„Fiţi copii…“ „Nu fiţi copii“
Fratilor, nu fiti copii la minte; ci, la rautate, fiti copii mici (I Cor 14, 20). Din Evanghelia dupa Matei 25, 1-14 vedem ca este neaparata nevoie ca cei ce vor sa urmeze Domnului sa aiba duhul copilului; dar, in versetul amintit la inceput, suntem pusi in garda ca nu cumva sa ramanem cu o []Fratilor, nu fiti copii la minte; ci, la rautate, fiti copii mici (I Cor 14, 20).
Din Evanghelia dupa Matei 25, 1-14 vedem ca este neaparata nevoie ca cei ce vor sa urmeze Domnului sa aiba duhul copilului; dar, in versetul amintit la inceput, suntem pusi in garda ca nu cumva sa ramanem cu o minte copilareasca. Trebuie sa cautam sa avem inima unui copil, dar mintea unui om mare; trebuie sa invatam sa pastram smerenia si docilitatea adica insusirea de a fi usor condusi a copiilor, dar sa lepadam lipsa lor de maturitate (de intelepciune) si nestatornicia lor.
I. Sa ne ocupam cu nevoia neaparata a unui duh asemenea copiilor. Dupa Matei 18, 1-3, vedem ca oamenii mari trebuie sa devina ca niste copilasi inainte de a putea fi cu adevarat intorsi la Dumnezeu, adica pocaiti (a se compara Matei 18, 3 cu Luca 18, 17).1. Smerenia si docilitatea sunt doua din cele mai minunate trasaturi ale copilariei, si pe aceste insusiri, asa de repede pierdute, credinciosul trebuie sa le redobandeasca (a se vedea: Ps 131, 1-2; Is 28, 9; Mt 11, 25; I. Cor 3, 18; 8, 2; Iac 1, 21). Bine a zis Fericitul Augustin: Imparatia este mareata, dar drumul ce duce la ea este situat jos; iar un alt credincios scriitor spune: Tronurile lui Dumnezeu le atingi coborandu-te! Aceasta paruta contrazicere o vedem mereu in natura, caci copacul cel mai inalt are radacinile cele mai adanci; roadele cele mai coapte atarna mai jos pe craca si spicul de grau cel mai plin se indoaie mai mult.2. Strans legate de smerenia si docilitatea copilului, se gasesc simplitatea si sinceritatea lui si insusirile acestea. Daca au fost pierdute, credinciosul trebuie sa le dobandeasca din nou (vezi Rom 16, 19; I Ptr 2, 1-2). Tot astfel si cu izbavirea de plictiseala si de griji. Aceste lucruri nu se vad la copii. Nu trebuie sa se vada nici la copilul lui Dumnezeu.
II. Dar, pe de alta parte, sa vedem acum si nevoia de a alunga aratarile unei mentalitati copilaresti.1. Copilaria este un timp de necoacere a mintii si a caracterului. Credinciosii trebuie sa caute sa se lepede cat mai curand de aceste lucruri (vezi I Cor 3, 1-2; 13, 11-12; 14, 20 si Evr 5, 12; 6, 2). Sunt in adunarile noastre, prea multi prunci duhovnicesti, care au nevoie sa fie hraniti cu lingurita, in loc ca ei insisi sa hraneasca pe altii si care niciodata nu par sa faca vreo inaintare duhovniceasca.2. O alta latura slaba a copilariei este nestatornicia si impartirea mintii, dorinta nesfarsita dupa schimbare si dupa noutate. In privinta aceasta, multi oameni mari sunt foarte copilarosi (vezi Mt 11, 16-19; Fapte 17, 21).
Lucrul acesta se adevereste mai ales in zilele noastre, caci traim cu siguranta vremurile prezise in II Timotei 4, 3-4, cand multi isi dau invatatori dupa poftele lor si isi intorc urechea de la adevar. Basmele mestesugit alcatuite si ereziile nimicitoare, ca Teozofia, tiinta Crestina, Milenisimul si Spiritismul, nu sunt insa decat reinvierea unor rataciri ce existau in timpul Apostolilor, asa cum a spus omul cel mai intelept ce a trait vreodata: Nu este nimic nou sub soare (vezi Eccl 1, 9-10; Fapte 20, 29-30; I. Cor 11, 19; II Cor 11, 13-15; Col 2, 8; I Tim 4, 1; 6, 20; II...
Din Evanghelia dupa Matei 25, 1-14 vedem ca este neaparata nevoie ca cei ce vor sa urmeze Domnului sa aiba duhul copilului; dar, in versetul amintit la inceput, suntem pusi in garda ca nu cumva sa ramanem cu o minte copilareasca. Trebuie sa cautam sa avem inima unui copil, dar mintea unui om mare; trebuie sa invatam sa pastram smerenia si docilitatea adica insusirea de a fi usor condusi a copiilor, dar sa lepadam lipsa lor de maturitate (de intelepciune) si nestatornicia lor.
I. Sa ne ocupam cu nevoia neaparata a unui duh asemenea copiilor. Dupa Matei 18, 1-3, vedem ca oamenii mari trebuie sa devina ca niste copilasi inainte de a putea fi cu adevarat intorsi la Dumnezeu, adica pocaiti (a se compara Matei 18, 3 cu Luca 18, 17).1. Smerenia si docilitatea sunt doua din cele mai minunate trasaturi ale copilariei, si pe aceste insusiri, asa de repede pierdute, credinciosul trebuie sa le redobandeasca (a se vedea: Ps 131, 1-2; Is 28, 9; Mt 11, 25; I. Cor 3, 18; 8, 2; Iac 1, 21). Bine a zis Fericitul Augustin: Imparatia este mareata, dar drumul ce duce la ea este situat jos; iar un alt credincios scriitor spune: Tronurile lui Dumnezeu le atingi coborandu-te! Aceasta paruta contrazicere o vedem mereu in natura, caci copacul cel mai inalt are radacinile cele mai adanci; roadele cele mai coapte atarna mai jos pe craca si spicul de grau cel mai plin se indoaie mai mult.2. Strans legate de smerenia si docilitatea copilului, se gasesc simplitatea si sinceritatea lui si insusirile acestea. Daca au fost pierdute, credinciosul trebuie sa le dobandeasca din nou (vezi Rom 16, 19; I Ptr 2, 1-2). Tot astfel si cu izbavirea de plictiseala si de griji. Aceste lucruri nu se vad la copii. Nu trebuie sa se vada nici la copilul lui Dumnezeu.
II. Dar, pe de alta parte, sa vedem acum si nevoia de a alunga aratarile unei mentalitati copilaresti.1. Copilaria este un timp de necoacere a mintii si a caracterului. Credinciosii trebuie sa caute sa se lepede cat mai curand de aceste lucruri (vezi I Cor 3, 1-2; 13, 11-12; 14, 20 si Evr 5, 12; 6, 2). Sunt in adunarile noastre, prea multi prunci duhovnicesti, care au nevoie sa fie hraniti cu lingurita, in loc ca ei insisi sa hraneasca pe altii si care niciodata nu par sa faca vreo inaintare duhovniceasca.2. O alta latura slaba a copilariei este nestatornicia si impartirea mintii, dorinta nesfarsita dupa schimbare si dupa noutate. In privinta aceasta, multi oameni mari sunt foarte copilarosi (vezi Mt 11, 16-19; Fapte 17, 21).
Lucrul acesta se adevereste mai ales in zilele noastre, caci traim cu siguranta vremurile prezise in II Timotei 4, 3-4, cand multi isi dau invatatori dupa poftele lor si isi intorc urechea de la adevar. Basmele mestesugit alcatuite si ereziile nimicitoare, ca Teozofia, tiinta Crestina, Milenisimul si Spiritismul, nu sunt insa decat reinvierea unor rataciri ce existau in timpul Apostolilor, asa cum a spus omul cel mai intelept ce a trait vreodata: Nu este nimic nou sub soare (vezi Eccl 1, 9-10; Fapte 20, 29-30; I. Cor 11, 19; II Cor 11, 13-15; Col 2, 8; I Tim 4, 1; 6, 20; II...
