NICODIM – nădejdea nebună a intelectualilor sfârșitului de veac.
Si bietul om, invatat si doctor ce se afla, prea putin pricepe. Iar de reactionat, reactioneaza aidoma celui mai nestiutor ins si pune intrebari vrednice de tinerel naiv sau de chip fara de carte si malitie, ca unul dintre acei saraci cu duhul care sfintesc locul acolo unde haladuiesc insa nu au nici un soi de acces la viata spirituala. Caci voitei obscuritati a Domnului, metodei de soc de satorizenist pe care o foloseste interlocutorul sau, naucitul carturar ii opune obiectii de o elementaritate infantila si dand dovada de o totala obtuzitate. I trust I make myself obscure: cu adevarat Domnul a reusit sa se imbrace in negura si taine, cu adevarat Nicodim e ametit si pierdut.
De unde rezulta doua concluzii certe:a) caracterul extrem de neasteptat, paradoxal si surprinzator al invataturii crestine;b) imensa dificultate pentru ratiunea comuna si carturia erudita a-si asimila arcanele acestei invataturi.
Nici nu sunt, la drept vorbind, de mirare totala neintelegere manifestata de invatatul fariseu ori infantilismul reactiei sale (cum adica? Sa se nasca omul a doua oara si sa intre iarasi in pantecele maica-si). Infantilismul acesta nu-l compromite pe Nicodim ci, dimpotriva, marturiseste cu totul altceva: cat de surprinzator, neasteptat si paradoxal este crestinismul! (Si cat de falacioasa, urmator descoperirii manuscriselor de la Qumram, stradania Universitatii din Ierusalim si rabinatului international de a preface crestinismul intr-o oarecare secta de tip esenian) Botezul si cuminecatura sunt doua solutii intru totul extraordinare si aproape de neconceput pentru mintea omeneasca normala, chiar neprevenita, neostila, necorupta. Cu atat mai vartos vor fi aparut ele asa unei minti normale din vremea aceea la orice nou sistem etic se putea astepta dar ca solutia mantuirii sa stea in stropirea cu apa si in consumarea carnii si sangelui unui semen se arata dincolo de capacitatea de rationare a fiintei ganditoare si peste putinta ei de a se dezbara de idei apriorice. O doctrina morala, oricat de severa ori de rafinata, nu ar fi stupefiat, nici produs indepartarea. Dar nasterea de-a doua din apa si din Duh! Asa fiind, lui Nicodim depasit, iritat, suparat desigur pe sine, prins ca intr-o ambuscada mintala nu-i ramanea decat refugiul in extrema simplicitate a puterii de judecata, in perplexitate, intr-o semiotica strict literala, in agatarea de semnificant, in refuzul categoric de a trece la infricosatorul (prin profunzime si implicatii) sens. Domnul...