Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 9, 1-24
1. i le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu, venind intru putere. 2. i dupa sase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si i-a dus intr-un munte []1. i le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu, venind intru putere.2. i dupa sase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si i-a dus intr-un munte inalt, de o parte, pe ei singuri, si S-a schimbat la fata inaintea lor.3. i vesmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada, cum nu poate inalbi asa pe pamant inalbitorul.4. i li s-a aratat Ilie impreuna cu Moise si vorbeau cu Iisus.5. i raspunzand Petru, a zis lui Iisus: Invatatorule, bine este ca noi sa fim aici; si sa facem trei colibe: ie una si lui Moise una si lui Ilie una.6. Caci nu stia ce sa spuna, fiindca erau inspaimantati.7. i s-a facut un nor care ii umbrea, iar un glas din nor a venit zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta sa-L ascultati.8. Dar, deodata, privind ei imprejur, n-au mai vazut pe nimeni decat pe Iisus, singur cu ei.9. i coborandu-se ei din munte, le-a poruncit ca nimanui sa nu spuna cele ce vazusera, decat numai cand Fiul Omului va invia din morti.10. Iar ei au tinut cuvantul, intrebandu-se intre ei: Ce inseamna a invia din morti?11. i L-au intrebat pe El, zicand: Pentru ce zic fariseii si carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie?12. Iar El le-a raspuns: Ilie, venind intai, va aseza iarasi toate. i cum este scris despre Fiul Omului ca va sa patimeasca multe si sa fie defaimat?13. Dar va zic voua ca Ilie a si venit si i-au facut toate cate au voit, precum s-a scris despre el.14. i venind la ucenici, a vazut multime mare imprejurul lor si pe carturari sfadindu-se intre ei.15. i indata toata multimea, vazandu-L, s-a spaimantat si, alergand, I se inchina.16. i Iisus a intrebat pe carturari: Ce va sfaditi intre voi?17. i I-a raspuns Lui unul din multime: Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.18. i oriunde-l apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste. i am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut.19. Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine.20. i l-au adus la El. i vazandu-L pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil, si, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand.21. i l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta? Iar el a raspuns: din pruncie.22. i de multe ori l-a aruncat si in foc si in apa ca sa-l piarda. Dar de poti ceva, ajuta-ne, fiindu- i mila de noi.23. Iar Iisus i-a zis: De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede.24. i indata strigand tatal copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele.* * *Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NeculaIn numele Tatalui si al Fiului si al Sfantul Duh! Amin.
Iubiti credinciosi!Ati auzit aseara cantarea vecerniei zicandu-ne: Astazi Hristos in Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminand-o in chip de negrait, cu dumnezeiasca lucrare . Iar ceva mai apoi cantandu-se: Stralucirea soarelui de pe pamant iarasi a apus. Iar Hristos intru slava, stralucind in munte, a luminat lumea (Stihoavna la vecernie).
Oricat de bine ne-am alege cuvintele pentru a surprinde aceasta taina a Taborului, astazi aratata dinaintea noastra, cuvintele acestea ale cantarii Bisericii, imne liturgice care canta praznuirea, n-am putea sa le depasim. Cata bucuroasa explicatie in doar doua fraze! Noua, oamenilor, ne este specific sa vorbim mult, mult, pentru a explica tainele, pe cand Bisericii, prin glasul Sfintilor imnografi, ii sunt suficiente acestea, simple, clare, exacte.
Evanghelia zilei acesteia ne urca pe Muntele Taborului (Matei 17, 1-9), acolo unde, in prezenta Sfintilor Sai ucenici Petru si Ioan, Domnul Se schimba la Fata, incat fata Sa stralucea ca soarele, iar hainele Sale se facusera albe ca lumina (Matei 17, 2). In acelasi tablou luminos s-au incadrat Moise si Ilie, profetii Vechiului Testament cei mai apropiati in rigoarea vietii si vestirii lor de ceea ce Hristos Domnul va constitui pentru neamul lui Israel: o punere la punct, daca vreti, a tuturor acelora care-L confundau, si inca o mai fac, pe Hristos Domnul cu o simpla personalitate omeneasca sau, mai aproape de noi (F. Schoure), cu unul din initiatii lumii egalul lui Budha sau Mahomed. Astazi se limpezesc toate ifosele acestea culturale. Cel Ce Se arata pe Muntele Tabor este Cel Care a grait altadata cu Moise, spunandu-i ca Este Cel Ce Este, aratandu-le ucenicilor chipul cel dintai stralucind pe razele luminii.
Dintre toate lucrurile pe care ni le prezinta Evanghelia, cea mai emotionanta icoana este reactia atat de calda si, de aceea, atat de umana a Sfantului Apostol Petru. Acel Doamne, bine ne este noua Haidem sa facem trei colibe este plin de iubire si lepadare de sine. Atins de vederea plina de slava, Petru nu mai vrea nimic pentru el. Caci colibele sunt pentru Mantuitorul, pentru Moise si pentru Ilie. Nimic pentru sine. In fata icoanei desavarsitei descoperiri, a luminii celei necreate (cum ne va invata Sfantul Grigorie Palama), nimic din ceea ce este creat nu mai poate sa aiba valoare. Reactia lui Petru, Apostol, dar si pescar, om simplu, cu nevoia unui acoperamant peste tot ce trebuie protejat ca valoare, consemneaza ceea ce noi, astazi, folosim ca argument al constructiei Bisericii sau al pictarii icoanei. Este modul in care Sfantul Petru ne indeamna sa ne facem palmele caus, ca Hristos sa locuiasca, dimpreuna cu toata slava Sa, in mijlocul nostru. Poate ca nici o alta definitie a icoanei nu este mai plina de seva duhovniceasca decat aceasta de coliba facuta de mana de ucenic, de dragul Dumnezeului Celui viu. i, Doamne, cata incredere in dragostea lui Dumnezeu, Cel Ce nu locuieste in temple facute de maini omenesti , sa-L chemi intr-o coliba! Cu ce-ar fi putut construi o coliba Petru in varful Muntelui Tabor? Cu putinul unei vegetatii sarace. Dar ce pereti de dragoste si evlavie a inaltat fericitul acesta vazator al luminii celei necreate! i toata viata celor trei alesi de astazi va fi una de jertfa si, in sfarsit, de mucenicie adusa Mantuitorului. Poate ca, intariti de vederea acestei lumini, nici Sfantul Iacob, nici Sfantul Petru si nici Sfantul Ioan n-au mai avut ce regreta atunci cand au admis, de dragul acestei Lumini, sa treaca hotarul intunericului acestei vieti.
Textul de-al doilea al cantarii, pe care mi-am ingaduit sa vi-l citesc, spunea: stralucirea soarelui de pe pamant iarasi a apus . De ce iarasi? Cand mai apusese astfel, minunat, soarele? Este momentul intunecarii soarelui la momentul in care Hristos Domnul isi da Duhul! Cand s-a intunecat soarele si s-a rupt catapeteasma Templului De altfel, un alt text, de la Vecernia Mare, ne spune: Mai inainte de Crucea Ta, Doamne, suind ucenicii in Muntele Taborului, Te-ai schimbat la Fata inaintea lor. Cu razele puterii i-ai luminat pe dansii, dintr-o parte cu iubirea de oameni, iar din alta cu puterea, voind sa le arati stralucirea Invierii (Stihira a II-a a lui Cosma Monahul). Taborul preintampinand Crucea. Iar lumina de pe Tabor fiind in aceasta ecuatie duhovniceasca Lumina invierii dinainte de Inviere aratata Ucenicilor, pe cat li se putea. Cutremurator! Ce intelegere a Taborului izvoraste din modul in care, trecand vremea in care Hristos a Inviat, din momentul acela toate se umplu de lumina, limpezindu-se lucruri care, altfel, par a fi ne neinteles. Cata dragoste are Hristos ca, iata, admite sa sada in coliba de gand a teologilor pentru ca, si asa, sa fie de folos mantuirii neamului omenesc, cu lumina Sa sfintind lumea toata!Remarcati nu-i asa? cata adancime in praznicul de astazi! Departe de icoana unui Hristos spectacular, Care Se schimba la Fata dinaintea unui stadion de semidocti si aproape pagani in interpretarea Scripturii! Hristosul Acesta, pe care Ortodoxia Il preamareste, este descumpanitor pentru sectari exact pentru adancimea pe care o cere gandirii. Nimic superficial, nimic din teologia consumista, zambareata si fara consistenta pe care o propune teologia sectara lumii de astazi. O istorie intreaga a Ortodoxiei ne este marcata de efortul facut de om (barbat sau femeie) in vederea cautarii, aflarii si impartasirii de lumina taborica, aceea care, dupa inviere, ni s-a aratat a fi intocmai cu aceea a Invierii. O istorie intreaga marcata de oameni care au cautat si au reusit sa preguste din aceasta vale a mortii care ne este viata aceasta si lumea darul deplinei vesniciei. In Hristos! In Imparatia Sfintei Treimi!Lucrurile care nu-s de explicat se pastreaza in smerita tacere, ascunse-n chivotul coliba de har al gandirii Parintilor Bisericii. Astazi, textul slujbei ne-a ajutat enorm sa crestem in vederea modului in care Biserica talmaceste acest episod, al Taborului, in viata Mantuitorului si a lumii. Facandu-ne sa intelegem ca in cele din urma, nu Domnul este Cel Care Isi schimba Fata in fond, Lumina dintru inceputul cel mai dinainte de orice inceput -, cat Apostolii primesc capacitatea de a vedea chipul slavei Treimii. Ei isi schimba fata! Caci, din lumina Fetei lui Hristos, la poale ajungand, putem banui ca nu mai aveau nevoie de cuvinte (interzise, de altfel, de Hristos Insusi) pentru a explica ce s-a intamplat in varf. Fata lor, umpluta de lumina Fetei Domnului, prevestea ca avea sa vina Invierea!In lumina aceleia, lumina de acum, a Taborului, ne este mantuitoare! Cuprinzandu-ne, n-am avea alta mai mult a cere Domnului! Amin.
Halchiu, 2004sursa: aici * *1. Duh mut si surd . Duminica trecuta L am auzit pe Mantuitorul mustrandu l pe Apostolul Petru pentru putinatatea credintei sale: Putin credinciosule, pentru ce te ai indoit? (Mt 14,31). In Evanghelia acestei Duminici, Domnul vadeste inca o data necredinta, mai intai a multimii, apoi a ucenicilor insisi. i arata puterea negraita si nelimitata a credintei.
Impreuna cu trei dintre ucenicii Sai, Petru, Iacov si Ioan, Iisus fusese pe muntele Schimbarii la fata (Mt 17,1 si urm.). Ce fericire cereasca simtisera acolo cei trei ucenici! Doamne zisese Petru, dand glas, sub inspiratie de Sus, acestei stari bine este sa fim noi aici; daca voiesti, voi face aici trei colibe: ie una, si lui Moise una, si lui Ilie una (Mt 17,4). Ca si cum ar spune: Sa nu mai plecam niciodata de aici! Au trebuit insa sa plece de acolo. In ziua urmatoare Schimbarii la fata (Lc 9,37) s au coborat de pe munte. Venind jos, i au gasit pe ceilalti ucenici inconjurati de o mare multime de oameni si sfadindu se cu unii dintre carturari (Mc 9,14). Ce se intamplase? Un om avea un fiu grav bolnav. Fiul, acum, desigur, adolescent, suferea din pruncie (Mc 9,21) de o boala grea. Era vorba de o epilepsie cauzata de demonizare. La Matei, tatal zice ca fiul sau este lunatic , crizele bolii manifestandu se in raport cu fazele lunii. La Marcu, simptomele bolii sunt redate mai amauntit: Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut (poruncind duhului sa iasa, Iisus il va numi duh mut si surd , v. 25). i oriunde il apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste (Mc 9,17 18). La Matei, sunt prezentate numai consecintele bolii, prin care era pusa in pericol viata insasi a copilului: patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa (v. 15). Epilepticii sunt, in general, expusi unor astfel de pericole. In ce priveste insa situatia acestui copil, Evanghelia de la Marcu (9,22) precizeaza ca demonul era acela care urmarea sa l piarda prin foc sau prin apa.
Tatal copilului auzise despre Iisus si despre minunile pe care El le savarsea peste tot. A pornit deci pe urmele Sale. Dar nu L a gasit; i a gasit numai pe aceia dintre ucenici care nu fusesera luati de El pe Tabor. Incredintati de Mantuitorul sa scoata demoni (Mt 10,8), ucenicii au incercat sa alunge demonul care l stapanea pe copil, dar n au putut. Erau, asadar, cum nu se poate mai contrariati. Neputinta lor de a l vindeca pe copil a dat apa la moara contestatarilor. Carturarii, mereu opusi lui Iisus, gasesc prilej sa-si exprime cu glas tare adversitatea. Multimea, mereu schimbatoare si uitand cu usurinta binefacerile Mantuitorului, participa si ea la disputa. Multi vor fi rostit cuvinte nepotrivite la...
Iubiti credinciosi!Ati auzit aseara cantarea vecerniei zicandu-ne: Astazi Hristos in Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminand-o in chip de negrait, cu dumnezeiasca lucrare . Iar ceva mai apoi cantandu-se: Stralucirea soarelui de pe pamant iarasi a apus. Iar Hristos intru slava, stralucind in munte, a luminat lumea (Stihoavna la vecernie).
Oricat de bine ne-am alege cuvintele pentru a surprinde aceasta taina a Taborului, astazi aratata dinaintea noastra, cuvintele acestea ale cantarii Bisericii, imne liturgice care canta praznuirea, n-am putea sa le depasim. Cata bucuroasa explicatie in doar doua fraze! Noua, oamenilor, ne este specific sa vorbim mult, mult, pentru a explica tainele, pe cand Bisericii, prin glasul Sfintilor imnografi, ii sunt suficiente acestea, simple, clare, exacte.
Evanghelia zilei acesteia ne urca pe Muntele Taborului (Matei 17, 1-9), acolo unde, in prezenta Sfintilor Sai ucenici Petru si Ioan, Domnul Se schimba la Fata, incat fata Sa stralucea ca soarele, iar hainele Sale se facusera albe ca lumina (Matei 17, 2). In acelasi tablou luminos s-au incadrat Moise si Ilie, profetii Vechiului Testament cei mai apropiati in rigoarea vietii si vestirii lor de ceea ce Hristos Domnul va constitui pentru neamul lui Israel: o punere la punct, daca vreti, a tuturor acelora care-L confundau, si inca o mai fac, pe Hristos Domnul cu o simpla personalitate omeneasca sau, mai aproape de noi (F. Schoure), cu unul din initiatii lumii egalul lui Budha sau Mahomed. Astazi se limpezesc toate ifosele acestea culturale. Cel Ce Se arata pe Muntele Tabor este Cel Care a grait altadata cu Moise, spunandu-i ca Este Cel Ce Este, aratandu-le ucenicilor chipul cel dintai stralucind pe razele luminii.
Dintre toate lucrurile pe care ni le prezinta Evanghelia, cea mai emotionanta icoana este reactia atat de calda si, de aceea, atat de umana a Sfantului Apostol Petru. Acel Doamne, bine ne este noua Haidem sa facem trei colibe este plin de iubire si lepadare de sine. Atins de vederea plina de slava, Petru nu mai vrea nimic pentru el. Caci colibele sunt pentru Mantuitorul, pentru Moise si pentru Ilie. Nimic pentru sine. In fata icoanei desavarsitei descoperiri, a luminii celei necreate (cum ne va invata Sfantul Grigorie Palama), nimic din ceea ce este creat nu mai poate sa aiba valoare. Reactia lui Petru, Apostol, dar si pescar, om simplu, cu nevoia unui acoperamant peste tot ce trebuie protejat ca valoare, consemneaza ceea ce noi, astazi, folosim ca argument al constructiei Bisericii sau al pictarii icoanei. Este modul in care Sfantul Petru ne indeamna sa ne facem palmele caus, ca Hristos sa locuiasca, dimpreuna cu toata slava Sa, in mijlocul nostru. Poate ca nici o alta definitie a icoanei nu este mai plina de seva duhovniceasca decat aceasta de coliba facuta de mana de ucenic, de dragul Dumnezeului Celui viu. i, Doamne, cata incredere in dragostea lui Dumnezeu, Cel Ce nu locuieste in temple facute de maini omenesti , sa-L chemi intr-o coliba! Cu ce-ar fi putut construi o coliba Petru in varful Muntelui Tabor? Cu putinul unei vegetatii sarace. Dar ce pereti de dragoste si evlavie a inaltat fericitul acesta vazator al luminii celei necreate! i toata viata celor trei alesi de astazi va fi una de jertfa si, in sfarsit, de mucenicie adusa Mantuitorului. Poate ca, intariti de vederea acestei lumini, nici Sfantul Iacob, nici Sfantul Petru si nici Sfantul Ioan n-au mai avut ce regreta atunci cand au admis, de dragul acestei Lumini, sa treaca hotarul intunericului acestei vieti.
Textul de-al doilea al cantarii, pe care mi-am ingaduit sa vi-l citesc, spunea: stralucirea soarelui de pe pamant iarasi a apus . De ce iarasi? Cand mai apusese astfel, minunat, soarele? Este momentul intunecarii soarelui la momentul in care Hristos Domnul isi da Duhul! Cand s-a intunecat soarele si s-a rupt catapeteasma Templului De altfel, un alt text, de la Vecernia Mare, ne spune: Mai inainte de Crucea Ta, Doamne, suind ucenicii in Muntele Taborului, Te-ai schimbat la Fata inaintea lor. Cu razele puterii i-ai luminat pe dansii, dintr-o parte cu iubirea de oameni, iar din alta cu puterea, voind sa le arati stralucirea Invierii (Stihira a II-a a lui Cosma Monahul). Taborul preintampinand Crucea. Iar lumina de pe Tabor fiind in aceasta ecuatie duhovniceasca Lumina invierii dinainte de Inviere aratata Ucenicilor, pe cat li se putea. Cutremurator! Ce intelegere a Taborului izvoraste din modul in care, trecand vremea in care Hristos a Inviat, din momentul acela toate se umplu de lumina, limpezindu-se lucruri care, altfel, par a fi ne neinteles. Cata dragoste are Hristos ca, iata, admite sa sada in coliba de gand a teologilor pentru ca, si asa, sa fie de folos mantuirii neamului omenesc, cu lumina Sa sfintind lumea toata!Remarcati nu-i asa? cata adancime in praznicul de astazi! Departe de icoana unui Hristos spectacular, Care Se schimba la Fata dinaintea unui stadion de semidocti si aproape pagani in interpretarea Scripturii! Hristosul Acesta, pe care Ortodoxia Il preamareste, este descumpanitor pentru sectari exact pentru adancimea pe care o cere gandirii. Nimic superficial, nimic din teologia consumista, zambareata si fara consistenta pe care o propune teologia sectara lumii de astazi. O istorie intreaga a Ortodoxiei ne este marcata de efortul facut de om (barbat sau femeie) in vederea cautarii, aflarii si impartasirii de lumina taborica, aceea care, dupa inviere, ni s-a aratat a fi intocmai cu aceea a Invierii. O istorie intreaga marcata de oameni care au cautat si au reusit sa preguste din aceasta vale a mortii care ne este viata aceasta si lumea darul deplinei vesniciei. In Hristos! In Imparatia Sfintei Treimi!Lucrurile care nu-s de explicat se pastreaza in smerita tacere, ascunse-n chivotul coliba de har al gandirii Parintilor Bisericii. Astazi, textul slujbei ne-a ajutat enorm sa crestem in vederea modului in care Biserica talmaceste acest episod, al Taborului, in viata Mantuitorului si a lumii. Facandu-ne sa intelegem ca in cele din urma, nu Domnul este Cel Care Isi schimba Fata in fond, Lumina dintru inceputul cel mai dinainte de orice inceput -, cat Apostolii primesc capacitatea de a vedea chipul slavei Treimii. Ei isi schimba fata! Caci, din lumina Fetei lui Hristos, la poale ajungand, putem banui ca nu mai aveau nevoie de cuvinte (interzise, de altfel, de Hristos Insusi) pentru a explica ce s-a intamplat in varf. Fata lor, umpluta de lumina Fetei Domnului, prevestea ca avea sa vina Invierea!In lumina aceleia, lumina de acum, a Taborului, ne este mantuitoare! Cuprinzandu-ne, n-am avea alta mai mult a cere Domnului! Amin.
Halchiu, 2004sursa: aici * *1. Duh mut si surd . Duminica trecuta L am auzit pe Mantuitorul mustrandu l pe Apostolul Petru pentru putinatatea credintei sale: Putin credinciosule, pentru ce te ai indoit? (Mt 14,31). In Evanghelia acestei Duminici, Domnul vadeste inca o data necredinta, mai intai a multimii, apoi a ucenicilor insisi. i arata puterea negraita si nelimitata a credintei.
Impreuna cu trei dintre ucenicii Sai, Petru, Iacov si Ioan, Iisus fusese pe muntele Schimbarii la fata (Mt 17,1 si urm.). Ce fericire cereasca simtisera acolo cei trei ucenici! Doamne zisese Petru, dand glas, sub inspiratie de Sus, acestei stari bine este sa fim noi aici; daca voiesti, voi face aici trei colibe: ie una, si lui Moise una, si lui Ilie una (Mt 17,4). Ca si cum ar spune: Sa nu mai plecam niciodata de aici! Au trebuit insa sa plece de acolo. In ziua urmatoare Schimbarii la fata (Lc 9,37) s au coborat de pe munte. Venind jos, i au gasit pe ceilalti ucenici inconjurati de o mare multime de oameni si sfadindu se cu unii dintre carturari (Mc 9,14). Ce se intamplase? Un om avea un fiu grav bolnav. Fiul, acum, desigur, adolescent, suferea din pruncie (Mc 9,21) de o boala grea. Era vorba de o epilepsie cauzata de demonizare. La Matei, tatal zice ca fiul sau este lunatic , crizele bolii manifestandu se in raport cu fazele lunii. La Marcu, simptomele bolii sunt redate mai amauntit: Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut (poruncind duhului sa iasa, Iisus il va numi duh mut si surd , v. 25). i oriunde il apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste (Mc 9,17 18). La Matei, sunt prezentate numai consecintele bolii, prin care era pusa in pericol viata insasi a copilului: patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa (v. 15). Epilepticii sunt, in general, expusi unor astfel de pericole. In ce priveste insa situatia acestui copil, Evanghelia de la Marcu (9,22) precizeaza ca demonul era acela care urmarea sa l piarda prin foc sau prin apa.
Tatal copilului auzise despre Iisus si despre minunile pe care El le savarsea peste tot. A pornit deci pe urmele Sale. Dar nu L a gasit; i a gasit numai pe aceia dintre ucenici care nu fusesera luati de El pe Tabor. Incredintati de Mantuitorul sa scoata demoni (Mt 10,8), ucenicii au incercat sa alunge demonul care l stapanea pe copil, dar n au putut. Erau, asadar, cum nu se poate mai contrariati. Neputinta lor de a l vindeca pe copil a dat apa la moara contestatarilor. Carturarii, mereu opusi lui Iisus, gasesc prilej sa-si exprime cu glas tare adversitatea. Multimea, mereu schimbatoare si uitand cu usurinta binefacerile Mantuitorului, participa si ea la disputa. Multi vor fi rostit cuvinte nepotrivite la...
