Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt la pescuirea minunată
Va laud, prietenii mei, ca nu incuviintati usurimea mintii si lenevirea altora, si prihaniti aceste rele purtari, si ma minunez de aceasta ravna a voastra; insa doresc ca ea sa fie amestecata si masurata cu blandete si cu iubirea aproapelui. O ravna fara bagare de seama si fara de blandete nu este ravna, ci urgie, []Va laud, prietenii mei, ca nu incuviintati usurimea mintii si lenevirea altora, si prihaniti aceste rele purtari, si ma minunez de aceasta ravna a voastra; insa doresc ca ea sa fie amestecata si masurata cu blandete si cu iubirea aproapelui.
O ravna fara bagare de seama si fara de blandete nu este ravna, ci urgie, si sfatuirea fara iubirea aproapelui este o nepriinta si amaraciune.
De aceea va rog, sa nu judecati cu asprime greselile celor de aproape ai vostri!Precum cel ce fara compatimire se atinge de ranile fratilor sai, si el de asemenea nu va afla iertare greselilor sale la altii; tot asa pe de alta parte cel ce judeca cu mila greselile aproapelui, cand el insusi va cadea vreodata, va afla multe maini, care iarasi il vor ridica.
Zic aceasta nu cu scopul, de a intari in lenevirea lor pe cei usori de minte si nepasatori, mai vartos voiesc eu a spori inca ravna voastra pentru mantuirea sufleteasca a aproapelui, dar voiesc totodata a o face mai nobila si mai plina de dragoste.
Pavel ne-a poruncit: mustra, cearta, indeamna (II Tim. 4. 2), si cineva nu trebuie, ca de-a pururea sa intrebuinteze numai unul din aceste mijloace, ci trebuie a amesteca si a schimba aceste mijloace de indreptare, pentru ca ele sa aduca un folos cu atat mai mare.
Daca noi pururea numai ne-am prici si ne-am certa, nu am dobandi alta, decat am face pe oameni sa nu se mai rusineze; iar daca noi numai am indemna, i-am face numai mai usori de minte, inca si doctorii nu totdeauna taie si ard, ei adeseori numai cat leaga ranile, si nu totdeauna intrebuinteaza doctorii iuti si amare, ci adeseori inca si de cele line.
Pe unele le intrebuinteaza ei, spre a curati ranile de puroi si de putreziciune, iar pe altele, spre a alina si ostoi durerile. De aceea zice Pavel intr-alt loc: fratilor, de va cadea vreun om in vreo gresala, voi cei duhovnicesti indreptati pe unul ca acela cu duhul blandetilor, pazindu-te pe tine, ca sa nu cazi si tu in ispita (Gal. 6, 1).
Aceasta este indemnare slavita, un sfat insemnat, o dovada de cea mai mare ingrijire a Apsotolului pentru noi si o marturie a inimii lui celei parintesti. Acestea, fratii mei, sunt niste cuvinte vrednice de limba Sfantului Pavel!Mai intai se sileste el a dobandi bunavointa celui ce-l asculta, sau il citeste, prin aceea ca il numeste frate. Aceasta este tot atata, ca si cand ar zice: tu te-ai nascut din acelasi trup de mama si intr-aceeasi dureri, te-ai crescut cu aceeasi hrana, ai acelasi tata si aceeasi nastere duhovniceasca, ca si aproapele tau cel cazut in pacat.
Arata-i acum inrudirea ta cu dansul prin felul si chipul, cu care certi greselile lui.
Apostolul zice: De va cadea vreun om in vreo greseala , el nu zice tocmai: daca ar pacatui vreun om , si prin acesta da a intelege o greseala, care cu totul este vrednica de iertare.
Cuvintele: de ar cadea inseamna totuna ca si cum ar fi zis: daca cineva, impins de ispita, s-ar fi abatut ; ele nu arata pe un om, care pacatuieste intradins, ci pe unul, care desi este plecat a face fapte bune, totusi viclenia satanei l-a facut sa schiopateze.
Un asemenea om nu merita vreo mustrare amara, ci mai vartos iertare. Apostolul zice: de ar cadea vreun om . Prin aceasta el iarasi aduce un temei pentru iertare, adica slabiciunea si stricaciunea firii omenesti, pe care el o inseamna prin cuvantul om , in acelasi chip se silea marele Iov a dobandi de la Dumnezeu iertare, cand zicea: Ce este omul, ca-l socotesti pe dansul, si insemnezi pacatele lui? (Iov. VII. 17).
Deci, cand trebuie sa sfatuim si sa certam pe unul dintre fratii nostri, sa facem tocmai asa, cum zice Apostolul, totdeauna sa zicem: i el este un om , sa ne aducem aminte de stricaciunea firii sale prin aceasta sa domolim mania si sa desteptam compatimirea. Pentru ca sa facem noi aceasta, de aceea Apostolul Pavel in locul acela si-a adus aminte de firea omeneasca si de subrezenia ei si a zis: de ar cadea vreun om in vreo gresala .
El adauga: voi cei duhovnicesti . Pe cel ce pacatuieste, el il numeste om, pe cel ce face cele bune, il numeste duhovnicesc: fiu al Duhului; acolo a pus el numele firii, aici numele faptei celei bune. El voieste sa zica: daca tu cu adevarat esti fiu al Duhului (om duhovnicesc), dovedeste mie fapta cea buna a ta, nu prin ingrijirea numai de mantuirea ta, ci si pentru a fratelui tau, si prin ajutorul, de care impartasesti pe cei cazuti .
Caci omul cel plin de duhul cel crestinesc este dator a nu trece cu vederea pe aproapele sau, care este madular cu dansul al unui trup.
Indreptati pe unul ca acela cu duhul blandetilor , zice Apostolul mai departe, adica, faceti, ca el sa nu fie silnicit de satan, sa nu fie biruit in razboiul cu dansul, nici sa fie invins in lupta impotriva aceluia.
Iarasi zice Apostolul: Pazindu-te pe tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita . Aceasta este cea mai patrunzatoare sfatuire, cu care el a putut sa-ti vorbeasca.
De ai fi vartos ca piatra, auzind aceste vorbe, ele ar trebui sa te ingrozeasca, si sa te imboldeasca, a veni intr-ajutorul fratelui tau celui cazut. Voiesti sa te milostivesti asupra lui, ca un frate? Nu voiesti sa-l ierti, caci el este om, si pentru aceea este supus betesugului? Nu voiesti, ca fiu al duhului, sa-i intinzi mana? O, atunci, priveste asupra ta insuti, si atunci nu mai ai trebuinta de nimeni, ca sa-ti zica, o ajuta pe cel caldut, caci tu ai intru tine...
O ravna fara bagare de seama si fara de blandete nu este ravna, ci urgie, si sfatuirea fara iubirea aproapelui este o nepriinta si amaraciune.
De aceea va rog, sa nu judecati cu asprime greselile celor de aproape ai vostri!Precum cel ce fara compatimire se atinge de ranile fratilor sai, si el de asemenea nu va afla iertare greselilor sale la altii; tot asa pe de alta parte cel ce judeca cu mila greselile aproapelui, cand el insusi va cadea vreodata, va afla multe maini, care iarasi il vor ridica.
Zic aceasta nu cu scopul, de a intari in lenevirea lor pe cei usori de minte si nepasatori, mai vartos voiesc eu a spori inca ravna voastra pentru mantuirea sufleteasca a aproapelui, dar voiesc totodata a o face mai nobila si mai plina de dragoste.
Pavel ne-a poruncit: mustra, cearta, indeamna (II Tim. 4. 2), si cineva nu trebuie, ca de-a pururea sa intrebuinteze numai unul din aceste mijloace, ci trebuie a amesteca si a schimba aceste mijloace de indreptare, pentru ca ele sa aduca un folos cu atat mai mare.
Daca noi pururea numai ne-am prici si ne-am certa, nu am dobandi alta, decat am face pe oameni sa nu se mai rusineze; iar daca noi numai am indemna, i-am face numai mai usori de minte, inca si doctorii nu totdeauna taie si ard, ei adeseori numai cat leaga ranile, si nu totdeauna intrebuinteaza doctorii iuti si amare, ci adeseori inca si de cele line.
Pe unele le intrebuinteaza ei, spre a curati ranile de puroi si de putreziciune, iar pe altele, spre a alina si ostoi durerile. De aceea zice Pavel intr-alt loc: fratilor, de va cadea vreun om in vreo gresala, voi cei duhovnicesti indreptati pe unul ca acela cu duhul blandetilor, pazindu-te pe tine, ca sa nu cazi si tu in ispita (Gal. 6, 1).
Aceasta este indemnare slavita, un sfat insemnat, o dovada de cea mai mare ingrijire a Apsotolului pentru noi si o marturie a inimii lui celei parintesti. Acestea, fratii mei, sunt niste cuvinte vrednice de limba Sfantului Pavel!Mai intai se sileste el a dobandi bunavointa celui ce-l asculta, sau il citeste, prin aceea ca il numeste frate. Aceasta este tot atata, ca si cand ar zice: tu te-ai nascut din acelasi trup de mama si intr-aceeasi dureri, te-ai crescut cu aceeasi hrana, ai acelasi tata si aceeasi nastere duhovniceasca, ca si aproapele tau cel cazut in pacat.
Arata-i acum inrudirea ta cu dansul prin felul si chipul, cu care certi greselile lui.
Apostolul zice: De va cadea vreun om in vreo greseala , el nu zice tocmai: daca ar pacatui vreun om , si prin acesta da a intelege o greseala, care cu totul este vrednica de iertare.
Cuvintele: de ar cadea inseamna totuna ca si cum ar fi zis: daca cineva, impins de ispita, s-ar fi abatut ; ele nu arata pe un om, care pacatuieste intradins, ci pe unul, care desi este plecat a face fapte bune, totusi viclenia satanei l-a facut sa schiopateze.
Un asemenea om nu merita vreo mustrare amara, ci mai vartos iertare. Apostolul zice: de ar cadea vreun om . Prin aceasta el iarasi aduce un temei pentru iertare, adica slabiciunea si stricaciunea firii omenesti, pe care el o inseamna prin cuvantul om , in acelasi chip se silea marele Iov a dobandi de la Dumnezeu iertare, cand zicea: Ce este omul, ca-l socotesti pe dansul, si insemnezi pacatele lui? (Iov. VII. 17).
Deci, cand trebuie sa sfatuim si sa certam pe unul dintre fratii nostri, sa facem tocmai asa, cum zice Apostolul, totdeauna sa zicem: i el este un om , sa ne aducem aminte de stricaciunea firii sale prin aceasta sa domolim mania si sa desteptam compatimirea. Pentru ca sa facem noi aceasta, de aceea Apostolul Pavel in locul acela si-a adus aminte de firea omeneasca si de subrezenia ei si a zis: de ar cadea vreun om in vreo gresala .
El adauga: voi cei duhovnicesti . Pe cel ce pacatuieste, el il numeste om, pe cel ce face cele bune, il numeste duhovnicesc: fiu al Duhului; acolo a pus el numele firii, aici numele faptei celei bune. El voieste sa zica: daca tu cu adevarat esti fiu al Duhului (om duhovnicesc), dovedeste mie fapta cea buna a ta, nu prin ingrijirea numai de mantuirea ta, ci si pentru a fratelui tau, si prin ajutorul, de care impartasesti pe cei cazuti .
Caci omul cel plin de duhul cel crestinesc este dator a nu trece cu vederea pe aproapele sau, care este madular cu dansul al unui trup.
Indreptati pe unul ca acela cu duhul blandetilor , zice Apostolul mai departe, adica, faceti, ca el sa nu fie silnicit de satan, sa nu fie biruit in razboiul cu dansul, nici sa fie invins in lupta impotriva aceluia.
Iarasi zice Apostolul: Pazindu-te pe tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita . Aceasta este cea mai patrunzatoare sfatuire, cu care el a putut sa-ti vorbeasca.
De ai fi vartos ca piatra, auzind aceste vorbe, ele ar trebui sa te ingrozeasca, si sa te imboldeasca, a veni intr-ajutorul fratelui tau celui cazut. Voiesti sa te milostivesti asupra lui, ca un frate? Nu voiesti sa-l ierti, caci el este om, si pentru aceea este supus betesugului? Nu voiesti, ca fiu al duhului, sa-i intinzi mana? O, atunci, priveste asupra ta insuti, si atunci nu mai ai trebuinta de nimeni, ca sa-ti zica, o ajuta pe cel caldut, caci tu ai intru tine...
