Calea Ostaşilor Domnului
Predica tinuta de P. S. Episcop Grigore Comsa in 9 iunie 1932 la sfintirea paraclisului de la Izvorul Sf. Gheorghe ridicat de ostasii Domnului din comuna Covasint, jud. Arad. In armata regelui Filip al Macedoniei a fost recrutat odata un nou ostas. El inca nu vazuse pe rege si dorea din inima sa se intalneasca []Predica tinuta de P. S. Episcop Grigore Comsa in 9 iunie 1932 la sfintirea paraclisului de la Izvorul Sf. Gheorghe ridicat de ostasii Domnului din comuna Covasint, jud. Arad.
In armata regelui Filip al Macedoniei a fost recrutat odata un nou ostas. El inca nu vazuse pe rege si dorea din inima sa se intalneasca cu dansul. Dorinta-i fu implinita, dar care nu-i fu mirarea cand la vederea regelui in loc sa castige curaj, si-a pierdut puterea sufleteasca.
Vai zice recrutul, acesta sa ne fie regele si conducatorul nostru? Acesta are numai un picior, iar mana stanga nu si-o poate ridica. Dar soldatii cei vechi ii raspunsera: Tu nu stii ce graiesti. Nimic nu ne poate pe noi insufleti ca si privirea acestui rege plin de cicatrice. El are peste 60 locuri de rani pe corpul sau, dar fiecare rana este amintirea unei biruinte.
Recrutul auzind acestea s a insufletit si a luptat vitejeste sub steagul regelui Filip. Mandrii erau ostasii regelui Filip, mai mandrii sunt ostasii Romaniei, dar si mai mandrii suntem noi crestinii ortodocsi, daca putem zice despre noi ca suntem buni ostasi ai lui Hristos, Regele regilor. Caci unde este un rege care sa fi castigat o biruinta la fel cu a Domului Iisus Hristos, care cu moartea pe moarte a calcat? Unde este un conducator de ostiri pe care sa-l fi costat mai mult sange biruinta decat a jertfit Domnul pentru biruinta asupra iadului?!Au trecut multi oameni mari pe scena lumii, lasand urme mari dupa dansii, dar cu fier si sabie au trait, ducand mizerie si sange pretutindeni, au fost regi care nu au purtat razboaie, dar n au stiut sa atraga popoarele spre sine.
In vechime a fost un imparat crud, care si-a incrustat numele in stanca si s a imbalsamat la moarte, ca sa nu piara, dar azi nu i-se mai aude de nume. A fost si alt imparat, care a intins mana sa celor pacatosi, a mangaiat pe cei bolnavi si a ajutat nenorocitilor, iar azi numele lui se aude pretutindeni. Este imparatul imparatilor, Iisus Hristos!Iubitii Mei. Fata in fata cu imparatul Iisus Hristos se gaseste imparatia pacatelor in frunte cu diavolul. Alaturea de Hristos in Iupta, lupti ca un frate, ba Hristos merge inainte in lupta; la un moment dat, diavolul da comanda de lupta! Tu crestine de azi, in care oaste intri oare? Plina de bucurie este inima mea ca voi, iubitii mei credinciosi v ati hotarat a lupta cu Hristos in frunte impotriva vrajmasului diavol!!! Caci poveri de trei feluri trebuie sa biruim si numai prin Hristos putem invinge.1. Intai suferintele vietii. Lacrimi varsa copilul, patimi lovesc tinereta, lacrimi varsa saracul si bolnavul. Privirea spre Crucea lui Iisus pe toate le indulceste.2. Toti ne luptam cu pacatul si savarsind pacate ne mustra constiinta. Mustrarea cugetului este al doilea vrajmas, de care numai prin Iisus putem scapa. Iisus ne mantuieste de ori ce pacat. 3. Vrajmasul al treilea este moartea, prin Hristos biruita. Stiind cine este imparatul nostru Ceresc, datoria noastra este sa stim ce datorii ostasesti avem fata de Imparatul Hristos! Cea dintai este de natura launtrica: sa ne alipim cu toata dragostea de Mantuitorul. Daca vedem ceva frumos ne intoarcem si iar ne intoarcem ca sa vedem din nou acel lucru frumos. O carte frumoasa o citim din nou, un tablou frumos, il privim din nou. lubitii mei! frumsetea vesnica o gasim la Iisus in virtuti! Cand Iisus zice: Eu sunt lumina lumii, cela ce urmeaza mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii (loan 8, v. 12) doreste ca din inima sa ne aplecam spre El, caci pentru fiecare dintre noi are ceva mare si sfant ca pilda si ideal de urmat. lar de urmat acela il urmeaza pe Iisus mai usor, care are inima curata de nedreptati, care din inima curata iarta pe cel ce i-a gresit. Daca deci cineva cu toata inima lui voieste sa fie al lui Iisus, iubindu-L, atunci in cele din launtru ale inimei sale trebuie sa aibe simtiri, ceeace se va vedea apoi din cuvintele si faptele lui.
A fi ostas al lui Hristos pe dinafara este a doua conditie buna. Stiti cati vrajmasi are Biserica si cati o ataca in toate chipurile. Biserica noastra paseste ca Mantuitorul pe muntele Olivilor. Cu sabii, cu pusti si cu faclii vin vrajmasii asupra ei. Daca suntem buni ostasi trebue sa o aparam de atacuri, mar-turisind credinta noastra in fata lumii. Dar nu o credinta pe din-afara, ci o credinta adevarata, acolo unde simtim ca nu mai poate ajuta nici o putere omeneasca. Sa dovedim ca avem credinta trebuitoare, ca Iisus nu este numai invatator sau ganditor, ci adevarat Mantuitor de toate boalele noastre trupesti si sufletesti.
Ca sa intelegeti iubitii mei, iata aveti o asemanare. Cand o cetate este asediata, se preda cand nu mai are munitii si mancare, ostasii ridica atunci steagul alb asupra cetatii; ceea ce inseamna: noi nu mai putem, veniti voi cei dinafara si fiti milostivi cu noi! Asa trebuie sa facem in fata lui Hristos: Sa-i declaram ca suntem slabi, ca suntem biruiti si deschidem portile, arborand steagul crestinului inaintea Lui! Cel ce se simte slab nu mai striga cat il ia gura, nu mai e netrebnic, ci se smereste, simte ca are trebuinta de ajutor dinafara! Trebuie deci sa ne dam seama ca ajungem de cele mai multe ori in imprejurari cand am ispravit cu noi insine, asa de neputinciosi suntem. Ei bine, iubitii mei, atunci incepem cu Dumnezeu, cand am ispravit cu noi. Cel ce are numai cu sine, cel ce nu se stapaneste pe sine, poftele lui, acela ramane la sine si poftele sale, acela nu poate incepe cu Dumnezeu, caci Dumnezeu cere sa-i slujim numai Lui.
Cine deci este ostas bun, acela incepe cu Dumnezeu, ceeace porunceste Dumnezeu. Lui Avram i-a poruncit, Avram a executat si a fost fericit, fiindca a crezut ca toti urmasii lui adevarati. Misionarii tuturor timpurilor au crezut si au izbutit, caci Hristos a zis: Toate sunt cu putinta celui credincios.
Cel evlavios tine seama de ceeace este cu neputinta. Credinciosul stie ca drumul nostru duce prin sute de colturi si nu vedem departe, dar Dumnezeu ne largeste vederea!Dar nu ajunge a crede in Hristos si mantuirea Lui si a marturisi aceasta credinta, ci trebue sa si dovedim ca traim dupa Hristos. In casa ostasului crestin domneste virtutea, crestinii adevarati cinstesc casatoria, tinerii ostasi crestini pazesc porunca curatei, ferindu-se de desfranare. Aici, iubitii mei, am ajuns la un lucru foarte insemnat. Cine-i ostas crestin are alta viata, un ostas intrand in oaste are alt fel de viata. Sf. Pavel zice la I. Cor. 9, v. 24: Asa sa alergati ca sa apucati . Acest adevar inseamna ca ostasul crestin sa mearga inainte dupa noul fel de viata. Caci zice Sf. Pavel: lar acum dupa ce ati cunoscut pe Dumnezeu, iar mai vartos dupa ce v ati cunoscut de Dumnezeu, cum va intoarceti iara la cele slabe si sarace stihii, carora iarasi de iznoava voiti a le sluji? (Galat. 4. v. 9). In epistola catre Efeseni zice acelasi Apostol crestinilor sa nu mai umble in desartaciuni, ca celelalte neamuri, ci sa se apropie de viata lui Dumnezeu, imbracand pe omul cel nou (Efeseni 4, v. 18, v. 24). Mai presus de toate doresc sa va intipariti in minte ceeace zice Sf. Petru: Ca destul ne este noua celor ce in vremea cea trecuta a vietii am facut voia cea paganeasca, umbland intru necuratii, intru pofte, intru betii, intru ospete, intru beuturi si intru urate slujiri idolesti (I. Petru 4, v. 3). Lupta impotriva acestor pacate cere adevarat eroism, dar eroismul este insusire de capetenie a soldatului. Cand lava craterului Vezuviu a ingropat orasul roman Pompei inainte cu 1800 de ani, toti soldatii au fugit, dar unul a ramas la locul datoriei. Fireste ca el a murit, dar coiful si scutul lui se pastreaza si azi in muzeul Borbonico din Neapole. Acel soldat era pagan, dar si-a facut datoria. Sa ni-o facem deci si noi toti, care socotim ca suntem buni ostasi ai lui Hristos.
Soldatul credincios lasa acasa deprinderile rele, in oaste el duce o viata noua.
O viata noua ne trebue deci fratilor! Numai atunci suntem ostasi ai Domnului. Dar in...
In armata regelui Filip al Macedoniei a fost recrutat odata un nou ostas. El inca nu vazuse pe rege si dorea din inima sa se intalneasca cu dansul. Dorinta-i fu implinita, dar care nu-i fu mirarea cand la vederea regelui in loc sa castige curaj, si-a pierdut puterea sufleteasca.
Vai zice recrutul, acesta sa ne fie regele si conducatorul nostru? Acesta are numai un picior, iar mana stanga nu si-o poate ridica. Dar soldatii cei vechi ii raspunsera: Tu nu stii ce graiesti. Nimic nu ne poate pe noi insufleti ca si privirea acestui rege plin de cicatrice. El are peste 60 locuri de rani pe corpul sau, dar fiecare rana este amintirea unei biruinte.
Recrutul auzind acestea s a insufletit si a luptat vitejeste sub steagul regelui Filip. Mandrii erau ostasii regelui Filip, mai mandrii sunt ostasii Romaniei, dar si mai mandrii suntem noi crestinii ortodocsi, daca putem zice despre noi ca suntem buni ostasi ai lui Hristos, Regele regilor. Caci unde este un rege care sa fi castigat o biruinta la fel cu a Domului Iisus Hristos, care cu moartea pe moarte a calcat? Unde este un conducator de ostiri pe care sa-l fi costat mai mult sange biruinta decat a jertfit Domnul pentru biruinta asupra iadului?!Au trecut multi oameni mari pe scena lumii, lasand urme mari dupa dansii, dar cu fier si sabie au trait, ducand mizerie si sange pretutindeni, au fost regi care nu au purtat razboaie, dar n au stiut sa atraga popoarele spre sine.
In vechime a fost un imparat crud, care si-a incrustat numele in stanca si s a imbalsamat la moarte, ca sa nu piara, dar azi nu i-se mai aude de nume. A fost si alt imparat, care a intins mana sa celor pacatosi, a mangaiat pe cei bolnavi si a ajutat nenorocitilor, iar azi numele lui se aude pretutindeni. Este imparatul imparatilor, Iisus Hristos!Iubitii Mei. Fata in fata cu imparatul Iisus Hristos se gaseste imparatia pacatelor in frunte cu diavolul. Alaturea de Hristos in Iupta, lupti ca un frate, ba Hristos merge inainte in lupta; la un moment dat, diavolul da comanda de lupta! Tu crestine de azi, in care oaste intri oare? Plina de bucurie este inima mea ca voi, iubitii mei credinciosi v ati hotarat a lupta cu Hristos in frunte impotriva vrajmasului diavol!!! Caci poveri de trei feluri trebuie sa biruim si numai prin Hristos putem invinge.1. Intai suferintele vietii. Lacrimi varsa copilul, patimi lovesc tinereta, lacrimi varsa saracul si bolnavul. Privirea spre Crucea lui Iisus pe toate le indulceste.2. Toti ne luptam cu pacatul si savarsind pacate ne mustra constiinta. Mustrarea cugetului este al doilea vrajmas, de care numai prin Iisus putem scapa. Iisus ne mantuieste de ori ce pacat. 3. Vrajmasul al treilea este moartea, prin Hristos biruita. Stiind cine este imparatul nostru Ceresc, datoria noastra este sa stim ce datorii ostasesti avem fata de Imparatul Hristos! Cea dintai este de natura launtrica: sa ne alipim cu toata dragostea de Mantuitorul. Daca vedem ceva frumos ne intoarcem si iar ne intoarcem ca sa vedem din nou acel lucru frumos. O carte frumoasa o citim din nou, un tablou frumos, il privim din nou. lubitii mei! frumsetea vesnica o gasim la Iisus in virtuti! Cand Iisus zice: Eu sunt lumina lumii, cela ce urmeaza mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii (loan 8, v. 12) doreste ca din inima sa ne aplecam spre El, caci pentru fiecare dintre noi are ceva mare si sfant ca pilda si ideal de urmat. lar de urmat acela il urmeaza pe Iisus mai usor, care are inima curata de nedreptati, care din inima curata iarta pe cel ce i-a gresit. Daca deci cineva cu toata inima lui voieste sa fie al lui Iisus, iubindu-L, atunci in cele din launtru ale inimei sale trebuie sa aibe simtiri, ceeace se va vedea apoi din cuvintele si faptele lui.
A fi ostas al lui Hristos pe dinafara este a doua conditie buna. Stiti cati vrajmasi are Biserica si cati o ataca in toate chipurile. Biserica noastra paseste ca Mantuitorul pe muntele Olivilor. Cu sabii, cu pusti si cu faclii vin vrajmasii asupra ei. Daca suntem buni ostasi trebue sa o aparam de atacuri, mar-turisind credinta noastra in fata lumii. Dar nu o credinta pe din-afara, ci o credinta adevarata, acolo unde simtim ca nu mai poate ajuta nici o putere omeneasca. Sa dovedim ca avem credinta trebuitoare, ca Iisus nu este numai invatator sau ganditor, ci adevarat Mantuitor de toate boalele noastre trupesti si sufletesti.
Ca sa intelegeti iubitii mei, iata aveti o asemanare. Cand o cetate este asediata, se preda cand nu mai are munitii si mancare, ostasii ridica atunci steagul alb asupra cetatii; ceea ce inseamna: noi nu mai putem, veniti voi cei dinafara si fiti milostivi cu noi! Asa trebuie sa facem in fata lui Hristos: Sa-i declaram ca suntem slabi, ca suntem biruiti si deschidem portile, arborand steagul crestinului inaintea Lui! Cel ce se simte slab nu mai striga cat il ia gura, nu mai e netrebnic, ci se smereste, simte ca are trebuinta de ajutor dinafara! Trebuie deci sa ne dam seama ca ajungem de cele mai multe ori in imprejurari cand am ispravit cu noi insine, asa de neputinciosi suntem. Ei bine, iubitii mei, atunci incepem cu Dumnezeu, cand am ispravit cu noi. Cel ce are numai cu sine, cel ce nu se stapaneste pe sine, poftele lui, acela ramane la sine si poftele sale, acela nu poate incepe cu Dumnezeu, caci Dumnezeu cere sa-i slujim numai Lui.
Cine deci este ostas bun, acela incepe cu Dumnezeu, ceeace porunceste Dumnezeu. Lui Avram i-a poruncit, Avram a executat si a fost fericit, fiindca a crezut ca toti urmasii lui adevarati. Misionarii tuturor timpurilor au crezut si au izbutit, caci Hristos a zis: Toate sunt cu putinta celui credincios.
Cel evlavios tine seama de ceeace este cu neputinta. Credinciosul stie ca drumul nostru duce prin sute de colturi si nu vedem departe, dar Dumnezeu ne largeste vederea!Dar nu ajunge a crede in Hristos si mantuirea Lui si a marturisi aceasta credinta, ci trebue sa si dovedim ca traim dupa Hristos. In casa ostasului crestin domneste virtutea, crestinii adevarati cinstesc casatoria, tinerii ostasi crestini pazesc porunca curatei, ferindu-se de desfranare. Aici, iubitii mei, am ajuns la un lucru foarte insemnat. Cine-i ostas crestin are alta viata, un ostas intrand in oaste are alt fel de viata. Sf. Pavel zice la I. Cor. 9, v. 24: Asa sa alergati ca sa apucati . Acest adevar inseamna ca ostasul crestin sa mearga inainte dupa noul fel de viata. Caci zice Sf. Pavel: lar acum dupa ce ati cunoscut pe Dumnezeu, iar mai vartos dupa ce v ati cunoscut de Dumnezeu, cum va intoarceti iara la cele slabe si sarace stihii, carora iarasi de iznoava voiti a le sluji? (Galat. 4. v. 9). In epistola catre Efeseni zice acelasi Apostol crestinilor sa nu mai umble in desartaciuni, ca celelalte neamuri, ci sa se apropie de viata lui Dumnezeu, imbracand pe omul cel nou (Efeseni 4, v. 18, v. 24). Mai presus de toate doresc sa va intipariti in minte ceeace zice Sf. Petru: Ca destul ne este noua celor ce in vremea cea trecuta a vietii am facut voia cea paganeasca, umbland intru necuratii, intru pofte, intru betii, intru ospete, intru beuturi si intru urate slujiri idolesti (I. Petru 4, v. 3). Lupta impotriva acestor pacate cere adevarat eroism, dar eroismul este insusire de capetenie a soldatului. Cand lava craterului Vezuviu a ingropat orasul roman Pompei inainte cu 1800 de ani, toti soldatii au fugit, dar unul a ramas la locul datoriei. Fireste ca el a murit, dar coiful si scutul lui se pastreaza si azi in muzeul Borbonico din Neapole. Acel soldat era pagan, dar si-a facut datoria. Sa ni-o facem deci si noi toti, care socotim ca suntem buni ostasi ai lui Hristos.
Soldatul credincios lasa acasa deprinderile rele, in oaste el duce o viata noua.
O viata noua ne trebue deci fratilor! Numai atunci suntem ostasi ai Domnului. Dar in...
