Doar cei fără nădejde mor
Evanghelia din aceasta duminica (Luca 17, 11-16) ne aduce in atentie una dintre cele trei invieri pe care le-a infaptuit Iisus pe parcursul vietii Sale terestre. In afara Invierii savarsite de El asupra propriei Sale persoane, Evagheliile prezinta trei momente diferite ale unor invieri savarsite asupra unor tineri. Cele trei contin in ele un anumit []Evanghelia din aceasta duminica (Luca 17, 11-16) ne aduce in atentie una dintre cele trei invieri pe care le-a infaptuit Iisus pe parcursul vietii Sale terestre. In afara Invierii savarsite de El asupra propriei Sale persoane, Evagheliile prezinta trei momente diferite ale unor invieri savarsite asupra unor tineri. Cele trei contin in ele un anumit progres al manifestarii puterii lui Dumnezeu, din inviere in inviere, crescand in intensitate si intelegere, epectatic, descoperindu-ne in egala masura dumnezeirea Celui care le-a savarsit. Am spune ca Iisus a procedat ca la crearea lumii, cand a faptuit totul bine. A vazut ca toate erau bune foarte, mergand din bine in bine, si apropiindu-se in felul acesta de ziua incununarii lucrarii Sale, zidind pe om si asezandu-l in mijlocul lucrului mainilor Sale pentru a se bucura de creatie impreuna cu Ziditorul sau, si pentru a se odihni contempland frumusetile create.
Doar cei fara nadejde morSa ne amintim de prima inviere, cea a fiicei lui Iair. Inainte de a ajunge in casa unde se gasea fiica mai marelui sinagogii, prietenii ii spun acestuia sa nu mai deranjeze pe Invatatorul, pentru ca aceasta a murit, insa Hristos incearca sa-i linisteasca, zicandu-le ca ea nu a murit, ci doarme . Numai cel care se desparte de lumea aceasta fara nicio speranta, moare. Insa pentru credinta tatalui sau, aceasta fiica a fost desteptata din moarte ca dintr-un somn. Cand s-a trezit, prima persoana pe care a vazut-o a fost Hristos Calea, Adevarul si Viata lumii. Doar cei fara nadejde mor, iar cei ce-L poarta pe Hristos in ei se trezesc din moarte invesmantati in har si lumina, imbracati in haina de nunta si pregatiti pentru a sta la masa cu Fiul lui Dumnezeu in Imparatia Sa. Acesta este motivul pentru care Hristos spune parintilor fetei sa-i dea sa manance, intarind prin aceasta adevarul ca doar cei flamanzi de prezenta lui Dumnezeu in viata lor se trezesc din moarte, pentru a ramane in comuniune de iubire cu Dumnezeu. De aici retinem o prima perspectiva. Moartea este un somn, este o trecere catre o alta etapa a vietii.
Invierea descrisa astazi in pericopa evanghelica ne prezinta o etapa in care moartea este confirmata. Fiul vaduvei nu era doar adormit, nu era doar pe moarte . El era deja depus in sicriu, iar cortegiul funerar il insotea, pentru a-l aseza in mormant. Iisus, plin de compasiune, se apropie si, in prima instanta o consoleaza pe mama vaduva spunand: Nu plange! . Aceste cuvinte nu plange nu pot sa nu ne aminteasca de cantarea pe care o auzim in Biserica in Saptamana Mare, cand, in Vinerea Mare, la Prohodul Domnului, spunem: Nu mai plange, Maica! . In acea zi Biserica asculta cu urechile inimii plansul Maicii Domnului, pe care il aude si Iisus, care ii vorbeste de dincolo de moarte spunandu-i Nu mai plange, Maica! . Cantarea Bisericii se termina cu o consolare: Si la ceea ce era iarasi intorcandu-Se prin inviere, ne-a daruit noua viata vesnica, ca un bun si iubitor de oameni . (La Laude, Denia din Vinerea Mare). Hristos spune de multe ori in Evanghelii aceste cuvinte: Nu mai plange! . Intre altele, i le adreseaza femeii pacatoase aratandu-i ca lacrimile pocaintei i-au inviat sufletul ce fusese ingropat in moartea propriilor pacate; le spune femeilor mironosite pe drumul Calvarului aratand gravitatea faptei celor ce L-au condamnat la moarte fara ca El sa fi avut vreo vina si fara ca ei sa fi inteles sensul venirii si activitatii Sale in lume. Ele trebuiau sa planga nu pe Cel ce suferea plin de ranile batjocoririi, ci pe cei ce radeau multumiti ca puteau pune in practica gandul ascuns incarcat de invidie si zavistie. Ii spune sa nu planga si Maicii Sale aflate la picioarele crucii pentru a ne arata ca lacrimile sunt varsate doar de cei care nu mai au nicio nadejde sau de cei ce din prea mare bucurie nascuta dintr-o asteptare indelungata, isi revarsa aceasta emotie astfel. Aici, pe cruce, Rastignirea Sa era o moarte ce avea in launtrul sau germenele invierii, o moarte care prin puterea Rastignitului putea birui boldul mortii. De aceea Maica nu trebuia sa verse lacrimi de durere, ci trebuia sa astepte zorii invierii pentru a...
Doar cei fara nadejde morSa ne amintim de prima inviere, cea a fiicei lui Iair. Inainte de a ajunge in casa unde se gasea fiica mai marelui sinagogii, prietenii ii spun acestuia sa nu mai deranjeze pe Invatatorul, pentru ca aceasta a murit, insa Hristos incearca sa-i linisteasca, zicandu-le ca ea nu a murit, ci doarme . Numai cel care se desparte de lumea aceasta fara nicio speranta, moare. Insa pentru credinta tatalui sau, aceasta fiica a fost desteptata din moarte ca dintr-un somn. Cand s-a trezit, prima persoana pe care a vazut-o a fost Hristos Calea, Adevarul si Viata lumii. Doar cei fara nadejde mor, iar cei ce-L poarta pe Hristos in ei se trezesc din moarte invesmantati in har si lumina, imbracati in haina de nunta si pregatiti pentru a sta la masa cu Fiul lui Dumnezeu in Imparatia Sa. Acesta este motivul pentru care Hristos spune parintilor fetei sa-i dea sa manance, intarind prin aceasta adevarul ca doar cei flamanzi de prezenta lui Dumnezeu in viata lor se trezesc din moarte, pentru a ramane in comuniune de iubire cu Dumnezeu. De aici retinem o prima perspectiva. Moartea este un somn, este o trecere catre o alta etapa a vietii.
Invierea descrisa astazi in pericopa evanghelica ne prezinta o etapa in care moartea este confirmata. Fiul vaduvei nu era doar adormit, nu era doar pe moarte . El era deja depus in sicriu, iar cortegiul funerar il insotea, pentru a-l aseza in mormant. Iisus, plin de compasiune, se apropie si, in prima instanta o consoleaza pe mama vaduva spunand: Nu plange! . Aceste cuvinte nu plange nu pot sa nu ne aminteasca de cantarea pe care o auzim in Biserica in Saptamana Mare, cand, in Vinerea Mare, la Prohodul Domnului, spunem: Nu mai plange, Maica! . In acea zi Biserica asculta cu urechile inimii plansul Maicii Domnului, pe care il aude si Iisus, care ii vorbeste de dincolo de moarte spunandu-i Nu mai plange, Maica! . Cantarea Bisericii se termina cu o consolare: Si la ceea ce era iarasi intorcandu-Se prin inviere, ne-a daruit noua viata vesnica, ca un bun si iubitor de oameni . (La Laude, Denia din Vinerea Mare). Hristos spune de multe ori in Evanghelii aceste cuvinte: Nu mai plange! . Intre altele, i le adreseaza femeii pacatoase aratandu-i ca lacrimile pocaintei i-au inviat sufletul ce fusese ingropat in moartea propriilor pacate; le spune femeilor mironosite pe drumul Calvarului aratand gravitatea faptei celor ce L-au condamnat la moarte fara ca El sa fi avut vreo vina si fara ca ei sa fi inteles sensul venirii si activitatii Sale in lume. Ele trebuiau sa planga nu pe Cel ce suferea plin de ranile batjocoririi, ci pe cei ce radeau multumiti ca puteau pune in practica gandul ascuns incarcat de invidie si zavistie. Ii spune sa nu planga si Maicii Sale aflate la picioarele crucii pentru a ne arata ca lacrimile sunt varsate doar de cei care nu mai au nicio nadejde sau de cei ce din prea mare bucurie nascuta dintr-o asteptare indelungata, isi revarsa aceasta emotie astfel. Aici, pe cruce, Rastignirea Sa era o moarte ce avea in launtrul sau germenele invierii, o moarte care prin puterea Rastignitului putea birui boldul mortii. De aceea Maica nu trebuia sa verse lacrimi de durere, ci trebuia sa astepte zorii invierii pentru a...
