Căsătoria şi familia în Epistolele Sfinţilor Apostoli
Pr. Dr. Constantin Mihoc (+2009) Sfantul Apostol Pavel, la randul sau, face dese referiri la institutia casatoriei, la membrii familiei si la raporturile dintre ei[1]. Apostolul neamurilor isi fundamenteaza invatatura pe cea a Sfintei Scripturi a Vechiului Testament si cea a Evangheliei, recunoscand intemeierea divina a casatoriei si a familiei. Ea este un dar (ca,risma) []Pr. Dr. Constantin Mihoc (+2009)Sfantul Apostol Pavel, la randul sau, face dese referiri la institutia casatoriei, la membrii familiei si la raporturile dintre ei[1].
Apostolul neamurilor isi fundamenteaza invatatura pe cea a Sfintei Scripturi a Vechiului Testament si cea a Evangheliei, recunoscand intemeierea divina a casatoriei si a familiei. Ea este un dar (ca,risma) al lui Dumnezeu, ca si fecioria (I Cor 7, 7)[2].
Indisolubilitatea casatoriei este si la Apostolul Pavel un lucru indiscutabil, cei care s-au despartit avand, dupa porunca Domnului, doar doua posibilitati: fie sa se impace, fie sa ramana asa, dar fara sa se recasatoreasca (I Cor 7, 10-11).
Legatura dintre soti opereaza pe tot parcursul vietii de dupa casatorie a celor doi. Numai moartea unuia dintre ei desface aceasta legatura. Apostolul spune: Femeia este legata prin lege atata vreme cat traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai intru Domnul (I Cor 7, 39). Iar in alt loc el zice: Caci femeia maritata e legata, prin lege, de barbatul sau atata timp cat el traieste; iar daca i-a murit barbatul, este dezlegata de legea barbatului. Deci, traindu-i barbatul, se va numi adultera daca va fi cu alt barbat; iar daca i-a murit barbatul este libera fata de lege, ca sa nu fie adultera, luand un alt barbat (Rom 7, 2-3).
Scopurile casatoriei sunt, dupa Sfantul Apostol Pavel, atat nasterea de prunci si iubirea si intr-ajutorarea reciproca a sotilor, cat si potolirea poftelor vinovate, ea fiind si un remediu impotriva concupiscentei. Dar din cauza desfranarii zice Apostolul fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau. Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia. Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre (I Cor 7, 2-5). Satisfacerea poftelor trupesti nu este acceptata insa in afara casatoriei, fiind calificata drept desfranare. Pacatul desfranarii reprezinta o grava abatere de la chemarea omului de a fi madular al trupului tainic al Fiului lui Dumnezeu, Biserica, si nu madular al unei desfranate (I Cor 6, 15), de a fi salas al Duhului Sfant (I Cor 6, 19), pastrandu-si vasul sau in sfintenie si in cinste (I Tes 4, 4). Caci Dumnezeu nu ne-a chemat la necuratie zice Apostolul ci la sfintire. De aceea, cel ce dispretuieste (acestea), nu dispretuieste un om, ci pe Dumnezeu, Care v-a dat pe Duhul Sau cel Sfant (v. 7-8). Legatura trupeasca intre sot si sotia sa nu este numai legitima, ci si voita de Dumnezeu, prin ea realizandu-se o comuniune totala de iubire, care face posibile si nasterea de prunci, si intr-ajutorarea reciproca a sotilor.
Raporturile dintre barbat si femeie, in familie, se intemeiaza pe iubire. Numai iubirea reciproca face posibila intelegerea deplina a locului si rolului fiecaruia dintre cei doi in unitatea familiei. Hristos a restaurat egalitatea dintre sot si sotie (Gal 3, 28). In cadrul acestei egalitati, insa, fiecare dintre ei are drepturi si responsabilitati proprii care se intersecteaza cu drepturile si responsabilitatile celuilalt: dreptul la iubire din partea celuilalt (I Cor 7, 3; Efes 5, 25, 28, 33), dreptul si stapanirea asupra trupului celuilalt (I Cor 7, 4), responsabilitatea sotului de a purta de grija sotiei sale ca de insusi trupul lui, jertfindu-se pentru ea dupa masura jertfei lui Hristos pentru Biserica (Efes 5, 25-28), responsabilitatea sotiei de a se supune sotului ei asa cum Biserica se supune lui Hristos (Efes 5, 24; Col 3, 18). Intelese prin prisma iubirii jertfelnice si responsabile, atat stapanirea barbatului cat si supunerea femeii devin pentru amandoi indatoriri, care, rasfrante asupra celuilalt, se convertesc in daruri facute aceluia. Fiecare persoana este un centru iradiant de energie si de putere, dar si un mediu care primeste putere si energie dinafara. In casatorie, sotii se impartasesc unul de puterile celuilalt, de darurile si virtutile celuilalt in asa masura incat acelasi apostol afirma ca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios (I Cor 7, 14). Darurile si calitatile unuia se comunica celuilalt pe altarul familiei[3]. Intaietatea barbatului in familie nu este, asadar, o suprematie despotica; este o intaietate a iubirii jertfelnice: Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea (Efes 5, 25) si este o supunere plina de aceeasi iubire, prin care femeia recunoaste barbatului rolul conducator si ocrotitor al ei si al intregii familii, precum si capacitatea acestuia de a se jertfi primul pentru binele familiei[4].
Aceeasi invatatura se afla si in conceptia Sfantului Apostol Petru, care sfatuieste pe femei sa se supuna barbatilor lor, avand o comportare ireprosabila in familie si societate (I Petru 3, 1-6), iar barbatilor le spune: Voi, barbatilor, de asemenea, traiti intelepteste cu femeile voastre, ca fiind fapturi mai slabe, si faceti-le parte de cinste, ca unora care, impreuna cu voi, sunt mostenitoare ale harului vietii (I Petru 3, 7).
Caracterul de taina al casatoriei este exprimat cum nu se poate mai bine de Sfantul Apostol Pavel in cap. 5 din Efeseni (v. 22-33), unde printre altele spune: Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica (v. 32). In pericopa amintita Apostolul vorbeste de relatia dintre barbat si femeie in casatorie inca de la creatie ca tip sau figura a legaturii mistice dintre Hristos si Biserica. Sfantul Pavel compara casatoria crestina cu relatia Hristos-Biserica. Intre aceste doua...
Apostolul neamurilor isi fundamenteaza invatatura pe cea a Sfintei Scripturi a Vechiului Testament si cea a Evangheliei, recunoscand intemeierea divina a casatoriei si a familiei. Ea este un dar (ca,risma) al lui Dumnezeu, ca si fecioria (I Cor 7, 7)[2].
Indisolubilitatea casatoriei este si la Apostolul Pavel un lucru indiscutabil, cei care s-au despartit avand, dupa porunca Domnului, doar doua posibilitati: fie sa se impace, fie sa ramana asa, dar fara sa se recasatoreasca (I Cor 7, 10-11).
Legatura dintre soti opereaza pe tot parcursul vietii de dupa casatorie a celor doi. Numai moartea unuia dintre ei desface aceasta legatura. Apostolul spune: Femeia este legata prin lege atata vreme cat traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai intru Domnul (I Cor 7, 39). Iar in alt loc el zice: Caci femeia maritata e legata, prin lege, de barbatul sau atata timp cat el traieste; iar daca i-a murit barbatul, este dezlegata de legea barbatului. Deci, traindu-i barbatul, se va numi adultera daca va fi cu alt barbat; iar daca i-a murit barbatul este libera fata de lege, ca sa nu fie adultera, luand un alt barbat (Rom 7, 2-3).
Scopurile casatoriei sunt, dupa Sfantul Apostol Pavel, atat nasterea de prunci si iubirea si intr-ajutorarea reciproca a sotilor, cat si potolirea poftelor vinovate, ea fiind si un remediu impotriva concupiscentei. Dar din cauza desfranarii zice Apostolul fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau. Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia. Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre (I Cor 7, 2-5). Satisfacerea poftelor trupesti nu este acceptata insa in afara casatoriei, fiind calificata drept desfranare. Pacatul desfranarii reprezinta o grava abatere de la chemarea omului de a fi madular al trupului tainic al Fiului lui Dumnezeu, Biserica, si nu madular al unei desfranate (I Cor 6, 15), de a fi salas al Duhului Sfant (I Cor 6, 19), pastrandu-si vasul sau in sfintenie si in cinste (I Tes 4, 4). Caci Dumnezeu nu ne-a chemat la necuratie zice Apostolul ci la sfintire. De aceea, cel ce dispretuieste (acestea), nu dispretuieste un om, ci pe Dumnezeu, Care v-a dat pe Duhul Sau cel Sfant (v. 7-8). Legatura trupeasca intre sot si sotia sa nu este numai legitima, ci si voita de Dumnezeu, prin ea realizandu-se o comuniune totala de iubire, care face posibile si nasterea de prunci, si intr-ajutorarea reciproca a sotilor.
Raporturile dintre barbat si femeie, in familie, se intemeiaza pe iubire. Numai iubirea reciproca face posibila intelegerea deplina a locului si rolului fiecaruia dintre cei doi in unitatea familiei. Hristos a restaurat egalitatea dintre sot si sotie (Gal 3, 28). In cadrul acestei egalitati, insa, fiecare dintre ei are drepturi si responsabilitati proprii care se intersecteaza cu drepturile si responsabilitatile celuilalt: dreptul la iubire din partea celuilalt (I Cor 7, 3; Efes 5, 25, 28, 33), dreptul si stapanirea asupra trupului celuilalt (I Cor 7, 4), responsabilitatea sotului de a purta de grija sotiei sale ca de insusi trupul lui, jertfindu-se pentru ea dupa masura jertfei lui Hristos pentru Biserica (Efes 5, 25-28), responsabilitatea sotiei de a se supune sotului ei asa cum Biserica se supune lui Hristos (Efes 5, 24; Col 3, 18). Intelese prin prisma iubirii jertfelnice si responsabile, atat stapanirea barbatului cat si supunerea femeii devin pentru amandoi indatoriri, care, rasfrante asupra celuilalt, se convertesc in daruri facute aceluia. Fiecare persoana este un centru iradiant de energie si de putere, dar si un mediu care primeste putere si energie dinafara. In casatorie, sotii se impartasesc unul de puterile celuilalt, de darurile si virtutile celuilalt in asa masura incat acelasi apostol afirma ca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios (I Cor 7, 14). Darurile si calitatile unuia se comunica celuilalt pe altarul familiei[3]. Intaietatea barbatului in familie nu este, asadar, o suprematie despotica; este o intaietate a iubirii jertfelnice: Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea (Efes 5, 25) si este o supunere plina de aceeasi iubire, prin care femeia recunoaste barbatului rolul conducator si ocrotitor al ei si al intregii familii, precum si capacitatea acestuia de a se jertfi primul pentru binele familiei[4].
Aceeasi invatatura se afla si in conceptia Sfantului Apostol Petru, care sfatuieste pe femei sa se supuna barbatilor lor, avand o comportare ireprosabila in familie si societate (I Petru 3, 1-6), iar barbatilor le spune: Voi, barbatilor, de asemenea, traiti intelepteste cu femeile voastre, ca fiind fapturi mai slabe, si faceti-le parte de cinste, ca unora care, impreuna cu voi, sunt mostenitoare ale harului vietii (I Petru 3, 7).
Caracterul de taina al casatoriei este exprimat cum nu se poate mai bine de Sfantul Apostol Pavel in cap. 5 din Efeseni (v. 22-33), unde printre altele spune: Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica (v. 32). In pericopa amintita Apostolul vorbeste de relatia dintre barbat si femeie in casatorie inca de la creatie ca tip sau figura a legaturii mistice dintre Hristos si Biserica. Sfantul Pavel compara casatoria crestina cu relatia Hristos-Biserica. Intre aceste doua...
