„O, om, ce mari răspunderi ai!…” – istoria şi frămîntările care au dat naştere acestor versuri
de Traian Dorz O, om! ce mari raspunderi ai de tot ce faci pe lume! de tot ce spui in scris sau grai, de pilda ce la altii-o dai, caci ea mereu spre iad sau rai pe multi o sa-i indrume! Ce grija trebuie sa pui in viata ta, in toata caci gindul care-l []de Traian DorzO, om! ce mari raspunderi aide tot ce faci pe lume!de tot ce spui in scris sau grai,de pilda ce la altii-o dai,caci ea mereu spre iad sau raipe multi o sa-i indrume!Ce grija trebuie sa puiin viata ta, in toatacaci gindul care-l scrii sau spuis-a dus si-n veci nu-l mai aduni,dar vei culege roada luiori viu, ori mort, odata.
Ai spus o vorba! vorba ta, mergind din gura-n gura, va-nveseli sau va-ntrista, va curati sau va-ntina,rodind samanta pusa-n eade dragoste sau ura.
Scrii un cuvint! cuvintul scris e-un leac sau o otrava! Tu vei muri, dar tot ce-ai zis ramine-n urma-n drum deschis inspre infern sau paradis, spre-ocara sau spre slava.
Spui o cintare! versul tauramine dupa tine;indemn la bine sau la rau,spre curatie sau desfriu,lasind in inimi rodul saude har sau de rusine.
Arati o cale! calea tain urma ta nu piere,e calea buna sau e rea,va prabusi sau va-nalta,vor merge suflete pe easpre rai sau spre durere.
Traiesti o viata! viata ta,e una, numai una,oricum ar fi, tu nu uita:cum ti-o traiesti, vei cistigaori fericire-n veci prin ea,ori chin pe totdeauna! O, om! ce mari raspunderi ai !Tu vei pleca din lume,dar ce scrii azi, ce spui in grai,ce lasi prin pilda care-o dai,pe multi, pe multi mereu spre raisau iad o sa-i indrume.
Deci, nu uita! fii credincioscu grija si cu teama!Sa lasi in urma luminosUn grai, un gind, un drum frumos!Caci pentru toate, ne-ndoios,odata vei da seama! inem sa aducem in atentie aceasta minunata poezie, pentru ca pe mai multe site-uri aceste versuri sunt atribuite Sfantului Ioan Iacob Hozevitul.
Iata istoria si framintarile care au dat nastere acestor versuri povestite chiar de autorul lor, Traian Dorz in cartea Hristos Marturia mea , Capitolul 23, i ultimul II , Pag. 315 -317:In primavara anului 1956, din cauza bolii mele de inima si reumatism, nemaiputand lucra la santier, m-am mutat ca paznic de camp la Gostatul Ciulnita. Cele trei luni din primavara acestui an au fost unele dintre cele mai frumoase si mai rodnice din viata mea. Aveam de pazit un hotar larg cu cele mai frumoase recolte de grau, de porumb, de trifoi si de bumbac din cate vazusem. Ma plimbam toata ziua prin aceste miresme si frumuseti, in raze si in cantari ceresti, slavind pe Dumnezeu cu ochii mereu inlacrimati de dragoste si de lumina. Cand oboseam de atata slava, ma urcam pe jireada uriasa de paie de la mijlocul acestui paradis fericit. i de acolo cuprindeam cu ochii roata toata mosia aceasta peste care eram singurul stapan, binecuvantat cu toate aceste frumuseti ale ochilor si ale inimii. i acolo sus, mai aproape de cer ca de pamant, am scris, ceasuri intregi si zile intregi din aceste trei luni intregi ale primaverii 1956, unele dintre cele mai nemuritoare din cantarile mele Ori de cate ori le recitesc imi aduc aminte ca acolo s-au nascut, cand ma desfatam acolo ca intr-un rai negrait de dulce, singur-singurel in toata nemarginirea asta plina de miresme, de soare, de ciocarlii si de ingeriIn tot timpul acestor doi ani de la venirea mea in Baragan m-au cercetat mult foarte multi frati si surori din toate partile tarii. Hotarul meu de paza se intindea pana la gara Ciulnita pe unde treceau toate trenurile care veneau dinspre Bucuresti. Imi potriveam timpul sa fiu acolo pe la sosirea multora si astfel aveam prilejul sa-i intalnesc pe toti fratii si surorile care ma cautau. Ce multe bucurii am avut atunci cu cei mai alesi frati din tara! In starile de vorba cu ei am aflat la timp despre tot mersul Lucrarii Domnului. Am rezolvat impreuna cu ei multe probleme grele si am luat multe hotarari insemnate pentru bunul mers al lucrului sfant in care eram prinsi cu totii. Dar cea mai mare parte a zilelor frumoase ale acelei primaveri mi-o petreceam acolo sus, pe sira inalta de paie, cu tot hotarul acesta larg si frumos la picioarele mele. Acolo, Domnul Dumnezeul meu mi-a dat cel mai mult si cel mai potrivit timp sa citesc si sa scriu. Cred ca un mare si ales loc in lucrarea de inspiratie a sufletelor noastre il are adesea si mediul in care ne gasim. Cand privelistea in care iti inoata sufletul este larga si frumoasa, cand lumina prin care iti pluteste gandul este dulce si limpede, atunci totul iti este divin si posibil. Duhul si inspiratia nu ti se...
Ai spus o vorba! vorba ta, mergind din gura-n gura, va-nveseli sau va-ntrista, va curati sau va-ntina,rodind samanta pusa-n eade dragoste sau ura.
Scrii un cuvint! cuvintul scris e-un leac sau o otrava! Tu vei muri, dar tot ce-ai zis ramine-n urma-n drum deschis inspre infern sau paradis, spre-ocara sau spre slava.
Spui o cintare! versul tauramine dupa tine;indemn la bine sau la rau,spre curatie sau desfriu,lasind in inimi rodul saude har sau de rusine.
Arati o cale! calea tain urma ta nu piere,e calea buna sau e rea,va prabusi sau va-nalta,vor merge suflete pe easpre rai sau spre durere.
Traiesti o viata! viata ta,e una, numai una,oricum ar fi, tu nu uita:cum ti-o traiesti, vei cistigaori fericire-n veci prin ea,ori chin pe totdeauna! O, om! ce mari raspunderi ai !Tu vei pleca din lume,dar ce scrii azi, ce spui in grai,ce lasi prin pilda care-o dai,pe multi, pe multi mereu spre raisau iad o sa-i indrume.
Deci, nu uita! fii credincioscu grija si cu teama!Sa lasi in urma luminosUn grai, un gind, un drum frumos!Caci pentru toate, ne-ndoios,odata vei da seama! inem sa aducem in atentie aceasta minunata poezie, pentru ca pe mai multe site-uri aceste versuri sunt atribuite Sfantului Ioan Iacob Hozevitul.
Iata istoria si framintarile care au dat nastere acestor versuri povestite chiar de autorul lor, Traian Dorz in cartea Hristos Marturia mea , Capitolul 23, i ultimul II , Pag. 315 -317:In primavara anului 1956, din cauza bolii mele de inima si reumatism, nemaiputand lucra la santier, m-am mutat ca paznic de camp la Gostatul Ciulnita. Cele trei luni din primavara acestui an au fost unele dintre cele mai frumoase si mai rodnice din viata mea. Aveam de pazit un hotar larg cu cele mai frumoase recolte de grau, de porumb, de trifoi si de bumbac din cate vazusem. Ma plimbam toata ziua prin aceste miresme si frumuseti, in raze si in cantari ceresti, slavind pe Dumnezeu cu ochii mereu inlacrimati de dragoste si de lumina. Cand oboseam de atata slava, ma urcam pe jireada uriasa de paie de la mijlocul acestui paradis fericit. i de acolo cuprindeam cu ochii roata toata mosia aceasta peste care eram singurul stapan, binecuvantat cu toate aceste frumuseti ale ochilor si ale inimii. i acolo sus, mai aproape de cer ca de pamant, am scris, ceasuri intregi si zile intregi din aceste trei luni intregi ale primaverii 1956, unele dintre cele mai nemuritoare din cantarile mele Ori de cate ori le recitesc imi aduc aminte ca acolo s-au nascut, cand ma desfatam acolo ca intr-un rai negrait de dulce, singur-singurel in toata nemarginirea asta plina de miresme, de soare, de ciocarlii si de ingeriIn tot timpul acestor doi ani de la venirea mea in Baragan m-au cercetat mult foarte multi frati si surori din toate partile tarii. Hotarul meu de paza se intindea pana la gara Ciulnita pe unde treceau toate trenurile care veneau dinspre Bucuresti. Imi potriveam timpul sa fiu acolo pe la sosirea multora si astfel aveam prilejul sa-i intalnesc pe toti fratii si surorile care ma cautau. Ce multe bucurii am avut atunci cu cei mai alesi frati din tara! In starile de vorba cu ei am aflat la timp despre tot mersul Lucrarii Domnului. Am rezolvat impreuna cu ei multe probleme grele si am luat multe hotarari insemnate pentru bunul mers al lucrului sfant in care eram prinsi cu totii. Dar cea mai mare parte a zilelor frumoase ale acelei primaveri mi-o petreceam acolo sus, pe sira inalta de paie, cu tot hotarul acesta larg si frumos la picioarele mele. Acolo, Domnul Dumnezeul meu mi-a dat cel mai mult si cel mai potrivit timp sa citesc si sa scriu. Cred ca un mare si ales loc in lucrarea de inspiratie a sufletelor noastre il are adesea si mediul in care ne gasim. Cand privelistea in care iti inoata sufletul este larga si frumoasa, cand lumina prin care iti pluteste gandul este dulce si limpede, atunci totul iti este divin si posibil. Duhul si inspiratia nu ti se...
