Ce greu a fost in noaptea asta, ce lupte crancene-am trait / ce-nversunat a fost vrajmasul si ce salbatic a lovit (T. Dorz, Din pragul vesniciei). A scultarea cere deplina uitare de sine si deplina contopire cu Domnul si cu Voia Lui. Cere renuntare desavarsita la toate dorintele tale si primirea desavarsita a dorintelor lui []Ce greu a fost in noaptea asta, ce lupte crancene-am trait / ce-nversunat a fost vrajmasul si ce salbatic a lovit (T. Dorz, Din pragul vesniciei).

A scultarea cere deplina uitare de sine si deplina contopire cu Domnul si cu Voia Lui. Cere renuntare desavarsita la toate dorintele tale si primirea desavarsita a dorintelor lui Iisus, Domnul si Stapanul tau. Ascultarea Domnului cere lepadarea oricarui merit al firii tale, nesocotirea oricarei pretentii si merit al firii tale personale si restrangerea voita a tuturor orizonturilor omenesti, spre a ti le depune pe toate legate si robite la picioarele lui Hristos, cu draga inima si pe totdeauna.

O, ce mari inaintasi am avut si noi in Neamul nostru si in credinta noastra! Cand ne apropiem de viata si de faptele lor, cand privim cu bagare de seama urmele lor si dovezile ramase pana astazi printre noi, inima noastra se umple de mandrie fata de trecut si de rugaciune fata de prezent si viitor. Oamenii alesi de felul profetilor poarta asupra lor un semn dumnezeiesc dupa care pot fi recunoscuti. Dar numai acei cu cugetul curat si cu inima smerita pot vedea si recunoaste semnul acesta, ca sa le arate adevarata pretuire. Insa astfel de suflete sunt rare. Spunea fratele Traian Dorz: Fiti tari in mijlocul incercarii, fratii mei iubiti si scumpele mele surori! Nu-i tot vreme buna; mai sunt si vanturi si furtuni. Nu va lasati niciodata coplesiti de prezentul intunecat si de apasarea cea grea a acestui ceas, caci dincolo de apasarea aceasta ne asteapta sigur lumina bucuriei, care vine si care este gata sa se si iveasca. Daca treci cu bine prin fiecare incercare a credintei tale, indata vine Iisus sa te mangaie si sa te rasplateasca . Prin vers ne spune iarasi fratele Traian: Suferinta, scoala sfanta, dar al harului de sus, / numai cei ce trec prin tine semana-vor cu Iisus; / boaba lacrimei prelinsa pe obrazu-ndurerat / face sufletul mai vrednic, mai frumos si mai curat. Oamenii sfinti, norul mare de martori nu au fugit de suferinta, chiar daca trebuia platit cu viata. Ceasul suferintei e un ceas ceresc. O, de-as sti mai bine sa-l pretuiesc! Daca astazi noua ni se par atat de apasatoare starile prin care trecem, nu stim cati dintre noi, cei de astazi, am putea avea atata tarie de iubire pentru dragostea lui Hristos? Sa ne intrebam fiecare la ce am renunta noi din lumea aceasta pentru ceea ce a facut Domnul Iisus pentru noi si mantuirea noastra. As vrea din tot sufletul si din toata inima sa nu uitam nici o clipa datoria mare de ascultare, pana se mai poate spune astazi.

Asa de minunat spune fratele Traian: Mai este oare vreo nadejde sa se mai nasca-un disperat / sa strige asa nebun ca mine cu orice jertfa neaparat, / sau nu mai sunt decat cumintii ce-si cauta-al lor lumesc folos? / O, Singuratecul, Strainul si mult-doritul meu Hristos, / acum, cand se ridica fumul si cand putem privi-napoi, / privim multimea grea de pierderi, cati sunt cazuti si morti din noi. Vremurile pe care le traim noi astazi sunt vremuri de incercare, pentru neascultarea noastra de sfantul Cuvant al lui Dumnezeu. Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu, spune Domnul Iisus. Ce a facut lumea? Ne-am urat si ne-am dezbinat unii fata de altii si iata unde duce neascultarea, daca n-am iubit unitatea. Iata unde s-a ajuns! Nu-i oare aceasta pentru neascultarea si pacatele noastre? Sa ne intoarcem cu adevarat la Dumnezeu si, ca prin minune, se vor schimba toate spre bine, dupa cum este scris: Toate lucreaza spre binele celor ce-L iubesc pe El (Lumina Satelor, nr. 11/1922).

Sa ne aducem aminte si sa nu uitam in ce conditii grele au trait sfintii nostri inaintasi, chiar cei contemporani cu noi. Cat de greu a fost calvarul suferintelor fratelui Traian, dupa cum el...