langa guvernul de la Vichy pozitie din care traduce si faciliteaza traducerea unor autori romani contemporani si aranjeaza publicarea lor in revistele literare franceze si isi scrie si teza de doctorat cu subiectul Tema mortii si a pacatului in poezia franceza , o lucrare pe care nu o va sustine niciodata.
Tot atunci, Ionescu a organizat emisiuni de radio la Marsilia despre Romania, a deschis catedra Mihai Eminescu la Nisa si primul lectorat de limba romana la Montpellier.
Are o scurta revenire in tara, perioada in care lucreaza ca profesor de franceza la Liceul Sfantul Sava din Bucuresti. In 1942 se stabileste definitiv la Paris, la 24 august 1944, se naste fiica sa, Marie-France Ionesco, iar in 1945, Eugen Ionescu trimite revistei Viata romaneasca un articol intitulat Scrisori din Franta , publicat in numarul din luna martie, in care prezinta motivele plecarii sale din tara, precizand punctul sau de vedere critic la adresa regimului politic din Romania de atunci. Pentru acest material, Eugen Ionescu a fost judecat in Romania. Sentinta, pronuntata la 31 mai 1946, suna astfel: Sectia I a Curtii Martiale a C II A., prezidata de d. col. Filip, avand ca procuror pe d. maior magistrat Trepcea, a judecat marti dimineata pe Eugen Ionescu, fostul atasat de presa al legatiei din Paris, autorul articolului injurios aparut in revista Viata romaneasca (pe luna martie) considerat ofensator pentru armata si natiune.
Acuzatul a fost judecat in lipsa. Dupa expunerea procurorului si examinarea piesei din dosar, Eugen Ionescu fost condamnat la: 5 ani inchisoare corectionala pentru ofensa armatei; 6 ani inchisoare corectionala pentru ofensa natiunii; 5 ani interdictie corectionala.
Curtea a decis sa se faca demersuri pentru a se cere extradarea condamnatului din Franta. Cererea de extradare a ramas fara efecte. Tot in anul 1945, Eugen Ionescu a tradus in limba franceza si a prefatat volumul de nuvele al ardeleanului Pavel Dan, Urcan Batranul , care a aparut la Editura Jean Vigneau din Marsilia, sub titlul Le P re Urcan . A urmat o opera absolut remarcabila, marcata de sensul tragic si absurd al existentei, fatalitatea mortii, splendoarea si neantul conditiei umane. In anul 1950, Ionescu debuteaza in dramaturgie, cu Cantareata cheala / La Cantatrice Chauve , prima lui piesa de teatru, care avea sa fie pusa in scena la 11 mai 1950, la Th atre de la Huchette, in regia lui Nicholas Bataille, si la sugestia doamnei Monica Lovinescu. Piesa era o reluare a altei piese, in limba romana, Englezeste fara profesor si se va impune treptat dupa ce o serie de mari oameni de cultura francezi scriu articole entuziaste despre ea si va deveni cea mai longeviva piesa a micului teatru parizian. Prima piesa a lui Eugene Ionescu este si piesa de inaugurare a teatrului absurdului. Povestea piesei este binecunoscuta: pe cand Ionescu incerca sa invete limba engleza a fost socat de absurditatea si banalitatea frazelor din manualul lui de limba engleza. A abandonat studiul englezei, a luat frazele din manual si le-a organizat astfel incat sa iasa o piesa. Absurdul piesei care ne socheaza atat de tare chiar si azi este absurdul unui manual de limbi straine, nefiresc ca orice manual. Trebuie spus ca prima etapa a dramaturgiei lui Eugen Ionescu cuprinde piese scurte, cu personaje elementare si mecanice, cu un limbaj mai degraba aberant si comic. Au urmat ani foarte productivi pentru Eugen Ionescu, fiind prezentata, aproape anual, cate o noua piesa, treptat autorul formandu-si un public care aprecia in mod constant insolitul mod de abordare artistica: Lectia (1951), Scaunele (1952), Victimele datoriei (1953), Amadeu (1954), Jacques sau supunerea si Noul locatar (ambele in 1955), Ucigas fara simbrie (1957), Rinocerii (1959) si Regele moare (1962). In anul 1961, piesele lui Eugen Ionescu aveau reprezentatii in 35 de tari din intreaga lume.
In anul 1962, Ionescu publica volumele de eseuri La Photo du Colonel si Note despre teatrul de avangarda , in 1963 piesa Pietonul vazduhului si in 1966, piesa Setea si foamea si volumul de proza Note si contranote .
Tot in 1966, cel mai important teatru al Frantei, La Com die Fran aise, prezinta, in premiera, o piesa de Eugen Ionescu Ionescu, Setea si Foamea , iar mai apoi piesa sa Regele moare . In anul 1967, Ionescu...