O posibilă schiţă pentru posibile răspunsuri la întrebările Cât a făcut Hristos pentru Europa? Cum i-a mulţumit Europa lui Hristos? Care sunt soluţiile de redresare?
Motto: Europa a fost materialista, eroica, stiintifica, imperialista, tehnica, secularizata. La urma trebuie sa fie sfanta [1]. Cat a facut Hristos pentru Europa ? A facut mult. A facut TOTUL. Europa potrivit istoricului Andr Philip este rodul unirii a trei elemente: cel grecesc (cautarea adevarului, binelui si frumosului), cel roman (justitia, ideea []Motto: Europa a fost materialista, eroica, stiintifica, imperialista, tehnica, secularizata. La urma trebuie sa fie sfanta [1]. Cat a facut Hristos pentru Europa ? A facut mult. A facut TOTUL. Europa potrivit istoricului Andr Philip este rodul unirii a trei elemente: cel grecesc (cautarea adevarului, binelui si frumosului), cel roman (justitia, ideea de cetatean) si cel crestin (conceptul de persoana, viata vesnica). Ideea crestina a realizat simbioza greco-romana, a fost liantul intre greco-romani si lumea barbara. Pe acest fundament s-a cladit intrega civilizatie si cultura europeana.
Avand un caracter creator, Crestinismul a dezvoltat traditia limbilor sacre (greaca, latina, ebraica, slava), a dat lumii vizibile sens si valoare si a pregatit oamenii pentru vesnicie. Intreaga lume, potrivit ideii crestine, reprezinta o realitate si o lucrare a mainilor lui Dumnezeu care a fost daruita omului spre cunoasterea Lui[2] si spre folosul nostru. Deci lumea a fost creata spun Sf. Parinti prin Cuvantul lui Dumnezeu, este pastrata de Duhul lui Dumnezeu, este mantuita prin Fiul lui Dumnezeu si se va incheia cu judecata lui Dumnezeu.
Mai apoi a fost intemeiata Biserica[3] Axa Lumii , iar Evanghelia (Vestea cea Buna) a anuntat Europei Iertarea si Pacea dintre Dumnezeu si om, prin Iisus Hristos.
Mai mult, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos a pregatit pentru Europa oameni, propovaduitori ai Cuvantului Viu pentru a intelege bine mesajul divin (Sf. Petru, Sf. Andrei, Sf. Pavel, Sf. Luca, Sf. Tomaiar acest lant de aur a ajuns si la noi prin Sf. Romani si Sf. Inaintasi ai Oastei Domnului).
Odata cu botezul ei in Hristos[4], Europa nu a mai numarat indivizi, ci persoane. Astfel, europeanul nu a mai filosofat la nivelul intelectului si a esentelor (ca in antichitate), ci a inceput sa-si puna problema tainei persoanei si a descoperit teologia inimii; a inceput sa se raporteze la Dumnezeu, la acel dincolo , adica la Vesnicie. Aceasta Taina (o alta sfera a cunoasterii) a comuniunii intre persoane a adus-o Evanghelia, care a fost primita de Europeni.
Dar ce este o persoana? Persoana este acea fiinta care se stie NECESARA ALTORA I PE AL II II SIMTE NECESARI SIE I. Cu alte cuvinte, fratele meu este insasi viata mea (Dumitru Staniloae). Cat timp au simtit asa, europenii au construit o societate armonioasa, in care exista o intelegere intre oameni. Marea descoperire a fost ca Dumnezeu nu este in ceruri, undeva departe, ci este in noi, ca Iisus Hristos este mereu Usa, mereu Cale, mereu Lumina, mereu Viata, mereu Adevar. Cu alte cuvinte,europenii au descoperit ca lucrarea Duhului Sfant e in Biserica si in interiorul omului.
Hristos nu a venit sa ne aduca o ideologie[5]. Nici o ideologie nu este buna pentru simplul fapt ca ea nu are o MAMA. Mantuitorul a venit ca sa ne dea Insusi Trupul si Sangele Lui. Ne-a dat viata Sa ca sa traim vesnic prin El. Iata marele dar facut europenilor si lumii.
Un alt element important la care trebuie sa facem referire este modul in care omul european s-a raportat la conceptul de CULTURA. Cultura nu este un formular la care subscriem, ci este rezultatul adevarului trait, adevarul dupa care traim. In mijlocul fiecarei culturi, intelegem din scrierile Sf. Nicolae Velimirovici, dar si ale savantului american Richard Weaver (1910-1961), se afla un centru de autoritate . Acest Centru de autoritate al culturii europene a fost Hristos. Prin cultura se mai poate intelege si tot ce cultivam. Dar sa fim atenti atentiona Parintele Rafail Noica fiindca ce cultivam, aceea o sa si devenim[6]. Iata ce spunea Novalis (Friedrich von Hardenberg) despre acele timpuri: Au fost vremuri frumoase, marete, cand Europa era o tara crestina, cand o singura crestinatate popula aceasta parte a lumii; un interes comun lega cele mai isolate provincii ale acestui imperiu spiritual. O singura capetenie fara mari averi lumesti conducea si unea marile forte politice [7].
Cum i-a multumit Europa lui Hristos?Problema a intervenit odata cu Umanismul, Renasterea si Iluminismul, cand Europa s-a intors la filosofia cea dinainte de Hristos, care nu stia nimic despre persoana si de datoriile persoanei fata de persoana.
Treptat, omul europei a fost deturnat de la lupta pentru dobandirea celei mai importante cetatenii, cea a cerului, pentru exclusiva si efemera cetatenie telurica. Adica am inceput sa traim pentru Aici si Acum .
Epistola adresata de Sf. Pavel evreilor, explica ca nu avem aici cetate statatoare, ci suntem in cautarea celei ce va sa fie[8]; Sf. N. Velimirovici adauga: ne nastem aici, dar nu pentru aici. Traim aici, dar nu pentru viata aceasta [9].
Umanismul a fost primul mare curent care a condus spre grava ratacire a omului modern, ratacire care-si are sorgintea in antropocentrism. Umanismul a indumnezeit pe om in duhul lumii, iar Renasterea l-a invatat pe om sa scrie Dumnezeu cu d mic si om cu o mare. Ca urmare, omul l-a inlocuit pe Dumnezeu, adica creatia fiind considerata centrul tuturor lucrurilor . De altfel, umanismul a facut din om un scormonitor in materie, vesnic nelinistit, pentru ca se straduieste zadarnic sa faca ordine de unul singur, fara ajutorul lui Dumnezeu (ganditorul crestin Petre utea).
A urmat trecand prin Reforma secolul luminilor care a insemnat moartea lumii cultului si progresul culturii moderne, un surogat profan al spiritualitatii autentice (o afirmare goala a eului).
De la lozinca iluminista Lumineaza-te si vei fi s-a ajuns in realitate la formula Lumineaza-te, dar iti vei pierde fiinta [10].
Odata cu epoca luminilor, placerea si bunastarea au fost definitiv reabilitate, iar suferinta indepartata ca un arhaism. Secolul Enciclopediei si al atator descoperiri stiintifice, impreuna cu Revolutia Franceza au proclamat anularea pacatului originar si au intrat in istorie cu o promisiune de fericire[11] adresata intregii umanitati. Fericirea nu mai este o himera metafizica, ea este acum prezenta in societatea civila.
Incepand cu iluminismul, omul a cautat sensuri si valori in afara de el si nu in el, iar statul iluminist a desfiintat crestinul si a creat cetateanul.
Secolul al XVIII-lea a introdus o ruptura intre timpul traditional si timpul modern, cand omul a pierdut dimensiunea sacra a existentei. Omul modern a desacralizat lumea asumandu-si in totalitate existenta ei profana.
Potrivit ganditorilor religiosi care critica caracteristicile iluminismului, exista doua moduri de a fi: homo religiosus si homo politicus . Primul traieste in armonie cu semenul, cu spatiul si natura, cu universul. El nu uita ca la inceput a fost Cuvantul (Logosul) prin care toate s-au facut. El stie ca Fiinta se afla dincolo de coordonatele istorice si conjuncturale (ideea se regaseste la Claude L vi-Strauss, Mircea Eliade, Georges Dum zil, Ren Guenon). Pentru ei secolul luminilor a fost cel al fericirii ajunse obligatorii prin decret de stat. Or despotismul de tip luminat[12] nu a reusit sa inteleaga ca omul de rand nu se poate face fericit cu forta. Homo politicus [13] are o gandire practica (praxis) si traieste intr-un timp profan, limitat si tragic. El se recunoaste ca unic agent si subiect al istoriei.
Aceasta ratiune[14] aroganta a fost numita de teologii Bisericii rasaritene idol de tarana . Mai mult, Antonie cel Mare (251-356) atrage atentia asupra faptului ca omul, cu minte rationala si atat, reprezinta doar o jumatate de fiinta. Pentru a fi intreg, omul rational trebuie sa aiba si un suflet rational, care, inevitabil, tinde catre Dumnezeu, asculta de Dumnezeu si, astfel, reuseste sa deosebeasca binele de rau[15].
Europa a ajuns sa creada ca poate sa cunoasca tainele lui Dumnezeu prin propria ratiune. Ca urmare, ea se aseamana cu omul care vrea sa vada Raiul cu binoclul[16].
In deplina libertate si rational, omul a ales moartea in locul vietii, intunericul in locul luminii, minciuna in locul adevarului, nefirescul in locul firescului. Marea greseala a omului european a fost ca nu a inteles faptul ca intelectul i-a fost dat nu pentru a cauta Adevarul, ci pentru a primi Adevarul. Omul nu poate sa gaseasca Adevarul, ci Adevarul il gaseste pe om. Iar Adevarul nu poate fi o notiune abstracta, o teorie sau un silogism filosofic, ci o Persoana desavarsita, iar aceasta este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, a Doua Persoana a Sfintei Treimi.
De aceea, Europa este pofta si dorinta de putere, de placere si de cunoastereLucruri omenesti conchide Sf. Nicolae Velimirovici Ea a lasat lui Hristos ultimul loc la masa lumii acesteia, ca celui mai de pe urma cersetor, in timp ce pe primele locuri au asezat pe marii ei oameni, pe politicieni, pe literati, pe romancieri, pe oamenii de stiinta, pe finantisti, ba chiar si pe turisti si pe sportivi .
Ajungand in zilele noastre putem prezenta un exemplu evident de pervertire a Apusului european pana la varful sau: in momentul elaborarii Constitutiei Uniunii Europene, au eliminat cu buna stiinta precizarea rolului pe care crestinismul, Biserica lui Hristos, l-a avut in formarea constiintei europene.
De ce suntem in aceasta situatie?Raspunsurile sunt numeroase. Intunericul necredintei ne-a indepartat de Hristos, l-am alungat pe Mantuitorul ca odinioara gadarenii. Am inceput sa ne intoarcem catre lumea aceasta, sa mergem dinspre duh spre materie. Singuri am ales sa traim pe dos realitatea. Nu mai avem dreapta socoteala, nu mai putem deosebi duhurile (nu mai este discernamant). Diavolul ne face injectie cu nesimtire si uitam de grija mantuirii (Cuv. Paisie Aghioratul). De aceea, sa nu ne miram ca vedem pacatul ca virtute si jertfa ca sminteala. Am ales sa ne ducem crucea pe dos, calarind pe ea, adica ne-am transformat in vrajitori prin civilizatia de tip Disneyland care are o existenta prin excelenta telurica, incapabila sa mai ridice ochii in sus. Sustinem o cultura a negarii firii, traim in cultura lui NU sub impulsul nihilismului, evolutionismului (relativismului) si hedonismului. De aceea, parca suntem numai trup si suntem cu totul pamanteni. Suntem lipsiti de dorinta de a urca la cer. Refuzam cu desavarsire iesirea din lumea aceasta. Dorim sa ramanem aici. Mormantul nostru sa ramana tot aici, unde ne este si leaganul. Ne-am invatat sa cultivam in noi moartea. Parca Hristos nu a inviat si pentru noi. Singuri si constienti am decis sa murim launtric, intrucat viata, marele dar, reprezinta pentru nou un lucru care ni se intampla in timp ce suntem ocupati cu alte proiecte efemere. Ca urmare, am inceput sa raspandim in jurul nostru duhoarea mortii[17]. Astfel civilizatia noastra a devenit o veritabila parada a mortii. Trupurile cad, sufletele fug, dar incotro? (citat p.223-224). Sfintii au fost obsedati de Inviere, iar noi cultivam moartea vesnica prin neridicarea din patima si pacat[18].
Vreau sa merg in Europa [apuseana n.n.] spunea Dostoievski si stiu ca merg intr-un cimitir De ce intr-un cimitir? Pentru ca omul fara Dumnezeu este MORMANT langa MORMANT[19].
Scriitorul Aleksandr Soljenitin ne-a reamintit ca raul nu trebuie cautat in spatele serviciilor secrete, a societatilor oculte, ci in simpla alegere a raului in locul binelui. Conspiratiile au reusit si reusesc pentru...
Avand un caracter creator, Crestinismul a dezvoltat traditia limbilor sacre (greaca, latina, ebraica, slava), a dat lumii vizibile sens si valoare si a pregatit oamenii pentru vesnicie. Intreaga lume, potrivit ideii crestine, reprezinta o realitate si o lucrare a mainilor lui Dumnezeu care a fost daruita omului spre cunoasterea Lui[2] si spre folosul nostru. Deci lumea a fost creata spun Sf. Parinti prin Cuvantul lui Dumnezeu, este pastrata de Duhul lui Dumnezeu, este mantuita prin Fiul lui Dumnezeu si se va incheia cu judecata lui Dumnezeu.
Mai apoi a fost intemeiata Biserica[3] Axa Lumii , iar Evanghelia (Vestea cea Buna) a anuntat Europei Iertarea si Pacea dintre Dumnezeu si om, prin Iisus Hristos.
Mai mult, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos a pregatit pentru Europa oameni, propovaduitori ai Cuvantului Viu pentru a intelege bine mesajul divin (Sf. Petru, Sf. Andrei, Sf. Pavel, Sf. Luca, Sf. Tomaiar acest lant de aur a ajuns si la noi prin Sf. Romani si Sf. Inaintasi ai Oastei Domnului).
Odata cu botezul ei in Hristos[4], Europa nu a mai numarat indivizi, ci persoane. Astfel, europeanul nu a mai filosofat la nivelul intelectului si a esentelor (ca in antichitate), ci a inceput sa-si puna problema tainei persoanei si a descoperit teologia inimii; a inceput sa se raporteze la Dumnezeu, la acel dincolo , adica la Vesnicie. Aceasta Taina (o alta sfera a cunoasterii) a comuniunii intre persoane a adus-o Evanghelia, care a fost primita de Europeni.
Dar ce este o persoana? Persoana este acea fiinta care se stie NECESARA ALTORA I PE AL II II SIMTE NECESARI SIE I. Cu alte cuvinte, fratele meu este insasi viata mea (Dumitru Staniloae). Cat timp au simtit asa, europenii au construit o societate armonioasa, in care exista o intelegere intre oameni. Marea descoperire a fost ca Dumnezeu nu este in ceruri, undeva departe, ci este in noi, ca Iisus Hristos este mereu Usa, mereu Cale, mereu Lumina, mereu Viata, mereu Adevar. Cu alte cuvinte,europenii au descoperit ca lucrarea Duhului Sfant e in Biserica si in interiorul omului.
Hristos nu a venit sa ne aduca o ideologie[5]. Nici o ideologie nu este buna pentru simplul fapt ca ea nu are o MAMA. Mantuitorul a venit ca sa ne dea Insusi Trupul si Sangele Lui. Ne-a dat viata Sa ca sa traim vesnic prin El. Iata marele dar facut europenilor si lumii.
Un alt element important la care trebuie sa facem referire este modul in care omul european s-a raportat la conceptul de CULTURA. Cultura nu este un formular la care subscriem, ci este rezultatul adevarului trait, adevarul dupa care traim. In mijlocul fiecarei culturi, intelegem din scrierile Sf. Nicolae Velimirovici, dar si ale savantului american Richard Weaver (1910-1961), se afla un centru de autoritate . Acest Centru de autoritate al culturii europene a fost Hristos. Prin cultura se mai poate intelege si tot ce cultivam. Dar sa fim atenti atentiona Parintele Rafail Noica fiindca ce cultivam, aceea o sa si devenim[6]. Iata ce spunea Novalis (Friedrich von Hardenberg) despre acele timpuri: Au fost vremuri frumoase, marete, cand Europa era o tara crestina, cand o singura crestinatate popula aceasta parte a lumii; un interes comun lega cele mai isolate provincii ale acestui imperiu spiritual. O singura capetenie fara mari averi lumesti conducea si unea marile forte politice [7].
Cum i-a multumit Europa lui Hristos?Problema a intervenit odata cu Umanismul, Renasterea si Iluminismul, cand Europa s-a intors la filosofia cea dinainte de Hristos, care nu stia nimic despre persoana si de datoriile persoanei fata de persoana.
Treptat, omul europei a fost deturnat de la lupta pentru dobandirea celei mai importante cetatenii, cea a cerului, pentru exclusiva si efemera cetatenie telurica. Adica am inceput sa traim pentru Aici si Acum .
Epistola adresata de Sf. Pavel evreilor, explica ca nu avem aici cetate statatoare, ci suntem in cautarea celei ce va sa fie[8]; Sf. N. Velimirovici adauga: ne nastem aici, dar nu pentru aici. Traim aici, dar nu pentru viata aceasta [9].
Umanismul a fost primul mare curent care a condus spre grava ratacire a omului modern, ratacire care-si are sorgintea in antropocentrism. Umanismul a indumnezeit pe om in duhul lumii, iar Renasterea l-a invatat pe om sa scrie Dumnezeu cu d mic si om cu o mare. Ca urmare, omul l-a inlocuit pe Dumnezeu, adica creatia fiind considerata centrul tuturor lucrurilor . De altfel, umanismul a facut din om un scormonitor in materie, vesnic nelinistit, pentru ca se straduieste zadarnic sa faca ordine de unul singur, fara ajutorul lui Dumnezeu (ganditorul crestin Petre utea).
A urmat trecand prin Reforma secolul luminilor care a insemnat moartea lumii cultului si progresul culturii moderne, un surogat profan al spiritualitatii autentice (o afirmare goala a eului).
De la lozinca iluminista Lumineaza-te si vei fi s-a ajuns in realitate la formula Lumineaza-te, dar iti vei pierde fiinta [10].
Odata cu epoca luminilor, placerea si bunastarea au fost definitiv reabilitate, iar suferinta indepartata ca un arhaism. Secolul Enciclopediei si al atator descoperiri stiintifice, impreuna cu Revolutia Franceza au proclamat anularea pacatului originar si au intrat in istorie cu o promisiune de fericire[11] adresata intregii umanitati. Fericirea nu mai este o himera metafizica, ea este acum prezenta in societatea civila.
Incepand cu iluminismul, omul a cautat sensuri si valori in afara de el si nu in el, iar statul iluminist a desfiintat crestinul si a creat cetateanul.
Secolul al XVIII-lea a introdus o ruptura intre timpul traditional si timpul modern, cand omul a pierdut dimensiunea sacra a existentei. Omul modern a desacralizat lumea asumandu-si in totalitate existenta ei profana.
Potrivit ganditorilor religiosi care critica caracteristicile iluminismului, exista doua moduri de a fi: homo religiosus si homo politicus . Primul traieste in armonie cu semenul, cu spatiul si natura, cu universul. El nu uita ca la inceput a fost Cuvantul (Logosul) prin care toate s-au facut. El stie ca Fiinta se afla dincolo de coordonatele istorice si conjuncturale (ideea se regaseste la Claude L vi-Strauss, Mircea Eliade, Georges Dum zil, Ren Guenon). Pentru ei secolul luminilor a fost cel al fericirii ajunse obligatorii prin decret de stat. Or despotismul de tip luminat[12] nu a reusit sa inteleaga ca omul de rand nu se poate face fericit cu forta. Homo politicus [13] are o gandire practica (praxis) si traieste intr-un timp profan, limitat si tragic. El se recunoaste ca unic agent si subiect al istoriei.
Aceasta ratiune[14] aroganta a fost numita de teologii Bisericii rasaritene idol de tarana . Mai mult, Antonie cel Mare (251-356) atrage atentia asupra faptului ca omul, cu minte rationala si atat, reprezinta doar o jumatate de fiinta. Pentru a fi intreg, omul rational trebuie sa aiba si un suflet rational, care, inevitabil, tinde catre Dumnezeu, asculta de Dumnezeu si, astfel, reuseste sa deosebeasca binele de rau[15].
Europa a ajuns sa creada ca poate sa cunoasca tainele lui Dumnezeu prin propria ratiune. Ca urmare, ea se aseamana cu omul care vrea sa vada Raiul cu binoclul[16].
In deplina libertate si rational, omul a ales moartea in locul vietii, intunericul in locul luminii, minciuna in locul adevarului, nefirescul in locul firescului. Marea greseala a omului european a fost ca nu a inteles faptul ca intelectul i-a fost dat nu pentru a cauta Adevarul, ci pentru a primi Adevarul. Omul nu poate sa gaseasca Adevarul, ci Adevarul il gaseste pe om. Iar Adevarul nu poate fi o notiune abstracta, o teorie sau un silogism filosofic, ci o Persoana desavarsita, iar aceasta este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, a Doua Persoana a Sfintei Treimi.
De aceea, Europa este pofta si dorinta de putere, de placere si de cunoastereLucruri omenesti conchide Sf. Nicolae Velimirovici Ea a lasat lui Hristos ultimul loc la masa lumii acesteia, ca celui mai de pe urma cersetor, in timp ce pe primele locuri au asezat pe marii ei oameni, pe politicieni, pe literati, pe romancieri, pe oamenii de stiinta, pe finantisti, ba chiar si pe turisti si pe sportivi .
Ajungand in zilele noastre putem prezenta un exemplu evident de pervertire a Apusului european pana la varful sau: in momentul elaborarii Constitutiei Uniunii Europene, au eliminat cu buna stiinta precizarea rolului pe care crestinismul, Biserica lui Hristos, l-a avut in formarea constiintei europene.
De ce suntem in aceasta situatie?Raspunsurile sunt numeroase. Intunericul necredintei ne-a indepartat de Hristos, l-am alungat pe Mantuitorul ca odinioara gadarenii. Am inceput sa ne intoarcem catre lumea aceasta, sa mergem dinspre duh spre materie. Singuri am ales sa traim pe dos realitatea. Nu mai avem dreapta socoteala, nu mai putem deosebi duhurile (nu mai este discernamant). Diavolul ne face injectie cu nesimtire si uitam de grija mantuirii (Cuv. Paisie Aghioratul). De aceea, sa nu ne miram ca vedem pacatul ca virtute si jertfa ca sminteala. Am ales sa ne ducem crucea pe dos, calarind pe ea, adica ne-am transformat in vrajitori prin civilizatia de tip Disneyland care are o existenta prin excelenta telurica, incapabila sa mai ridice ochii in sus. Sustinem o cultura a negarii firii, traim in cultura lui NU sub impulsul nihilismului, evolutionismului (relativismului) si hedonismului. De aceea, parca suntem numai trup si suntem cu totul pamanteni. Suntem lipsiti de dorinta de a urca la cer. Refuzam cu desavarsire iesirea din lumea aceasta. Dorim sa ramanem aici. Mormantul nostru sa ramana tot aici, unde ne este si leaganul. Ne-am invatat sa cultivam in noi moartea. Parca Hristos nu a inviat si pentru noi. Singuri si constienti am decis sa murim launtric, intrucat viata, marele dar, reprezinta pentru nou un lucru care ni se intampla in timp ce suntem ocupati cu alte proiecte efemere. Ca urmare, am inceput sa raspandim in jurul nostru duhoarea mortii[17]. Astfel civilizatia noastra a devenit o veritabila parada a mortii. Trupurile cad, sufletele fug, dar incotro? (citat p.223-224). Sfintii au fost obsedati de Inviere, iar noi cultivam moartea vesnica prin neridicarea din patima si pacat[18].
Vreau sa merg in Europa [apuseana n.n.] spunea Dostoievski si stiu ca merg intr-un cimitir De ce intr-un cimitir? Pentru ca omul fara Dumnezeu este MORMANT langa MORMANT[19].
Scriitorul Aleksandr Soljenitin ne-a reamintit ca raul nu trebuie cautat in spatele serviciilor secrete, a societatilor oculte, ci in simpla alegere a raului in locul binelui. Conspiratiile au reusit si reusesc pentru...
