Caută spre Mine şi Mă miluieşte… (Duminica a VI-a după Paşti, a Orbului; Ioan IX, 1-38)
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula Nu cred ca se afla icoana a suferintei mai plenar marcata de prezenta Domnului Iisus Hristos decat aceasta a Duminicii pe care o intampinam cu orbul la marginea Siloamului. Cantarea liturgica ofera o astfel de descriere, cat se poate de acceptabila: Cel ce s-a nascut orb zice in sufletul []Pr. conf. univ. dr. Constantin NeculaNu cred ca se afla icoana a suferintei mai plenar marcata de prezenta Domnului Iisus Hristos decat aceasta a Duminicii pe care o intampinam cu orbul la marginea Siloamului. Cantarea liturgica ofera o astfel de descriere, cat se poate de acceptabila: Cel ce s-a nascut orb zice in sufletul sau: Au doara pentru pacatele parintilor m-am nascut fara vedere? Au doara pentru necredinta nea murilor m-am nascut spre dovada? Nu sunt in stare sa intreb cand este noapte si cand este zi. Picioarele mele nu mai pot rabda poticnirile de pietre; ca n-am vazut soarele stralucind, si nici chipul Celui Ce m-a zidit. Ci ma rog ie, Hristoase Dumne zeule: Cauta spre mine si ma miluieste! (Stihirile orbului, I, gls. 2).
Ca lumina pe care o da Cel Care este Lumina lumii (Ioan 9, 25) nu este una oarecare si ca dincolo de vindecarea celui nevazator intru vedere este ceva mult mai adanc, ne-o intareste iarasi textul liturgic: Soare nematerial, al dreptatii, Hristoase Dumnezeule, Care celui din nastere lipsit de lumina i-ai luminat atat ochii trupului, cat si pe cei ai sufletului, cu preacurata atingerea Ta, luminand si ochii nostri cei sufletesti, arata-ne fii ai zilei, ca sa graim ie, cu credinta: Mare si negraita este milostivirea Ta spre noi, Iubitorule de oameni, slava ie! (Slava Stihirilor vecerniei). De aici, si accentul pe care-l pune Hristos Domnul in a Se defini ca Lumina a lumii, atat cat este in lume (Ioan 9, 5), pentru ca, mai apoi, sa accentueze mereu ca Cel Care-L va urma si Care n-ar veni daca El nu Se duce (Ioan 16, 7), Duhul cel Sfant, va face ca prezenta lui Hristos sa fie una vesnica.
Teribila dramatizare a con tactului dintre cel atins de harul lui Hristos si cunoscatorii, lite ratii si legistii Legii lui Dumnezeu, Evanghelia ne mai dovedeste doua lucruri: ca nu noi suntem, slava Domnului, jude catorii a proa pelui (Ioan 9, 16) si ca, in fond, nici o ancheta din lume, chiar dura, nu poate opri marturia celui care a gustat din bucuria trairi cu Hristos (Ioan 9, 25 s. u.). O bucurie din care se naste inteligenta aleasa, ascutita, care, nu de putine ori, chiar in vremea prigoanei comu niste, a pus in gura celor simpli cuvinte de nezdruncinat: Nu cumva vreti si voi sa va faceti ucenici ai Lui? (Ioan 9, 27).
Pare a fi aici o doza de obraznicie, dupa regulile cu min teniei arogante, dar pentru noi, cei care ne bucuram de izbavirea din orbire a tanarului, aduce mai mult a raspuns care ne racoreste, prin inteligenta si curaj, de toate suspiciunile celor care, de veacuri, se-ndoiesc ca pot fi facute minuni si peste noi, pacatosii. Ceea ce este cert este ca dincolo de lumea aceasta, intru care toate se vad, orbul capata si acea capacitate rara numita har de a surprinde pe Hristos, de a-L vedea. Caci zice Sfantul Simeon Noul Teolog, lucru vrednic de luat in seama: Asculta, crede ceea ce iti spun: / E dulce soarele, e negraita simtirea lui, / dar el atrage sufletul la un dor nemarginit si dumne zeiesc. / Sufletul care il...
Ca lumina pe care o da Cel Care este Lumina lumii (Ioan 9, 25) nu este una oarecare si ca dincolo de vindecarea celui nevazator intru vedere este ceva mult mai adanc, ne-o intareste iarasi textul liturgic: Soare nematerial, al dreptatii, Hristoase Dumnezeule, Care celui din nastere lipsit de lumina i-ai luminat atat ochii trupului, cat si pe cei ai sufletului, cu preacurata atingerea Ta, luminand si ochii nostri cei sufletesti, arata-ne fii ai zilei, ca sa graim ie, cu credinta: Mare si negraita este milostivirea Ta spre noi, Iubitorule de oameni, slava ie! (Slava Stihirilor vecerniei). De aici, si accentul pe care-l pune Hristos Domnul in a Se defini ca Lumina a lumii, atat cat este in lume (Ioan 9, 5), pentru ca, mai apoi, sa accentueze mereu ca Cel Care-L va urma si Care n-ar veni daca El nu Se duce (Ioan 16, 7), Duhul cel Sfant, va face ca prezenta lui Hristos sa fie una vesnica.
Teribila dramatizare a con tactului dintre cel atins de harul lui Hristos si cunoscatorii, lite ratii si legistii Legii lui Dumnezeu, Evanghelia ne mai dovedeste doua lucruri: ca nu noi suntem, slava Domnului, jude catorii a proa pelui (Ioan 9, 16) si ca, in fond, nici o ancheta din lume, chiar dura, nu poate opri marturia celui care a gustat din bucuria trairi cu Hristos (Ioan 9, 25 s. u.). O bucurie din care se naste inteligenta aleasa, ascutita, care, nu de putine ori, chiar in vremea prigoanei comu niste, a pus in gura celor simpli cuvinte de nezdruncinat: Nu cumva vreti si voi sa va faceti ucenici ai Lui? (Ioan 9, 27).
Pare a fi aici o doza de obraznicie, dupa regulile cu min teniei arogante, dar pentru noi, cei care ne bucuram de izbavirea din orbire a tanarului, aduce mai mult a raspuns care ne racoreste, prin inteligenta si curaj, de toate suspiciunile celor care, de veacuri, se-ndoiesc ca pot fi facute minuni si peste noi, pacatosii. Ceea ce este cert este ca dincolo de lumea aceasta, intru care toate se vad, orbul capata si acea capacitate rara numita har de a surprinde pe Hristos, de a-L vedea. Caci zice Sfantul Simeon Noul Teolog, lucru vrednic de luat in seama: Asculta, crede ceea ce iti spun: / E dulce soarele, e negraita simtirea lui, / dar el atrage sufletul la un dor nemarginit si dumne zeiesc. / Sufletul care il...
