PREOTUL IOAN SABĂU – (1914 – 2008), APĂRĂTOR ȘI MĂRTURISITOR AL DREPTEI CREDINȚE
Preot dr. Ionel Popescu din revista Altarul Banatului, nr. 4-6, 2015 Pe vrednicul de cinstire si de pomenire, preotul Ioan Sabau, l-am cunoscut in primavara anului 1984, cand am fost invitat, de un prieten, la parastasul de sase saptamani pentru tatal sau, oficiat in parohia Bobalna (langa orasul Simeria), unde pastorea parintele. Marturisesc, de la []Preot dr. Ionel Popescu din revista Altarul Banatului,nr. 4-6, 2015Pe vrednicul de cinstire si de pomenire, preotul Ioan Sabau, l-am cunoscut in primavara anului 1984, cand am fost invitat, de un prieten, la parastasul de sase saptamani pentru tatal sau, oficiat in parohia Bobalna (langa orasul Simeria), unde pastorea parintele. Marturisesc, de la bun inceput, ca intalnirea mea de tanar diacon (aveam doar un an si 2 luni de la hirotonie) cu deja septuagenarul duhovnic al Ardealului cum pe buna dreptate a fost numit constituie un moment providential, incarcat de impresii din cele mai frumoase si mai pline de invataturi folositoare de suflet.
Afland ca sunt profesor la Seminarul teologic din Caransebes, fata de care nutrea simtaminte sincere de admiratie si de pretuire, mai ales ca in vremea studiilor mele seminariale predase acolo bunul sau prieten si coleg de doctorat la Bucuresti, preotul Ioan Teodorovici, parintele Ioan Sabau m-a rugat sa adresez, la momentul pricesnei, un cuvant de invatatura credinciosilor prezenti in numar destul de mare la biserica.
Nestiind ca am in fata mea pe unul dintre cei mai documentati, apreciati si ascultati predicatori ai Ardealului, preot cu carte si cu har , am acceptat, cu bucurie, invitatia de a predica si, dupa incheierea predicii, am avut convingerea ca am reusit sa captez atentia credinciosilor.
La finalul sfintei Liturghii si a Parastasului a vorbit, insa, preotul paroh Ioan Sabau si, in acel moment, am avut o revelatie. Credeam ca ma aflu in catedrala mitropolitana din Sibiu, iar de la amvon predica preotul profesor Teodor Bodogae, sau mi se parea ca sunt in fata amvonului catedralei episcopale sfantul Gheorghe din Caransebes, ascultandu-l pe blandul ieromonah si profesor Paulin Leca. Parintele Ioan Sabau se transformase, parca, intr-un arhanghel, avea o forta in cuvant si o putere de a convinge, de a impresiona si de a ajunge la sufletul ascultatorilor cum doar putini dintre preotii ascultati de mine pana in acel moment avusesera.
Stand langa dansul, observam cu atentie trairile ce le avea, lacrimile care i se prelingeau din cand in cand pe fata, eram uimit de usurinta cu care cita, din memorie, versetele si invataturile cele mai potrivite, atat din Biblie, cat si din Sfintii Parinti, pentru a-si argumenta predica revarsata peste credinciosii care-l ascultau incremeniti si incantati, bucurosi si inlacrimati. Ceea ce incercasem eu a transmite mi se parea acum lipsit de importanta, ba chiar ma gandeam ce bine ar fi daca as putea sa ma ascund dupa strana din stanga mea, rusinat de faptul ca indraznisem a vorbi in fata unui preot cu o statura intelectuala si duhovniceasca atat de coplesitoare.
La masa de pomana si dupa aceea, la casa parohiala, unde doamna preoteasa ne-a primit ca pe niste oaspeti de seama, aveam sa aflam, din spusele dumnealor, cate ceva despre vremurile grele si zbuciumate prin care au trecut impreuna.
Din acel moment, am tinut mereu legatura cu vrednicul preot Ioan Sabau, prin prietenul care ne invitase la Bobalna si prin corespondenta (din pacate, mutandune de sase ori, unele scrisori de la dansul, ca si alte documente, s-au pierdut).
Peste un an am revenit la Bobalna, tot cu ocazia amintitului parastas, insa de data aceasta eram hirotonit preot. Banuind ca parintele imi va oferi posibilitatea de a predica, m-am pregatit cum am stiut eu mai bine si, mai ales, m-am straduit sa incalzesc in sufletul meu invataturile adresate credinciosilor. Lectia predata de preotul Ioan Sabau cu un an in urma si improspatata din nou anul urmator, mi-a ramas pentru totdeauna in memorie si in suflet si mi-a fost de mare folos in toata misiunea mea de slujitor al altarului strabun.
Din 1985 incoace, am avut mai multe intalniri cu parintele Ioan de la Bobalna si Tatal ceresc m-a invrednicit sa slujesc alaturi de dansul la manastirea Prislop (avea pilduitoare evlavie fata de parintele Arsenie Boca pe care-l cunoscuse la manastirea Sambata de Sus si pe care il cita adeseori), la schitul de la Ghelar, invitati de maica Haritina, pentru a participa la sarbatoarea inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, hramul bisericii vechi de acolo, si chiar in parohia incredintata mie spre pastorire, Timisoara Iosefin, unde parintele a avut bunavointa de a sluji in data de 10 decembrie 2006 si de a semana cuvantul lui Dumnezeu in inima bunilor nostri credinciosi. (Vazand multimea credinciosilor prezenti la sfanta Liturghie, parintele a exclamat: ce voi vorbi eu la atatia oameni, eu sunt un mos neputincios . Cuvantul sau inaltator, cu vadite accente de patriotism luminat, i-a impresionat insa pana la lacrimi pe toti cei de fata.) S-a creat, astfel, intre noi o legatura sufleteasca deosebita, axata pe incredere, sinceritate si afectiune, in urma careia parintele m-a socotit vrednic sa-mi impartaseasca incercarile, ispitele si necazurile avute in viata. Asa am aflat ca, dupa absolvirea cu rezultate foarte bune a Facultatii de Teologie din Cernauti, mitropolitul Nicolae Balan dorea sa-l trimita la studii in strainatate, insa dansul a refuzat si a solicitat ierarhului transilvan sa-l numeasca in cea mai oropsita parohie a eparhiei.
Staruinta mitropolitului, care a contribuit la formarea multor teologi, deveniti profesori de exceptie ai colii teologice sibiene, nu a putut invinge hotararea tanarului absolvent, acesta fiind numit pe postul vacant de preot paroh la parohia Ceru Bacainti, localitate straveche, dar extrem de izolata, situata in judetul Alba, la poalele Muntilor Metaliferi. Din povestirile parintelui am aflat despre viata grea a pastoritilor sai, care traiau din cultivarea pamantului nu prea roditor si din cresterea animalelor. Acolo s-a nevoit, cu timp si fara timp , cu tanara sa preoteasa, Alexandra, licentiata in Limba franceza la Cernauti, iarna, cand omatul era foarte mare, accesul din si spre localitate fiind posibil numai cu boii. Conditiile vitrege in care au trait si faptul ca de multi ani parohia nu mai avusese preot, nu i-au impiedicat sa desfasoare o activitate pastoralmisionara si culturala de exceptie, satenii fiind convinsi sa se cunune, sa-si traiasca viata dupa preceptele evanghelice si sa-si trimita copiii la scoala.
Dupa aproape doi ani de nevointe la Ceru Bacainti, a fost transferat la parohia hunedoreana Renghet, cu misiunea de a-i aduce in biserica pe toti concubinii din aceasta comunitate (Adrian Nicolae Petcu, Parintele Sabau sub persecutia ateista, in ziarul Lumina , Bucuresti, nr.77 (3074) anul VI, vineri, 3 aprilie 2015, p.6)In anii tineretii, familia preotului Ioan Sabau a trecut si printr-o grea incercare, doamna preoteasa confruntandu-se cu probleme grave de sanatate, care au necesitat internarea sa la Cluj. Parintele Ioan isi aducea aminte, cu lacrimi in ochi, ca, in urma investigatiilor efectuate, medicii au decis sa intervina chirurgical. Situatia s-a complicat, insa, dupa primirea rezultatului de la analizele medicale, cand au iesit la iveala si alte complicatii de natura a pune in pericol viata doamnei preotese. Preotul Ioan Sabau a fost chemat de profesorul dr. Ion Chiricuta, directorul Institutului de Oncologie, fiul preotului Toma Chiricuta, care i-a adus la cunostinta ca trebuie sa semneze ca este de acord cu efectuarea operatiei, intrucat exista riscuri majore de a-si pierde sotia. Parintele nu a ezitat nici o clipa, a semnat documentele medicale si, foarte hotarat, i-a spus cunoscutului chirurg sa o opereze, dar sa-i comunice ziua si ora la care va avea loc interventia chirurgicala.
Potrivit propriei marturii, parintele s-a pregatit din timp, cu post si rugaciune, pentru ziua programata. Totodata, a vorbit cu preotii din protopopiatul Orastie si cu fostii colegi din jurul Bucuresti-ului, sa oficieze, in ziua respectiva, 40 de sfinte Liturghii si 40 de sfinte Masluri, pentru doamna preoteasa si pentru medicii care o operau. Astfel, prin puterea lui Dumnezeu si datorita priceperii medicilor, preoteasa a fost salvata si a trait pana la venerabila varsta de 90 de ani.
Familist model, duhovnic redutabil, predicator inflacarat si slujitor devotat misiunii preotesti, parintele Ioan Sabau era cautat, pentru spovedanie si alinarea nevoilor sufletesti, nu numai de catre credinciosii pe care i-a pastorit la Ceru Bacainti, Renghet, la Vinerea Cugirului, unde a ridicat o biserica asemenea unei catedrale, prima construita in timpul regimului comunist, desi i s-au pus nenumarate piedici, apoi la Bobalna, ci si de alti credinciosi veniti din parohiile invecinate, din Orastie, Alba Iulia, Deva si Cluj-Napoca, intre care s-au aflat si intelectuali de marca ai Ardealului: profesori universitari, medici renumiti, ingineri, scriitori, profesori de filozofie s.a. Cuvantul cald si hotarat, intransigenta fata de pacat si dragostea fata de pacatosi, sfaturile folositoare de suflet, experienta duhovniceasca si bagajul cultural de exceptie, parintele fiind cititor pasionat, permanent in cautare de noutati si de informatii necesare misiunii preotesti, l-au facut cunoscut cu supranumele de duhovnicul Ardealului .
Una din preocuparile pastorale majore ale preotului Ioan Sabau a fost aceea de a inalta casatoria, asa dupa cum...
Afland ca sunt profesor la Seminarul teologic din Caransebes, fata de care nutrea simtaminte sincere de admiratie si de pretuire, mai ales ca in vremea studiilor mele seminariale predase acolo bunul sau prieten si coleg de doctorat la Bucuresti, preotul Ioan Teodorovici, parintele Ioan Sabau m-a rugat sa adresez, la momentul pricesnei, un cuvant de invatatura credinciosilor prezenti in numar destul de mare la biserica.
Nestiind ca am in fata mea pe unul dintre cei mai documentati, apreciati si ascultati predicatori ai Ardealului, preot cu carte si cu har , am acceptat, cu bucurie, invitatia de a predica si, dupa incheierea predicii, am avut convingerea ca am reusit sa captez atentia credinciosilor.
La finalul sfintei Liturghii si a Parastasului a vorbit, insa, preotul paroh Ioan Sabau si, in acel moment, am avut o revelatie. Credeam ca ma aflu in catedrala mitropolitana din Sibiu, iar de la amvon predica preotul profesor Teodor Bodogae, sau mi se parea ca sunt in fata amvonului catedralei episcopale sfantul Gheorghe din Caransebes, ascultandu-l pe blandul ieromonah si profesor Paulin Leca. Parintele Ioan Sabau se transformase, parca, intr-un arhanghel, avea o forta in cuvant si o putere de a convinge, de a impresiona si de a ajunge la sufletul ascultatorilor cum doar putini dintre preotii ascultati de mine pana in acel moment avusesera.
Stand langa dansul, observam cu atentie trairile ce le avea, lacrimile care i se prelingeau din cand in cand pe fata, eram uimit de usurinta cu care cita, din memorie, versetele si invataturile cele mai potrivite, atat din Biblie, cat si din Sfintii Parinti, pentru a-si argumenta predica revarsata peste credinciosii care-l ascultau incremeniti si incantati, bucurosi si inlacrimati. Ceea ce incercasem eu a transmite mi se parea acum lipsit de importanta, ba chiar ma gandeam ce bine ar fi daca as putea sa ma ascund dupa strana din stanga mea, rusinat de faptul ca indraznisem a vorbi in fata unui preot cu o statura intelectuala si duhovniceasca atat de coplesitoare.
La masa de pomana si dupa aceea, la casa parohiala, unde doamna preoteasa ne-a primit ca pe niste oaspeti de seama, aveam sa aflam, din spusele dumnealor, cate ceva despre vremurile grele si zbuciumate prin care au trecut impreuna.
Din acel moment, am tinut mereu legatura cu vrednicul preot Ioan Sabau, prin prietenul care ne invitase la Bobalna si prin corespondenta (din pacate, mutandune de sase ori, unele scrisori de la dansul, ca si alte documente, s-au pierdut).
Peste un an am revenit la Bobalna, tot cu ocazia amintitului parastas, insa de data aceasta eram hirotonit preot. Banuind ca parintele imi va oferi posibilitatea de a predica, m-am pregatit cum am stiut eu mai bine si, mai ales, m-am straduit sa incalzesc in sufletul meu invataturile adresate credinciosilor. Lectia predata de preotul Ioan Sabau cu un an in urma si improspatata din nou anul urmator, mi-a ramas pentru totdeauna in memorie si in suflet si mi-a fost de mare folos in toata misiunea mea de slujitor al altarului strabun.
Din 1985 incoace, am avut mai multe intalniri cu parintele Ioan de la Bobalna si Tatal ceresc m-a invrednicit sa slujesc alaturi de dansul la manastirea Prislop (avea pilduitoare evlavie fata de parintele Arsenie Boca pe care-l cunoscuse la manastirea Sambata de Sus si pe care il cita adeseori), la schitul de la Ghelar, invitati de maica Haritina, pentru a participa la sarbatoarea inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, hramul bisericii vechi de acolo, si chiar in parohia incredintata mie spre pastorire, Timisoara Iosefin, unde parintele a avut bunavointa de a sluji in data de 10 decembrie 2006 si de a semana cuvantul lui Dumnezeu in inima bunilor nostri credinciosi. (Vazand multimea credinciosilor prezenti la sfanta Liturghie, parintele a exclamat: ce voi vorbi eu la atatia oameni, eu sunt un mos neputincios . Cuvantul sau inaltator, cu vadite accente de patriotism luminat, i-a impresionat insa pana la lacrimi pe toti cei de fata.) S-a creat, astfel, intre noi o legatura sufleteasca deosebita, axata pe incredere, sinceritate si afectiune, in urma careia parintele m-a socotit vrednic sa-mi impartaseasca incercarile, ispitele si necazurile avute in viata. Asa am aflat ca, dupa absolvirea cu rezultate foarte bune a Facultatii de Teologie din Cernauti, mitropolitul Nicolae Balan dorea sa-l trimita la studii in strainatate, insa dansul a refuzat si a solicitat ierarhului transilvan sa-l numeasca in cea mai oropsita parohie a eparhiei.
Staruinta mitropolitului, care a contribuit la formarea multor teologi, deveniti profesori de exceptie ai colii teologice sibiene, nu a putut invinge hotararea tanarului absolvent, acesta fiind numit pe postul vacant de preot paroh la parohia Ceru Bacainti, localitate straveche, dar extrem de izolata, situata in judetul Alba, la poalele Muntilor Metaliferi. Din povestirile parintelui am aflat despre viata grea a pastoritilor sai, care traiau din cultivarea pamantului nu prea roditor si din cresterea animalelor. Acolo s-a nevoit, cu timp si fara timp , cu tanara sa preoteasa, Alexandra, licentiata in Limba franceza la Cernauti, iarna, cand omatul era foarte mare, accesul din si spre localitate fiind posibil numai cu boii. Conditiile vitrege in care au trait si faptul ca de multi ani parohia nu mai avusese preot, nu i-au impiedicat sa desfasoare o activitate pastoralmisionara si culturala de exceptie, satenii fiind convinsi sa se cunune, sa-si traiasca viata dupa preceptele evanghelice si sa-si trimita copiii la scoala.
Dupa aproape doi ani de nevointe la Ceru Bacainti, a fost transferat la parohia hunedoreana Renghet, cu misiunea de a-i aduce in biserica pe toti concubinii din aceasta comunitate (Adrian Nicolae Petcu, Parintele Sabau sub persecutia ateista, in ziarul Lumina , Bucuresti, nr.77 (3074) anul VI, vineri, 3 aprilie 2015, p.6)In anii tineretii, familia preotului Ioan Sabau a trecut si printr-o grea incercare, doamna preoteasa confruntandu-se cu probleme grave de sanatate, care au necesitat internarea sa la Cluj. Parintele Ioan isi aducea aminte, cu lacrimi in ochi, ca, in urma investigatiilor efectuate, medicii au decis sa intervina chirurgical. Situatia s-a complicat, insa, dupa primirea rezultatului de la analizele medicale, cand au iesit la iveala si alte complicatii de natura a pune in pericol viata doamnei preotese. Preotul Ioan Sabau a fost chemat de profesorul dr. Ion Chiricuta, directorul Institutului de Oncologie, fiul preotului Toma Chiricuta, care i-a adus la cunostinta ca trebuie sa semneze ca este de acord cu efectuarea operatiei, intrucat exista riscuri majore de a-si pierde sotia. Parintele nu a ezitat nici o clipa, a semnat documentele medicale si, foarte hotarat, i-a spus cunoscutului chirurg sa o opereze, dar sa-i comunice ziua si ora la care va avea loc interventia chirurgicala.
Potrivit propriei marturii, parintele s-a pregatit din timp, cu post si rugaciune, pentru ziua programata. Totodata, a vorbit cu preotii din protopopiatul Orastie si cu fostii colegi din jurul Bucuresti-ului, sa oficieze, in ziua respectiva, 40 de sfinte Liturghii si 40 de sfinte Masluri, pentru doamna preoteasa si pentru medicii care o operau. Astfel, prin puterea lui Dumnezeu si datorita priceperii medicilor, preoteasa a fost salvata si a trait pana la venerabila varsta de 90 de ani.
Familist model, duhovnic redutabil, predicator inflacarat si slujitor devotat misiunii preotesti, parintele Ioan Sabau era cautat, pentru spovedanie si alinarea nevoilor sufletesti, nu numai de catre credinciosii pe care i-a pastorit la Ceru Bacainti, Renghet, la Vinerea Cugirului, unde a ridicat o biserica asemenea unei catedrale, prima construita in timpul regimului comunist, desi i s-au pus nenumarate piedici, apoi la Bobalna, ci si de alti credinciosi veniti din parohiile invecinate, din Orastie, Alba Iulia, Deva si Cluj-Napoca, intre care s-au aflat si intelectuali de marca ai Ardealului: profesori universitari, medici renumiti, ingineri, scriitori, profesori de filozofie s.a. Cuvantul cald si hotarat, intransigenta fata de pacat si dragostea fata de pacatosi, sfaturile folositoare de suflet, experienta duhovniceasca si bagajul cultural de exceptie, parintele fiind cititor pasionat, permanent in cautare de noutati si de informatii necesare misiunii preotesti, l-au facut cunoscut cu supranumele de duhovnicul Ardealului .
Una din preocuparile pastorale majore ale preotului Ioan Sabau a fost aceea de a inalta casatoria, asa dupa cum...
