Biserica, vrand sa ne insufle pe calea renasterii noastre duhovnicesti, in a treia duminica dinaintea Postului Mare ne pune inainte Pilda fiului risipitor. Mesajul ei este simplu, dar datator de mare curaj: oricat de grea ne-ar fi lupta, nu este loc pentru deznadejde in viata crestina, fiindca ne punem toata nadejdea in Tatal Ceresc, Care []Biserica, vrand sa ne insufle pe calea renasterii noastre duhovnicesti, in a treia duminica dinaintea Postului Mare ne pune inainte Pilda fiului risipitor. Mesajul ei este simplu, dar datator de mare curaj: oricat de grea ne-ar fi lupta, nu este loc pentru deznadejde in viata crestina, fiindca ne punem toata nadejdea in Tatal Ceresc, Care ne cauta si ne asteapta cu bratele deschise. Nu numai ca ne urmareste cu privirea de departe, dar ne si iese in intampinare, vrand sa ne adune pe toti in imparatia Sa.

Cand omul isi vine intru sine , incepe sa-si cerceteze cu luare-aminte inima si sa vorbeasca cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, adica in adevarul pocaintei. Atunci Domnul il invredniceste de o mare cinste, revarsand asupra lui noianul de viata datator al indurarilor Sale. Zidindu-l pe om dupa chipul si asemanarea Sa, Dumnezeu a sadit in firea lui dorirea dupa infierea dumnezeiasca.

Deosebit de insemnata este clipa in care omul isi vine intru sine . Aceasta expresie este des folosita de parintii isihasti din veacul al XIV-lea, atunci cand vorbesc despre intoarcerea mintii in salasul inimii, dupa ce, atrasa de pacat, a pribegit in lumea din afara. Intocmai ca si fiul risipitor, mintea care se desparte de pomenirea lui Dumnezeu se face asemenea fiarelor salbatice sau asemenea demonilor. Omul cade din viata curata si plina de toata intelepciunea si incepe sa duca o viata desfranata, a carei urmare inevitabila este dezbinarea si risipirea mintii, a simturilor si a intregii sale existente. Pentru ca firea omului sa-si recapete unitatea, trebuie ca mintea sa se uneasca din nou cu inima intr-o miscare tamaduitoare spre cele dinlauntru; ea trebuie sa coboare si sa se salasluiasca in inima, caci numai daca se uneste cu aceasta poate ocarmui cu adevarat fiinta omului.

Dupa ce si-a risipit toata averea in lumea din afara, fiul risipitor isi vine in sine si se intoarce apoi cu toata fiinta catre Imbratisarea Tatalui. Dar, pentru a-si uni din nou mintea cu inima, omul trebuie sa infrunte multimea gandurilor pe care i le aduce vrajmasul, majoritatea lor nascute din mandrie. Insa cel ce si-a aflat adancul inimii incepe sa cunoasca de unde vin si incotro se indreapta aceste ganduri si nu se mai lasa atat de usor amagit de ele, precum odinioara, caci de acum a invatat sa strajuiasca intrarea in inima. Iar cand, in cele din urma, omul ajunge sa petreaca neincetat cu mintea in inima, pamantul...