8 aprilie 1923, Parintele Iosif publica primul bilant al luptei si inceputului sau nou cu Oastea Domnului. Sub titlul Intrati in Oastea noastra , el scria: De Anul Nou 1923, Lumina Satelor a publicat o chemare catre cititorii ei Cititorilor, zicea intre altele aceasta chemare, veniti sa facem o intrare crestineasca in anul cel nou. [] 8 aprilie 1923, Parintele Iosif publica primul bilant al luptei si inceputului sau nou cu Oastea Domnului. Sub titlul Intrati in Oastea noastra , el scria:De Anul Nou 1923, Lumina Satelor a publicat o chemare catre cititorii ei Cititorilor, zicea intre altele aceasta chemare, veniti sa facem o intrare crestineasca in anul cel nou. Veniti sa facem o hotarare, o intovarasire de lupta impotriva pacatelor, sa le scoatem din casa si din traiul nostru si al vecinilor nostri i se publica inca o data cuprinsul Hotararii de atunci, adaugandu-se apoi urmatoarele:Aceasta este Hotararea publicata in numarul de Anul Nou. Cati au subscris aceasta Hotarare inca nu stim, pentru ca acolo ziceam sa ni se instiinteze numai la sfarsitul anului. Numai atunci vom putea afla cat de mare este Oastea noastra. S-au aflat insa unii care ne-au instiintat si mai inainte de sfarsitul anului despre iscalirea hotararii. Din aceste instiintari am aflat despre urmatorii care s-au hotarat pentru lupta impotriva pacatelor:Iosif Trifa, redactorul gazetei Lumina satelor ,Gh. Greavu, cantor la biserica Lisa Fagaras,Ioan Buzas, econom, Jucul Romanesc,Zaharie Ieronim, plugar, Crihalma,Ilie Ranca, Haghig,N.

T., plugar in com. L.

Flore Alexe, epitrop, biserica Cermei, jud. Arad, Nicolae Vesa, Flore Popa, Teodor Sabau, cant. bisericesti,Petru Vlad, Craciun Vlad, plugari, Cermei, jud. Arad,Iacob Grigore si Ioan Poplacean, Orlat, jud. Sibiu,Petru Popa, cantor bisericesc, Giris,Ioan Popa, Nicolae Craciun, Flore Balas, Flore Ianc GirisN.

F. din Nojag SeverinIlarie Gavra, com. Vidra de Sus,Ioan Morar, Crihalma, jud. Tr. Mare,Augustin Toma, Vecerd, Tr. Mare.

Iata-ne, dragii mei, scrisi aici langaolalta toti acei despre care avem instiintare ca am intrat in Oastea noastra. i acum, aflandu-ne langaolalta si aici pe hartie, catre voi se indreapta cuvantul meu. Vreau sa va spun indata, de la inceput, ca chemarea noastra nu se gata numai cu atata: sa nu sudui si sa nu te imbeti. Vorba sa nu faci ceea si ceea este inca numai porunca Vechiului Testament, dar noi trebuie sa mergem mai departe, sa inaintam mai departe spre darul si lumina Mantuitorului nostru Iisus Hristos, din Noul Testament.

Lasati darul, lumina si iubirea Mantuitorului sa intre in toata casa voastra si sa lumineze tot sufletul vostru, sa va curete de toate pacatele voastre. i apoi, dupa aceasta, sa mergem mai departe. Dupa ce te-ai indreptat pe tine, trebuie sa indreptezi si pe altii. Ca un bun ostas al lui Hristos, tu trebuie sa te aperi nu numai pe tine de Satana si de pacate, ci trebuie sa-i aperi si pe altii si sa-i atragi si pe altii in fronturile mantuirii sufletesti.

Ca un bun ostas al lui Hristos, tu trebuie sa te lupti neincetat pentru a largi hotarele Imparatiei lui Dumnezeu si pe acest pamant. Miscarea noastra, dragii mei, trebuie sa fie o lumina care sa lumineze in aceasta cumplita intunecime de pacate ce s-a lasat peste noi (Mat. 5, 14). Miscarea noastra trebuie sa fie o sare care sa impiedice stricaciunea (Mat. 5, 13). i un aluat care sa dospeasca framantatura noua in traiul nostru si al vecinilor nostri.

Fiti si faceti-va, iubitii mei, asa ca, tot omul, vazand faptele noastre, sa se aprinda de dorul si de dorinta de a intra si el in Oastea noastra.

Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa ne ajute si sa binecuvanteze, cu al Sau dar si ajutor, inceputul nostru. Lumina Satelor nr. 13, din 8 aprilie 1923* * * In ziua de 18 aprilie 1935, Arhiepiscopia de Alba Iulia si Sibiu (Mitropolia) introduce deci impotriva lui Iosif Trifa cererea de proces pentru darea socotelii de gestiunea baneasca a publicatiilor L. S. si O. D. , incepand cu 1 ianuarie 1922, si pentru gestiunea tuturor banilor colectati prin Miscarea reli gioasa Oastea Domnului, cerand predarea in posesiune a inventaru lui Tipografiei Oastea Domnului si obligarea lui Iosif Trifa la recunoasterea dreptului de proprietate asupra acestui inventar in valoare de 1 854 970 lei ori la plata acestei sume in caz de nepre dare, cu cheltuieli de judecata * * * aprilie 1935 Mitropolia inainteaza actiune in Justitie, pentru a smulge Tipografia de la Parintele Trifa;* * * In foaia Isus Biruitorul nr. 15, din 11 aprilie, 1935 Parintele Iosif Trifa anunta: Mi s-a luat numele si haina de preot . i incheie textul cu cuvintele Sf. Ioan Gura de Aur, care si el patise candva tot asa: Sunt gata de mii de ori sa-mi dau viata pentru Hristos si pentru voi . Cu acest numar, foaia Isus Biruitorul a fost si suspendata [pana in 1946];* * * In numarul sau de Pasti (12 aprilie), printre bucuriile sarbatorilor Invierii, Tineretul Oastei publica si un anunt ceva mai trist, despre plecarea in armata tarii (fiind incorporati ca recruti) a trei tineri din mijlocul celor din Sibiu: Traian Dorz, Vasile Rosianu si Gh. Comiza A avut loc atunci si o duioasa adunare de ramas bun a tineretului Oastei din Sibiu.

In acel aprilie 1936 am fost incorporat la un regiment din OradeaS-a petrecut atunci un fapt zguduitor la plecarea mea. Nu voi uita niciodata lacrimile si durerea despartirii cu care m-a imbratisat Parintele Iosif. Daca stiam ca Oprisan nu ma ajuta zicea el m-as fi dus singur la Bucuresti, la Marele Stat Major si as fi facut totul ca sa obtin aprobare sa faci armata aici, la Sibiu. Te-am fi avut astfel aici, langa noiZicea aceasta pentru ca, inca cu mult timp inainte, aranjase cu Oprisan sa intervina la Bucuresti, ca sa obtina pentru mine o dispozitie speciala, sa pot fi incorporat intr-o unitate militara din Sibiu. Dar Oprisan nici n-a obtinut nimic, nici n-a spus parintelui acest lucru, inselandu-i astfel buna lui credinta. Numai Domnul stie daca a facut-o cu stiinta sau cu nestiinta dar acest lucru l-a indurerat mult pe Parintele Iosif.* * * 10 aprilie 1937, Parintele Iosif primeste, in sfarsit, oficial, raspunsul ultim al inchizitorului sau care, cu o nestapanita satisfactie, isi comunica nevrednicul sau triumf asupra victimei sale sfantul om al lui Dumnezeu, marele binefacator al credintei si al patriei noastre.

Iata tava pe care era adus capul ultimului profet: Arhiepiscopia Ort. Rom.de Alba-Iulia si Sibiu 3797 Bis.

Domnului Iosif Trifa SibiuSfantul Sinod, luand in dezbatere, in sedinta de la 9 martie a. c., cererea de gratiere inaintata la 16. 03. anul trecut, precum si atitudinea D-tale de la pronun tarea sentintei de caterisire de la 13 martie 1936, lipsita de dovezile caintei si ale indreptarii, pana in prezent, a respins cererea de gratiere, hotarand urmatoarele: Sentinta de caterisire a fostului preot Iosif Trifa, pronuntata de Consistoriul Spiritual Mitropolitan din Sibiu, se mentine. Sfantul Sinod interzice aparitia foii saptamanale Isus Biruitorul . Sfantul Sinod avertizeaza pe fostul preot Iosif Trifa ca, daca nu inceteaza cu aparitia numitei foi si daca mai continua actiunea sa, care duce la ruptura unui numar de credinciosi de la sanul Bisericii, va fi excomunicat.

Consiliul arhiepiscopesc fiind recercat de Sfantul Sinod iti comunica aceasta deciziune cu invitarea de a te conforma celor hotarate de Sf. Sinod.

Totodata cunoaste ca Sfantul Sinod a comunicat atat Ministeru lui Cultelor, cat si la toate Chiriarhiile, respingerea cererii de gratiere pe care ai inaintat-o la 18 martie 1936. Sibiu, din sedinta sectiei bisericesti de la 18. 03.1937Cu arhieresti binecuvantari Din incredintarea I. P. S. SaleVasile,vicar episcopescDupa aceasta, in 11 aprilie 1937, in Isus Biruitorul nr. 15, Parintele Iosif declara:Mi s-a luat numele si haina de preotIn sfarsit, mi s-a adus la cunostinta oficios (si s-a publicat si in Lumina Satelor ) ca sf. Sinod a respins cererea pe care o inaintasem si a intarit caterisirea mea. Prin urmare, iata ca am ajuns un preot caterisit. Mi s-a luat haina si numele de preot. Am fost dat afara din ceata celor 8 000 de preoti, ca fiind cel mai netrebnic dintre toti. i sunt amenintat ca voi fi dat afara cu totul si din Biserica, ca un pagan si vames care spurca biserica.

Eu, cautand spre cer, ma resemnez in fata judecatii ce mi s-a facut, asteptand, cum spuneam, si judecata cea de la a treia instanta: Judecata cea Cereasca.

In fata judecatii ultime, de la Bucuresti, repet ceea ce spu neam in fata primei judecati: ma voi resemna in aceasta judecata si voi ramane pe mai departe in Biserica un simplu mirean, in rand cu ceilalti frati ai mei in ostasia Domnului.

Fireste, e un hotar mare acesta din viata mea. E o raspantie de unde ma uit inapoi peste mult zbuciumata mea viata. In clipa cand mi se ia haina si numele de preot, ma uit si peste zbuciumul celor 25 de ani de preotie. i vad toate framantarile mele de preot si vestitor al Evangheliei.

Vad noptile nedormite vad paturile de la Geoagiu si Davos, vad lacrimile pe care le-am varsat pentru Biserica si poporul meu. Vad intreg campul de batalie in care am luptat si am sangerat pentru binele Bisericii si neamului meu. i acum slavit sa fie Domnul! iata, vad si eu rasplata acestor lupte, in care mi am jertfit si sanatatea.

Trebuia sa vina si rasplata aceasta. Poate fiindca L-am vestit prea mult pe Iisus cel Rastignit. Eu mi-am inteles slujba de preot sa-L vestesc neincetat pe Iisus cel Rastignit, sa chem sufletele pierdute la picioarele Crucii Lui. Vrajit de Jertfa Golgotei, am predicat poate prea mult aceasta Jertfa si poate am vrajit prea mult poporul cu aceasta Jertfa. i poate pentru asta mi-a venit acum o rasplata pe care nu o primesc eu cel dintai si nici cel din urma. Cam toti cei ce au batatorit prea mult dealul Golgotei asa au patit si asa vor pati! Cam toti care s au indra gostit prea mult de Jertfa Golgotei si au spus adevarul asa au patit si asa vor pati.

Fratii mei! Va scriu aceste randuri cu ochii scaldati in lacrimi. (II Cor. 2, 4) Ma gandesc la tot ceea ce ne leaga pe noi. Eu am fost gata sa va dau nu numai Evanghelia, ci si viata mea (I Tes. 2, 8), sa ma cheltuiesc chiar pe mine insumi pentru sufletele voastre (II Cor. 12, 15). Iar la aceasta dragoste voi ati raspuns cu focul dragostei voastre.

Va indemn, iubitii mei, sa fiti linistiti! Daca pe mine m-au dat afara definitiv din ceata preotilor, eu voi merge mai departe pe calea pe care am mers si pana acum, pe calea Crucii, pe calea Domnului.

Eu n-am indemnat niciodata pe nimeni contra cuiva, decat contra pacatului. Cu ochii tinta la Capetenia desavarsirii noastre Cu ochii tinta la Iisus cel Rastignit acesta a fost indemnul meu de totdeauna. i acesta e si acum.

Iar daca va fi sa fiu dat afara cu totul din Biserica (adica un fel de exilare), repet si eu cuvintele ce le-a rostit cu un astfel de prilej Sf. Ioan Gura de Aur: Numeroase sunt valurile si puternic, curentul. Nu ma tem de inec, intrucat stau pe Stanca Nu doresc sa traiesc decat pentru voi. De aceea va implor: consolati-va, ca nimeni nu ma poate desparti de voi. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu poate sa desparta. Biserica consta nu in ziduri, ci in comunitatea credin ciosilor. Maine voi fi cu voi la ceasul rugaciunii. Caci unde sunt eu, sunteti si voi; si unde sunteti voi, sunt si eu. De suntem despartiti de spatiu, suntem uniti in dragoste. Nici moartea nu ne poate desparti. Sunt gata de mii de ori sa mi dau viata pentru voi . Rugaciune: i-acum, catre Tine ma intorc, Doamne Iisuse, Preadulcele meu Mantuitor, singura mea nadejde si bucurie. Iti multumesc ca ai facut din mine un copil al suferintei. i- i multumesc ca ma tii mereu in starea aceasta grea, dar binecuvantata!Acum robul Tau iarasi sta la o raspantie. Ce as putea spune, o Doamne, si aici altceva, decat: sa fie voia Ta!Doamne Iisuse, stiu ca ma asteapta cruci noi si necazuri noi. Dar Tu stii, Doamne, ca robul Tau nu si-a precupetit niciodata viata lui cea trecatoare. Voi suferi totul pentru Tine, pentru ca, pe urma, sa trec in odihna Ta cea dulce si scumpa. * * * aprilie 1937 suspendarea definitiva a foii Isus Biruitorul ;* * * Dupa moartea preotului I. Trifa, in aprilie 1938, gazeta Glasul Dreptatii a fost suspendata definitiv. Tipografia Oastea Domnului a fost confiscata de Mitropolia din Sibiu, iar noi, cei din redactie, am fost imprastiati.* * * Cand, in aprilie 1956, m-am imbolnavit si n-am mai putut lucra la aceste munci grele, m-am mutat ca paznic de camp la Gostatul CiulnitaOcupatia asta, ca paznic de camp, a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase din cate am avut in viata mea.

Era acolo in mijlocul hotarului o jireada inalta de paie, ramasa din anul trecut de la treieris. Ma suiam in varful acestei clai de paie si vedeam tot hotarul pe care trebuia sa-l pazesc, pana unde puteam cuprinde cu ochii.

Pamantul acesta negru si bun rodea atat de frumos tot ce semanai in el! Se intindeau roata, cat puteai cuprinde cu privirea, ogoarele de grau, de porumb, de trifoi, de bumbac Erau toate o minunatie verde si fericita. Ma desfatam ca intr un rai binecuvantat, singur-singurel in toata nemarginirea asta plina de ciocarlii si de soareMergand fericit printre aceste minuni sau odihnind pe inaltimea gramezii de paie, am compus multe din lucrarile ramase din acel an neuitat.

Urcat acolo sus, pe sira inalta de paie, cu tot hotarul acesta larg si frumos la picioarele mele, am avut cel mai mult si mai potrivit timp sa citesc si sa scriu. Acolo, dupa citirea unei scrieri batjocoritoare de Dumnezeu, a lui Voltaire, acel scriitor si filozof francez necredincios, am scris poezia O om, ce mari raspunderi ai * * * 25 aprilie 1986 Am luat deci in ziua de 25 aprilie 1986 drumul Sibiului Inaltul Antonie era acasa. M-a primit cu bucurie.

I-am citit intreg memoriul in prima lui forma, iar apoi i-am zis: Acum Va rog, Inalt Prea Sfintite Parinte, sa faceti observatiile competente asupra acestui memoriu, asupra problemei ridicata de el, parintestile indrumari de care noi dorim din toata inima sa tinem seama cu ascultare. Eu vad aici trei parti la acest memoriu. Partea intai, cea istorica si introductiva, asupra careia cred ca ar fi bine sa mai revii, trecand mai cu putine precizari asupra evenimentelor despre care nu-i prea place nimanui sa i se aminteasca. Intelegi ce vreau sa zic. In partea a doua, care priveste originea si desfasurarea conflictului dintre cei doi de la Sibiu, dumneata faci putina partinire E si normal sa-l partinesti pe cel la care tii mai mult, dar este nevoie sa fim impartiali. Trage mai bine o linie de mijloc intre cei doi. Cred ca e mai bine si mai drept asa.

Partea a treia, cu incadrarea in statutul si viata Bisericii, este bine gandita. Probabil asupra amanuntelor si procedeelor practice va mai fi cate ceva de discutat. Dar va avea loc un dialog asupra tuturor acestor lucruri. Pana acum am tot monologat unii despre altii, acum va trebui sa dialogam pana vom putea ajunge la un rezultat bun. Incearca sa refaci acest memoriu in sensul acesta. Apoi sa-l aduci si sa ajunga la toti ierarhii Bisericii, pentru a lua cu totii cunostinta de el. Pe urma se va vedea ce va mai fi.

Dupa ce mi-a vorbit destule si alte lucruri, intr-o atmosfera deschisa si binevoitoare, din care am inteles cu bucurie foarte mult, i-am multumit, i-am sarutat respectuos Dreapta si, petrecut cu multa bunavointa pana la usa, am plecat.

Am plecat cu simtamantul fericit ca Duhul Sfant a facut sa se consolideze intre noi puntea necesara pentru contactele sufletesti atat de insemnate spre o intelegere si apropierea cu incredere de un mare si sfant obiectiv angajat de constiinta pentru toti.

Am plecat acasa si, dupa un timp de profunda reculegere si tensiune duhovniceasca, am primit lumina si ajutorul compunerii formei definitive a memoriului nostru.

Iata-l transcris asa cum l-am multiplicat in numar suficient de exemplare pentru a-l putea inmana impreuna cu volumul Taina si Minune fiecarui ierarh al Bisericii, personal:In Numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh. Amin. Catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bucuresti Subsemnatul, Traian Dorz, de 72 ani, domiciliat in loc. Livada Beiusului, nr. 9, jud. Bihor, supus fiu al Bisericii Ortodoxe Romane si membru al gruparii misionare ortodoxe romane Oastea Domnului cu cea mai profunda smerenie si cel mai deosebit respect, inaintez urmatorulM E M O R I U cu privire la rezolvarea pozitiva si definitiva a problemei normalizarii situatiei gruparii Oastea Domnului in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane si in Statutele de Organizare si Functionare ale acesteia Pentru cunoasterea clara a oricarei probleme, se stie, este neaparat necesara o cat mai sumara, dar clara, intelegere a conditiilor sociale, morale, istorice etc. care au necesitat-o si au impus-o.

Sa incercam aceasta acum cu Oastea Domnului.

Indata dupa terminarea primului mare si lung Razboi Mondial, 1914-1918, cand Domnul Dumnezeu a adus intregirea platita cu jertfe de veacuri a patriei noastre, o data cu aceasta intregire s-au luat vaste si eficiente masuri pentru consolidarea si asigurarea acestei intregiri care, in acele vremuri inca foarte tulburi, era permanent si grav amenintata nu numai de vrajmasii din afara, care luptau cu toata puterea lor pentru anularea intregirii noastre nationale, dar si de vrajmasii dinauntru, care urmareau ruinarea trupeasca si sufleteasca a neamului nostru.

Printre cele mai nimicitoare mijloace care erau folosite pe scara nationala impotriva noastra erau mai ales doua: alcoolismul, pentru ruinarea trupeasca, si sectarismul, pentru ruinarea sufleteasca Nenumarate fabrici clandestine de spirt negru apareau pretutindeni, revarsand peste tara potop de bauturi falsificate din cele mai vatamatoare substante. Patima pentru bauturile acestea cuprindea cu repeziciune marea masa a poporului, saracita de razboi si ravasita de tot felul de pacate. Bataile, procesele, furturile, crimele, divorturile si toate celelalte urmari nefaste ale acestui grozav pacat erau inspaimantatoare.

In afara de aceasta dezagregare sociala, se accentua tot mai alarmant dezagregarea sufleteasca produsa de cresterea vertiginoasa a propagandei sectare, adusa o data cu intregirea nationala si inlesnita de conditiile sociale. O multime de elemente straine atat de sufletul, cat si de limba noastra lucrau cu harnicie si cu o pronuntata nuanta de sovinism si ostilitate nu numai impotriva sentimentului nostru religios, ci si a celui national.

Era clar ca trebuia sa se treaca urgent si hotarat la luarea unor masuri puternice si cuprinzatoare atat pe plan social, cat si religios. Mai ales masurile religioase trebuia sa fie cele mai hotaratoare, fiindca sufletul oamenilor era cel mai necesar de transformat. Deci autoritatea bisericeasca si activitatea religioasa erau cele mai solicitate. La conducerea Bisericii noastre Ortodoxe din Ardeal fusese instalat atunci de curand ca mitropolit tanarul si entuziastul cleric Nicolae Balan, fost profesor la Teologia Sibiului, om inflacarat atunci de idei noi si pornit pe fapte mari.

Dupa un congres, asa-numit biblic, tinut atunci la Sibiu, printre alte masuri cultural-religioase, s-a hotarat infiintarea si redactarea sub auspiciile mitropolitului Sibiului a unei gazete religioase pentru popor. Era cunoscuta puterea cuvantului scris si marea insemnatate a acestuia pentru luminarea satelor, pentru ca mai ales acolo era grosul populatiei noastre.

Va trebui insa mai intai gasit acel om potrivit, inzestrat cu toate marile calitati necesare pentru reusita adevarata a unui astfel de gand pentru stavilirea raului si aducerea lucrurilor pe fagasul cel bun.

Mitropolitul Balan cunostea un singur om capabil si inzestrat cu aceste calitati. Era tanarul preot Iosif Trifa, originar din Muntii Apuseni, care in acel timp slujea ca preot in Vidra de Sus, satul natal al eroului Avram Iancu. Acesta, pe atunci tanar preot, ii era bine cunoscut mitropolitului inca de pe cand ii fusese student. De atunci el dovedise neobisnuite calitati de misionar, publicist si scriitor bisericesc, publicand prin toate revistele si gazetele vremii lucrari de larg interes si profunde adevaruri gustate de toti. La 1 ianuarie 1922 trebuia sa apara primul numar al gazetei preconizate. A fost invitat deci sa vina la Sibiu imediat preotul Iosif, caruia urma sa-i fie incredintata redactarea acestei atat de importante gazete.

In satul Vidra de Sus (astazi Avram Iancu), tocmai atunci se petrecusera lucruri tragice cu familia tanarului preot. Trei copii si sotia ii murisera, la rand, el ramanand singur, numai cu un copil de 5 ani. Il mai chemase tot atunci la Cluj un alt mare prieten al sau, profesorul Ioan Lupas, care era pe cale sa initieze si el o mare miscare culturala acolo.

Dar, sosind in acelasi timp si invitatia calduroasa de la Sibiu, el a ales Sibiul.

Ajuns la Sibiu in anul 1921, i s-a incredintat la inceput slujba de duhovnic la Academia Teologica, apoi si cea de director al Orfelinatului Ortodox din Sibiu, achitandu-se fericit de aceste doua sarcini ca si de altele.

La 1 ianuarie 1922, prelua sarcina de redactor al gazetei religioase Lu mina Satelor , sarcina care avea sa-i fie cea mai stralucita, dar si cea mai dureroasa a vietii sale De la inceput a fost lasat sa duca aproape numai singur nu numai sarcina redactarii, ci si pe cea a administrarii acestei gazete care, cu talentul si ravna sa, a ajuns de la primul numar sa cucereasca un tot mai mare numar de cititori din tara si chiar de peste hotare, trezind un viu interes in toti pentru scopurile pe care le propovaduia.

Dar scoala noua pe care o initia el in popor lucra acum si mai puternic asupra lui insusi. Din postul inalt de observatie si raspundere pe care il reprezenta misiunea lui de redactor al unei atat de importante gazete si al unui atat de sfant mesaj, el era cel mai in masura sa-si dea seama de marea nevoie a poporului pe care il indruma, dar si marea raspundere inaintea lui Dumnezeu pentru felul cum indruma si UNDE sufletele care privesc si asculta la el.

In ultima noapte a anului 1922, la trecerea in anul 1923, cand se implinea un an de la aparitia gazetei Lumina Satelor , preotul Trifa isi facea singur cu constiinta sa bilantul muncii lui de faclier la aceasta gazeta. i, in lumina celor care trebuia implinite, ceea ce facuse acum ii aparea jalnic de putin. Durerea lui o mai mareau si cetele de betivi innebuniti de bauturile falsificate si ticalositi de vorbele si sudalmile murdare pe care le urlau in gura mare, trecand pe sub fereastra camarutei lui de lucru si umpland pietele si strazile orasului devenit un adevarat iad.

In zorii zilei noului an 1923, dupa o noapte nedormita, el traieste un moment cutremurator. Prabusit in genunchi sub marea lui raspundere, el se ruga lui Dumnezeu cerand iertare pentru trecut si putere pentru viitor. Cu inima zdrobita, punea un legamant mare si lua o hotarare unica. O totala transformare se petrecuse cu el. Un fel vechi de viata murise si un alt fel, nou, inviase in noaptea aceea de hotar. Acesta a fost inceputul Oastei Domnului.

In primul numar al gazetei Lumina Satelor , din ianuarie 1923, a publicat pe prima pagina o chemare si o hotarare personala catre fiecare cititor al sau, la o viata noua si la o lupta noua, impotriva alcoolismului, a sudalmii si a tuturor pacatelor care ticalosesc neamul nostru si pierd sufletele oamenilor. Se pornea o lupta noua si totala, prin hotararea si puterea lui Dumnezeu Prin biruinta contra pacatelor trupesti zicea el se va salva trupul neamului nostru, iar prin biruinta contra ratacirilor de la credinta se va salva sufletul acestui neam. Dumnezeu ne-a izbavit natiunea noastra de stapanirea altor neamuri, iar acum noi insine trebuie sa ne dezrobim din tirania pacatelor care ne robesc si mai cumplit. Din primul an au si inceput roadele. Cu o dragoste fierbinte fata de sfintele noastre valori Biserica si Patria entuziastul preot, care avea tot sprijinul si intelegerea ierarhului sau, a realizat minuni. La numai zece ani de apostolat cu Oastea Domnului si Lumina Satelor , se infiintasera si activau aproape in toate satele si orasele patriei noastre puternice grupari ale acestei minunate miscari duhovnicesti, schimband in chip fericit viata si mentalitatea veche si decazuta a unor mari multimi de suflete si de familii.

Voluntariatul duhovnicesc si misionarismul laic erau cele doua trasaturi esentiale si innoitoare ale vietii noastre, dupa exemplul fericit si uitat al crestinilor dintai, al stramosilor ortodoxiei noastre.

De la bun inceput, Oastea Domnului s-a incadrat fericit in invatatura si misiunea noastra bisericeasca. Setea sfanta trezita in sufletele credinciosilor Bisericii era alimentata in duminici si sarbatori nu numai inainte de masa la sfintele slujbe, ci si dupa-masa, cand, in bisericile acum pline, dupa Vecernie, se desfasura petrecerea duhovniceasca la programul careia contribuiau acum si oile cuvantatoare impreuna cu pastorii lor. Frumoase citiri si cuvantari din Evanghelia, Apostolul ori Cazania zilei ori din scrierile si vietile sfintilor, impletite cu cantarile bisericesti si cele laice religioase, precum si rugaciunile citite ori rostite liber, erau hrana fericita din care se indestulau cu o mare bucurie cu totii. Ce minunat se realizau in felul acesta prin Oastea Domnului cele doua mari trebuinte ale poporului nostru! Infranarea de la prabusirea in pacat si oprirea de la caderea in mrejele nefericite ale crezurilor straine. Viata noua transformase in mod crestinesc si obiceiurile, si datinile noastre care erau mai dinainte de-a dreptul paganesti. Omul lui Dumnezeu si al Bisericii in fruntea acelei frumoase miscari duhovnicesti devenise cunoscut in lumea intreaga. Iar actiunea sa era sprijinita de toti oamenii de bine din tara. O mare multime de preoti si intelectuali din tara au aderat la aceasta miscare misionara si condeie bisericesti inspirate ca: Gala Galaction, arhim. Iuliu Scriban, Toma Chiricuta, Gh. Paschia, I. Gr. Oprisan, Al. L. Moldova nu etc. il insoteau, sporind mereu roadele minunate ale credintei noastre si ridicand nivelul spiritual al poporului nostru.

Dar, pe masura ce binele acesta era tot mai vadit si numele preotului Trifa era citat si cinstit tot mai mult, oameni gelosi si plini de invidie au inceput sa se ridice tot mai fatis si tot mai vrajmas impotriva lui. Banuieli si presupuneri pline de rautate incepura sa rastalmaceasca tendentios totul, tragand false semnale de alarma impotriva primejdiei care chipurile ar ameninta Biserica cu o mare erezie si schisma planuita de acest preot devenit prea popular.

Cei mai importanti si cei mai porniti dintre acesti atatatori erau chiar din anturajul mitropolitului Balan La inceput n-a fost usor sa-l influenteze pe mitropolitul care avea o mare incredere in preotul si colaboratorul sau pe care il cunostea destul de bine si a carui munca uriasa o aprecia destul de constient. Preotul Trifa, la fel, convins ca ierarhul sau intelege si apreciaza pe deplin valoarea si greutatea muncii sale, nici nu s-a gandit la nici o primejdie. Astfel n-au sesizat nici unul, nici altul...