DUMNEZEUL MINUNILOR – Evanghelia din Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
(Luca 8, 41-56) Evanghelia acestei Duminici ne istoriseste doua mari minuni ale Mantuitorului: vindecarea femeii cuscurgere de sange si invierea fiicei lui Iair. In primul caz, femeia incercase toate posibilitatile omenesti de vindecare. Boala era veche de 12 ani, iar Evanghelia de la Marcu noteaza ca multe indurase de la multi doctori, cheltuindu-si toate ale [](Luca 8, 41-56)Evanghelia acestei Duminici ne istoriseste doua mari minuni ale Mantuitorului: vindecarea femeii cuscurgere de sange si invierea fiicei lui Iair. In primul caz, femeia incercase toate posibilitatile omenesti de vindecare. Boala era veche de 12 ani, iar Evanghelia de la Marcu noteaza ca multe indurase de la multi doctori, cheltuindu-si toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergand inspre rau (Mc. 5, 26). Cat despre fiica lui Iair, daca pana era pe moarte (Lc. 8, 42) tatal spera ca Invatatorul din Nazaret s-o mai poata scapa, dupa ce murise, toti socoteau ca nu se mai poate face nimic. Cel care venise sa-i anunte lui Iair moartea copilei tine chiar sa exprime acest gand: A murit fiica ta. Nu mai supara pe Invatatorul (Lc. 8, 49; cf. Mc. 5, 45).
Invierea fiicei lui Iair este una dintre cele trei invieri de care ne vorbesc Sfintele Evanghelii. Exista, desigur, o mare deosebire intre invierea tanarului din Nain, a fiicei lui Iair sau a lui Lazar, pe de o parte, si Invierea lui Hristos, pe de alta parte. Cei trei au fost readusi la o viata pamanteasca temporara, care avea sa sfarseasca prin moartea trupeasca. Este insa infinit mai inalta si cu totul incomparabila cu aceste invieri trupesti minunea Invierii lui Hristos, cu trup indumnezeit si preamarit. i va fi infinit mai inalta si cu totul incomparabila cu aceste invieri trupesti minunea invierii in slava a sfintilor, la a doua venire a lui Hristos. Minunea Invierii lui Hristos este temeiul tuturor minunilor care se savarsesc in Biserica si in viata credinciosilor. Hristos Cel preamarit de-a dreapta Tatalui, Acelasi ieri si azi si in veci (Evrei 13, 8) si Care a fagaduit ca va fi cu ai Sai in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Mt. 28, 20), ca oarecand pe plaiurile arii Sfinte, Se apropie cu mila de cei ce-L cheama in suferintele si necazurile lor si, in chip minunat, ii mangaie, ii miluieste si ii vindeca. Credinciosii sunt adeseori beneficiari ai minunilor lui Hristos. Afirmam acest lucru cu hotarare si fara nici un fel de confuzie intre ceea ce este cu adevarat o minune si nenumaratele naluciri si false minuni.
Dincolo insa de tot ceea ce face Hristos in chip minunat in viata credinciosilor Sai, exista o mare minune careia ne-am facut partasi toti membrii Bisericii, fara exceptie. O minune cu mult mai mare decat toate celelalte pe care le-am putea dori. Din puterea Invierii Lui am fost cu totii inviati duhovniceste prin Taina Sfantului Botez (Rom. 6, 3 si urm.; Ef. 2, 5-6; Col. 2, 12-13). Am trecut, impreuna cu El, prin moarte si inviere. Ne-am facut partasii vietii Lui tainice si dumnezeiesti (cf. Col. 3, 3-4). O mare minune a pus astfel temei vietii noastre celei noi, in Hristos si in Biserica. i tot din puterea Invierii Lui se va savarsi minunea scularii celei slavite, cu trupul, a Sfintilor, intru invierea vietii (In. 5, 29), la Parusie.
Adevarul minunilor dumnezeiestiSfintele Evanghelii sunt pline de istorisiri despre minunile Mantui torului. i totusi ele nu-si propun sa prezinte toate minunile, ci ne spun ca, de fapt, minunile insoteau fiecare pas al lui Iisus. De multe ori, intr-o prezentare rezumativa, Sfintele Evanghelii ne spun pur si simplu ca El a vindecat pe toti bolnavii din locurile pe unde trecea. Iar minunile nu inceteaza cu plecarea Sa la Tatal. Ele sunt prezente mereu in Biserica. Vietile Sfintilor sunt pline de marturii ale minunilor pe care Mantuitorul continua sa le savarseasca in lume prin alesii Sai. Putem, deci, spune ca minunile sunt nedespartite de taina si de insasi structura credintei crestine. Crestinismul insusi este o mare minune.
O buna parte dintre oamenii zilelor noastre nu mai cred in minuni. i nu e nicidecum vorba numai de atei, ci de oameni care se considera religiosi . Numai ca in religia lor nu mai au loc minunile. Deoarece ei cred ca fie caracterul lui Dumnezeu, fie caracterul naturii exclud posibilitatea minunilor.
Vom incepe cu obiectiunea din urma, care este si cea mai populara: ca, adica, posibilitatea minunilor ar fi exclusa de caracterul insusi al naturii. Adeseori auzim sau citim ca nu se poate sa existe minuni, deoarece ele sunt contrare legilor naturii. Da, zic acesti contestatari, oamenii din trecut puteau crede in minuni deoarece ei nu cunosteau legile naturii. Acum insa stim ca ele sunt cu neputinta . Sau: Primii crestini credeau, desigur, ca Hristos este Fiul Fecioarei; dar noi stim ca asa ceva este o imposibilitate stiintifica . Credinta in minuni, sustin acestia, ar fi aparut intr-o perioada cand oamenii ignorau in asemenea masura mersul naturii, incat nu-si dadeau seama ca minunile ii sunt contrare.
Luand insa aminte la relatarile evanghelice despre minuni, ne dam seama cat de falsa este o asemenea supozitie. Dreptul Iosif, descoperind ca logodnica sa urmeaza sa aiba un copil, se hotarase s-o paraseasca; ceea ce arata ca el era nu mai putin constient decat oamenii de astazi de mersul naturii . A fost nevoie ca ingerul sa-i vesteasca taina zamislirii de la Duhul Sfant (Mt. 1, 20-21) pentru a accepta minunea ca pe ceva dincolo de uniformitatea legilor naturii. Acelasi lucru il descoperim in toate relatarile evanghelice despre minuni. Toate minunile din Evanghelii suscita frica si minunarea celor prezenti, ceea ce arata ca acestia toti erau foarte constienti de legile naturii si de depasirea acestor legi prin minunile lui Iisus; de aceea, ei si considera aceste minuni ca dovezi ale puterii Sale supranaturale. Astfel, credinta in minuni este departe de a depinde de o ignoranta in materie de legi ale naturii. Dimpotriva, ea este posibila exclusiv in masura in care aceste legi sunt cunoscute. Omul a stiut dintotdeauna ca, in cazul minunilor, este vorba de ceva de dincolo de natura, de o invadare a naturii, de o forta din afara ei. Astfel, perceptia minunilor nu a avut cum sa fie modificata de trecerea timpului sau de dezvoltarea stiintei. Credinta si necredinta sunt realitati mereu prezente in istoria lumii. Temeiurile si ale uneia, ca si ale celeilalte sunt aceleasi astazi ca si acum doua mii. tim ca, in general, natura este regulata, ca ea se comporta conform unor legi fixe. Aceasta observatie nu implica insa nicidecum imposibilitatea minunilor. Fizicianul stie ca o bila impinsa cu o anumita forta pe o suprafata plana se va deplasa intr-un anumit fel. Dar el stie tot atat de bine, tocmai pentru ca e fizician, ca daca apare un factor nou, pe care nu l-a luat in calcul de pilda, daca bila e deformata , atunci comportamentul ei se va deosebi cu necesitate de cel asteptat. Nu pentru ca legea e falsa, ci pentru ca e adevarata. Minunea, din punctul de vedere al omului de stiinta, implica tocmai introducerea unui factor nou, anume puterea supranaturala, dumnezeiasca.
Pe de alta parte, ar fi inexact sa spunem ca minunea incalca legile naturii. Cand, prin interventia lui Dumnezeu, apare o situatie noua si neobisnuita, natura digera sau asimileaza aceasta noua situatie, ea se instaleaza in aceasta noua situatie. Daca un eveniment vine din afara naturii, in clipa cand acesta intra pe taramul ei, se si supune tuturor legilor sale. Vinul miraculos va ameti, zamislirea miraculoasa va duce la sarcina, cartile inspirate vor suferi toate procesele de alterare textuala, painea miraculoasa va fi mistuita.
Ca orice eveniment, minunea are si ea o cauza si are efecte sau consecinte. Numai ca, daca in ce priveste consecintele, acestea decurg potrivit legii naturale, cauza ei este o lucrare speciala a lui Dumnezeu. Daca in ce priveste consecintele ei minunea este interconexata cu intreaga natura, ea nu este interconexata cu istoria anterioara a naturii. Or, tocmai acest lucru li se pare inadmisibil celor care contesta minunile. Iar motivul pentru care ei socotesc inacceptabila interferenta unei cauze din afara naturii este acela ca pornesc de la premisa ca natura este totalitatea realitatii. Ei iau o parte a realitatii drept totalitate. Soco tindu-ne credinciosi, putem fi de acord ca intreaga realitate trebuie sa fie interdependenta si...
Invierea fiicei lui Iair este una dintre cele trei invieri de care ne vorbesc Sfintele Evanghelii. Exista, desigur, o mare deosebire intre invierea tanarului din Nain, a fiicei lui Iair sau a lui Lazar, pe de o parte, si Invierea lui Hristos, pe de alta parte. Cei trei au fost readusi la o viata pamanteasca temporara, care avea sa sfarseasca prin moartea trupeasca. Este insa infinit mai inalta si cu totul incomparabila cu aceste invieri trupesti minunea Invierii lui Hristos, cu trup indumnezeit si preamarit. i va fi infinit mai inalta si cu totul incomparabila cu aceste invieri trupesti minunea invierii in slava a sfintilor, la a doua venire a lui Hristos. Minunea Invierii lui Hristos este temeiul tuturor minunilor care se savarsesc in Biserica si in viata credinciosilor. Hristos Cel preamarit de-a dreapta Tatalui, Acelasi ieri si azi si in veci (Evrei 13, 8) si Care a fagaduit ca va fi cu ai Sai in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Mt. 28, 20), ca oarecand pe plaiurile arii Sfinte, Se apropie cu mila de cei ce-L cheama in suferintele si necazurile lor si, in chip minunat, ii mangaie, ii miluieste si ii vindeca. Credinciosii sunt adeseori beneficiari ai minunilor lui Hristos. Afirmam acest lucru cu hotarare si fara nici un fel de confuzie intre ceea ce este cu adevarat o minune si nenumaratele naluciri si false minuni.
Dincolo insa de tot ceea ce face Hristos in chip minunat in viata credinciosilor Sai, exista o mare minune careia ne-am facut partasi toti membrii Bisericii, fara exceptie. O minune cu mult mai mare decat toate celelalte pe care le-am putea dori. Din puterea Invierii Lui am fost cu totii inviati duhovniceste prin Taina Sfantului Botez (Rom. 6, 3 si urm.; Ef. 2, 5-6; Col. 2, 12-13). Am trecut, impreuna cu El, prin moarte si inviere. Ne-am facut partasii vietii Lui tainice si dumnezeiesti (cf. Col. 3, 3-4). O mare minune a pus astfel temei vietii noastre celei noi, in Hristos si in Biserica. i tot din puterea Invierii Lui se va savarsi minunea scularii celei slavite, cu trupul, a Sfintilor, intru invierea vietii (In. 5, 29), la Parusie.
Adevarul minunilor dumnezeiestiSfintele Evanghelii sunt pline de istorisiri despre minunile Mantui torului. i totusi ele nu-si propun sa prezinte toate minunile, ci ne spun ca, de fapt, minunile insoteau fiecare pas al lui Iisus. De multe ori, intr-o prezentare rezumativa, Sfintele Evanghelii ne spun pur si simplu ca El a vindecat pe toti bolnavii din locurile pe unde trecea. Iar minunile nu inceteaza cu plecarea Sa la Tatal. Ele sunt prezente mereu in Biserica. Vietile Sfintilor sunt pline de marturii ale minunilor pe care Mantuitorul continua sa le savarseasca in lume prin alesii Sai. Putem, deci, spune ca minunile sunt nedespartite de taina si de insasi structura credintei crestine. Crestinismul insusi este o mare minune.
O buna parte dintre oamenii zilelor noastre nu mai cred in minuni. i nu e nicidecum vorba numai de atei, ci de oameni care se considera religiosi . Numai ca in religia lor nu mai au loc minunile. Deoarece ei cred ca fie caracterul lui Dumnezeu, fie caracterul naturii exclud posibilitatea minunilor.
Vom incepe cu obiectiunea din urma, care este si cea mai populara: ca, adica, posibilitatea minunilor ar fi exclusa de caracterul insusi al naturii. Adeseori auzim sau citim ca nu se poate sa existe minuni, deoarece ele sunt contrare legilor naturii. Da, zic acesti contestatari, oamenii din trecut puteau crede in minuni deoarece ei nu cunosteau legile naturii. Acum insa stim ca ele sunt cu neputinta . Sau: Primii crestini credeau, desigur, ca Hristos este Fiul Fecioarei; dar noi stim ca asa ceva este o imposibilitate stiintifica . Credinta in minuni, sustin acestia, ar fi aparut intr-o perioada cand oamenii ignorau in asemenea masura mersul naturii, incat nu-si dadeau seama ca minunile ii sunt contrare.
Luand insa aminte la relatarile evanghelice despre minuni, ne dam seama cat de falsa este o asemenea supozitie. Dreptul Iosif, descoperind ca logodnica sa urmeaza sa aiba un copil, se hotarase s-o paraseasca; ceea ce arata ca el era nu mai putin constient decat oamenii de astazi de mersul naturii . A fost nevoie ca ingerul sa-i vesteasca taina zamislirii de la Duhul Sfant (Mt. 1, 20-21) pentru a accepta minunea ca pe ceva dincolo de uniformitatea legilor naturii. Acelasi lucru il descoperim in toate relatarile evanghelice despre minuni. Toate minunile din Evanghelii suscita frica si minunarea celor prezenti, ceea ce arata ca acestia toti erau foarte constienti de legile naturii si de depasirea acestor legi prin minunile lui Iisus; de aceea, ei si considera aceste minuni ca dovezi ale puterii Sale supranaturale. Astfel, credinta in minuni este departe de a depinde de o ignoranta in materie de legi ale naturii. Dimpotriva, ea este posibila exclusiv in masura in care aceste legi sunt cunoscute. Omul a stiut dintotdeauna ca, in cazul minunilor, este vorba de ceva de dincolo de natura, de o invadare a naturii, de o forta din afara ei. Astfel, perceptia minunilor nu a avut cum sa fie modificata de trecerea timpului sau de dezvoltarea stiintei. Credinta si necredinta sunt realitati mereu prezente in istoria lumii. Temeiurile si ale uneia, ca si ale celeilalte sunt aceleasi astazi ca si acum doua mii. tim ca, in general, natura este regulata, ca ea se comporta conform unor legi fixe. Aceasta observatie nu implica insa nicidecum imposibilitatea minunilor. Fizicianul stie ca o bila impinsa cu o anumita forta pe o suprafata plana se va deplasa intr-un anumit fel. Dar el stie tot atat de bine, tocmai pentru ca e fizician, ca daca apare un factor nou, pe care nu l-a luat in calcul de pilda, daca bila e deformata , atunci comportamentul ei se va deosebi cu necesitate de cel asteptat. Nu pentru ca legea e falsa, ci pentru ca e adevarata. Minunea, din punctul de vedere al omului de stiinta, implica tocmai introducerea unui factor nou, anume puterea supranaturala, dumnezeiasca.
Pe de alta parte, ar fi inexact sa spunem ca minunea incalca legile naturii. Cand, prin interventia lui Dumnezeu, apare o situatie noua si neobisnuita, natura digera sau asimileaza aceasta noua situatie, ea se instaleaza in aceasta noua situatie. Daca un eveniment vine din afara naturii, in clipa cand acesta intra pe taramul ei, se si supune tuturor legilor sale. Vinul miraculos va ameti, zamislirea miraculoasa va duce la sarcina, cartile inspirate vor suferi toate procesele de alterare textuala, painea miraculoasa va fi mistuita.
Ca orice eveniment, minunea are si ea o cauza si are efecte sau consecinte. Numai ca, daca in ce priveste consecintele, acestea decurg potrivit legii naturale, cauza ei este o lucrare speciala a lui Dumnezeu. Daca in ce priveste consecintele ei minunea este interconexata cu intreaga natura, ea nu este interconexata cu istoria anterioara a naturii. Or, tocmai acest lucru li se pare inadmisibil celor care contesta minunile. Iar motivul pentru care ei socotesc inacceptabila interferenta unei cauze din afara naturii este acela ca pornesc de la premisa ca natura este totalitatea realitatii. Ei iau o parte a realitatii drept totalitate. Soco tindu-ne credinciosi, putem fi de acord ca intreaga realitate trebuie sa fie interdependenta si...
