Pana in 1948, am scris si am tiparit legal aproape douazeci de titluri de carti, in zeci de mii de exemplare. Apoi reviste si calendare cu tiraj foarte mare pentru vremea aceea si cu raspandire nu numai in tara, ci si peste hotare, in alte tari si continente. Dupa 1948, cand fara voia noastra am []Pana in 1948, am scris si am tiparit legal aproape douazeci de titluri de carti, in zeci de mii de exemplare. Apoi reviste si calendare cu tiraj foarte mare pentru vremea aceea si cu raspandire nu numai in tara, ci si peste hotare, in alte tari si continente.

Dupa 1948, cand fara voia noastra am fost aruncati in ilegalitate, noi totusi am continuat pe cat am putut sa lucram tot asa ca si inainte, convinsi fiind nu numai ca munca noastra este tot asa de necesara ca si inainte, dar si pentru ca eram mereu solicitati de multimea de cereri din partea fostilor nostri cititori. Am scris si am raspandit tot timpul lucrari cu acelasi continut si de aceeasi natura cum fusesera si cele aparute legal. Dar acest lucru nu-ti era autorizat sa-l faci. Suntem un popor de douazeci de milioane de ortodocsi si totusi aceste milioane de suflete nu avem acum in tara nici macar o editura care sa tipareasca o carte religioasa in tiraje de masa, nu avem o gazeta religioasa in tiraj suficient. Nici macar carticica de rugaciuni tiparita de Biserica, asa cum e, veche de sute de ani, nu se poate procura decat de doi-trei la suta dintre credinciosi. i nevoile sunt atat de mari! Cum atunci sa nu faci tot ce poti pentru acoperirea acestor nevoi? Mai ales ca noi avem o traditie de zeci de ani in privinta asta! i o mare masa de cititori formati. Cum, dar Biserica nu tipareste carti si gazete religioase? Telegraful Roman de la Sibiu ce-i? Biserica tipareste lunar sau trimestrial o serie de reviste teologice, scrise de eruditi pentru eruditi, in tiraje minime si cu continut istoric, dogmatic, social-politic etc., de interes strict clerical-informativ, dar fara nici o legatura cu arzatoarele probleme si trebuinte sufletesti ale oamenilor. Aceste reviste ajung numai in biblioteci si pe cele mai multe nu le mai rasfoieste nimeni, niciodata. Tot asa se intampla si cu putinele carti de cult tiparite in tiraje mici si, pe langa ca sunt foarte scumpe, nu ajung niciodata la marea multime de cititori.

Ceea ce va spun acum e foarte trist, dar e adevarat: stiu un mare numar de credinciosi care, pentru a citi o pagina de talcuiri biblice, se aboneaza la revista Cultul Mozaic si cumpara cartile rabinului Moses Rosen. Aceste reviste si carti se gasesc in numar oricat de mare, si oamenii, in lipsa totala de altceva, le cumpara, desi in ele apar adeseori jigniri la adresa credintei noastre. Evreii sunt numai vreo treizeci de mii de suflete in tara noastra si ei au si reviste, si carti. Noi suntem douazeci de milioane si nu avem aproape nimic Pentru asta am lucrat! Ne cam iei in varful penitei, domnule Dorz! Aceasta nu-i o gluma, domnule colonel, e o tragedie si vorbesc despre ea cu toata durerea mea. Eu sunt un om simplu, ca Badea Cartan, ciobanul de la Fagaras de acum o suta de ani. Dar daca nu-i altcineva care sa se ocupe de acest lucru, fac si eu ca el, care, cu pretul vietii lui si prin greutati nebanuit de mari, a adus cu desaga pe spate, peste munti, cartea sufleteasca pentru luminarea poporului sau.(Intr-adevar, acest cioban, Badea Gheorghe Cartan, nascut in satul Cartisoara din judetul Fagaras, in anul 1849, a fost un om daruit de Dumnezeu in chip cu totul ales si minunat cu o patimasa iubire pentru carti. i cu o chinuitoare grija pentru luminarea semenilor sai. Cartea romaneasca nu se gasea atunci in Transilvania, din cauza ca stapanirea ungureasca sub care eram robiti nu numai ca nu dadea voie sa se tipareasca astfel de carti, dar urmarea cu asprime pe oricine le-ar fi adus de peste granita din ara Romaneasca si le-ar fi raspandit in popor. Acest om simplu si curajos insa, trecand muntii Carpati prin Brasov, noaptea si in ascuns, ca sa nu fie prins de granicerii unguri, a facut de nenumarate ori aceste drumuri, pe jos, pana la Bucuresti. i, intorcandu-se tot pe jos, aducea desagii plini de carti, pentru el si pentru ai lui, in Ardealul subjugat. El a facut acestea ilegal, ani de zile, cu pretul vietii si al libertatii sale. Astfel a umplut el cu carti si cu lumina satele Fagarasului, ale Brasovului, pana la Sibiu, trecand muntii cu nespuse greutati, printre graniceri si primejdii de fiare, de zapezi, de prapastii, de talhari. De multe ori a fost prins de graniceri, batut, judecat si inchis. De multe ori i s-au confiscat cartile. Odata, dupa opt zile de perchezitii in locuinta lui si in tot satul pe la rudeniile sale, au fost confiscate peste saptezeci si cinci de mii de carti. Patru carute pline de carti au fost ridicate atunci de catre jandarmii unguri si arse. Toate acestea le carase el cu desagii si cu sacii pe spate de la Bucuresti, peste munti, peste granita, pentru scolile romanesti si pentru satenii lui lipsiti de hrana sufleteasca. In multe scoli din Ardeal au invatat atunci copiii si taranii limba si istoria tarii noastre din cartile aduse de el. In multe biserici se citea in altare si se canta la strane din cartile pentru care el isi punea in primejdie sanatatea si viata lui in orice clipa. O data a alunecat intr-o prapastie si trei zile si trei nopti a zacut acolo in zapada si gheata. Din cauza asta s-a imbolnavit grav. Din boala aceasta i s-a tras si moartea. A murit in anul 1911, in varsta de saizeci si doi de ani. Dar si dupa moartea lui, ciobanii au gasit ascunse prin pesteri si adaposturi din muntii Brasovului saci intregi cu carti aduse de el pana acolo, ca sa le poata duce mai tarziu acasa, celor care le asteptau ca pe o paine a sufletului lor. In vremea vietii sale a suferit atat de mult pentru misiunea lui profetica! Dar astazi, ce nemarginita admiratie si recunostinta inconjoara numele si chipul sau simplu, dar eroic! Statuile lui din centrele oraselor Brasov, Fagaras si Sibiu vor vorbi mereu despre biruinta pe care o da totdeauna Dumnezeu luminii si dragostei jertfitoare pentru triumful Adevarului si binelui oamenilor.)Cele scrise intre aceste paranteze nu i le-am spus atunci lui. El cred ca le stia. Ci vi le spun acum voua, care poate nu le stiti. Cum ai trimis in strainatate lucrarile dumitale care s-au tiparit acolo? Scrise de mana ori scrise de masina? Mai mult scrise de mana. Pacat! Candva lucrarile dumitale vor constitui un patrimoniu national. O, domnule colonel, cine se mai gandeste astazi la asta? De ati sti dumneavoastra cate din aceste lucrari mi-au fost arse de Securitate! Cate mi-au putrezit, ascunse pe unde am putut! Cate au fost roase de soareci! Dar acum nu se intampla oare tot asa?In cele trei zile de anchete, mergeam sa dorm peste noapte la familia fratelui Rus Lucian. Am petrecut astfel ceasuri neuitate cu ei si cu cei patru copilasi cuminti si buni ai lor. Nu ma puteam nici gandi atunci ca din faptele noastre, binevoitorul meu anchetator ne va pregati un proces penal in care va fi judecat si fratele Lucian impreuna cu noi, desi nu avusese absolut nici un amestec in tot ce facusem noi. Ce merite isi va fi castigat bravul colonel prin vitejia asta contra noastra!Atat la plecarea dimineata spre Militie, cat si la intoarcerea seara de la ancheta, treceam totdeauna, pe jos, pe sub marea poarta a vechii cetati din Alba Iulia, deasupra careia se gaseste celula in care fusesera inchisi, inainte de moartea lor tragica, cei trei neuitati martiri ai neamului nostru: Horea, Closca si Crisan. i acesti martiri luptasera la vremea lor, acum doua sute de ani, cum luptase si Badea Cartan acum o suta de ani, tot pentru lumina si mantuirea acestui neam romanesc.

Ma duceam, de cate ori treceam in sus ori in jos pe sub aceasta poarta, si urcam treptele inguste si reci pana la acea cumplita celula unde zacusera ei. Urcam singur si indurerat aceleasi scari grele pe care inainte cu doua sute de ani trebuie sa le fi urcat si ei, abia tarandu-si grozavele lanturi grele de la maini si de la picioare. Impinsi si impunsi de la spate ori trasi si smuciti din fata de catre chinuitorii lor. i mi se parea ca retraiesc si eu acest cumplit calvar pe care il tot suie toti acesti martiri ai neamului nostru mereu altii si altii de sute de ani, fara ca aceste trepte reci si aceste celule amare spre care ii duc ele sa se fi sfarsit nici azi.

Acolo sus, coborand cele doua praguri pana la usa grea cu ferestruica zabrelita a celulei dureroase, imi propteam fruntea arzand de gratiile inguste si reci, privind inauntru la locul unde zacusera si patimisera ei si ma rugam cu lacrimi fierbinti pentru odihna sufletului lor si pentru zbuciumul sufletului nostru. i nu incetam sa ma intreb amar: De ce oare lumina acestui neam trebuie sa treaca spre el prin atatea intunecimi ingrozitoare? i purtatorii acestei lumini sa ispaseasca prin atatea celule, pe atatea cruci si sub atatea roti?Nu pe mine ma comparam cu ei, ci, in cazul de acum, insasi Lucrarea aceasta a Oastei Domnului, acest martir al lui Hristos, care prin fiii ei cei mai buni si mai curati s-a jertfit si se jertfeste, in iubire si lacrimi, pentru acelasi ideal nobil si sfant al luminarii si mantuirii neamului acestuia. Toti acesti modesti si tacuti mucenici n-au dat laolalta o jertfa nici mai mica, nici mai usoara decat a acestor nemuritori eroi si martiri ai istoriei si ai gliei noastre stramosesti. Va veni odata ziua cand si acest adevar al nostru va straluci tot atat de minunat in fata intregii lumi, cum straluceste astazi al lor.

In tot timpul anchetei, l-am rugat mereu pe anchetatorul nostru sa tina seama de faptul ca nici unul dintre ceilalti frati implicati cu mine nu sunt vinovati absolut cu nimic fata de Lege. Legea aceasta a presei o incalcasem numai eu singur care scrisesem si difuzasem materialele acestea neautorizate . Ei nu scrisesera si nici nu difuzasera nimic. Prin urmare, sa fiu pedepsit numai eu, iar ei sa fie scosi de sub orice acuzare. Dumneata, imi zise el odata, esti ca parintele care cauta cu orice pret sa si scape copiii. Dar si ei au partea lor de vina. Nu se poate! Fiecare cu partea lui. Legea nu iarta pe nimeni!Nu ierta el, nu ierta legea lui, caci adevarata lege n-avea pentru ce sa-i condamne.

A treia zi, la despartire, anchetatorul imi spuse: Va fi totusi un proces penal. Insa poate ca nu vor fi decat ceva amenzi, ori ceva cu suspendare. Nu stiu Nu depinde numai de mine. Mai sunt si altii care hotarasc. Judecata va decide.

Ce nesincer era! Doar el pregatise totul. Dar, treaba lui! Nu va fi ultima judecata, domnule colonel. Va mai fi una: a Istoriei si a lui Dumnezeu. Mda! Cam peste cat timp sa ne asteptam sa fim chemati? Pregatirea procesului dureaza totusi, obisnuit, aproximativ o luna. Dar mai intai veti fi chemati la Procuratura pentru incadrare. Apoi va avea loc procesul. Veti fi instiintati din timp atunci. Dar veti fi judecati din starea de libertate. Va multumim! Sa traiti!Nu-mi pasa absolut deloc de toate amenintarile acestea. Parca nici nu mi se pregateau aici niste necazuri, ci niste bucurii. Dumnezeu imi daduse asa putere, incat simteam o mare binecuvantare in orice suferinta pentru Domnul si pentru frati. Indata am facut un drum pana la Sibiu, pentru a-l vedea pe fratele Rosianu si pentru a-l imbarbata, fiindca il stiam fara nici o experienta in privinta asta, cam framantat si ingrijorat. Nimeni nu va fi in stare, i-am zis eu, sa ne faca nimic din ce nu ar fi ingaduit de Dumnezeul nostru. Iar ceea ce va ingadui El va fi numai spre binele nostru si spre slava Lui.

In ce ma priveste pe mine, am o puternica incredintare ca n-ar fi ei in stare sa-mi poata face nimic din ceea ce eu n-as fi in stare sa pot rabda. Asa putere primisem de la Domnul Iisus pentru dragostea si Numele Lui. Slavit sa fie Domnul nostru, Care lucreaza totdeauna minunat! El nu ingaduie sa ni se faca crucea mai grea pana cand ne da putere mai intai ca noi sa o putem purta. Am mai simtit aceasta putere si acest adevar si alta data, cand mi se pregateau mai mari necazuri ca acum si trebuia sa trec prin si mai mari primejdii. O pace plina de liniste nepasatoare si o incredere puternica imi umplea inima si ma facea sa socotesc ca o nimica orice rau ce mi s-ar putea face. Eram pregatit ca si puternicul ucenic Petru, sa sar afara din corabioara, fara sa-mi pese de noaptea furtunoasa si de marea agitata, in intampinarea lui Iisus, peste valuri. Totul imi parea atat de usor de biruit, incat parca doream sa vina cat mai repede. Aflam din nou dulcele adevar ca o putere totdeauna mai mare decat jertfa ce ni se cere ne sustine in lupta spre care mergem si ca, de fapt, aceasta putere biruitoare este a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Ea ne asigura si ne da biruinta.

Ce dovada stralucita despre acest adevar ne sunt toti martirii si sfintii care inaintea noastra au trecut cu miile prin experiente mult mai grele si prin suferinte mult mai mari ca noi, cu o liniste si cu o putere ca a lui Hristos! i ei erau oameni ca si noi, dar ce stralucita biruinta au avut ei prin puterea lui Hristos Iisus, Care era in ei, Care suferea si biruia cu ei in cuptoarele de foc, in arenele cu fiare, in rastignirile arzand!Sa fie siguri si in viitor toti fratii si surorile noastre pe care Domnul nostru Iisus Hristos ii va mai alege pentru harul de a suferi cu El, ca la vremea potrivita El ii va intari si ca ei vor trece cu o biruinta stralucita prin orice suferinta si moarte pana la slava Lui. Cred puternic si eu aceasta. i nu ma mai tem de absolut nimic.

Totusi multumesc si acum lui Dumnezeu ca ne-au gasit atunci si nu de alte dati, cand aveam la noi lucruri mult mai multe si de mai mare pret. Atunci paguba ar fi fost mult mai mare si urmarile mult mai grele. Iata ca, daca trebuie sa trecem vreodata prin necazuri, Domnul Iisus, in mainile Caruia sunt toate, intocmeste toate conditiile in asa fel incat noi sa putem trece cat mai usor si cat mai repede prin ele. Acum, daca a fost nevoie de o jertfa, iata ca Domnul a facut ca pierderile sa fie din cele mai mici, iar primejdia sa nu ma ameninte, de fapt, decat pe mine. La drept vorbind, dupa toate faptele petrecute, ceilalti frati n-ar trebui sa fie acuzati absolut deloc. Orice lege dreapta din lume nu ar avea cu ce sa-i invinuiasca. Iar eu, chiar daca am calcat aceasta lege nedreapta care nu face nici o deosebire intre cartea buna si cea rea ci le osandeste la fel eu, un om atat de batran si de bolnav, desigur, nu voi fi bagat intr-o inchisoare de drept comun, la un loc cu toti criminalii si borfasii, fiindca trebuie sa existe un discernamant.

Vina mea daca am o vina nu este de drept comun, ca sa fiu inchis acolo. De asemenea, se stia bine cati ani mai suferisem pe nedrept, judecat abuziv si chiar necondamnat prin justitie. Acum, luandu-se toate acestea in considerare, desigur ca nici o instanta dreapta nu va putea rosti impotriva noastra o sentinta de condamnare obisnuitaAsa gandeamDar multe iluzii ne facem noi, cei care nu cunoastem oamenii si legile lor. Nici rautatea si viclenia inimii lor calauzita numai de ura impotriva lui Dumnezeu. Trecusera douazeci si trei de ani de la ultima noastra judecata din 1959. i credeam ca trebuie sa se fi schimbat mult in bine de atunci si pana acum felul cum se judeca astfel de pricini.

Credeam Dar, inca o data, cu ce surprindere amara vom vedea in curand ce mult s-a schimbat spre rau!Multi frati credinciosi din diferite adunari si confesiuni care ma cunosteau unii numai din auzite cand au aflat despre necazul in care ajunsesem din cauza Domnului, ingrijorati fiind de batranetea si boala mea ca nu voi putea suporta inchisoarea ori ca nu voi avea cu ce plati amenda, s-au oferit cu o generozitate sfanta sa-mi plateasca ei amenda si chiar sa faca ei inchisoarea in locul meu. M-a miscat nespus de mult aceasta dragoste frateasca. Am multumit cu multe lacrimi Domnului meu Iisus Hristos ca inca mai arde atat de frumos credinta si dragostea Lui in mijlocul Lucrarii si al Bisericii Sale vii.

Acestea s-au dovedit ca nu fusesera numai vorbe, ci chiar cele mai frumoase fapte. Dupa ce am fost arestati si inchisi, cativa frati fusesera in audiente pana sus de tot la conducerea instantelor superioare si facusera cereri scrise ca sa li se admita sa ma inlocuiasca ei in inchisoare, pentru ca eu, batran si bolnav, n-am sa rezist la regimul de acolo. Dar li s-a raspuns atat verbal, cat si in scris ca legea nu admite asa ceva si fiecare trebuie sa-si poarte vina lui insusi. Hotararea ascunsa era ca sa mor acolo, in temnitaDumnezeul dragostei jertfitoare sa le rasplateasca si El le va si rasplati acestor scumpe fiinte si suflete de frati care au fost gata sa sufere ei in locul altuia. Gestul lor, chiar daca nu a fost implinit, ramane totusi plin de o frumusete vesnica inaintea lui Dumnezeu si chiar inaintea vrajmasilor Lui care ne-au condamnat. Au putut astfel vedea limpede si ei ce poate face dragostea lui Hristos pe Care ei Il tagaduiesc. Oare pentru care dintre dansii sau dintre mai-marii lumii de acum ar mai fi in stare cineva dintre supusii lor, care ii tot lauda si-i lingusesc, sa ceara ca sa fie ei inchisi in locul lor sau sa moara de bunavoie, numai din dragostea sincera si dezinteresata pentru ei? Dar iata cat de frumos o face aceasta dragostea lui Hristos si azi, ca acum mii de ani! Slava vesnica pentru aceasta ie, Marele nostru Dumnezeu si Mantuitor Iisus Hristos!Doamne Iisuse, rasplateste fratelui Petrita de la Halmagiu, fratelui Sandu de la Jucu si celorlalti care au cerut staruitor, in scris si in audiente, sa fie ei dusi in locul meu Jertfa lor este atat de frumoasa, fie binecuvantat Numele Tau pentru ei!Slavit sa fie Domnul!* * *32. O ALTA JUDECATAMai fi-va la Sfarsit o Judecata,cumplita Judecata de Apoi,caci trebuie pe drept sa-si ia rasplata,cum a facut, oricare dintre noiDe la terminarea anchetei trecusera aproape trei luni, fara ca noi sa primim nici o instiintare de nicaieri. Toti eram de parere ca procesul a fost clasat. Desigur, cercetandu-se cartile noastre si negasinduse in ele nici un cuvant dusmanos pe temeiul caruia sa fim condamnati, ci numai adevaruri de credinta recunoscute de Constitutia tarii, cuprinse in invatatura Bisericii Ortodoxe si a tuturor celorlalte culte crestine aprobate de lege, toti credeam ca ar fi nu numai o nedreptate, ci chiar o rusine sa ni se faca noua proces pentru asta. De ce sa se condamne la noi ceea ce este un drept recunoscut si aprobat altora? Cartile noastre, oriunde ar fi fost tiparite, nu erau daunatoare intru nimic nici intereselor Statului, nici Bisericii oficiale si nici altor culte sau persoane. Mai circulau prin tara atatea alte carti tiparite chiar si in strainatate, cu un continut cu adevarat daunator, fara ca nimeni sa se sesizeze de acest fapt. i chiar carti la fel cu ale noastre mai erau destule in tara si autoritatile stiau. Dar nicaieri nu fusesera urmarite. Prin urmare, de ce sa fie urmarite tocmai ale noastre? Orice minte cinstita ar fi gandit asa.

Dar, prin 25 iunie, tacerea s-a spart dintr-o data. Am primit o citatie sa ma prezint pentru data de 29 iunie, ora opt, la Judecatoria Alba Iulia. Am crezut ca este vorba doar de o infatisare la Procuratura, pentru o simpla formalitate de clasare a cauzei noastre ori de incadrare, dupa cum ni se spusese.

Iata insa ca in dimineata zilei de 29 iunie, ziua cand toata Biserica Crestina sarbatorea amintirea martiriului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, pe cand rasunau clopotele la toate bisericile din Alba Iulia, ne prezentam si noi la judecata, tot pentru aceeasi vina pentru care au fost judecati si condamnati, intr o zi ca asta, si cei doi intai-statatori ai Bisericii si Credintei Crestine, Apostolii Petru si Pavel. Ce prevestire si ce cinste pentru noi!Crezusem, la inceput, ca voi fi chemat doar eu singur, nici nu ma gandeam ca pe ceilalti nu-i va fi scos ancheta totusi de sub orice cauza.

Dar...