din ultima vorbire a fratelui Traian Dorz de la mormantul Parintelui Iosif Trifa 12 februarie 1989 Parintele Iosif a fost un marturisitor al lui Dumnezeu. El a marturisit Evanghelia si a propovaduit pretutindeni. Nu s-a lasat linistit si comod acolo unde a fost. Noi, fiecare dintre noi, suntem o lucrare a apostolatului sau. Pe []din ultima vorbire a fratelui Traian Dorz de la mormantul Parintelui Iosif Trifa 12 februarie 1989Parintele Iosif a fost un marturisitor al lui Dumnezeu. El a marturisit Evanghelia si a propovaduit pretutindeni. Nu s-a lasat linistit si comod acolo unde a fost. Noi, fiecare dintre noi, suntem o lucrare a apostolatului sau. Pe oriunde am fost noi, n-am aflat catun din tara aceasta si loc in care sa nu fi mers el. Unde a mers o gazeta a lui, unde a mers o carte a lui, unde a mers o veste buna, un calendar, un lucru tiparit de el, a fost el. i el a umblat peste toata tara aceasta, in toate casele. Din zona de nord pana in cea de sud. Toate provinciile tarii au fost cutreierate de acest om sfant. El a scos o multime de mii de oameni din carciumi, din locurile de desfrau. In familiile in care a intrat el a stabilit pacea. Peste tot pe unde a fost el a dus Cuvantul lui Dumnezeu. Noi insine, fiecare dintre noi, suntem o particica a luptei si a alergarilor, si a suferintelor lui.

De aceea, pentru ca Dumnezeu l-a facut profetul nostru si l-a aratat ca omul sfant pe care l-am cunoscut in mijlocul nostru, noi avem datoria sa pretuim aceasta Lucrare. Va veni vremea cand tot mai multi vor vedea ca singura posibilitate de mantuire a oamenilor si a credintelor, si a tuturor sufletelor noastre este in aceasta Lucrare initiata de Dumnezeu prin el si raspandita atat de frumos pretutindeni.

Din toata inima trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ca a ridicat in mijlocul poporului nostru un astfel de om sfant, un astfel de profet binecuvantat. Se cuvine sa preluam mai departe solia sfanta si s-o ducem pana la sfarsit.

In ultima dintre cartile lui, el a spus despre istoria minunata a unui curier din armata franceza din timpul marelui razboi. Cand o unitate era foarte amenintata de imprejmuirea vrajmasului, marele comandant a trimis un curier sa duca vestea: Rezistati, ca vin intariri! Nu va lasati! . Dar, in timpul drumului sau, curierul acesta a fost ucis de un glont inamic. Insa in momentul cand simtea ca trebuie sa moara, a luat solia, depesa de la comandant, si a ridicat-o in sus, sa moara cu mana intinsa in sus, pentru ca cineva care va veni sa vada ca el a trebuit sa duca solia pana undeva si n-a putut s-o duca; sa simta indemnul ca trebuie s-o preia si s-o duca mai departe.

Asa spunea Parintele Iosif: Eu voi pleca. Lucrarea insa este a lui Dumnezeu Oastea aceasta a Domnului. El ne-a trimis sa ducem intarire la fratii nostri care inca sunt in lupte, si eu am ramas undeva pe drum, in aceasta misiune. Dar tin sus solia aceasta sfanta si cine vine in urma mea s-o duca mai departe .

Cum a fost cu Moise: cand Domnul, acestui om sfant de care S-a folosit pentru salvarea unui popor, i-a aratat ca el n-are sa ajunga in Canaan, Moise L-a rugat pe Dumnezeu si a staruit, zicand: Doamne, ingaduie-mi sa ajung! De patruzeci de ani alerg cu poporul acesta spre Canaan si doresc foarte mult sa ajung acolo. Ingaduie-mi si mie sa ajung! Tu ti-ai implinit slujba. Pana aici a trebuit sa ajungi. Ai facut un mare pacat si de aceea nu vei putea ajunge in Canaan. E adevarat, Doamne, a zis, ca atunci cand ai vrut sa ma trimiti eu am spus: Trimite pe altul , ca n-am avut incredere in Tine. Nu acesta a fost pacatul tau cel mai mare. Alt pacat, mai mare, ai facut. E-adevarat, zice, cand am fost la apele Meriba m-am indoit de puterea Ta si am cartit contra poporului acestuia. Alt pacat, si mai mare, ai facut tu. E-adevarat ca atunci cand m-ai trimis cu tablele Legii, eu, din gelozie si din manie pentru poporul acesta care Te-a nesocotit, am spart tablele Tale si am pacatuit. Alt pacat, mai mare, ai facut tu. Pentru asta n-ai sa poti ajunge in ara Fagaduintei. i Moise a intrebat indurerat: Doamne, dar care a fost pacatul acesta? Te-ai indoit de poporul acesta. Ai zis: Poporul acesta va pieri in pustie . Ai zis: Poporul acesta va fi nimicit de vrajmasii lui. Acest popor este slab si pacatos, si nevrednic . Acesta a fost pacatul tau cel mare. Acest popor va merge in Canaan; tu n-ai sa ajungi, pentru ca te-ai indoit de el. Puteai sa te indoiesti de oricine: de tine, de altii, si de Mine chiar, dar nu trebuia sa te indoiesti de acest popor despre care Eu am spus ca-l voi duce in Canaan si ca voi adauga la numarul lui multe, multe mii si alte multe popoare.

Au fost si vremuri cand si noi am fost ispititi sa facem acest pacat: ne-am indoit de Lucrarea lui Dumnezeu. Indata dupa moartea Parintelui, acum cincizeci si unu de ani, cand l-am adus aici, in tot jurul acesta nu era nici un mormant. Daca vedeti pozele de-atunci, veti vedea ca acesti arbori mari erau niste maracini micuti, cand noi am venit aici cu Parintele. Eram niste oameni slabuti, nepriceputi, tineri, putini, amenintati din toate partile de tot felul de vrajmasi. Parintele nu s-a indoit niciodata ca Dumnezeu va duce Lucrarea aceasta la marea biruinta finala. Dar noi ne-am indoit. Am vazut muntii acestia amenintandu-ne cu prabusirea peste noi. i uneori am fost si noi indurerati si indoiti ca Moise cand a zis: Poporul acesta nu va mai ajunge niciodata in Canaan . Parintele insa nu s-a indoit niciodata. In ultimul lui timp de boala ajunsese la 33 de kilograme. Era o rana tot trupul sau nici nu stiam de unde sa-l prindem cand trebuia sa-l mutam de pe un pat pe altul sau sa-l primenim si sa-l pansam. Dar niciodata nu s-a indoit, nici n-a cartit. A stiut ca la sfintenie se ajunge prin suferinta. i ca la harul lui Dumnezeu cel mare se ajunge rabdand si smerindu-te. El s-a smerit pana la sfarsit. Oricat de grea a fost incercarea, el nu s-a indoit. El a spus: Eu voi cadea undeva. Pe voi va vor lovi, va vor prigoni. Dar Lucrarea aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu si ea va ajunge la biruinta .

Daca am dorit sa ajung inca o data aici e ca sa pot afirma inca o data si inca o data ceea ce am spus de mii de ori: acest mare profet al lui Dumnezeu nu s-a indoit niciodata de izbanda Lucrarii. Noi poate ca ne-am indoit, ca suntem oameni si am zis: Suntem slabi Multe dintre adunarile noastre s-au ratacit. Multi dintre fratii care erau cei dintai in fruntea noastra s-au lepadat. Multi dintre cei despre care am crezut ca vor ramane credinciosi pana la sfarsit s-au lepadat de Domnul si au cazut . i atunci am fost ispititi si noi, undeva, sa zicem: Da intr-adevar parca nu mai avem nici o siguranta pe pamant .

Iata insa cum a raspuns Dumnezeu cum i-a raspuns si lui Moise. Cat de mare profet a fost el, totusi a avut momente in care s-a indoit ca poporul va ajunge in Canaan. Dar nu numai ca a ajuns; dar uite pe cate alte mii de popoare le-a ajutat acest popor biblic sa ajunga in Canaanul ceresc si sa-L afle pe Dumnezeu.

Noi suntem inca in cursul inaintarii noastre spre Canaanul ceresc. O oaste traieste totdeauna; ostasii mor sau cad, sau pleaca, sau dezerteaza. Dar Lucrarea, Oastea, ramane totdeauna. Un popor nu moare niciodata. Mor indivizii din el, fie mari, fie mici. Poporul insa rezista. Profetii pot sa moara. Adevarul nu moare niciodata. Dumnezeu are totdeauna alt profet care va duce [adevarul] mai departe. Moise a zis: Doamne, dar cine o sa-i conduca in Canaan, daca eu mor? Acela care a gasit un profet ca tine mai poate sa gaseasca!Acela care a gasit un profet ca Parintele Iosif poate sa mai gaseasca. El va duce pana la sfarsit Lucrarea Lui, spre izbanda. Daca noi ascultam de Domnul si ne atasam de voia Lui, putem grabi venirea fericita. Daca noi lucram toti pentru Domnul si aducem poporul nostru fiecare daca numai unul am aduce intr-un an la Dumnezeu, iata ca, in catva timp, poporul nostru intreg ar veni la mantuire. i ce fericiti am fi toti atunci!Daca noi nu facem slujba aceasta, Domnul nu va zadarnici Lucrarea. Ideea nu piere, si daca pier cei care o slujesc sau daca se leapada. Domnul are grija s-o duca mai departe, dar timpul implinirii ei se poate intarzia.

Dupa Iosif, in Egipt, patru sute de ani n-a fost nici un prooroc in poporul acesta. Patru sute de ani, poporul acesta a fost rob: chinuit, batut si nimicit. Pana cand suferintele lor au intrecut pacatele lor. Atunci Dumnezeu le-a trimis un profet. Dar daca ar fi fost alt profet, mai devreme, cu cat mai multi ar fi fost scapati de osanda si de pierzarea, si de chinul acela!Dumnezeu va duce si poporul nostru la mantuire! Tot ce a inceput Dumnezeu nu da faliment! El va duce la implinire. Daca nu cu noi, cu altii; dar paguba noastra va fi mare si a multora dupa noi, daca noi nu ne facem datoria pana la sfarsit. Indiferent de imprejurarile in care traim, noi trebuie sa stim ca avem un gand frumos si un tel minunat de la Dumnezeu: sa ajutam intreg poporul nostru sa ajunga un popor binecuvantat, un popor biblic, un popor credincios, unul care sa nu mai cunoasca numai avorturi, numai alcoolism, numai decadere, numai coruptie, numai pacat. Ci un popor care sa se indrageasca de Dumnezeu si sa doreasca din toata inima sa realizeze o viata frumoasa, un tineret binecuvantat, familii binecuvantate; un popor muncitor, cinstit si harnic in toate imprejurarile. Asa ne vrea Dumnezeu si asa vrea sa faca Lucrarea aceasta din intreg poporul nostru, daca noi cu totii punem inima si mana sa-L ajutam pe Domnul sa lucreze prin acest mijloc minunat pe care ni l-a dat. () La Dumnezeu nu conteaza timpul. Timpul conteaza la oameni. La Dumnezeu, o mie de ani sunt ca o zi. La oameni, o zi uneori e ca o mie de ani.

De aceea trebuie sa pricepem voia lui Dumnezeu si mesajul acesta sfant si sa ne dam toate silintele sa continuam lucrarea de renastere duhovniceasca, de nastere din nou a fiecaruia dintre noi, apoi a familiei noastre, apoi a societatii unde suntem. Sa se stabileasca un climat sfant in toata actiunea si toata purtarea noastra si atunci vom vedea cum Dumnezeu binecuvanteaza intreg poporul nostru. i nu numai pe-al nostru; pe multe alte popoare, cu o mantuire vesnica si fericita. Pentru ca aceasta este ideea lui Dumnezeu si lucrarea Lui prin care a aratat ce minuni poate sa faca.

Noi suntem aici rezultatul acestei minunate Lucrari a lui Dumnezeu, rodul ostenelilor acestui om sfant. De aceea vor veni aici tot mai multe si mai multe mii de oameni, an dupa an, si vor aduce recunostinta si multumire lui Dumnezeu ca in mijlocul poporului nostru si in mijlocul istoriei noastre a ridicat un astfel de om care a putut avea dorinta si ravna, si vointa sa inalte Cuvantul lui Dumnezeu. El a fost un om sfant s-ar fi putut mantui numai pe el. Dar a acceptat jertfa si riscul cel greu, pentru ca sa nu mearga in Imparatia lui Dumnezeu singur.

De aceea trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu si sa cautam sa preluam stafeta aceasta, cum a spus el, si s-o ducem mai departe, pana cand va veni lumina...