O vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare din anii 70 Despre Sfantul Apostol Ioan se spune ca a trait ani indelungati, ca pana la sfarsitul vietii, cand nu se mai putea misca de pe pat, ii iubea pe frati si n-a dorit mai mult decat sa fie dus mereu in mijlocul fratilor. []O vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare din anii 70Despre Sfantul Apostol Ioan se spune ca a trait ani indelungati, ca pana la sfarsitul vietii, cand nu se mai putea misca de pe pat, ii iubea pe frati si n-a dorit mai mult decat sa fie dus mereu in mijlocul fratilor. Chiar daca n-a putut sa le spuna decat trei cuvinte: Iubiti-va unii pe altii , el a dorit mereu sa se duca si sa le spuna acest lucru. Pentru ca nici unul dintre noi nu-i fericit daca nu are iubire fata de frati. i toti vom fi fericiti daca vom avea iubire fata de fratii nostri. Suntem slabi toti. De aceea avem nevoie sa ne sprijinim fiecare si pe fiecare. De aceea avem nevoie sa ne indemnam unii pe altii la dragoste, pentru ca tuturor ne lipseste. i oricat de multa am avea-o, niciodata nu vom avea asa de multa. Oricat de mult am iubi pe frati, inca mai suntem datori fata de aceasta iubire. Pentru ca aceasta este propria noastra fericire. Cand iubesc cu adevarat pe fiecare frate, cel mai fericit sunt eu. Caci cu oricare ma intalnesc, ma bucur si ma simt inaltat sufleteste, prin intalnirea cu el si prin umblarea cu el. Daca numai pe unul nu-l pot iubi, aceasta stirbeste o parte din dragostea si din bucuria, si din propria mea fericire.

Scumpii mei frati, cu totii avem necazurile noastre. Azi sau maine fiecare dintre noi dam peste ispite si peste incercari in care avem nevoie nu de critica fratilor, nu de loviturile lor, ci de mangaierile lor si de dragostea lor. Chiar daca dragostea nu vine totdeauna sub forma unor mangaieri si a unor oblojeli, si a unor laude vine uneori sub forma unei apropiate, calde si inlacrimate mustrari. Este dragostea care doreste unitatea si bucuria. In pilda cu Samariteanul cel milostiv, Mantuitorul spune ca bunul samaritean care s-a aplecat langa cel cazut a turnat mai intai untdelemn pe ranile lui si apoi vin. N-a turnat intai vin. Vinul ustura. A turnat intai untdelemn, care este mangaiere si unge rana. Dupa aceea a turnat si vin, caci si de dezinfectare si de mustrare este nevoie de multe ori in viata noastra. Dar dragostea stie sa le puna in asa fel incat ele sa vindece, nu sa otraveasca. i de aceea, cand vom fi calauziti de dragoste in umblarea cu fratii nostri, vom sti totdeauna sa intrebuintam si vinul, dar numai dupa ce untdelemnul si-a facut lucrarea lui mangaietoare si alinatoare. Pentru ca [inima] celor cazuti, a celor raniti este plina de sensibilitate, de o bolnava sensibilitate fata de care trebuie sa avem mult menajament si intelegere.

Daca noi am avea o inima iubitoare, am sti totdeauna cum sa intrebuintam toate acestea. Sfantul Apostol Pavel ne este un indemn. i spune el atunci cand s-a despartit de cei din Efes, la Milet: Aduceti-va aminte ca timp de trei ani de zile, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi . Zi si noapte, trei ani cu lacrimi, pe fiecare Sigur ca au fost acolo atat de multe de mustrat. i atat de multe de osandit Ca numai in astfel de conditii se cer zi si noapte, pentru fiecare, lacrimi. Dar Sfantul Apostol Pavel a gasit, in dragostea fata de altii si-n sfintenia lui insusi, si-n inaltarea lui duhovniceasca, si-n legatura lui cu Dumnezeu, destula putere si destula intelepciune ca in lacrimile sale sa fie nu numai mustrarea, ci mai ales mangaierea; si indemnul sa-l strecoare ca pe o vindecare pentru sufletele langa care a trebuit sa planga atat de mult Trei ani de zile, zi si noapte, langa fiecare Asta inseamna ca intr-o stare foarte rea erau cei din Efes. i, daca ar mai fi stat acolo inca pe atatia ani, el ar fi avut o aceeasi rabdare si plina de bunatate iubire langa fiecare dintre ei, pana cand va fi [fost] nevoie de lacrimile sale si de rugaciunea sa.

Sa rugam pe Domnul ca, prin Duhul Sau cel Sfant, sa ne daruiasca si noua un astfel de indemn si o astfel de intelepciune, pentru ca sa intelegem ca, in lucrarea noastra si-n umblarea noastra, si-n opera noastra de mantuire a altora, cel dintai si cel mai mare lucru este, in primul rand, sfintirea noastra; trairea noastra cu Hristos; umblarea noastra in ascultare. Suntem mereu deficitari in lucrul acesta. Avem mereu inca si inca mai mult de facut. Realizam din ce in ce tot mai putin. Dar, pe masura ce ne dam silintele sa realizam, gasim in noi si primim in noi, prin Duhul lui...