Recunoștința, firescul demnității omului
Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIX-a dupa Rusalii Sfanta Evanghelie din Duminica a XXIX-a dupa Rusalii, numita si Evanghelia celor zece leprosi, este plina de invataturi duhovnicesti pentru modul nostru de a ne comporta fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri, cand primim o binefacere de la Dumnezeu prin oameni. Evanghelia []Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIX-a dupa RusaliiSfanta Evanghelie din Duminica a XXIX-a dupa Rusalii, numita si Evanghelia celor zece leprosi, este plina de invataturi duhovnicesti pentru modul nostru de a ne comporta fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri, cand primim o binefacere de la Dumnezeu prin oameni.
Evanghelia de astazi ne arata ca Mantuitorul Iisus Hristos S-a intalnit cu zece leprosi exclusi din comunitate, care stateau departe de oameni si nu se atingeau de semenii lor, deoarece boala lor era una grea si se putea transmite usor. Oamenii leprosi in Vechiul Testament aveau un regim special de izolare fata de oamenii sanatosi, intrucat boala aceasta provoca descompunerea lor treptata, prin caderea unor parti din corpul lor, desi erau inca vii, iar boala era socotita incurabila, de nevindecat. Fiind izolati, leprosii sufereau foarte mult de singuratate si de umilire, avand obligatia de a spune: necurat, necurat (Lev. 13, 45), ca ceilalti oameni sa nu se apropie de ei. Daca totusi unii se vindecau printr-o minune, datorita milostivirii lui Dumnezeu si a credintei lor puternice, atunci cei vindecati aveau obligatia de a merge si a se arata preotilor. De ce? Pentru ca preotul avea cunostinte precise privind semnele manifestarii bolii, el putea stabili daca boala este lepra cu adevarat sau alta afectiune si daca vindecarea de lepra era una certa (cf. Lev. cap. 13). Asadar, lepra, ca boala profund degradanta pentru fiinta umana, aducea, pe langa suferinta fizica, si una sufleteasca, produsa de teama unei morti lente si de tristetea izolarii sau a excluderii din comunitate a celor care erau bolnavi de lepra.
Hristos implineste Legea mozaica si respecta libertatea oamenilorCand Mantuitorul Iisus Hristos intalneste pe cei zece oameni bolnavi de lepra, care mai mult asteptau sa moara decat sa fie reintegrati in societate, El intelege suferinta, izolarea si umilirea lor, Se milostiveste de ei si ii trimite sa se arate preotilor. Indata ei s-au umplut de speranta ca se vor vindeca si vor fi din nou printre oamenii sanatosi. Intr-adevar, pe cand mergeau pe cale, deodata, ei s-au vindecat. In Evanghelia de astazi este semnificativ faptul ca Mantuitorul nu le spune leprosilor: Vindecati-va sau Sa fiti vindecati , nici nu ii intreaba: Aveti credinta? Iisus nu le cere sa marturiseasca in public credinta lor, nici nu le spune: Fiti curati de lepra , cum a zis unui lepros (Luca 5, 12-14), ci doar ii trimite sa implineasca o porunca a Legii Vechi, obligatorie pentru toti cei care erau bolnavi de lepra. De ce a procedat El in acest mod neobisnuit? Mantuitorul Hristos a aratat in acest mod atat smerenia Sa implinind Legea lui Moise, cat si respectul Sau pentru libertatea oamenilor de-a fi sau nu recunoscatori fata de Dumnezeu si fata de semenii lor care ii ajuta in situatii dificile.
Domnul Hristos putea desigur sa-i vindece imediat pe cei zece leprosi, sa spuna doar un cuvant, ca ei sa se faca sanatosi. Dar pentru ca cei vindecati sa fie recunoscuti ca atare chiar de preotii care nu-L iubeau pe Iisus si sa fie reintegrati in comunitate, i-a trimis pe acesti leprosi sa se arate preotilor, dupa cum cerea Legea lui Moise. Si, intr-adevar, cei zece leprosi vindecati pe cale s-au grabit a se arata preotilor pentru a fi primiti intre oamenii sanatosi. Insa atat de mare a fost graba lor de a se arata preotilor ca s-au vindecat, incat au uitat sa preamareasca pe Dumnezeu si sa multumeasca lui Iisus Care, de fapt, i-a vindecat indata dupa ce i-a trimis sa se arate preotilor. Numai unul din cei zece leprosi vindecati s-a intors si slavea cu glas mare pe Dumnezeu (cf. Lc. 17, 15), iar acesta nu era evreu, ci samarinean, considerat de evrei ca fiind de neam inferior. Apropiindu-se de Iisus, samarineanul vindecat de lepra a cazut cu fata la pamant langa picioarele Lui si I-a multumit. Odata vindecat, el a inteles repede ca vindecarea lui este rezultatul milostivirii lui Dumnezeu, Care a lucrat prin omul Iisus. Indirect, acest lepros a marturisit ca Iisus Hristos este Datatorul vietii si Doctorul sufletelor si al trupurilor oamenilor. Vazand Iisus acest gest de recunostinta al unui lepros vindecat care preamareste cu glas mare pe Dumnezeu si Ii multumeste Lui cu multa smerenie si recunostinta, a intrebat: Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam? (Lc. 17, 18). Iar samarineanului vindecat care se afla la picioarele Sale, Iisus i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit! (Lc. 17, 19). Prin intrebarea Sa retorica: Dar cei noua unde sunt Hristos Domnul pune in contrast recunostinta samarineanului cu nerecunostinta celor noua evrei. Deci intrebarea are intelesul de repros sau dojana pentru atitudinea celor noua care nu multumesc.
Recunostinta, stare de smerenie si sanatate a sufletuluiDe ce Mantuitorul Iisus Hristos astepta ca si ceilalti leprosi vindecati sa arate recunostinta? De ce a intrebat El: Cei noua unde sunt? (Lc. 17, 17). Desigur, Iisus nu avea nevoie de recunostinta lor, nici nu avea nevoie de lauda lor, deoarece El a savarsit minunea vindecarii lor din iubire milostiva si smerita, nu pentru a fi laudat. Insa prin intrebarea si atitudinea Sa de mustrare, Iisus ne invata ca daca omul caruia i s-a facut bine nu multumeste, el se afla intr-o stare spirituala nefireasca, nedemna si nesanatoasa. Cu alte cuvinte, recunostinta trebuie sa fie sentimentul cel mai firesc al demnitatii omului in fata binefacerii primite de la cineva. Prin urmare, leprosii care s-au vindecat trebuiau mai intai sa-L preamareasca pe Dumnezeu Izvorul vietii si al vindecarii, si sa-I multumeasca lui Iisus Care a binevoit sa-i ajute, si apoi sa se intoarca la comunitatea lor. Cei noua leprosi care nu multumesc pentru vindecare au uitat prea repede binefacerea aratata lor, au uitat prea repede in ce stare erau inainte de vindecare, iar acum uita si ca sanatatea pe care au primit-o este un dar al lui Dumnezeu, nu un merit al lor.
Iar cel care s-a intors sa multumeasca, un samarinean, era un om smerit si obisnuit cu marginalizarea nu numai din cauza bolii lui, ci si din cauza ca era un strain printre evrei. Probabil ca tocmai datorita smereniei sale a avut si nobletea sufleteasca sa se intoarca la Iisus ca sa-I multumeasca. Evanghelia ne spune ca acesta slavea pe Dumnezeu (cf. Lc. 17, 15). Dupa ce a slavit pe Dumnezeu, samarineanul vindecat de lepra a venit la Iisus, a cazut cu fata la pamant langa picioarele Lui si I-a multumit, recunoscand, de fapt, ca prin Iisus i-a venit vindecarea. El avea in comun cu ceilalti noua bolnavi de lepra numai suferinta bolii, dar se...
Evanghelia de astazi ne arata ca Mantuitorul Iisus Hristos S-a intalnit cu zece leprosi exclusi din comunitate, care stateau departe de oameni si nu se atingeau de semenii lor, deoarece boala lor era una grea si se putea transmite usor. Oamenii leprosi in Vechiul Testament aveau un regim special de izolare fata de oamenii sanatosi, intrucat boala aceasta provoca descompunerea lor treptata, prin caderea unor parti din corpul lor, desi erau inca vii, iar boala era socotita incurabila, de nevindecat. Fiind izolati, leprosii sufereau foarte mult de singuratate si de umilire, avand obligatia de a spune: necurat, necurat (Lev. 13, 45), ca ceilalti oameni sa nu se apropie de ei. Daca totusi unii se vindecau printr-o minune, datorita milostivirii lui Dumnezeu si a credintei lor puternice, atunci cei vindecati aveau obligatia de a merge si a se arata preotilor. De ce? Pentru ca preotul avea cunostinte precise privind semnele manifestarii bolii, el putea stabili daca boala este lepra cu adevarat sau alta afectiune si daca vindecarea de lepra era una certa (cf. Lev. cap. 13). Asadar, lepra, ca boala profund degradanta pentru fiinta umana, aducea, pe langa suferinta fizica, si una sufleteasca, produsa de teama unei morti lente si de tristetea izolarii sau a excluderii din comunitate a celor care erau bolnavi de lepra.
Hristos implineste Legea mozaica si respecta libertatea oamenilorCand Mantuitorul Iisus Hristos intalneste pe cei zece oameni bolnavi de lepra, care mai mult asteptau sa moara decat sa fie reintegrati in societate, El intelege suferinta, izolarea si umilirea lor, Se milostiveste de ei si ii trimite sa se arate preotilor. Indata ei s-au umplut de speranta ca se vor vindeca si vor fi din nou printre oamenii sanatosi. Intr-adevar, pe cand mergeau pe cale, deodata, ei s-au vindecat. In Evanghelia de astazi este semnificativ faptul ca Mantuitorul nu le spune leprosilor: Vindecati-va sau Sa fiti vindecati , nici nu ii intreaba: Aveti credinta? Iisus nu le cere sa marturiseasca in public credinta lor, nici nu le spune: Fiti curati de lepra , cum a zis unui lepros (Luca 5, 12-14), ci doar ii trimite sa implineasca o porunca a Legii Vechi, obligatorie pentru toti cei care erau bolnavi de lepra. De ce a procedat El in acest mod neobisnuit? Mantuitorul Hristos a aratat in acest mod atat smerenia Sa implinind Legea lui Moise, cat si respectul Sau pentru libertatea oamenilor de-a fi sau nu recunoscatori fata de Dumnezeu si fata de semenii lor care ii ajuta in situatii dificile.
Domnul Hristos putea desigur sa-i vindece imediat pe cei zece leprosi, sa spuna doar un cuvant, ca ei sa se faca sanatosi. Dar pentru ca cei vindecati sa fie recunoscuti ca atare chiar de preotii care nu-L iubeau pe Iisus si sa fie reintegrati in comunitate, i-a trimis pe acesti leprosi sa se arate preotilor, dupa cum cerea Legea lui Moise. Si, intr-adevar, cei zece leprosi vindecati pe cale s-au grabit a se arata preotilor pentru a fi primiti intre oamenii sanatosi. Insa atat de mare a fost graba lor de a se arata preotilor ca s-au vindecat, incat au uitat sa preamareasca pe Dumnezeu si sa multumeasca lui Iisus Care, de fapt, i-a vindecat indata dupa ce i-a trimis sa se arate preotilor. Numai unul din cei zece leprosi vindecati s-a intors si slavea cu glas mare pe Dumnezeu (cf. Lc. 17, 15), iar acesta nu era evreu, ci samarinean, considerat de evrei ca fiind de neam inferior. Apropiindu-se de Iisus, samarineanul vindecat de lepra a cazut cu fata la pamant langa picioarele Lui si I-a multumit. Odata vindecat, el a inteles repede ca vindecarea lui este rezultatul milostivirii lui Dumnezeu, Care a lucrat prin omul Iisus. Indirect, acest lepros a marturisit ca Iisus Hristos este Datatorul vietii si Doctorul sufletelor si al trupurilor oamenilor. Vazand Iisus acest gest de recunostinta al unui lepros vindecat care preamareste cu glas mare pe Dumnezeu si Ii multumeste Lui cu multa smerenie si recunostinta, a intrebat: Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam? (Lc. 17, 18). Iar samarineanului vindecat care se afla la picioarele Sale, Iisus i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit! (Lc. 17, 19). Prin intrebarea Sa retorica: Dar cei noua unde sunt Hristos Domnul pune in contrast recunostinta samarineanului cu nerecunostinta celor noua evrei. Deci intrebarea are intelesul de repros sau dojana pentru atitudinea celor noua care nu multumesc.
Recunostinta, stare de smerenie si sanatate a sufletuluiDe ce Mantuitorul Iisus Hristos astepta ca si ceilalti leprosi vindecati sa arate recunostinta? De ce a intrebat El: Cei noua unde sunt? (Lc. 17, 17). Desigur, Iisus nu avea nevoie de recunostinta lor, nici nu avea nevoie de lauda lor, deoarece El a savarsit minunea vindecarii lor din iubire milostiva si smerita, nu pentru a fi laudat. Insa prin intrebarea si atitudinea Sa de mustrare, Iisus ne invata ca daca omul caruia i s-a facut bine nu multumeste, el se afla intr-o stare spirituala nefireasca, nedemna si nesanatoasa. Cu alte cuvinte, recunostinta trebuie sa fie sentimentul cel mai firesc al demnitatii omului in fata binefacerii primite de la cineva. Prin urmare, leprosii care s-au vindecat trebuiau mai intai sa-L preamareasca pe Dumnezeu Izvorul vietii si al vindecarii, si sa-I multumeasca lui Iisus Care a binevoit sa-i ajute, si apoi sa se intoarca la comunitatea lor. Cei noua leprosi care nu multumesc pentru vindecare au uitat prea repede binefacerea aratata lor, au uitat prea repede in ce stare erau inainte de vindecare, iar acum uita si ca sanatatea pe care au primit-o este un dar al lui Dumnezeu, nu un merit al lor.
Iar cel care s-a intors sa multumeasca, un samarinean, era un om smerit si obisnuit cu marginalizarea nu numai din cauza bolii lui, ci si din cauza ca era un strain printre evrei. Probabil ca tocmai datorita smereniei sale a avut si nobletea sufleteasca sa se intoarca la Iisus ca sa-I multumeasca. Evanghelia ne spune ca acesta slavea pe Dumnezeu (cf. Lc. 17, 15). Dupa ce a slavit pe Dumnezeu, samarineanul vindecat de lepra a venit la Iisus, a cazut cu fata la pamant langa picioarele Lui si I-a multumit, recunoscand, de fapt, ca prin Iisus i-a venit vindecarea. El avea in comun cu ceilalti noua bolnavi de lepra numai suferinta bolii, dar se...
