VINDECAREA UNUI ÎNDRĂCIT
In Duminica a 4-a din Postul Pastilor, o avem talcuita in legatura cu rugaciunea (in cartea I Talcuirea Evangheliilor, pag. 48).
In Duminica a 5-a dupa Ru salii, o avem talcuita in cartea II cu Talcuirea Evangheliilor (pag. 118), iar pe cea din Duminica a 10-a dupa Rusalii, am talcuit-o asta vara in foaia Isus Biruitorul (nr. 30), cand am vorbit despre cea mai mare nebunie aratata de patru ori in Noul Testament. Talcuirea acea este anume facuta pentru evanghelia de acum de dumineca si fratii ostasi sa o caute in colectia foii si sa o foloseasca.
Ca o complectare, mai dam acum cele ce urmeaza.
Mantuitorul a vindecat multe feluri de boli, dar la Evanghelie se staruie mai mult asupra vinde carii celor indraciti. De ce? Pentru ca indracirea a fost si este boala cea mai grozava. i sa nu credeti ca indraciti sunt numai cei ce fac spume la gura si cad pe jos. De cele mai multe ori, boala asta numita fras sau epilepsie n-are de-a face nimic cu diavolul. Indra citii cei adevarati sunt cei cuprinsi si stapaniti de patimile cele rele, diavolesti.
Spre pilda: Betivul zice Sf. Ioan Gura de Aur are de su ferit aceleasi patimi ca si cel in dracit. El, de asemeni se clatina, cade la pamant, zgaieste ochii si spumega gura . i tot asa sunt si desfranatii, maniosii, suduitorii, zgar citii etc Oamenii insa nu baga in seama aceste boli cumplite, aceste indraciri. Pentru oameni, bolile sunt mai ales numai cele ce se vad in carnea si trupul omului. i, de regula, numai cu aceste boli alearga oamenii sa le vindece. i cand se vindeca cineva in ceva chip minunat, ce zgomot, ce mirare, ce minune i doar mi nunea asta, in lumina Evangheliei, nu valoreaza inca nimic, cata vreme omul nu scapa si de boala cealalta, de boala pacatului. Caci doar Insusi Mantuitorul ierta mai intai pacatele, adica tamaduia mai intai pacatele, boala sufletului, si apoi il vindeca pe cei bolnav. Iar unui ta maduit ii zicea: Iata, te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie tie ceva mal rau (In 5, 14).
De cand eram prunc la tara, mi-aduc aminte de un om, asa nu mit Mutul lui George al Florii . Ii zicea mutul , dar nu era mut; caci era cel mai suduitor si bataus om din sat. Mai tarziu am aflat ca acest mut fusese aievea 10 ani mut. Isi pierduse graiul printr-o spaima, la vrasta de 20 de ani. i la 30 de ani isi castigase graiul printr-o minune. Parintii il dusesera la o manastire, la un pelerinaj. i bietul mut isi recapatase graiul. Dar ce folos, caci nu peste mult, mutul a inceput sa-L injure pe Dumnezeu, pe tamaduitorul lui, de se ingrozea toata lumea. Pentru sufletul lui, mai de folos ar fi fost sa ramana pentru toata viata lui mut. Ce folos ca i se deschisese graiul, ca sa-si piarda sufletul?O alta intamplare, mai noua: ziarul Unirea din Blaj scria sap tamana trecuta despre unul din Franta...