Ioan Înaintemergătorul este chipul bărbatului desăvârşit
Iata, Eu trimit ingerul Meu inaintea fetei Tale, care va pregati calea Ta. Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare de piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica. (Marcu 1, 2-6) Ioan Inaintemergatorul este chipul barbatului desavarsit, cel ce a parasit si s-a lepadat de lumea aceasta dedicandu-si [] Iata, Eu trimit ingerul Meu inaintea fetei Tale, care va pregati calea Ta. Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare de piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica. (Marcu 1, 2-6)Ioan Inaintemergatorul este chipul barbatului desavarsit, cel ce a parasit si s-a lepadat de lumea aceasta dedicandu-si viata lui Dumnezeu. De atunci si pana astazi multi au incercat sa-l imite, el a fost un model pentru calugari, pentru omul creat dupa chipul lui Dumnezeu, ce trebuie sa lupte pentru a deveni si dupa asemanarea cu Dumnezeu. Aceasta este desavarsirea: sa ne luptam pentru a ne insusi asemanarea lui Dumnezeu. Cum ne aflam in aceasta lupta astazi, vrem sa vedem in continuare. Omul, cum spuneam, a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. Un mare dar pe care oamenii il nesocotesc, un dar de care oamenii in loc sa se foloseasca se poticnesc. Oamenii umilesc acest chip al lui Dumnezeu zi de zi, ca oarecand pe drumul Golgotei. Chipul lui Dumnezeu este alegerea din launtrul nostru care se transpune pe fata noastra, este alegerea din inima noastra, care se transpune in viata noastra. Noi umilim acest chip prin: nepasare, desfranare, lacomie, manie, aroganta, lenevie, lasitate, iar de inrudirea cu Dumnezeu nu stim nimic, asemanarea cu Dumnezeu este pentru noi ceva strain.
Straini suntem de acea rastignire; nu cedam niciodata.
Straini suntem de acea lepadare de marire si dorim cele ce ne sunt vatamatoare, care starnesc rautatea si invidia, care cheama rautatea acestei lumi sa ne inconjoare. inem in mana un ciolan si suntem inconjurati de caini, e slava desarta a acestei lumi, e copilaria mintii de a cauta stralucirea lucrurilor stricacioase.
Straini suntem de acea cunoastere a lui Hristos, si nu e loc pentru El in noi. Noi avem altele de cugetat; cugetam la o dragoste imaginara, care n-o sa se implineasca niciodata, cugetam la omul din viata noastra bun si mare, care este in realitate asa cum a cazut, si neputincios.
Straini suntem de dragostea de a ne pune sufletul pentru cineva pe care il iubim, pentru ca ne este frica pentru sufletul nostru, si unde este frica nu mai este dragoste. Frica este granita care ne opreste sa facem ceva pentru cel iubit, nu avem curajul jertfei si suntem mai prejos decat animalele care se bat pentru nimic, mai prejos decat vagabonzii care isi pun viata in pericol pentru nimicuri. Noi insa pentru lucru cel mai de pret din viata noastra mantuirea, impreuna vietuirea cu Hristos totdeauna dam inapoi si niciodata nu jertfim nimic. Ne inchidem fricosi si cedam unei lumi care ne ia totul si nu ne da nimic; ne ia nevinovatia, curatia, linistea, viata noastra toata si nu ne ofera nimic in schimb afara de dezamagiri, murdarie, un interminabil sir de condamnari, dezonorare, calcare sub talpa a chipului lui Dumnezeu, desfrau, betie, hula, lipsa de dragoste, nepasare. Ne da in schimb o viata sfarsita in tristete, fara nici o nadejde, pentru ca a fost fara de Dumnezeu.
Straini suntem de a accepta Adevarul vietii. Atat am decazut, incat vedem caderea noastra ca pe ceva vrednic de laudat, cadere inchisa intr-un intuneric, pe care nu vrem s-o recunoastem si, desi este cu noi, ne comportam ca si cum nu ar fi, amagindu-ne singuri, pacalindu-ne si uitand intentionat ca am savarsit un lucru oribil: am rastignit dragostea, am uitat sa iubim curat, ne ascundem dupa copaci sa nu ni se vada goliciunea, sa nu ni se vada uratenia pacatelor, dezbracati de acea curata haina in care sunt imbracati cei ce sunt in adevar.
Straini suntem de ravna pentru adevar, cazuti intr-o moleseala ce suna a pustiu; se aud doar sunete sinistre care vestesc raul ce ne asteapta, raul pe care noi l-am savarsit.
Ceea ce am iubit in viata aceasta ne va fi prietenul nostru nedespartit in viata viitoare: ori raul, ori binele. Nepasatori intr-o lume plina de ura in care mancarea copiilor sunt desenele animate devenite satanice, raspanditoare de teroare; in care mancarea copiilor este limbajul pornografic; in care mancarea adevarata Hristos o mananca doar...
Straini suntem de acea rastignire; nu cedam niciodata.
Straini suntem de acea lepadare de marire si dorim cele ce ne sunt vatamatoare, care starnesc rautatea si invidia, care cheama rautatea acestei lumi sa ne inconjoare. inem in mana un ciolan si suntem inconjurati de caini, e slava desarta a acestei lumi, e copilaria mintii de a cauta stralucirea lucrurilor stricacioase.
Straini suntem de acea cunoastere a lui Hristos, si nu e loc pentru El in noi. Noi avem altele de cugetat; cugetam la o dragoste imaginara, care n-o sa se implineasca niciodata, cugetam la omul din viata noastra bun si mare, care este in realitate asa cum a cazut, si neputincios.
Straini suntem de dragostea de a ne pune sufletul pentru cineva pe care il iubim, pentru ca ne este frica pentru sufletul nostru, si unde este frica nu mai este dragoste. Frica este granita care ne opreste sa facem ceva pentru cel iubit, nu avem curajul jertfei si suntem mai prejos decat animalele care se bat pentru nimic, mai prejos decat vagabonzii care isi pun viata in pericol pentru nimicuri. Noi insa pentru lucru cel mai de pret din viata noastra mantuirea, impreuna vietuirea cu Hristos totdeauna dam inapoi si niciodata nu jertfim nimic. Ne inchidem fricosi si cedam unei lumi care ne ia totul si nu ne da nimic; ne ia nevinovatia, curatia, linistea, viata noastra toata si nu ne ofera nimic in schimb afara de dezamagiri, murdarie, un interminabil sir de condamnari, dezonorare, calcare sub talpa a chipului lui Dumnezeu, desfrau, betie, hula, lipsa de dragoste, nepasare. Ne da in schimb o viata sfarsita in tristete, fara nici o nadejde, pentru ca a fost fara de Dumnezeu.
Straini suntem de a accepta Adevarul vietii. Atat am decazut, incat vedem caderea noastra ca pe ceva vrednic de laudat, cadere inchisa intr-un intuneric, pe care nu vrem s-o recunoastem si, desi este cu noi, ne comportam ca si cum nu ar fi, amagindu-ne singuri, pacalindu-ne si uitand intentionat ca am savarsit un lucru oribil: am rastignit dragostea, am uitat sa iubim curat, ne ascundem dupa copaci sa nu ni se vada goliciunea, sa nu ni se vada uratenia pacatelor, dezbracati de acea curata haina in care sunt imbracati cei ce sunt in adevar.
Straini suntem de ravna pentru adevar, cazuti intr-o moleseala ce suna a pustiu; se aud doar sunete sinistre care vestesc raul ce ne asteapta, raul pe care noi l-am savarsit.
Ceea ce am iubit in viata aceasta ne va fi prietenul nostru nedespartit in viata viitoare: ori raul, ori binele. Nepasatori intr-o lume plina de ura in care mancarea copiilor sunt desenele animate devenite satanice, raspanditoare de teroare; in care mancarea copiilor este limbajul pornografic; in care mancarea adevarata Hristos o mananca doar...
