Mai mult decât orice avem trebuinţă de smerenie
Un batran a zis ca mai mult decat orice avem trebuinta de smerenie. La tot cuvantul ce auzim sa zicem: Iarta! Caci smerenia strica toate mestesugurile vrajmasului. Sa cercam si noi si sa vedem ce putere are cuvantul batranului. Pentru ce mai intai de toate trebuie sa avem smerenie si nu infranare, mai ales ca []Un batran a zis ca mai mult decat orice avem trebuinta de smerenie. La tot cuvantul ce auzim sa zicem: Iarta! Caci smerenia strica toate mestesugurile vrajmasului. Sa cercam si noi si sa vedem ce putere are cuvantul batranului. Pentru ce mai intai de toate trebuie sa avem smerenie si nu infranare, mai ales ca si apostolul zice: cel ce se sarguieste spre toate, are infranare. Sau pentru ce sa nu avem frica de Dumnezeu, caci zice Scriptura: Inceputul intelepciunii este frica Domnului; si in alta parte: Cu frica de Dumnezeu ne indepartam de la rautate. Pentru ce n-a zis, sa avem in primul rand milostenia, sau credinta, caci zice: cu milostenia si cu credinta se curatesc toate pacatele. Iar apostolul zice: fara credinta nu poate cineva sa placa lui Dumnezeu. Daca pentru milostenie, credinta, frica lui Dumnezeu si infranare se spun cele de mai sus, pentru ce lasandu-le pe acelea a zis sa avem smerenie inainte de orice? Batranul vrea sa ne arate ca nici frica lui Dumnezeu nici milostenia, nici credinta, nici postul, nici alta fapta buna nu se pot savarsi fara smerenie. De aceea zice sa avem inainte de orice smerenie, adica gand si cuget smerit, sa fim gata la tot cuvantul ce auzim sa zicem: Iarta! Fiindca prin smerenie se nimicesc toate uneltirile vrajmasului.
Vedeti, fratilor, cata putere are smerenia? Diavolul insa este si se numeste impotrivitor. Este vrajmas pentru ca nu iubeste pe om si binele; este impotrivnic pentru ca se impotriveste la toata fapta buna. Vrea cineva sa se roage? El mestesugeste in tot chipul sa-l opreasca cu poftele cele rele, cu robirea mintii si cu trandavia. Vrea sa faca milostenie cineva? El il opreste prin indaratnicire si scumpete. Asa se impotriveste la tot lucrul bun ce vrem a face. De aceea se numeste nu numai vrajmas ci si impotrivitor. Prin smerenie insa, se strica toate impotrivirile lui, ca mare lucru este smerenia! Toti sfintii parinti prin smerenie s-au indreptat si cu osteneala ei au savarsit calea mantuirii. Precum zice: Vezi smerenia si osteneala mea si lasa toate pacatele mele . Numai smerenia poate singura sa povatuiasca spre imparatia cerurilor; precum zicea avva Ioan: numai smerenia nu are zaticnire si poticnire .
Sa ne smerim dar, si noi putin, si ne vom mantui. De nu putem sa ne ostenim ca niste neputinciosi ce suntem, macar sa ne sarguim a ne smeri. i cred la mila lui Dumnezeu ca pentru oricat de mica fapta ce o vom savarsi cu smerenie, ne vom folosi si ne vom impartasi de salasuirea sfintilor celor ce s-au ostenit, desavarsit si mult s-au ostenit pentru Dumnezeu. Daca gasim pricina ca din slabiciune nu ne putem osteni pentru a ne smeri, ce pricina avem, fratilor! Fericit este cel ce are smerenie. De aceea, un sfant batran a laudat mai mult pe un frate smerit decat pe altii, zicand ca smerenia nu se manie, nici face pe cineva sa se manie. Smerenia este mare, ca singura se impotriveste trufiei si pazeste pe om de dansa. Nimeni nu se manie fara numai pentru avere, pentru bucate si pentru altele, pe cand smerenia nu se manie nici face pe cineva sa se manie. De aceea, precum am zis, mare este smerenia si puternica a trage darurile lui Dumnezeu asupra omului. Iar daca vine acest dar, acopera pe om si de celelalte doua patimi care sunt foarte grozave: ca ce este mai rau decat a te mania si a face pe altul sa se manie, precum a zis sfantul acela. Caci nicidecum nu se cuvine calugarului a se mania, nici a face pe altul sa se manie. Adevarul va spun ca cel ce este cartitor, de nu se va acoperi mai curand de darul lui Dumnezeu, putin cate putin isi iese din minte si se indraceste, tulburandu-se si pre sine si pe altii. De aceea zice ca smerenia nu se manie, nici face pe cineva sa se manie, ci mai vartos pazeste pe suflet de toata patima si ispita.
Sfantul Antonie cand a vazut cursele diavolului intinse pe fata pamantului si oftand a intrebat pe Dumnezeu: Doamne, oare cine va putea scapa de acestea , a primit raspuns ca numai smerenia; ba mai mult, nu numai ca scapa, ci nici nu este prinsa de ele. Vezi putere, frate? Vezi darul acestei fapte? Cu adevarat nu este alt lucru mai tare decat smerenia, nimic nu o biruieste. Orice intristare i s-ar intampla smeritului, indata se defaima si se osandeste ca este vrednic de aceasta intristare: nu-i place niciodata sa defaime pe altul; nu arunca niciodata vina asupra altuia. Astfel petrecand fara tulburare si fara intristare cu toata odihna, niciodata nu se manie nici face pe altul sa se manie. Drept aceea, bine a zis sfantul ca mai inainte de toate se cade a avea smerenie.
Inca sunt doua feluri de smerenie, precum sunt si doua trufii. Prima mandrie este aceea cand cineva necinsteste pe fratele sau si-i zice cuvinte urate, nesocotindu-l, iar pe sine mai de cinste ca acela crezandu-se. Unul ca acesta de nu se va intoarce indata si de nu se va nevoi sa se indrepte, putin cate putin cade in cea de a doua mandrie: mandria impotriva lui Dumnezeu, socotind ca tot lucrul bun ce a savarsit singur el l-a lucrat, cu mintea si cu intelepciunea lui si nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Am vazut, fratilor, pe cineva odata intru aceasta ticaloasa stare, caruia de-i zicea cineva din frati vreun cuvant, il scuipa si-i zicea: Cine esti tu? Nu cunosc decat pe Zosima si pe Macarie . Apoi a inceput sa-i defaime si pe acestia si sa zica: nu stiu decat pe Vasile si Grigorie ; iar peste putina vreme si pe acestia a inceput a-i defaima zicand: nu stiu decat numai pe Petru si pe Pavel . Acestuia i-am zis: Frate, curand o sa te vad ca-i defaimi si pe acestia . i credeti-ma, peste putina vreme a inceput sa zica: si cine este Petru si Pavel? Nu sunt nici acestia nimic, afara de Sfanta Treime , iar, mai pe urma s-a mandrit si asupra lui Dumnezeu si asa s-a indracit. De aceea, suntem datori fratilor sa ne nevoim din toata puterea noastra, sa nu primim mandria cea dintai. Sa stiti si aceasta ca este o mandrie mireneasca si este o mandrie calugareasca. Mandria mireneasca inseamna a te mandri asupra fratelui tau ca esti mai bogat decat el, mai frumos, mai puternic, ca porti haine mai bune si altele asemenea. Cand vezi pe cineva falindu-se cu acestea, sau ca manastirea lor este mai mare si mai bogata, ca are frati multi, sa stii ca toti acestia se afla in mandria cea lumeasca. Tot asa si cei ce se trufesc cu cele firesti, ca are glas frumos si canta bine, ca este bland si slujeste cu credinta si fara viclesug, cu toate ca acestea par mai vrednice de lauda decat cele dintai, tot ale mandriei lumesti sunt. Are mandrie calugareasca cel ce se trufeste ca privegheaza, ca posteste, insirand si alte fapte bune ce face. i de nu putem nicidecum sa nu ne mandrim sa ne mandrim cu cele calugaresti, iar nu cu cele lumesti. Iata, v-am spus ce este mandria cea dintai si ce este cea de a doua, care este mandria lumeasca si care cea calugareasca. Deci sa venim acum si la cele doua smerenii.
Smerenia cea dintai este a socoti pe fratele tau mai cu minte si la toate mai bun decat tine, si fara a lungi cuvantul, cand cineva se socoate mai prejos decat toti. Aceasta este cea dintai smerenie, adica incepatoare, caci te smeresti, socotindu-te mai mic decat altul, fara ca totusi sa te socoti de nimic, ci tot ti se pare a fi ceva. Cea de-a doua si desavarsita smerenie este cand nu numai pe tine te socotesti de nimic, ci si toate faptele tale le crezi ca sunt din mila lui Dumnezeu iar nu din harnicia ta. Aceasta este smerenia cea adevarata a sfintilor, care se naste in suflet din lucrarea poruncilor. Precum pomii incarcati de multe roade au ramurile plecate in jos, iar pomii cei fara roada stau drept in sus si nu fac rod cata vreme ramurile lor merg in sus, din care pricina adesea inadins se atarna pietre de ramuri, ca sa se plece in jos si atunci rodesc; asa si sufletul, cat se smereste, atat rodeste si cu cat rodeste cu atat se smereste, caci...
Vedeti, fratilor, cata putere are smerenia? Diavolul insa este si se numeste impotrivitor. Este vrajmas pentru ca nu iubeste pe om si binele; este impotrivnic pentru ca se impotriveste la toata fapta buna. Vrea cineva sa se roage? El mestesugeste in tot chipul sa-l opreasca cu poftele cele rele, cu robirea mintii si cu trandavia. Vrea sa faca milostenie cineva? El il opreste prin indaratnicire si scumpete. Asa se impotriveste la tot lucrul bun ce vrem a face. De aceea se numeste nu numai vrajmas ci si impotrivitor. Prin smerenie insa, se strica toate impotrivirile lui, ca mare lucru este smerenia! Toti sfintii parinti prin smerenie s-au indreptat si cu osteneala ei au savarsit calea mantuirii. Precum zice: Vezi smerenia si osteneala mea si lasa toate pacatele mele . Numai smerenia poate singura sa povatuiasca spre imparatia cerurilor; precum zicea avva Ioan: numai smerenia nu are zaticnire si poticnire .
Sa ne smerim dar, si noi putin, si ne vom mantui. De nu putem sa ne ostenim ca niste neputinciosi ce suntem, macar sa ne sarguim a ne smeri. i cred la mila lui Dumnezeu ca pentru oricat de mica fapta ce o vom savarsi cu smerenie, ne vom folosi si ne vom impartasi de salasuirea sfintilor celor ce s-au ostenit, desavarsit si mult s-au ostenit pentru Dumnezeu. Daca gasim pricina ca din slabiciune nu ne putem osteni pentru a ne smeri, ce pricina avem, fratilor! Fericit este cel ce are smerenie. De aceea, un sfant batran a laudat mai mult pe un frate smerit decat pe altii, zicand ca smerenia nu se manie, nici face pe cineva sa se manie. Smerenia este mare, ca singura se impotriveste trufiei si pazeste pe om de dansa. Nimeni nu se manie fara numai pentru avere, pentru bucate si pentru altele, pe cand smerenia nu se manie nici face pe cineva sa se manie. De aceea, precum am zis, mare este smerenia si puternica a trage darurile lui Dumnezeu asupra omului. Iar daca vine acest dar, acopera pe om si de celelalte doua patimi care sunt foarte grozave: ca ce este mai rau decat a te mania si a face pe altul sa se manie, precum a zis sfantul acela. Caci nicidecum nu se cuvine calugarului a se mania, nici a face pe altul sa se manie. Adevarul va spun ca cel ce este cartitor, de nu se va acoperi mai curand de darul lui Dumnezeu, putin cate putin isi iese din minte si se indraceste, tulburandu-se si pre sine si pe altii. De aceea zice ca smerenia nu se manie, nici face pe cineva sa se manie, ci mai vartos pazeste pe suflet de toata patima si ispita.
Sfantul Antonie cand a vazut cursele diavolului intinse pe fata pamantului si oftand a intrebat pe Dumnezeu: Doamne, oare cine va putea scapa de acestea , a primit raspuns ca numai smerenia; ba mai mult, nu numai ca scapa, ci nici nu este prinsa de ele. Vezi putere, frate? Vezi darul acestei fapte? Cu adevarat nu este alt lucru mai tare decat smerenia, nimic nu o biruieste. Orice intristare i s-ar intampla smeritului, indata se defaima si se osandeste ca este vrednic de aceasta intristare: nu-i place niciodata sa defaime pe altul; nu arunca niciodata vina asupra altuia. Astfel petrecand fara tulburare si fara intristare cu toata odihna, niciodata nu se manie nici face pe altul sa se manie. Drept aceea, bine a zis sfantul ca mai inainte de toate se cade a avea smerenie.
Inca sunt doua feluri de smerenie, precum sunt si doua trufii. Prima mandrie este aceea cand cineva necinsteste pe fratele sau si-i zice cuvinte urate, nesocotindu-l, iar pe sine mai de cinste ca acela crezandu-se. Unul ca acesta de nu se va intoarce indata si de nu se va nevoi sa se indrepte, putin cate putin cade in cea de a doua mandrie: mandria impotriva lui Dumnezeu, socotind ca tot lucrul bun ce a savarsit singur el l-a lucrat, cu mintea si cu intelepciunea lui si nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Am vazut, fratilor, pe cineva odata intru aceasta ticaloasa stare, caruia de-i zicea cineva din frati vreun cuvant, il scuipa si-i zicea: Cine esti tu? Nu cunosc decat pe Zosima si pe Macarie . Apoi a inceput sa-i defaime si pe acestia si sa zica: nu stiu decat pe Vasile si Grigorie ; iar peste putina vreme si pe acestia a inceput a-i defaima zicand: nu stiu decat numai pe Petru si pe Pavel . Acestuia i-am zis: Frate, curand o sa te vad ca-i defaimi si pe acestia . i credeti-ma, peste putina vreme a inceput sa zica: si cine este Petru si Pavel? Nu sunt nici acestia nimic, afara de Sfanta Treime , iar, mai pe urma s-a mandrit si asupra lui Dumnezeu si asa s-a indracit. De aceea, suntem datori fratilor sa ne nevoim din toata puterea noastra, sa nu primim mandria cea dintai. Sa stiti si aceasta ca este o mandrie mireneasca si este o mandrie calugareasca. Mandria mireneasca inseamna a te mandri asupra fratelui tau ca esti mai bogat decat el, mai frumos, mai puternic, ca porti haine mai bune si altele asemenea. Cand vezi pe cineva falindu-se cu acestea, sau ca manastirea lor este mai mare si mai bogata, ca are frati multi, sa stii ca toti acestia se afla in mandria cea lumeasca. Tot asa si cei ce se trufesc cu cele firesti, ca are glas frumos si canta bine, ca este bland si slujeste cu credinta si fara viclesug, cu toate ca acestea par mai vrednice de lauda decat cele dintai, tot ale mandriei lumesti sunt. Are mandrie calugareasca cel ce se trufeste ca privegheaza, ca posteste, insirand si alte fapte bune ce face. i de nu putem nicidecum sa nu ne mandrim sa ne mandrim cu cele calugaresti, iar nu cu cele lumesti. Iata, v-am spus ce este mandria cea dintai si ce este cea de a doua, care este mandria lumeasca si care cea calugareasca. Deci sa venim acum si la cele doua smerenii.
Smerenia cea dintai este a socoti pe fratele tau mai cu minte si la toate mai bun decat tine, si fara a lungi cuvantul, cand cineva se socoate mai prejos decat toti. Aceasta este cea dintai smerenie, adica incepatoare, caci te smeresti, socotindu-te mai mic decat altul, fara ca totusi sa te socoti de nimic, ci tot ti se pare a fi ceva. Cea de-a doua si desavarsita smerenie este cand nu numai pe tine te socotesti de nimic, ci si toate faptele tale le crezi ca sunt din mila lui Dumnezeu iar nu din harnicia ta. Aceasta este smerenia cea adevarata a sfintilor, care se naste in suflet din lucrarea poruncilor. Precum pomii incarcati de multe roade au ramurile plecate in jos, iar pomii cei fara roada stau drept in sus si nu fac rod cata vreme ramurile lor merg in sus, din care pricina adesea inadins se atarna pietre de ramuri, ca sa se plece in jos si atunci rodesc; asa si sufletul, cat se smereste, atat rodeste si cu cat rodeste cu atat se smereste, caci...
