PILDELE CÂTORVA ÎNAINTAŞI
Cand pomenim numele Sfantului Ioan Gura de Aur, pe langa marea si luminoasa lui figura, pe langa neintrecutele lui cuvinte de aur si de foc, pe langa neintrecutele lui invataturi si pe langa neuitatul nume al credincioasei lui mame, Antuza, involuntar ne aducem aminte si de Sinodul din anul 403. Da, sinod de greseli si []Cand pomenim numele Sfantului Ioan Gura de Aur, pe langa marea si luminoasa lui figura, pe langa neintrecutele lui cuvinte de aur si de foc, pe langa neintrecutele lui invataturi si pe langa neuitatul nume al credincioasei lui mame, Antuza, involuntar ne aducem aminte si de Sinodul din anul 403.
Da, sinod de greseli si de adversari violenti.
Caci doar in scopul indreptarii greselilor s-a tinut sinodul din anii 343 344, care avea tocmai aceasta misiune de a indrepta raul altora.
In Istoria Bisericeasca Universala, cartea I, editia a II-a, din anul 1925, la paginile 55-56, aflam la punctul 4 urmatoarele:Sinodul ce s-a tinut in anii 343 344 la Tarsica, in Dieceza Dacia, alipita la Iliricul rasaritean: a dat 20 de canoane; trei dintre aceste canoane (3, 4, 5) confera lui Iuliu, episcop al Romei drept de revizuire in procesele despre depunerea episcopilor persecutati prin atari procese ale adversarilor violenti.
Spunem aceasta pentru a nu ramane cineva surprins, cand, pe parcursul acestei istorisiri, va mai afla asemenea hotarari si ale altor sinoade. Sa nu avem naivitatea de a crede ca sinoadele nu pot gresi sau ca, in compunerea lor, nu pot fi si oameni violenti, care iau decizii contrare voii lui Dumnezeu si impotriva hotararii Duhului Sfant.
Sa recunoastem noi insine, ca toate ale Domnului sunt deosebite de felul nostru de a intelege si ca, in masura in care cineva devine mai una cu Hristos, acela va impartasi, aici in lume, o soarta mai asemanatoare cu a Lui, neputand fi sluga mai presus decat Stapanul sau. Astfel intelegem ca acesta este cursul normal al vietii unui adevarat profet al lui Dumnezeu. Iar vietile lipsite de un astfel de tratament sunt niste vieti lipsite chiar de sensul lor cel mai profund.
Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut in familia unui ofiter, comandant al ostirilor din Siria.
Desi prin studiile urmate ajunge avocat, deschizandu-si inima la indemnurile mamei sale credincioase, luminat si calauzit de Duhul Sfant, primeste botezul, devine crestin si apoi urmeaza teologia.
Se calugareste in anul 381, e hirotonit diacon, iar peste alti cinci ani, prezbiter in Antiohia.
Aici Il marturiseste cu indrazneala pe Hristos cel Rastignit, aducand astfel mii de suflete in staulul Blandului Pastor.
Faima neintrecutelor lui invataturi, a vietii lui curate si, mai ales, a roadelor lui aduse la picioarele Stapanului sau iubit, e cunoscuta in curand de intreaga crestinatate.
Astfel, in 397 e numit arhiepiscop in Constantinopol.
Aici, cu si mai mult zel marturiseste pe Hristos cel Rastignit, iar in cadrul noii lui insarcinari, combate si biciuieste moravurile stricate si lumesti.
Nu cruta pe nimeni, ci, in felul Sfantului Ioan Botezatorul, spune pacatului pe nume, credinta o numeste credinta, iar necredinta, pacat strigator la cer.
Prin neinfricata marturisire a Cuvantului Sfant al Evangheliei, care este puterea lui Dumnezeu (Romani 1, 16), zguduie din temelii imparatia intunericului. Cei care umblau in minciuna si in fatarnicie, in pacate si in trairi lumesti, se ridica impotriva lui si astfel, la Sinodul sus-amintit, este depus si exilat in Cucuza din Asia Mica.
In drum spre exil, fratii din Capadochia l-au intampinat zicand:Mai bine sa se intunece soarele pe cer, decat sa taca gura lui Ioan.(Exact asa cum au zis si fratii din intreg cuprinsul tarii noastre, ba si de peste hotare, dupa hotararea sinodului din 1935, care l-a caterisit pe Parintele Iosif).
Dorind sa-i inaspreasca suferintele, s-a ordonat mutarea lui intr-un loc mai greu. Dar frant sub greutatea acestora si afland mila la Stapanul lui Ceresc, in jurul anului 407, isi dete sufletul in mainile Sale, zicand: Slavit sa fie Domnul pentru toate!Abia dupa 31 de ani, in anul 438, imparatul Teodosiu al II-lea ii aduse moastele la Constantinopol, unde s-au facut rugaciuni de iertare pentru nedreptatea facuta acestui sfant.
Printre multele si pretioasele lui scrieri ne-a ramas si Liturghia care-i poarta numele.
Da, numai atunci cand se vor deschide cartile ceresti, vom putea sa auzim frumoasele nume ale celor ce stiau ca cei fricosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli si toti mincinosii au ca parte de mostenire vesnica iazul care arde cu foc si pucioasa, numit moartea a doua si, stiind, au crezut si nu le-a fost frica, au vorbit (II Cor. 4, 13) si au marturisit cu indrazneala Numele lui Hristos, Singurul Nume in care se afla mantuirea, chiar daca a trebuit sa plateasca cu pretul vietii lor, marturisirea facuta.
Este necunoscuta si nenumarata de noi, marea ceata a sfintilor martiri si mucenici, ostasii lui Hristos, prin care El a castigat pamantul pentru Cer si inimile pentru iubire. Cu astfel de stralucitoare si pretioase nume e impodobita coroana eternei biruinte a Celui care a purtat odata, indurerat, pe aceea de spini, pentru noi.
La temelia slavitei lucrari de iubire aceea de la sangele lui Abel, pana la sangele din farfuria pe care a fost asezat capul Sfantului Ioan Botezatorul, pana la Sangele cel Sfant prelins pe lemnul Crucii, si pana se va aseza ultima caramida in Biserica lui Hristos, spre a face deplina unitate si eterna legatura intre ele se va cere ca liant, tot sange.
La astfel de oameni s-a uitat Parintele Iosif si credinta si pilda vietii lor a urmat-o.
Pe noi ne-a invatat sa facem tot la fel, neuitand nici o clipa sa ne previna in ce priveste tinta spre care ne-a indemnat sa privim, fie prin viu grai, fie prin scrisul lui minunat. Raman scrise cu litere de foc indemnurile lui:Cu ochii tinta la Iisus cel Rastignit!N-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Iisus Hristos si pe El Rastignit!Aveti grija sa nu vi-L fure pe Iisus!Acesta a fost programul pe care l-a lasat el ca mostenire Lucrarii sfinte a Oastei Domnului: IISUS CEL RASTIGNIT! Ce infiorat imi aduc aminte de ultima mare intalnire frateasca din Sibiu, de la Rusaliile anului 1946, cand, din partea Mitropoliei, preotul Gh. Secas a venit impreuna cu fratii la...
Da, sinod de greseli si de adversari violenti.
Caci doar in scopul indreptarii greselilor s-a tinut sinodul din anii 343 344, care avea tocmai aceasta misiune de a indrepta raul altora.
In Istoria Bisericeasca Universala, cartea I, editia a II-a, din anul 1925, la paginile 55-56, aflam la punctul 4 urmatoarele:Sinodul ce s-a tinut in anii 343 344 la Tarsica, in Dieceza Dacia, alipita la Iliricul rasaritean: a dat 20 de canoane; trei dintre aceste canoane (3, 4, 5) confera lui Iuliu, episcop al Romei drept de revizuire in procesele despre depunerea episcopilor persecutati prin atari procese ale adversarilor violenti.
Spunem aceasta pentru a nu ramane cineva surprins, cand, pe parcursul acestei istorisiri, va mai afla asemenea hotarari si ale altor sinoade. Sa nu avem naivitatea de a crede ca sinoadele nu pot gresi sau ca, in compunerea lor, nu pot fi si oameni violenti, care iau decizii contrare voii lui Dumnezeu si impotriva hotararii Duhului Sfant.
Sa recunoastem noi insine, ca toate ale Domnului sunt deosebite de felul nostru de a intelege si ca, in masura in care cineva devine mai una cu Hristos, acela va impartasi, aici in lume, o soarta mai asemanatoare cu a Lui, neputand fi sluga mai presus decat Stapanul sau. Astfel intelegem ca acesta este cursul normal al vietii unui adevarat profet al lui Dumnezeu. Iar vietile lipsite de un astfel de tratament sunt niste vieti lipsite chiar de sensul lor cel mai profund.
Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut in familia unui ofiter, comandant al ostirilor din Siria.
Desi prin studiile urmate ajunge avocat, deschizandu-si inima la indemnurile mamei sale credincioase, luminat si calauzit de Duhul Sfant, primeste botezul, devine crestin si apoi urmeaza teologia.
Se calugareste in anul 381, e hirotonit diacon, iar peste alti cinci ani, prezbiter in Antiohia.
Aici Il marturiseste cu indrazneala pe Hristos cel Rastignit, aducand astfel mii de suflete in staulul Blandului Pastor.
Faima neintrecutelor lui invataturi, a vietii lui curate si, mai ales, a roadelor lui aduse la picioarele Stapanului sau iubit, e cunoscuta in curand de intreaga crestinatate.
Astfel, in 397 e numit arhiepiscop in Constantinopol.
Aici, cu si mai mult zel marturiseste pe Hristos cel Rastignit, iar in cadrul noii lui insarcinari, combate si biciuieste moravurile stricate si lumesti.
Nu cruta pe nimeni, ci, in felul Sfantului Ioan Botezatorul, spune pacatului pe nume, credinta o numeste credinta, iar necredinta, pacat strigator la cer.
Prin neinfricata marturisire a Cuvantului Sfant al Evangheliei, care este puterea lui Dumnezeu (Romani 1, 16), zguduie din temelii imparatia intunericului. Cei care umblau in minciuna si in fatarnicie, in pacate si in trairi lumesti, se ridica impotriva lui si astfel, la Sinodul sus-amintit, este depus si exilat in Cucuza din Asia Mica.
In drum spre exil, fratii din Capadochia l-au intampinat zicand:Mai bine sa se intunece soarele pe cer, decat sa taca gura lui Ioan.(Exact asa cum au zis si fratii din intreg cuprinsul tarii noastre, ba si de peste hotare, dupa hotararea sinodului din 1935, care l-a caterisit pe Parintele Iosif).
Dorind sa-i inaspreasca suferintele, s-a ordonat mutarea lui intr-un loc mai greu. Dar frant sub greutatea acestora si afland mila la Stapanul lui Ceresc, in jurul anului 407, isi dete sufletul in mainile Sale, zicand: Slavit sa fie Domnul pentru toate!Abia dupa 31 de ani, in anul 438, imparatul Teodosiu al II-lea ii aduse moastele la Constantinopol, unde s-au facut rugaciuni de iertare pentru nedreptatea facuta acestui sfant.
Printre multele si pretioasele lui scrieri ne-a ramas si Liturghia care-i poarta numele.
Da, numai atunci cand se vor deschide cartile ceresti, vom putea sa auzim frumoasele nume ale celor ce stiau ca cei fricosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli si toti mincinosii au ca parte de mostenire vesnica iazul care arde cu foc si pucioasa, numit moartea a doua si, stiind, au crezut si nu le-a fost frica, au vorbit (II Cor. 4, 13) si au marturisit cu indrazneala Numele lui Hristos, Singurul Nume in care se afla mantuirea, chiar daca a trebuit sa plateasca cu pretul vietii lor, marturisirea facuta.
Este necunoscuta si nenumarata de noi, marea ceata a sfintilor martiri si mucenici, ostasii lui Hristos, prin care El a castigat pamantul pentru Cer si inimile pentru iubire. Cu astfel de stralucitoare si pretioase nume e impodobita coroana eternei biruinte a Celui care a purtat odata, indurerat, pe aceea de spini, pentru noi.
La temelia slavitei lucrari de iubire aceea de la sangele lui Abel, pana la sangele din farfuria pe care a fost asezat capul Sfantului Ioan Botezatorul, pana la Sangele cel Sfant prelins pe lemnul Crucii, si pana se va aseza ultima caramida in Biserica lui Hristos, spre a face deplina unitate si eterna legatura intre ele se va cere ca liant, tot sange.
La astfel de oameni s-a uitat Parintele Iosif si credinta si pilda vietii lor a urmat-o.
Pe noi ne-a invatat sa facem tot la fel, neuitand nici o clipa sa ne previna in ce priveste tinta spre care ne-a indemnat sa privim, fie prin viu grai, fie prin scrisul lui minunat. Raman scrise cu litere de foc indemnurile lui:Cu ochii tinta la Iisus cel Rastignit!N-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Iisus Hristos si pe El Rastignit!Aveti grija sa nu vi-L fure pe Iisus!Acesta a fost programul pe care l-a lasat el ca mostenire Lucrarii sfinte a Oastei Domnului: IISUS CEL RASTIGNIT! Ce infiorat imi aduc aminte de ultima mare intalnire frateasca din Sibiu, de la Rusaliile anului 1946, cand, din partea Mitropoliei, preotul Gh. Secas a venit impreuna cu fratii la...
