De neajuns si de nedefinit in ceea ce priveste izvoarele ei, temeiurile ei cele vesnice, viata duhovniceasca simpla si una in esenta ei nu gasesc cuvinte pentru a o defini. Oarecine ar putea numi acest domeniu supraconstientul insa acest cuvant este lipsit de inteles aici nedefinind nimic mai mult decat relatia dintre constiinta reflexiva []De neajuns si de nedefinit in ceea ce priveste izvoarele ei, temeiurile ei cele vesnice, viata duhovniceasca simpla si una in esenta ei nu gasesc cuvinte pentru a o defini. Oarecine ar putea numi acest domeniu supraconstientul insa acest cuvant este lipsit de inteles aici nedefinind nimic mai mult decat relatia dintre constiinta reflexiva si acea lume care se afla dincolo de limitele ei.

Trecand din acest domeniu de nedefinit pe taramul accesibil observatiei si controlului nostru launtric, viata duhovniceasca ni se infatiseaza sub doua aspecte, si anume: ca stare duhovniceasca sau traire si ca constiinta dogmatica. Aceste doua aspecte oarecum diferite unul de altul in intruparea lor, adica in expresia formala pe care o iau in viata de zi cu zi, in realitate constituie una si aceeasi viata, de nedespartit. In virtutea acestui fapt, toata lucrarea nevointei, toata starea duhovniceasca este nedespartit legata de constiinta dogmatica corespunzatoare ei.

Avand in vedere cele spuse mai sus, am incercat intotdeauna sa inteleg care era constiinta dogmatica cu care se lega acea mare rugaciune si mare plans al Sfantului Siluan pentru lume.

Daca este nevoie de a transpune cuvintele Sfantului greu de cuprins in sfanta si marea lor simplitate intr-un limbaj mai accesibil contemporanilor nostri, atunci, in cele ce urmeaza, nadajduim sa ne apropiem de expresia constiintei lui dogmatice.

Sfantul Siluan spunea si scria ca dragostea lui Hristos nu putea sa rabde pierzania nici unui om si ca in grija ei pentru mantuirea tuturor, pentru a-si atinge telul, ea alege calea jertfei. Domnul da monahului dragostea Sfantului Duh si din aceasta dragoste monahul se intristeaza pentru oameni, ca nu toti se mantuiesc. Insusi Domnul atata se intrista pentru oameni incat S-a dat pe Sine mortii pe cruce. i Maica Domnului purta aceeasi durere pentru oameni in inima ei; si ea, asemenea Fiului ei Cel iubit, tuturor le dorea, din tot sufletul ei, mantuirea. Acelasi Duh Sfant L-au dat Domnul Apostolilor si Sfintilor Parintilor nostri si pastorilor Bisericii. (Despre monahi Sfantul Siluan).

A mantui, cu adevarat crestineste, nu este cu putinta decat prin dragoste, adica cucerind inimile; nici un fel de silire nu-si poate afle locul aici. In nazuinta ei de a mantui pe toti, dragostea se lasa dusa pana la capat, si pentru aceasta ea imbratiseaza nu numai omenirea care traieste acum pe pamant, ci si pe cei care au murit, si insusi iadul, si pe cei care mai au inca a se naste, adica pe intregul Adam. i daca dragostea salta si se bucura vazand mantuirea fratilor, atuncea plange si se roaga cand vede pierzania lor.

Am intrebat pe Sfantul Siluan: cum poate cineva sa iubeasca toti oamenii? i unde gasesti o asemenea dragoste ca sa devii una cu toti. Acesta a raspuns: Ca sa...