Îngrijorãri și liniștiri
Ingriorari si linistiri la 100 de ani de Oastea Domnului Ce va fi in viitor? Se intreba Parintele Iosif Trifa, la zece ani de Oaste, perfect valabil si la o suta de ani de Oaste si dupa. Nu e de competenta noastra a ispiti acest lucru. Oastea e a Domnului si El va avea grija []Ingriorari si linistiri la 100 de ani de Oastea Domnului Ce va fi in viitor? Se intreba Parintele Iosif Trifa, la zece ani de Oaste, perfect valabil si la o suta de ani de Oaste si dupa.
Nu e de competenta noastra a ispiti acest lucru. Oastea e a Domnului si El va avea grija de ea. Totusi, in noptile mele de veghe, adeseori tremur, gandindu-ma la ziua de maine. Oastea Domnului e o Miscare profund duhovniceasca. Moara ei umbla prin revarsarea apelor Duhului Sfant. Ma tem de ziua cand moara aceasta va incapea pe o intelegere duhovniceasca mai scazuta. Ma tem ca vor veni indreptari, adaptari, organizari, care vor lua Apa de pe moara. Noi nu avem nimic decat Apa pe moara. Ma tem de ziua cand Oastea va avea de toate, dar nu va mai avea Apa Cereasca pe moara. Iar, atunci, Oastea si-a sfarsit viata, si-a pierdut viata. Zece ani de Oaste! [O SUTA DE ANI DE OASTE!] De ce as tagadui ingrijorarea ce o am pentru viitorul acestei miscari? De ce as tagadui ca ma dor aceste semne si presemne rele? Ele vestesc ca primejdia pentru viitorul Oastei nu vine din afara, ci dinlauntru.
Oastea Domnului este o floare rasarita in aerul tare de padure, de camp. A lua aceasta floare si a o duce in cea mai aleasa sera, in tovarasia minunata a oricaror flori, este a o ofili. Ii este dat sa ramana in atmosfera voluntariatului in care a rasarit acum zece [o suta] de ani. Cu ceva mai multa intelegere de la Sfantul Ioan Gura de Aur, acea sfanta expeditie a laicilor, spre a aduce suflete la picioarele preotilor , am putea ajunge sa nu se piarda nici un strop de energie duhovniceasca din cea mai calda vatra a Ortodoxiei. O mai calda iubire pentru Biserica vie nu s-a aratat pana azi in obstea crestinatatii noastre romanesti. Ce infiorat imi aduc aminte (fr. Moise Velescu) de ultima mare intalnire...
Nu e de competenta noastra a ispiti acest lucru. Oastea e a Domnului si El va avea grija de ea. Totusi, in noptile mele de veghe, adeseori tremur, gandindu-ma la ziua de maine. Oastea Domnului e o Miscare profund duhovniceasca. Moara ei umbla prin revarsarea apelor Duhului Sfant. Ma tem de ziua cand moara aceasta va incapea pe o intelegere duhovniceasca mai scazuta. Ma tem ca vor veni indreptari, adaptari, organizari, care vor lua Apa de pe moara. Noi nu avem nimic decat Apa pe moara. Ma tem de ziua cand Oastea va avea de toate, dar nu va mai avea Apa Cereasca pe moara. Iar, atunci, Oastea si-a sfarsit viata, si-a pierdut viata. Zece ani de Oaste! [O SUTA DE ANI DE OASTE!] De ce as tagadui ingrijorarea ce o am pentru viitorul acestei miscari? De ce as tagadui ca ma dor aceste semne si presemne rele? Ele vestesc ca primejdia pentru viitorul Oastei nu vine din afara, ci dinlauntru.
Oastea Domnului este o floare rasarita in aerul tare de padure, de camp. A lua aceasta floare si a o duce in cea mai aleasa sera, in tovarasia minunata a oricaror flori, este a o ofili. Ii este dat sa ramana in atmosfera voluntariatului in care a rasarit acum zece [o suta] de ani. Cu ceva mai multa intelegere de la Sfantul Ioan Gura de Aur, acea sfanta expeditie a laicilor, spre a aduce suflete la picioarele preotilor , am putea ajunge sa nu se piarda nici un strop de energie duhovniceasca din cea mai calda vatra a Ortodoxiei. O mai calda iubire pentru Biserica vie nu s-a aratat pana azi in obstea crestinatatii noastre romanesti. Ce infiorat imi aduc aminte (fr. Moise Velescu) de ultima mare intalnire...
