Libertate în Hristos
Dupa cum calitatea hranei n-o poate simti decat cel care a indurat foame, tot asa, valoarea libertatii n-o poate simti cu adevarat decat cel care, privat de ea, a fost chinuit de dorul zilei dezrobirii. Dar oare spre ce libertate trebuie sa tindem? Spre libertatea care sa ne permita sa facem ce vrem? Spre acea []Dupa cum calitatea hranei n-o poate simti decat cel care a indurat foame, tot asa, valoarea libertatii n-o poate simti cu adevarat decat cel care, privat de ea, a fost chinuit de dorul zilei dezrobirii.
Dar oare spre ce libertate trebuie sa tindem? Spre libertatea care sa ne permita sa facem ce vrem? Spre acea libertate ce ne-ar da autonomie deplina, pana la a ne scoate din orice sistem de referinte, pregatindu-ne cel mai prielnic teren de satisfacere a placerilor pacatoase? Sta oare sub semnul libertatii decaderea morala a tinerilor, mai ales a acelora care isi nesocotesc tineretea, inteligenta, frumusetea si toate celelalte valori cu care Dumnezeu a inzestrat aceasta varsta? Cu siguranta, nu! Aceasta aparenta libertate se va preface in curand in inchisoare, omul devenind mai degraba rob, decat liber, pentru ca oricine savarseste pacatul este rob al pacatului (In 8, 34).
In decursul istoriei, atat umanismul, cat si sociologia au cautat sa aduca o rezolvare in problema libertatii persoanei umane, dar n-au reusit decat partial. Omul, in lupta satisfacerii interesului sau, se loveste mereu de cei din jur, acestia devenind, pentru el, niste piedici in calea acestor realizari egoiste.
Legile juridice, care au rolul de a reglementa relatiile dintre oameni, nu fac decat sa limiteze si sa ingradeasca libertatea. Iar pentru omul modern libertatea nu-si mai afla implinire in comuniune. Individualismul si egoismul propriu nu-i mai permit sa vada in celalalt chipul lui Dumnezeu , pe fratele pentru care a murit Hristos, persoana cu care, daca intra in comuniune, se regaseste, de fapt, pe sine. Pentru el, aproapele este mai degraba cel care ii submineaza interesele, cel care ii ingusteaza libertatea, care poate sa-i ia locul, in loc sa insemne cel spre care trebuie...
Dar oare spre ce libertate trebuie sa tindem? Spre libertatea care sa ne permita sa facem ce vrem? Spre acea libertate ce ne-ar da autonomie deplina, pana la a ne scoate din orice sistem de referinte, pregatindu-ne cel mai prielnic teren de satisfacere a placerilor pacatoase? Sta oare sub semnul libertatii decaderea morala a tinerilor, mai ales a acelora care isi nesocotesc tineretea, inteligenta, frumusetea si toate celelalte valori cu care Dumnezeu a inzestrat aceasta varsta? Cu siguranta, nu! Aceasta aparenta libertate se va preface in curand in inchisoare, omul devenind mai degraba rob, decat liber, pentru ca oricine savarseste pacatul este rob al pacatului (In 8, 34).
In decursul istoriei, atat umanismul, cat si sociologia au cautat sa aduca o rezolvare in problema libertatii persoanei umane, dar n-au reusit decat partial. Omul, in lupta satisfacerii interesului sau, se loveste mereu de cei din jur, acestia devenind, pentru el, niste piedici in calea acestor realizari egoiste.
Legile juridice, care au rolul de a reglementa relatiile dintre oameni, nu fac decat sa limiteze si sa ingradeasca libertatea. Iar pentru omul modern libertatea nu-si mai afla implinire in comuniune. Individualismul si egoismul propriu nu-i mai permit sa vada in celalalt chipul lui Dumnezeu , pe fratele pentru care a murit Hristos, persoana cu care, daca intra in comuniune, se regaseste, de fapt, pe sine. Pentru el, aproapele este mai degraba cel care ii submineaza interesele, cel care ii ingusteaza libertatea, care poate sa-i ia locul, in loc sa insemne cel spre care trebuie...
