Predica rostita in Duminica Sfintilor Romani. Duminica a II-a dupa Rusalii In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Ne impartasim din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei: In vremea aceea Iisus Hristos, pe cand umbla pe langa Marea Galileii, a vazut []Predica rostita in Duminica Sfintilor Romani. Duminica a II-a dupa RusaliiIn numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostruIisus Hristos,Ne impartasim din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei:In vremea aceea Iisus Hristos, pe cand umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. i le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El. i de acolo, mergand mai departe, a vazut alti doi frati, pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatal lor, dregandu-si mrejele, si i-a chemat. Iar ei indata, lasand corabia si pe tatal lor, au mers dupa El. i a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor (Matei 4, 18-23).

In acest putin in cuvinte text al dumnezeiestii Evanghelii e intreaga plinatate si adancime: Hristos si omul pe care il cheama sa mearga dupa El. Esenta aceasta este: Iisus, pe malul marii al marii acestei lumi, marea vietii, cum ne rugam si spunem: Valurile inaltandu-se de viforul furtunilor, la limanul Tau cel lin alergand, strig catre Tine: Scoate din stricaciune viata mea, Multmilostive! . i parca te simti pe malul marii, cu Petru, cu Andrei, cu Iacov, cu Ioan, si ivindu-se uneori, din furtuna si umbrele semiintunericului gandurilor tale, Iisus, si chemand: Veniti! Cel dintai gand: sa simti chemarea; sa simti ca esti chemat, si din adanc sa simti ca intreaga existenta este o chemare. Chemare de la nefiinta la fiinta. i, rand pe rand, sunt chemari neincetate, succesive. Sa te vezi si pe tine un chemat. Veniti! Unde si cum? Caci fiinta este existenta si viata; si viata din iubire se naste, iar iubirea este iesire din sine-ti ca un extaz. Dar unde? Catre cine? i taina, dezvaluirea ei, aceasta este: alegerea, in taina libertatii, in darul libertatii. Iar Evanghelia spune ca Iisus este Cel care cheama: Veniti! Veniti dupa Mine! i azi, n-am putea spune mai mult decat oricand, chemarea si ascultarea ei e capitala. Dar e mai mult decat oricand astazi pentru ca este a noastra, in timpul nostru. Aceasta chemare a fost tot atat de nelinistitoare, am zice, din clipa caderii mai ales, caci inainte de cadere era in linistea, in pacea dumnezeiasca. La provocarile de astazi tot din libertatea si cautarile omului ivite nu numai sa nu ne grabim a acuza, mai mult, sa nu acuzam niciodata; dar sa stim sa alegem. Mai ales de atunci de cand Dumnezeu i-a prevenit pe Parintii Adam si Eva: Din toti pomii Gradinii gustati (din toata lumea), dar din pomul cunostintei binelui si raului nu gustati! . La care ispititorul a spus: A zis oare Dumnezeu sa nu gustati din pomul binelui si raului ca veti muri? Nu veti muri, ci veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul . Or, astazi, cand o data mai mult omul se simte cunoscand binele si raul, se simte stapanind peste bine si rau, si trebuie sa aleaga, si este liber sa aleaga intre bine si rau i alegi In Vechiul Testament lui Moise ii spusese: Iata, am pus in fata ta binele si raul, viata si moartea. Alege viata, ca sa traiesti tu si toti urmasii tai! . i au ales, si in Vechiul Testament, si alegerea intre bine si rau a mers din generatie in generatie; dar, din nefericire, din rau in mai rau. Pentru ca la o plinire a vremii, acea plinire a vremii, sa vina din Sanul parintesc al Binelui, al Tatalui, Fiul si plinatatea bunatatii parintesti, chipul bunatatii parintesti, si sa Se intrupeze din sanul Fecioarei, de la Duhul Sfant. Nu din aluatul cazut al lumii noastre. i Binele atunci, cum citim in Evanghelie, si de atunci neincetat, e pe malul Marii Galileei. i pe tarmul vietii noastre, aici. i spune: Veniti dupa Mine! i intrebarea si raspunsul: Eu, cel de astazi, impreuna cu Petru, cu Andrei, cu Iacov, cu Ioan, cu toti ceilalti ucenici, ma simt chemat: Veniti dupa Mine! Cum in vartejul, in norul atat de furtunos al intrebarilor, solutiilor, cautarilor, raspunsurilor, stiu sa vad in El, in Iisus Hristos, sa ascult, sa cred, sa traiesc, sa marturisesc, si sa simt in El viata. Cum spusese profetul, cel care profetise si pe Iisus, Moise: Alege viata.

Iubitilor, o clipa nu ma indoiesc ca toti cei de fata ati ales si simtiti viata; in putinatatea cuvantului si in puterile mele nu fac decat sa consolidez, sa intaresc mai mult alegerea, in lumina, a vietii. S-o simtim si cu toata fiinta noastra intelegand-o, traind-o, sa o marturisim din iubire si pentru alti semeni ai nostri. Caci, sa nu uitam o clipa, va rog: vorbeam de provocarile lumii de astazi. Iisus: Veniti dupa Mine! Deci Se descopera pe Sine: dupa Mine. N-a zis El: Pilda am dat voua? El e Pilda, e Icoana, e Omul in adevarul lui ultim, ca opera a lui Dumnezeu, a Creatorului, pentru ca in El e Insusi Creatorul; El e Dumnezeu-Omul. Nici o clipa sa nu uitam: cand vrem sa vorbim despre noi insine ceva, sa ne cunoastem pe noi, sa nu uitam o clipa ca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, deci in noi e acest binom, o unitate, unirea adanca, de negrait, din radacina, intre Dumnezeu si om. Aceasta e taina noastra, sa nu o uitam! Poate uneori se ascunde nitel mai in adanc si ies la suprafata slabiciunile lumii, superficialitatile, grijile vietii. Asta-i definitia mea: de a fi chip dupa chipul lui Dumnezeu. Eu sunt dupa; si in Hristos a venit Chipul, Modelul, Plinatatea, care e Dumnezeu si Om. i, cand zicem Dumnezeu si Om sa stim ca omul, in el insusi, nu e simplu om. Cand zic om eu nu ma inteleg pe mine numai ca om, ci dupa chipul lui Dumnezeu. i pentru ca in mine, cu libertatea mea, si cu ispita celui rau, intai, m-am despartit de dumnezeiescul din mine, a venit in Hristos Dumnezeu-Omul, in care despartirea intre Dumnezeu si om nu mai poate fi, nu mai e posibila. De aceea in Hristos e adevarul suprem. Pentru ca in ceea ce s-a savarsit in mine, ruptura, eu imi aduc aminte de Dumnezeu. i, ca dovada, setea mea e dupa cele dumnezeiesti, nu dupa cele trecatoare, stricacioase, moarte. Cine vrea moartea, in definitiv? Toti vrem viata; dar viata e Dumnezeu. Cine, in locul mortii, nu vrea nemurirea? Dar nemuritor e numai Dumnezeu. Dar, daca eu doresc viata, nemurire, daca doresc bine, fericire, inseamna ca Il doresc pe Dumnezeu. Deci in mine, in toti, este Dumnezeu, dar uitat, ignorat, omis, chiar lepadat, batjocorit, injurat adeseori. i, totusi El e in mine. i atunci, intrucat in noi toti a ramas chipul Zic Parintii dumnezeiesti: chipul lui Dumnezeu in om e de nesters, de nedistrus; asemanarea cu Dumnezeu am pierdut-o. Asemanarea, care inseamna osteneala mea, cum spune dumnezeiescul Vasile cel Mare: Chipul ti s-a dat; asemanarea ti s-a oferit ca si tu sa lucrezi, si sa fii asemenea cu Dumnezeu, prin lumina care ti s-a impartasit: lumina cunostintei, lumina adevarului. i, prin iubire, prin bunatate si intelepciune, toate virtutile, care sunt dumnezeiesti Toate virtutile acestea lumina (lumina necreata a adevarului), iubirea, bunatatea, intelepciunea, pacea, indelunga rabdare , am ascultat cu evlavie ce invata, atat de adanc, dumnezeiestii Parinti Sfantul Maxim Marturisitorul, acest parinte mare, care a mers pana acolo, marturisind, iubind adevarul, si, pentru ca il marturisea cu tarie si n-a putut sa taca si sa asculte de glasul acestei lumi, ca sa taca, stiti, si ca sa nu mai scrie, i-au smuls limba si i-au taiat mana dreapta, cu care scria. i asa a murit. Deci pana acolo i chiar daca ar fi consimtit sa taca, ramanea o vreme cu limba si cu mana, dar nu ramanea marturisind adevarul. De aceea e marturisitor. Or, el a spus ca virtutile sunt dumnezeiesti, e Dumnezeu in ele. Ca in iubire e Dumnezeu, in lumina divina, care descopera in noi puterea iubirii, intelepciunea, pacea, bunatatea, in toate acestea e Dumnezeu, pentru ca ele sunt mai batrane decat noi. In ele ne nastem, cu ele ne hranim. i atunci, in aceste virtuti, in aceste daruri, e Dumnezeu. i, dorindu-le, noi Il dorim pe Dumnezeu, Il vrem. Il numim sau nu, in tot egoismul nostru, dar nu putem trai fara El. i, intrucat noi ne-am despartit si am pierdut asemanarea, a venit Fiul lui Dumnezeu, Care e chip si asemanare si care e Fiul lui Dumnezeu Insusi facut Om. Cum spun dumnezeiestii Parinti cu un cuvant greu, al dogmei noastre: e unirea dupa ipostas (dupa persoana). Adica in noi e unirea cu Dumnezeu dupa har, adica dupa credinta, nadejde, dragoste, bunatate, pace; acesta este harul. Iar in Hristos e unirea ipostatica. E un cuvant mai greu, dogmatic, teologic. Dupa persoana, adica Insusi Fiul lui Dumnezeu, unicul Fiul al Parintelui ceresc Se uneste cu noi, cu oamenii. i El ia chipul smereniei noastre, chipul nostru cazut, ca sa-l inalte la asemanarea chipului slavei Sale. El, Iisus, Dumnezeu si Om, in care e si chip si asemanare; in care e si Dumnezeire si omenitate. E intregimea adevarului dumnezeiesc si omenesc; Dumnezeu adevarat si om adevarat, nascut nu facut. Adica nu a aparut vreodata in timp si, mai mult, nu e facut de noi. Cand spunem in Crez vorba aceasta, si la asta sa gandim. O, sarmana!Ingaduiti aici, o clipa, a evoca Eu cred ca marele merit al lui Mircea Eliade este si acesta: pana la el, si colegi din timpul lui credeau ca religia e legata de istorie. Unii socoteau, mai inainte, ca religia s-a nascut din natura. Infinitul naturii i-ar fi dat omului sentimentul infinitului. Dar trebuia sa fie om, sa aiba constiinta, ca sa aiba ideea de infinit. Iar religia s-ar fi nascut din uimirea omului in fata infinitului naturii (ziceau un Max M ller, s.a.). Apoi au zis: nu, istoria (Fraiser, Tylor), adica omul, caci istoria o face omul. Iertati ca pomenesc in predica, dar, cum in Evanghelie a fost si un Irod, de ce sa nu-l pomenim? Se zicea ca Marx a iubit foarte mult istoria; iar istoria nu l-a iubit pe el. Deci e o mare tragedie: sa iubesti istoria (dar cum o iubesti?), iar istoria sa te mature din ea. Ei bine, Eliade a aratat ca nu istoria a descoperit legatura cu Dumnezeu, religia. Altfel spus, Fiul lui Dumnezeu e nascut, nu facut de noi. i religia ne-a creat pe noi. Iar religia nu e simplu legatura omului cu Dumnezeu, ci, cum i s-a descoperit lui Avraam, Dumnezeu instituie legamantul intre El si Avraam, si noi. El instituie religia si in religie se naste omul. i Dumnezeu, cel care l-a zidit pe om si, sarmanul om, ispitit, s-a lepadat, acum Dumnezeu-Omul e pe malul Marii Galileei. E acolo si spune: Venti dupa Mine, Eu care de la Tatal am venit in lume ; in lume si pentru lume, si sunt Dumnezeu si Om. Dumnezeu-Omul, sa nu uitam. Prin aceasta Il cautam noi; si fara aceasta nu ne putem implini chemarea noastra. Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Le cere celor patru o chemare, o investitura. Pescari de oameni de buna seama ca veti zice: Ce inseamna aceasta? Cu aceasta se ocupau ei, cu mestesugul pentru painea de toate zilele. Dar Mantuitorul ii cheama la o apostolie a Lui, El Care a venit pentru om. i nimeni, spune El, nu are iubire mai mare decat cel care isi pune viata pentru semenii lui; si pentru a sluji omului. i, pe acesti patru, si pe ceilalti, pana la doisprezece, ii cheama sa-i faca pescari de oameni; pentru om; pentru taina omului, pentru misiunea lor de acum, de aici inainte, de a sluji mai departe, in numele Lui, al Dumnezeu-Omului, de a-l sluji pe om. i timp de trei ani si jumatate asa ii pregateste, in ucenicie, pe ei, carora le spune: Pilda am dat voua . Ce am facut Eu sa faceti si voi. Adica tot ceea ce S-a descoperit El si ei sa fie. Dumnezeiescul Pavel spune ca intrucat in El locuieste trupeste plinatatea Dumnezeirii, atunci, de aici, dumnezeiescul Maxim va spune: i noua ni s-a dat sa fie plinatatea Dumnezeirii, sa locuiasca in noi, dupa har; plinatatea insusirilor dumnezeiesti, a existentei, a spiritualitatii (Duh este Dumnezeu), a intelepciunii, a bunatatii, a stiintei, a dreptatii, a iubirii dumnezeiesti. Toate aceste insusiri ne sunt dat si noua si prin ele noi ne indumnezeim. Sa locuiasca atunci, cu adevarat, trupeste, plinatatea Dumnezeirii. Aceasta ne spune Iisus: sa deveniti pescari de oameni, dar dupa chipul Meu. Voi insiva plini, pana la acest cuvant pe care il va spne Sfantul apostol Pavel: Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine , sa devin pescar de oameni; numai prin cuvant. Spun Sfintii Parinti si vorba aceasta: Speculatia, gandirea aceasta...