Laudă lor, tinerilor
Nu stiu daca s-a mai intamplat vreodata pana acum sa simt nevoia de a scrie cu atata bucurie despre tineretul Oastei Domnului si al Bisericii, in general. Agitati mereu de problema ca sunt o problema, multi au facut din tineri calul de bataie in ce priveste lucrarea Bisericii, analizandu-i, cu mare bagare de seama, mereu []Nu stiu daca s-a mai intamplat vreodata pana acum sa simt nevoia de a scrie cu atata bucurie despre tineretul Oastei Domnului si al Bisericii, in general. Agitati mereu de problema ca sunt o problema, multi au facut din tineri calul de bataie in ce priveste lucrarea Bisericii, analizandu-i, cu mare bagare de seama, mereu distanti, ca si cum tinerii acestia ar fi niste bolnavi, numai buni de internat in vreun salon de spital spiritual.
Ori nu aceasta este realitatea. Ca injura si sunt batjocoritori, ca desfraneaza si mint, ca se drogheaza si se alcoolizeaza? Nimic mai adevarat! Unii! Dar cei cuminti, si lucratori, cei iubitori de Hristos si de parinti, cei care invata de note mari si traiesc la fel, oare despre acestia, normalii anormalului de acum, de ce n-am scris?De ce e musai ca mereu sa facem din discursul despre tineretul de actualitati PROTV, cand in fond ei sunt si materialul stirilor bucuroase ca putem merge mai departe, ca avem pentru ce si pentru cine ne smeri si lucra, in asteptare si nadejde. Ca nu-i totul pierdut, ci, macar in parte, tinerii cauta sa-nvete sa tina Biserica.
Mi-a randuit Dumnezeu ca, prin natura misiunii mele ca preot, sa stau intre ei. S-alerg cu ei pe taisul securii acesteia ce este viata, sa-mi zdrelesc cu ei si palmele faptei si genunchii rugaciunii, sa-mpart cu ei si noptile de nesomn si zilele de nelene, de lucru, de har. Parca nimic nu-i mai frumos decat ei, cei care tin surasul aprins pe fata ranita a Bisericii.
Ca sunt pacatosi, lenesi si neatenti? Sigur, cine-i altfel din cei care i-au invatat, sau ii mai invata inca sa traiasca? Dar au in ei puterea necorupaciunii, demnitatea tacerii in locul delationismului de joasa speta, trainicia visului.
Un proverb brazilian spune ca atunci cand unul viseaza se cheama visator, dar cand mai multi...
Ori nu aceasta este realitatea. Ca injura si sunt batjocoritori, ca desfraneaza si mint, ca se drogheaza si se alcoolizeaza? Nimic mai adevarat! Unii! Dar cei cuminti, si lucratori, cei iubitori de Hristos si de parinti, cei care invata de note mari si traiesc la fel, oare despre acestia, normalii anormalului de acum, de ce n-am scris?De ce e musai ca mereu sa facem din discursul despre tineretul de actualitati PROTV, cand in fond ei sunt si materialul stirilor bucuroase ca putem merge mai departe, ca avem pentru ce si pentru cine ne smeri si lucra, in asteptare si nadejde. Ca nu-i totul pierdut, ci, macar in parte, tinerii cauta sa-nvete sa tina Biserica.
Mi-a randuit Dumnezeu ca, prin natura misiunii mele ca preot, sa stau intre ei. S-alerg cu ei pe taisul securii acesteia ce este viata, sa-mi zdrelesc cu ei si palmele faptei si genunchii rugaciunii, sa-mpart cu ei si noptile de nesomn si zilele de nelene, de lucru, de har. Parca nimic nu-i mai frumos decat ei, cei care tin surasul aprins pe fata ranita a Bisericii.
Ca sunt pacatosi, lenesi si neatenti? Sigur, cine-i altfel din cei care i-au invatat, sau ii mai invata inca sa traiasca? Dar au in ei puterea necorupaciunii, demnitatea tacerii in locul delationismului de joasa speta, trainicia visului.
Un proverb brazilian spune ca atunci cand unul viseaza se cheama visator, dar cand mai multi...
Sursa: Oastea Domnului
Vezi articolul complet pe Oastea Domnului