Iubesc sa ma rog in biserica, mai ales in sfantul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiindca in biserica ma schimb in chip minunat prin harul lui Dumnezeu; in rugaciunea de pocainta si umilinta cad de pe sufletul meu spinii si lanturile patimilor si ma usurez atat de mult; toata vraja, tot farmecul patimilor piere si []Iubesc sa ma rog in biserica, mai ales in sfantul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiindca in biserica ma schimb in chip minunat prin harul lui Dumnezeu; in rugaciunea de pocainta si umilinta cad de pe sufletul meu spinii si lanturile patimilor si ma usurez atat de mult; toata vraja, tot farmecul patimilor piere si sunt ca mort pentru lume, iar lumea cu toate bunatatile ei este ca moarta pentru mine; eu prind viata in Dumnezeu si pentru Dumnezeu, doar pentru Dumnezeu, si ma patrund de El cu totul si sunt un duh cu El; ma fac ca un copil mangaiat pe genunchii mamei, inima mea este atunci plina de pace preacereasca, dulce; sufletul se lumineaza cu lumina cereasca; atunci vezi totul limpede, vezi totul dupa adevar, simti prietenie si dragoste catre toti, chiar si catre vrajmasi, carora lesne le gasesti dezvinovatire si pe care ii ierti cu drag. O, ce fericit este sufletul cu Dumnezeu! Biserica este cu adevarat rai pamantesc.

O, sfanta biserica! Ce bine, ce dulce e sa se roage in tine omul! Caci unde este rugaciunea inflacarata, daca nu intre zidurile tale, inaintea prestolului Dumnezeiesc si inaintea fetei Celui ce sade pe dansul? Cu adevarat, sufletul se topeste de umilinta rugaciunii si lacrimile curg pe fata precum apa. Dulce e sa te rogi pentru toata lumea. ( Sfantul Ioan de Kronstadt )