Memoriul fr. Ioan Marini către Tribunalul Arad – 6 martie 1941
Antecedente: invatator la tara. Boala. In disponibilitateSunt nascut in anul 1908, in comuna Sasciori, judetul Alba, roman, ortodox, necasatorit. Am fost invatator (absol vent 1927). Dar de abia ocupasem catedra, cand am fost doborat de o suferinta care m-a tinut o vreme in concedii medicale, creandu-mi greutati in munca mea de dascal.
In activitatea publicistica. Plecarea la SibiuPe cand eram inca in invatamant, colaboram cu articole si poezii la gazetele redactate de preotul Iosif Trifa de la Sibiu, care a fost cel dintai care m-a incurajat in ale scrisului.
Dansul, intelegand despre situatia in care ma gaseam, m-a chemat la Sibiu, m-a ajutat, a purtat grija de mine si m-a ocrotit cu bunavointa in casa sa. Cand am prins putina putere, am inceput sa ajut la lucrul cu redactarea celor doua gazete pentru popor pe care le scotea: Lumina Satelor si Oastea Domnului . Astfel am facut scoala publicistica langa cel mai bun scriitor popular-religios recunoscut in tara noastra.
In Oastea Domnului. O viata noua, o lucrare noua BinecuvantareDorul dupa o viata sfanta, curata si rodnica, cu un cuvant, setea dupa mantuire, m-a facut s-o caut. Viata lumeasca, cu petreceri si nimicuri desarte, a inceput sa devina o povara, mai ales cand suferinta mi-a batut la usa. Imi trebuia un sprijin, o mangaiere, o nadejde, o siguranta, o iertare si o izbavire de sub puterea pacatului Am aflat din predica Evangheliei ca toate acestea le da Domnul Iisus Hristos celui ce crede in El, se preda Lui, Il primeste pe El si se hotaraste la o viata noua cu El. M-am hotarat! Ce bine a fost! Multumesc lui Dumnezeu cat voi fi ca am putut sa subscriu hotararea ca ma predau Domnului (anul 1928).
Puterea EvanghelieiCa invatator la tara, am inceput sa fac adunari la scoala si sa vorbesc oamenilor din Evanghelie. Minune! De unde pana aici toata osteneala depusa prin adunarile, serbarile si cercurile culturale (cu frumoase programe, multe vorbe si mult vin cateodata) n-a putut sa schimbe pe nimeni, acum, cand viata lucreaza impreuna cu Evanghelia, sufletele incep sa se schimbe. Betivii parasesc carciumile si se fac oameni de treaba; suduitorii se lasa de sudalma, inlocu ind hulele cu laude aduse Domnului. Femeile usuratice, care nu stiau decat de podoabe si de pacate, devin modeste si cucernice, si, in loc sa mai cheltuiasca banii pe deserta ciuni si nimicuri, fac milostenie si ingrijesc de saraci si de bolnavi.
Totul fara porunci si fara sila, ci liber consimtit si cu dragoste facut. Bucurie se face in cer si pe pamant cand pacatosii se intorc la Dumnezeu cu pocainta si hotarare de viata noua. Toti cei dornici dupa hrana sufleteasca, in dupa-amiezile duminicilor si sarbatorilor (iarna si peste saptamana), vin la scoala duminicala (la adunare , cum se spune obisnuit). Un suflu nou de viata, o bucurie sfanta cuprinde zeci si sute de suflete care, afland pe Mantuitorul, ca si pacatosii de demult, au inceput sa-L laude in gura mare si sa spuna si altora ce a lucrat Dumnezeu cu ei, aducandu-i din intuneric la lumina, de la nimicuri la adevar, de la moarte la viata. Bisericile s-au inviorat, credinta s-a intarit, moravurile s-au indreptat, un soare nou a rasarit.
Astfel, am gasit calea! Ceea ce s-a petrecut cu mine si sub ochii mei si cu altii, apoi sutele de cazuri vazute mai tarziu m-au statornicit pe veci in incredintarea ca numai Evanghelia poate schimba sufletele; ca o cultura care nu tine seama de Hristos cel Viu si de Evanghelie e cu totul neputincioasa de a aduce si cea mai mica mangaiere care sa ramana in sarmanul suflet ome nesc. Fara Hristos, Piatra din capul unghiului , nu se pot crea suflete noi, oameni sfinti in purtare, in vorba si in fapta. Evanghelia isi facuse si-si face mereu dovada aceasta. De aceea, am ramas, prin harul lui Dumnezeu, in ea si cu ea. Cele trei sate prin care am trecut ca invatator imi vor ramane de marturie.
Mai departe in slujba Domnului si a sufletelorDupa ce m-am hotarat, am ramas sa fac apostolie pen tru salvarea sufletelor, ca tinta suprema a lucrarii si vietii mele intregi, prin toate mijloacele, ca si prin toate darurile cu care m-a inzestrat Bunul Dumnezeu. Cand am fost invatator, asa am facut; dupa ce am cazut bolnav in brazda si n-am mai putut reintra in invatamant, din cauza slabiciu nii cu care am ramas si a altor suferinte ce mi-au mai incercat viata, am continuat totusi, chiar si de pe pat de boala, a scrie si lucra pentru ajutorarea si salvarea sufletelor pierdute.
Hotararea intarita. Experienta mantuiriiMangaierea, ajutorul si binecuvantarea ce am avut din partea lui Dumnezeu, in decursul lungului timp de sufe rinte si incercari prin care am trecut, au facut ca sufletul meu sa cunoasca tot mai bine si sa se bucure in Dumnezeu, Mantuitorul cel Viu. Facusem experienta vietii si mantui rii. Puteam sa tac? Ar fi fost un blestem! Cine stie sa faca binele si nu-l face savarseste un pacat zice Scriptura. Este in firea lucrurilor ca focul sa arda, ploaia sa cada pe pamant, vantul sa miste aerul si cel ce a cunoscut si aflat pe Mantuitorul sa marturiseasca despre El si altora. Man tuirea insasi cuprinde in sine marturisirea, cum spune Sfantul Apostol Pavel: Daca marturisesti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn si crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti vei fi mantuit. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire (Rom 10, 9-10).
Lupta dragostei. Fratietatea Oastea DomnuluiN-am fost sectar si nu sunt. Nici nu m-am razvratit vreodata contra cuiva, decat contra pacatului, a fatarniciei, a nelegiuirii si a rautatii. Fata de oameni, oricine ar fi fost ei si in orice haina (religioasa) ar fi fost imbracati, am cautat sa fiu frate si sa-i ajut, fiindca asa imi poruncea cugetul. Este acesta, de altfel, si un principiu al miscarii religioase Oastea Domnului, care a reusit cea dintai si cea mai bine sa instaureze intre membrii ei (ortodocsi si uniti) o desavarsita unitate si fratie, si aceasta numai prin dragostea Domnului Hristos si a Cuvantului Sau (In 13, 34-35).
La Cluj Colaborarea cu un preot unitAstfel, am putut lucra la Cluj, in colaborare cu un preot unit, la cele doua gazete: Viata Crestina si Misionarul Vietii Crestine , al caror redactor am fost. Aceasta, dupa moartea Parintelui Iosif Trifa (anii 1939-1940).
Desi eu eram ortodox (ca si colaboratorii ce-i aveam), directorul revistelor ni le-a dat in grija cu intreg scrisul, rar intamplandu-se sa scrie vreun articol. La reviste publicam din cand in cand, in spirit moral-crestin (caracterul lor) din diferiti scriitori uniti (preotul Agar biceanu, T. Malai etc.).
In refugiu. Cererile abonatilor: Dati-ne foaia! Calendarul. Plecarea la AradDupa cedarea Ardealului, trebuind sa parasesc Clujul, am venit acasa, la parinti, in Alba. Trebuia sa fac insa ceva. Abonatii din teritoriile libere incepura sa se miste. Intrebau de redactorii gazetelor lor, ca si de gazete, daca mai apar sau nu. Avand in tot anul calendarele editate de noi, au inceput sa intrebe si sa ceara calendare. In urma unui anunt, afland despre situatia noastra, scrisorile si staruintele nu mai conteneau: Dati-ne foaia! Dati-ne ca lendare! . Desi lipsit de mijloace, cu manuscrisele la care lucrasem toata toamna, am pornit la Arad, unde ni se imbia o oferta mai convenabila, pentru a putea tipari calendarul nostru Familia Crestina . Facand cateva imprumuturi la cunoscuti si binevoitori, mai dandu-ne si tipografia pasu ire, dupa multe suferinte si lipsuri de tot felul, desi tarziu, am reusit sa scoatem calendarul, pe care l-am trimis celor ce ni-l cerusera: abonatilor si cititorilor...