tim, si o afirmam adesea, ca viata noastra curge spre mormant, ca efemeri suntem pe acest pamant, pe care toate-s efemere. Adevarat si fals, in acelasi timp, cum nu se poate mai fals. Adevarat, pentru ca, da, clipa trecuta nu o mai putem retrai, singurul eveniment cert din viata este moartea. Absolut fals, pentru ca [] tim, si o afirmam adesea, ca viata noastra curge spre mormant, ca efemeri suntem pe acest pamant, pe care toate-s efemere. Adevarat si fals, in acelasi timp, cum nu se poate mai fals.

Adevarat, pentru ca, da, clipa trecuta nu o mai putem retrai, singurul eveniment cert din viata este moartea.

Absolut fals, pentru ca niciun gest, nicio vorba, fapta sau simplu oftat nu moare si gata Ci totul are reverberatie in transcendent. Nimic din existenta noastra nu e iremediabil trecut, ci toate sunt scrise in Cartea vietii, oricat de mici si neinsemnate ar fi, sunt incriptate in eternitate, pastrate pentru momentul cel de pe urma al Infricosatoarei Judecati. Atunci cand se vor vadi toate ale tuturor; cand goi si descoperiti vom sta in fata Celui Care este Judecatorul cel nemitarnic, Caruia Ii vom da socoteala, iar toate sunt trecute acolo, in acea Carte a vietii.

Sunt valori si mari si mici, si cu plus si cu minus; si dintr-o data toate se contabilizeaza, si un zambet cald e ucis de o vorba rastita, ambele ale aceleiasi guri. i o mana intinsa e anulata de o ridicare trufasa din spranceana si tot asa, pana cand cele doua talgere ale balantei se umplu cu de toate si bune si rele sub privirile noastre ingrozite si ale lumii intregi. E clipa noastra de adevar total, nimic nu il ciunteste, nicio falsa impresie, nicio aparenta bine regizata si tocmai de aceea este si atat de infricosator acest adevar. Cand privesti, nici nu-ti vine a crede ca bietul bot de tina, ce sta acum in fata Slavei dumnezeiesti, a putut face atata rau, dar si atata bine Insa parca raul e mai mult si mai greu, si trage mai tare in jos, si diavolii isi sticlesc ochii lacomi simtind castig apropiat. Dar, dintr-o data, de undeva, nu stiu de unde, de pe vreo aripa de inger, din genele vreunui sfant, din ochii largi si indurerati ai Maicii lui Dumnezeu se desprinde ceva, greu de spus ce, ceva diafan, ca o lacrima sau ca un suspin, si cade in talerul de-a dreapta inclinand balanta incredibil de mult, incat diavolii fug, ingerii canta si omul vede fata plina de nemarginita iubire a lui Dumnezeu. Ce spuneti?E un sfarsit fericit, nu-i asa? Dar era vorba de judecata dreapta, fara mita, fara partinire, incoruptibila si atunci ce e cu lacrima sau oftatul acela, al nu stiu cui, venit de nu stiu unde? Cum de-a putut sa schimbe soarta Judecatii? De unde atata greutate si putere in el? Toti pacatosii incepusera sa capete...