PRIVEGHEAŢI, VĂ RUGAŢI ŞI LUPTAŢI
Cuvantarea parintelui Vasile I. Ouatu rostita la Congresul Oastei Domnului, Sibiu, 1934 Lucrarea mea de lauda es te pentru imparatul (Ps 45, 1). Prea Sfintite stapane, Prea Cucernici parinti, iubitii frati si surori in Ostasia Domnului Iisus! Sunt cateva zile de cand l-am cercetat pe acela care ne este noua tutu ror scump, drag si pretios, pe []Cuvantarea parintelui Vasile I. Ouatu rostita la Congresul Oastei Domnului, Sibiu, 1934Lucrarea mea de lauda es te pentru imparatul (Ps 45, 1).
Prea Sfintite stapane,Prea Cucernici parinti,iubitii frati si surori in Ostasia Domnului Iisus!Sunt cateva zile de cand l-am cercetat pe acela care ne este noua tutu ror scump, drag si pretios, pe Parin tele Iosif. De multa vreme inima mea era aprinsa de dorul sa-l mai vad pe Parintele Iosif si sa petrec fericite clipe in tovarasia lui, dar, suferinta, pe de o parte, si alte imprejurari, pe de alta, m-au retinut a merge langa ace la care prin jertfa a cucerit inimile noastre si ne-a strans astazi intr-o os tire duhovniceasca. Da, iubitilor, Dumnezeu, Iisus Mantuitorul, Care ne calauzeste pasii si ne da la buna vre me din darurile Sale bogate, inainte de a veni aici ca sa va vad si sa ne vedem dupa un an de despartire, de lupta, de necazuri, de amaraciuni si framantarii, mi-a facut aceasta bucu rie de-a ma vedea cu acela care ne-a chemat si strans sub steagul Domnu lui Iisus. Nu sunt vrednic a-I multu mi pentru aceasta mare bucurie, ca mi-a inlesnit a sta cateva clipe la capataiul celui ce din somn ne-a des teptat si, in corabia mantuirii, ca vred nici luptatori ne-a asezat. Cu adevarat, am dorit sa-l vad si Domnul mi-a ajutat. Inima mea l-a cautat si l-a dorit cu infometare, spre a-l vedea; si Iisus Mantuitorul a mangaiat sufletul meu si a aliniat durerea inimii mele, prilejuind inainte de a fi aici intalni rea cu preaiubitul nostru Parinte Io sif.
Dar, iubitilor, inima mea din nou a fost de lacrimi coplesita si aceasta chiar de la sosirea in gara Orastie, deoarece acolo am auzit cel dintai cu vant despre Parintele Iosif. La intrebarea mea plina de nerabdare sa aflu ceva despre Parintele Iosif, un domn ce cobora din sanatoriu imi raspunde:,,Parin tele Iosif e inca greu bolnav . Cutremurat de un fior de nepatruns, am suspinat adanc Din inaltarea sufleteasca ce ma stapanea, gandindu-ma ca peste cateva clipe il voi ve dea pe alesul Domnului slujitor, iata, deodata si pe neasteptate patrunde in mine un duh de intristare. Ma urma reau cuvintele: Parintele Iosif e inca greu bolnav .
Acum eram si mai nerabdator sa-l aflu, sa-l vad, sa ma conving, sa plang si sa ma rog, spre a intelege taina acestei grele suferinte. Dar iarasi m-am recules si-am zis in tainica-mi ruga ciune: Doamne, fie voia Ta. Nu precum noi voim, ci precum Tu, Doam ne . Stapanit insa de emotia nerabdarii, la ora 2 p. m. am sosit in sa natoriu. Moment zguduitor si plin de emotii! Dupa cateva ciocanituri in usa, o voce slaba ma invita inauntru. E glasul stins, dar plin de iubire al Parintelui Iosif, care statea culcat in pat, istovit de suferinte. Desi [era] la ora 2 numai, totusi fruntea-i era scaldata in sudori. O, cine ar putea intelege vre odata acest foc al suferintei in care arde mereu viata unui om? Da, iubitilor, am vazut si va spun si voua: Parintele Iosif e greu bolnav. El e bolnav cu trupul, ca sa fim noi sana tosi cu duhul; si-a mistuit faptura, ca sa ne intarim noi credinta. Caci intr-adevar, de n-ar fi el asa, noi astazi poate n-am fi fost aici. Prin jertfa vietii sale de pastor iubitor si vrednic slujitor al altarului, noi astazi ne-am adunat smeritii, dar plini de incredin tare, sub scutul Domnului Iisus. O, cat de mult ne iubeste el pe noi! De-acolo, din pat de suferinta, din cupto rul chinuitor al temperaturii, el inca ne urmareste cu rugaciunile pe care necontenit le duce inaintea Tatalui Ceresc. i acuma, tot din aceasta iu bire sfanta, va trimite prin mine, sme ritul frate mai mic, o calda si sfanta binecuvantare. E binecuvantarea pas torului, e binecuvantarea slujitoru lui lui Dumnezeu care, prim lupta sl jertfa, necontenit vegheaza asupra mantuirii noastre. De aceea, primiti-o, fratilor, primiti-o, surorilor, si o inchi deti in camara plina de iubire a inimilor voastre si pastrati-o acolo ca pe darul cel mai pretios.
Dar, iubitilor, odata cu binecuvantarea, eu va aduc si o rugaminte: de a va ruga necon tenit pentru Parintele Iosif. Ca unor copii alesi si ascultatori, va spun: Luptati-va pana la sange, in rugaciunile voastre catre Domnul, pentru fratele si Parintele nostru drag. Cu ochii scaldati in lacrimile iubirii, Parintele Iosif imi zicea: Spune fra tilor ca ii rog sa se roage si mai de parte pentru mine, ca am multa tre buinta de rugaciunea lor .
Insa, iubitilor frati, daca este ade varat ca Parintele Iosif are nevoie de rugaciunile noastre, apoi nu-i mai putin adevarat ca noi insine avem un si mai mare interes ca Domnul sa ni-l redea sanatos pe fronturile luptei noastre ostasesti. De aceea, primiti cu aceeasi dragoste si aceasta rugaminte, de a-l avea necontenit in rugaciunile voastre. Iubitilor fratii, o clipa sa nu uitati ca pe acest pamant, dupa iubi tul isi scumpul nostru Tit, voi sunteti singura mangaiere, singura bucurie si fericire a Parintelui Iosif.
De aceea, eu mult m-am bucurat cand, urcand spre sanatoriu, din dis tanta in distanta, am vazut grupuri de ostasi care urcau acelasi deal, mer gand sa-l cerceteze pe acela care a cu cerit inimile noastre. i cat mi-a umplut sufletul de bucu rie afland ca in fiecare zi de sarba toare vin, din toate partile tarii si mai ales de prin imprejurimi, atatea si atatea sute de ostasii, marturisind iubi re si recunostinta.
Se strang in jurul patului de sufe rinta, canta, plang, se roaga si vor besc. Toate aceste lucruri mi-au in viorat faptura, intelegand ca ostasul stie sa iubeasca si sta necontenit de veghe, spre a-si arata oricand recu nostinta. De aceea, strans uniti, cu un cuget si o simtire, o clipa nu incetati a va ruga, caci noi inca avem trebu inta de aceasta binecuvantata tram bita a desteptarii. Desi in aceasta stare a grelei suferinte, totusi el inca noua ni se da, alimentand fara ince tare fronturile Oastei cu merindea cea duhovniceasca.
In foaia Oastea Domnului nr. 49, din 3 decembrie 1953, iubitul...
Prea Sfintite stapane,Prea Cucernici parinti,iubitii frati si surori in Ostasia Domnului Iisus!Sunt cateva zile de cand l-am cercetat pe acela care ne este noua tutu ror scump, drag si pretios, pe Parin tele Iosif. De multa vreme inima mea era aprinsa de dorul sa-l mai vad pe Parintele Iosif si sa petrec fericite clipe in tovarasia lui, dar, suferinta, pe de o parte, si alte imprejurari, pe de alta, m-au retinut a merge langa ace la care prin jertfa a cucerit inimile noastre si ne-a strans astazi intr-o os tire duhovniceasca. Da, iubitilor, Dumnezeu, Iisus Mantuitorul, Care ne calauzeste pasii si ne da la buna vre me din darurile Sale bogate, inainte de a veni aici ca sa va vad si sa ne vedem dupa un an de despartire, de lupta, de necazuri, de amaraciuni si framantarii, mi-a facut aceasta bucu rie de-a ma vedea cu acela care ne-a chemat si strans sub steagul Domnu lui Iisus. Nu sunt vrednic a-I multu mi pentru aceasta mare bucurie, ca mi-a inlesnit a sta cateva clipe la capataiul celui ce din somn ne-a des teptat si, in corabia mantuirii, ca vred nici luptatori ne-a asezat. Cu adevarat, am dorit sa-l vad si Domnul mi-a ajutat. Inima mea l-a cautat si l-a dorit cu infometare, spre a-l vedea; si Iisus Mantuitorul a mangaiat sufletul meu si a aliniat durerea inimii mele, prilejuind inainte de a fi aici intalni rea cu preaiubitul nostru Parinte Io sif.
Dar, iubitilor, inima mea din nou a fost de lacrimi coplesita si aceasta chiar de la sosirea in gara Orastie, deoarece acolo am auzit cel dintai cu vant despre Parintele Iosif. La intrebarea mea plina de nerabdare sa aflu ceva despre Parintele Iosif, un domn ce cobora din sanatoriu imi raspunde:,,Parin tele Iosif e inca greu bolnav . Cutremurat de un fior de nepatruns, am suspinat adanc Din inaltarea sufleteasca ce ma stapanea, gandindu-ma ca peste cateva clipe il voi ve dea pe alesul Domnului slujitor, iata, deodata si pe neasteptate patrunde in mine un duh de intristare. Ma urma reau cuvintele: Parintele Iosif e inca greu bolnav .
Acum eram si mai nerabdator sa-l aflu, sa-l vad, sa ma conving, sa plang si sa ma rog, spre a intelege taina acestei grele suferinte. Dar iarasi m-am recules si-am zis in tainica-mi ruga ciune: Doamne, fie voia Ta. Nu precum noi voim, ci precum Tu, Doam ne . Stapanit insa de emotia nerabdarii, la ora 2 p. m. am sosit in sa natoriu. Moment zguduitor si plin de emotii! Dupa cateva ciocanituri in usa, o voce slaba ma invita inauntru. E glasul stins, dar plin de iubire al Parintelui Iosif, care statea culcat in pat, istovit de suferinte. Desi [era] la ora 2 numai, totusi fruntea-i era scaldata in sudori. O, cine ar putea intelege vre odata acest foc al suferintei in care arde mereu viata unui om? Da, iubitilor, am vazut si va spun si voua: Parintele Iosif e greu bolnav. El e bolnav cu trupul, ca sa fim noi sana tosi cu duhul; si-a mistuit faptura, ca sa ne intarim noi credinta. Caci intr-adevar, de n-ar fi el asa, noi astazi poate n-am fi fost aici. Prin jertfa vietii sale de pastor iubitor si vrednic slujitor al altarului, noi astazi ne-am adunat smeritii, dar plini de incredin tare, sub scutul Domnului Iisus. O, cat de mult ne iubeste el pe noi! De-acolo, din pat de suferinta, din cupto rul chinuitor al temperaturii, el inca ne urmareste cu rugaciunile pe care necontenit le duce inaintea Tatalui Ceresc. i acuma, tot din aceasta iu bire sfanta, va trimite prin mine, sme ritul frate mai mic, o calda si sfanta binecuvantare. E binecuvantarea pas torului, e binecuvantarea slujitoru lui lui Dumnezeu care, prim lupta sl jertfa, necontenit vegheaza asupra mantuirii noastre. De aceea, primiti-o, fratilor, primiti-o, surorilor, si o inchi deti in camara plina de iubire a inimilor voastre si pastrati-o acolo ca pe darul cel mai pretios.
Dar, iubitilor, odata cu binecuvantarea, eu va aduc si o rugaminte: de a va ruga necon tenit pentru Parintele Iosif. Ca unor copii alesi si ascultatori, va spun: Luptati-va pana la sange, in rugaciunile voastre catre Domnul, pentru fratele si Parintele nostru drag. Cu ochii scaldati in lacrimile iubirii, Parintele Iosif imi zicea: Spune fra tilor ca ii rog sa se roage si mai de parte pentru mine, ca am multa tre buinta de rugaciunea lor .
Insa, iubitilor frati, daca este ade varat ca Parintele Iosif are nevoie de rugaciunile noastre, apoi nu-i mai putin adevarat ca noi insine avem un si mai mare interes ca Domnul sa ni-l redea sanatos pe fronturile luptei noastre ostasesti. De aceea, primiti cu aceeasi dragoste si aceasta rugaminte, de a-l avea necontenit in rugaciunile voastre. Iubitilor fratii, o clipa sa nu uitati ca pe acest pamant, dupa iubi tul isi scumpul nostru Tit, voi sunteti singura mangaiere, singura bucurie si fericire a Parintelui Iosif.
De aceea, eu mult m-am bucurat cand, urcand spre sanatoriu, din dis tanta in distanta, am vazut grupuri de ostasi care urcau acelasi deal, mer gand sa-l cerceteze pe acela care a cu cerit inimile noastre. i cat mi-a umplut sufletul de bucu rie afland ca in fiecare zi de sarba toare vin, din toate partile tarii si mai ales de prin imprejurimi, atatea si atatea sute de ostasii, marturisind iubi re si recunostinta.
Se strang in jurul patului de sufe rinta, canta, plang, se roaga si vor besc. Toate aceste lucruri mi-au in viorat faptura, intelegand ca ostasul stie sa iubeasca si sta necontenit de veghe, spre a-si arata oricand recu nostinta. De aceea, strans uniti, cu un cuget si o simtire, o clipa nu incetati a va ruga, caci noi inca avem trebu inta de aceasta binecuvantata tram bita a desteptarii. Desi in aceasta stare a grelei suferinte, totusi el inca noua ni se da, alimentand fara ince tare fronturile Oastei cu merindea cea duhovniceasca.
In foaia Oastea Domnului nr. 49, din 3 decembrie 1953, iubitul...
