Să citim împreună „Hristos – mărturia mea” – ziua 29
Ce dovedea aceasta saracie? Ca se umblase cu ochii inchisi toata viata trecuta pe langa Cuvantul Sfant. Ca se vaslise in gol prin apele lui, agatat de vreo radacina de pacat ascuns. i ca acesti oameni lucrasera fara Duhul Domnului.
Cand le venea randul si cand trebuia sa ascultam aceste meditatii goale de orice continut si orizont, cei trei de partea de dincoace nu puteam tacea. Faceam unele necesare, dar prudente completari, indurerati de starea lor. Dar, cu toate ca faceam aceasta cu grija si cu prudenta, intampinam mereu tot mai mari suparari si jigniri. Cu toate acestea, multa vreme n-am putut renunta. Dragostea noastra fata de adevar, grija fata de invatatura Oastei si chiar datoria fata de ei nu ne lasau sa tacem. Trebuia sa-i corectam, mai ales cand faceau niste greseli neiertate fata de Cuvant si fata de invatatura.
In zadar insa era totul. Nivelul lor pretentios, ambitiile firesti si indelungata lor traire in felul acesta se impotriveau din ce in ce tot mai violent oricarei corectari. Isi sustineau cu tarie greselile si se sprijineau unul pe altul impotriva adevarului, pana cand s-a ajuns la ruptura totala si chiar la ura directa impotriva noastra.
Prima revolta violenta a fost a duhului trufas si ambitios al lui Pop. La acesta s-a alaturat deodata duhul cel rece si dispretuitor al lui Lae Marini. Iar apoi cel usuratic si slabanog al fratelui Opris. Din clipa aceea toti s-au inchis intr-un cerc de gheata si tacere fata de noi. Oricate incercari am mai facut spre a sparge gheata asta, n-am mai reusit. Intr-o zi, pe neasteptate, se facu in celula noastra o mare schimbare. Il scoasera pe Tudose si ne adusera pe altii doi. Unul era un preot ungur, condamnat pentru o miscare religioasa din confesiunea lor, iar altul un baptist sau de alt cult. Amandoi veneau din camera mare, unde fusesera cu unii dintre ceilalti frati ai nostri, cu Moldoveanu si cu Wurmbrandt. Dupa nume, ei ma cunosteau. De la inceput si-au manifestat foarte zgomotos marea bucurie ca ma intalneau si ca vom putea de acum sa fim impreuna. Vom face impreuna meditatii ziceau ei ne vom bucura si vom putea astfel sa cunoastem mai bine adevarul. La primele meditatii ale lor, au revenit la masa si fratii nostri cei suparati. Dar indata ei ii luara deoparte, prin colturi, si incepura sa le vorbeasca in soapte, pandindu-ne din ochi si aratand spre noi, cei doi potrivnici ai lor: Capata si eu. In urma celor soptite la ureche despre noi, dragostea celor doi incepu sa se raceasca dintr-o data. La meditatiile lor nu foloseau decat cuvinte jignitoare impotriva invataturii Bisericii noastre pe care o numeau formalista, lumeasca, moarta. i se laudau cu marea lumina pe care o aveau ei asupra adevarului, impunandu-ne fara pic de jena sa o recunoastem si sa o primim, altfel noi suntem pierduti. Cei trei frati ai nostri erau de partea lor, sprijinindu-i slugarnici ca niste servitori netrebnici in tot ce sustineau, fara sa gandeasca o clipa daca ceea ce sustineau ei era adevarat sau nu. Sa dau un singur exemplu de la Todor si unul de la Szilagyi.
La meditatia lui Todor fu vorba despre pilda fiului pierdut. La lamuriri , el avu cam astfel de cuvinte despre Tatal: Ce fel de parinte poate fi acela care poate sta linistit acasa cand fiul sau sufera departe? De ce n-a lasat totul si sa se duca dupa el pana ce o sa-l afle? Iar despre fratele ramas acasa, tot asa: Ce fel de frate este acela care poate sa-si vada nepasator de treburile sale la camp, in timp ce fratele sau sufera departe? De ce n-a lasat totul si sa se duca sa-l caute pe fratele sau pana ce il va gasi si sa-l aduca acasa? Numai fiului pierdut nu-i gasea nici o vina.
N-am putut tacea vazand atata indrazneala intunecata, care gaseste vina Tatalui Ceresc si fiilor ascultatori, dar acopera fapta nelegiuita a celui neascultator numai pentru ca om era si el si putea gresi ; ori pentru a scoate neaparat ceva nou din interpretarea asta. Dar corectarea mea i-a suparat foc M-am ales cu o multime de jigniri, scoase din cele ce le soptisera fratii mei despre mine. A doua si cea mai mare suparare a urmat imediat, la meditatia lui Szilagyi, de dupa Todor. El si-a ales cuvantul din Epistola intai a lui Ioan, capitolul 3 (versetul nu-l mai stia), care spune in Biblie asa: Daca nu ne osandeste inima noastra, avem indrazneala la Dumnezeu (vers. 21).
Dar chiar de la inceput, Szilagyi a spus ca in Biblie scrie: Daca ne osandeste inima noastra, sa avem indrazneala la Dumnezeu. El falsifica astfel Cuvantul Sfant, pentru a scoate de acolo temeiuri pentru teoria lui cu pacatul si cu harul. Ca, oricat de pacatos ai fi, e de-ajuns sa recunosti asta si indata esti iertat. Harul acopera totul. Poti sa faci orice pacat, doar sa crezi in har si nu mai ai nevoie de fapte. Neprihanirea se capata doar crezand in har, fara sa mai fie nevoie de absolut nimic. Totul este prin har. Faptele chiar pot impiedica harul. Sa lepadam dar orice gand al faptelor bune. Sa dispretuim orice forme vazute, orice ceremonii si slujbeVorbea nespus de obraznic, vizandu-ne direct pe noi doi, hulind credinta noastra si invatatura Bisericii si Oastei, Crucea, icoanele, Tainele, totul. Vorbeau amandoi, iar cei trei ai nostri langa ei, taceau aprobator.
Atunci noi, cei doi, ne-am zis: De data asta nu va vom lasa asa usor . A urmat o discutie foarte neplacuta, pe care ma voi stradui s-o redau pe cat de cuviincios voi putea, spre a servi de invatamant cutremurator pana la ce hal nenorocit se poate prabusi cineva care se deprinde a umbla cu indrazneala si necuratie fata de sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu. Bine, interveniram noi cand ei loveau mai aprig in fapte si in forme, voi dispretuiti orice forma vazuta si ziceti ca pretuiti numai ceea ce nu se vede. Voi loviti acum mai ales in forma vazuta a Crucii pe care o respectam noi, sustinand numai intelesul ei cel nevazut. Dar si Biblia are o forma vazuta. Forma vazuta a Bibliei n-are nici o valoare? Ce zici de asta, domnule Szilagyi? N-are nici o valoare nici forma Bibliei, raspunsera amandoi.
Ai nostri stateau de partea lor. Chiar nici un fel de valoare? Nici una! Este la fel si Biblia ca oricare alta carte, ca oricare alta hartie? Absolut la fel.(Acesti ingamfati merita acum orice lectie, ziseram noi. Sa-i facem sa se dezgoleasca de tot. Poate se vor trezi in sfarsit macar ai nostri, care stau pe langa Szilagyi cum stateau filistenii pe langa Goliatul lor cand isi zanganea armele spre David . Aici trebuie sa-mi cer o dureroasa iertare tuturor fetelor si sufletelor care vor citi aceste randuri. Niciodata nu le-as fi scris, de rusine, pe hartie daca n-ar fi nevoie de ele spre a putea infatisa acest invatamant pana la capat.) Bine, i-am zis noi ingroziti, daca este asa cu Biblia, ca nu are nici o valoare mai mare decat orice alta hartie, atunci, hai sa zicem ca, mergand la WC acasa, pentru a nu pierde in zadar timpul lung pe care obisnuiesti sa-l stai, cum stai si aici, iei si o carte ca sa citesti stand acolo, nu? Da, eu am acolo acasa la WC multe reviste religioase pe care le primesc la parohie si le citesc stand. i dupa ce le citesti, desigur, le intrebuintezi Pai, da! Bine, hai sa zicem mai departe ca niste nebuni. Daca n-ai acolo alta carte decat Noul Testament, cand ai nevoie de hartie, ce faci? Rup si folosesc! raspunse calm preotul Szilagyi, preotul reformat, inchis pentru activitatea lui religioasa desfasurata in cadrul miscarii spirituale si evanghelice betaniste .
Am ramas uluiti. Chiar la atata, marturisesc ca nu ma asteptasem. Am putut spune numai cu oroare si spaima: Ingrozitoare credinta! Satanica prabusire. i pentru ca fratii nostri continuau sa ramana langa ei, fara sa fi fost atinsi catusi de putin de cele petrecute, am inceput iarasi: i apoi chiar versetul pe care l-ati citat din Epistola Sfantului Ioan nu scrie asa. L-ati intors chiar pe dos. Chiar daca n-avem acum aici Biblia, tot ar trebui sa retineti clar acest verset, fiindca este unul dintre cele mai cunoscute. Acolo scrie: daca nu ne osandeste inima noastra. Voi spuneti tocmai dimpotriva: daca ne osandeste. Biblia nu scrie asa cum sustineti voi. Ba da, asa scrie! Doar ne-am inteles asa de bine dincolo cu Moldoveanu si cu ceilalti frati. Numai voi sunteti ingusti si formalisti. Bine, atunci hai sa-i intrebam si pe ceilalti, la rand, caci toti erau mari predicatori ai Bibliei. Cum scrie acolo, frate Todor? Asa: daca ne osandeste inima noastra! Cum scrie, frate Pop? Asa: daca ne osandeste inima noastra! Cum, nici atata memorie nu aveti? Bine! Cum scrie, frate Opris? Asa scrie! i eu asa imi amintesc. Bine! Dar fratia-ta cum zici, frate Marini? Asa cum au zis ei, nu cum ziceti voi!Ne-am ingrozit! Nu pentru ca am fi crezut ca nu stiu adevarul chiar nici unul. Ci pentru ca vedeam pana unde puteau sa mearga in ura lor fata de noi. Erau in stare sa sustina un neadevar impotriva Cuvantului lui Dumnezeu, numai pentru a ne infrunta pe noi si pentru a-l sprijini pe un strain, chiar daca n avea dreptate. Bine, fie si asa, le-am zis cu adanca amaraciune si deznadejde. Acum nu avem cu ce sa va dovedim nelegiuirea pe care o faceti. Dar cand va veni vremea sa iesiti odata de aici si veti ajunge sa mai puneti mana pe Biblie nu uitati: prima data deschideti-o la I Ioan 3, 21 si cititi. Daca va scrie cum ziceti voi, atunci noi suntem niste mincinosi si vinovati. Dar daca va scrie cum zicem noi, atunci sa stiti ca toate spusele voastre sunt niste stricari ale Cuvantului lui Dumnezeu, pentru care aveti sa raspundeti inaintea Judecatii lui Hristos. i cu asta, Dumnezeu sa va binecuvanteze, fratii nostri Pop Alexandru, Ioan Opris si Nicolae Marini. Noi la astfel de discutii stricatoare de Adevar si batjocoritoare de Evanghelie nu vom mai lua parte. Faceti ce vreti si raspundeti singuri! i n-am mai luat deloc parte cu ei.
La vreo doua zile dupa asta au mai fost bagati in celula noastra inca sase oameni, adventisti reformisti. Grupul lor s-a separat chiar de la inceput total de catre noi.
Ai nostri continuau sa faca meditatii cu Szilagyi si Todor. Participau cu bucurie si se minunau, aproband toate cele spuse de cei doi luminati . Dupa meditatiile lor, lasau masa grupului de adventisti, care aveau si ei ale lor.
Dupa ce lasau locul de la masa adventistilor, ai nostri se retrageau de cealalta parte a paturilor si, ureche langa ureche, indeosebi Lae Marni si Pop Alexandru le sopteau celorlalti ore intregi, aratand mai ales spre mine. Fratii erau numai gura, iar strainii numai urechi. Doar din cand in cand aruncau cate o privire spre noi, cei doi, care stateam retrasi in tacere sau rugaciune, cu sufletul zdrobit de durere si de rusine pentru tot ce vedeam ca fac ei, fratii nostri. Dupa cateva zile de astfel de intense discutii intre ei am inteles ca pusesera ceva la cale impotriva noastra, mai ales impotriva mea. i iata ce:In una dintre serile urmatoare alcatuira un fel de tribunal care sa ne judece. Cum noi Capata si eu stateam de obicei pe aceeasi banca, au venit toti cinci in fata noastra. Szilagyi era ca un presedinte, care statea intre Todor si Pop. El a inceput sa ne invinuiasca cu tot dispretul si ura lui, dar mai ales pe mine, folosind toate hulele si vorbele rele pe care i le spusesera mai ales fratii Pop Alexandru si Lae Marini Ca eu am fost in Lucrarea Oastei un raufacator. Ca am avut o viata plina de pacate si de rataciri. Ca din pricina mea au avut de suferit toti fratii. Ca din pricina mea s-a provocat moartea fratelui Marini. Acum eu vreau sa duc Oastea la forme, iar pe cei care vor s-o elibereze de aceste forme ii impiedic si ii indepartez. Esti un vrajmas al Lucrarii lui Dumnezeu, zicea furios si violent Szi lagyi. Esti un stricator si un corupator de frati. Esti un ucigas si un nelegiuit, iar acesta care sta langa tine este si el la fel. Asa sunteti amandoi!Glasul ii era plin de furie, iar fata, vanata de ura.
Todor il ajuta si el cu toate cuvintele cele mai grele. Din negru cum era, devenise si mai negru. Cuvintele si inima ii erau si mai negre decat fata. Pe langa acestia doi, Pop Alexandru, cu toata gura lui cunoscuta, era pentru prima data mai prejos. Noi, cei doi condamnati, stateam fara cuvant, ca niste miei in mijlocul unor lupi care ne rupeau fiinta bucata cu bucata si ne-o tavaleau in cel mai murdar noroi. Toata fata noastra era scuipata. Toata spinarea, sfasiata. Toata viata, calcata in picioare. Cei sase adventisti, care erau martori la toate acestea, stateau inmarmuriti si inspaimantati si ei Cativa ma cunoscusera din copilaria lor prin citirea cartilor mele. Mai publicasera si revistele lor din lucrarile pe care le scrisesem. Iar acum stiau ca sunt condamnat ca lucratorul principal al Oastei Domnului. Chiar si pentru ei apareau ca niste grozavii cele ce le auzeau acum despre mineCand Szilagyi si Todor au tacut, i-am privit linistit si le-am zis: Bine! Pe voi va inteleg. Sunteti niste straini si vrajmasi, atat fata de credinta noastra, cat si fata de neamul nostru. Ati avut un plan viclean, iar Dumnezeu vi l-a zadarnicit, si acum va razbunati cum va permite nivelul vostru. i va aratati in felul acesta ce fel de inima si de credinta aveti. Poate ca voi doi nu sunteti prea vinovati. Nu m-ati cunoscut decat aici si n-ati avut de unde sa-mi stiti viata mea, nici ce-am facut cu adevarat. Ma cunoasteti doar din ceea ce v au tot soptit acesti frati ai nostri. Lor aveti sa le multumiti pentru tot ce ati aflat despre noi. De aceea n-am ce sa va mai spun voua si nici nu va voi mai spune niciodata nimic.
Dar vreau sa-i mai intreb doar un singur cuvant pe acesti trei frati ai nostri care stau aici si ma osandesc si ei alaturi de voi. Ei ma cunosc ceva mai de mult. Sa spuna si ei, fiecare, ce au de spus despre judecata aceasta cu care ne osanditi voi acum. Pe urma vom sti ce avem de facut. Frate Pop Alexandru, chiar daca nu ma cunosti decat de vreo doisprezece ani, ce zici fratia ta despre tot ce au spus acesti doi acuzatori impotriva mea? Nici n-au spus atata rau cat ai facut! Nici nu ti-au descoperit toate nelegiuirile, nici nu ti-au aratat cat ai stricat si cat strici in Lucrarea lui Dumnezeu. Cat rau mi-ai facut numai mie, cat rau ai lucrat contra mea si a familiei mele. M-ai vorbit numai de rau peste tot. Vrei sa-i duci pe toti fratii in ratacire. Inca de acum incolo vei vedea! Bine, frate Pop! Acum vreau sa vad ce zic si ceilalti. Ce zici, frate Opris Ioan, fiindca fratia-ta ma cunosti cel putin din 1934. Asa m-ai cunoscut fratia ta, cum au spus acestia? Da, zise linistit fratele Opris. Dumnezeu a grait prin gura lor. Bine, frate Ioan Opris. Dumnezeu sa te binecuvanteze. Va mai fi o data o judecata si atunci se va vedea totul. In felul acesta imi rasplatesti ca am pornit printre frati ajutorul din care ti-ai cumparat casuta pentru familia ta, in care sa ti adapostesti copiii! Frate Nicolae Marini, fratia ta ce zici? Au spus numai adevarul, raspunse si fratele Marini, asta ai facut! Ma uitai la fratele Capata. Privea linistit undeva departe. O lespede grea si rece mi se prabusi peste tot sufletul meu zdrobit nu de o descurajare, ci de o rusine si de o durere imensa. Ce faliment rusinos, ce stare mizerabila, ce nivel josnic la acesti frati pretinsi, ani de zile, lucratori de cinste ai Oastei! La totala dezorientare in ce privea invatatura si credinta noastra se adauga acum totala lipsa de cinste frateasca, de constiinta evanghelica, de cel mai elementar nivel moral. Imi era rusine in fata acestor straini de faptul ca acestia se numeau frati si ca mai erau si condamnati ca niste lucratori de frunte ai Oastei. Traisera alaturi de noi. Se hranisera cu scrierile noastre. Se infruptasera din rodul ostenelilor noastre ani si ani, atat ei, cat si ai lor. Ne cantasera cantarile. Ne incasasera ajutoarele. Ne mancasera chiar si painea materiala de pe masa, caci fusesera niste neajutorati cand ii cunoscusem, iar acum iata cum isi arata recunostinta pentru toate acestea!Dar chiar daca n-ar fi fost nimic din toate astea, eu eram totusi condamnat ca mai-marele lor. Eram seful lor de lot. Clasificarea aceasta o facuse altcineva, nu eu. i o facusera mai inainte zecile de ani de truda a mea in Lucrare, cand, in afara de Opris, nici unul dintre ei nu era nicaieri. Prin chiar si acest fapt ar fi trebuit sa vada ca se injoseau pe ei insisi, injosindu-ne pe noi. Ce parere sa mai aiba despre toti ceilalti oamenii acestia care aud, daca tocmai cel dintai dintre ei este asa! De fapt, oamenii aceia care erau martori fara sa vrea la acest proces si-au dat de la inceput seama despre adevar. Ii priveau si ei dezgustati. Dintre multele necazuri pe care le-am avut cu acesti frati, le-am descris numai pe acestea doua, spre a ramane de invatamant neuitat tuturor celor care vor mai avea sa treaca prin astfel de stari.
Ce ganduri grele ma incercau! Daca si ceilalti frati s-au ales din scoala aceasta grea si de prin cernerea asta crancena tot cu atata cu cat s-au ales acestia, atunci vai de noi. Inseamna ca nimic bun n-a mai fost de ales din noi si ca toata slujba si toata alergarea noastra n-a folosit la nimic bun, ci numai la degradarea Evangheliei si la devalorizarea Lucrarii Oastei in fata acestora care ne vad si ne aud pe aici. i ce inalta Evanghelie am primit noi! Ce inalti au fost parintii nostri duhovnicesti! Ce inalt pret si ce inalt nivel aveau credinta si marturisirea lor! Iar azi, iata ce starpituri duhovnicesti le-au urmat, asezandu-se in locurile lor, terfelind numele lor, numele Lucrarii si Numele lui DumnezeuNici o temnita nu-mi paru mai ingrozitoare decat cea in care eram acum. Nici o lovitura din cate primisem nu ma zdrobise atat de greu. i nici o rusine n-o simteam mai usturatoare ca acest faliment al lucratorilor pe mana carora incapuse acum Lucrarea Domnului cea inceputa cu atata jertfa si dusa pana aici cu atatea dureri si lupte.
O, Dumnezeule al Oastei, ai mila de Lucrarea Ta si n-o lasa sa se prabuseasca de tot. Ridica-i alti lucratori, mai vrednici decat cei care vorbesc in numele ei acum. Iar acestora ori trezeste-le mintea orbita, ori inlatura-i cum stii Tu, dar sa nu mai faca alt rau! La doua zile dupa asta, fratele Opris a fost scos si dus cu un detasament la o colonie de munca. i n-aveam sa-l mai vad decat dupa cinci ani, la Calan, cand era intr-o mare primejdie. L-am ajutat si atunci cu ce am putut, fara sa-i aduc cu nimic aminte de cele intamplate in primavara anului 1960 in celula 64. Nu i am mai adus aminte nici in cei peste douazeci de ani de atunci si pana azi, de cate ori ne-am mai intalnit. Nu si-a mai adus aminte nici el. i sa nu- i mai aduca aminte nici Dumnezeu, niciodata! Dupa plecarea lui Opris, nu dupa multe zile a fost scos si fratele Lae Marini si dus la infirmerie. Se simtea tot mai rau si slabea din zi in zi. Mai ramasesem numai cu Capata si cu Pop. Era in luna mai, 1960.
Intr-o dimineata se facu mare zgomot prin toata cladirea inchisorii. Glasuri, usi trantite, pasi alergatori Toate aratau formarea unui alt mare lot pentru munci.
In sfarsit, usa noastra se deschise violent. Ma auzii strigat afara. i inca unul, si inca unul, cu tot bagajul . Dati-i drumul jos pe sala! Repede, repedeAm iesit. Din toate camerele, pe toate coridoarele, o mare si grabita multime de oameni speriati erau alergati, impinsi, gramaditi si imprastiati prin coridoare si scari de strigatele si bastoanele gardienilor catre marele hol de jos, de la intrare. Se forma un lot mare sau mai multe si fiecare isi cauta prietenii si fratii.
M-am uitat si eu...