Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Bogdanesti 16 august 1981 In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Cu acest semn sfant si cu acest cuvant sfant, desprins din adevarul lui Dumnezeu si din Cuvantul Sau cel Sfant, si din paginile Sfintei Evanghelii, din ultimele cuvinte ale Mantuitorului nostru []Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Bogdanesti 16 august 1981In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Cu acest semn sfant si cu acest cuvant sfant, desprins din adevarul lui Dumnezeu si din Cuvantul Sau cel Sfant, si din paginile Sfintei Evanghelii, din ultimele cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus lasate ucenicilor Sai, cu acestea vrem si sa incepem, si sa sfarsim toate cuvintele noastre, toate lucrarile noastre, toate inceputurile noastre si sfarsiturile noastre.

S-au varsat lacrimi aici. Nu va rusinati de lacrimi. Ele sunt semnul celei mai inalte noblete sufletesti. Nu pot plange decat oamenii nobili la suflet, curati si sfinti, cum a plans Mantuitorul nostru. Lui nu I-a fost rusine de lacrimi.

Lacrimile sunt expresia nu numai a celei mai mari dureri, ci si a celor mai mari bucurii, pe care nu le putem exprima in cuvinte, ci le exprimam in lacrimi. Pentru ca lacrimile sunt un mare dar de la Dumnezeu pentru noi. Vai de cei care n-au lacrimi si nu pot plange! Numai ei stiu ce mare nenorocire este sa n-ai lacrimi atunci cand nici durerea si nici bucuria nu le poti exprima altfel mai inalt, mai frumos, mai divin, decat cu lacrimile.

Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a lasat mostenirea aceasta sfanta si scumpa: lacrimile, care sunt dovada celei mai mari iubiri, a celei mai fierbinti rugaciuni, a celui mai inspirat Cuvant, a celei mai alese stari in fata lui Dumnezeu.

Sa ne rugam mereu Domnului sa nu ne lase fara lacrimi! Nici in dragostea noastra, nici in bucuriile noastre, nici in cuvantarile noastre, nici in rugaciunile noastre, nici in cantarile noastre.

Lacrimile sunt cele care dau valoare si crezamant adevarat tuturor operelor cu adevarat inspirate de Dumnezeu sufletelor omenesti.

O lucrare minunata de arta, un rasarit de soare, o cantare minunata, un cuvant binecuvantat care stoarce lacrimi sunt dovezi ca ne-am atins de frumusetea lui Dumnezeu, ca ceea ce este divin si frumos in om este creat de puterea lui Dumnezeu.

Pentru multe trebuie sa-I multumim noi lui Dumnezeu, din cele ce am auzit si trait sub acest cort in ceasurile pe care Dumnezeu ni le-a randuit sa ni le petrecem aici. Multe adevaruri minunate trebuie sa retinem noi din cele ce s-au spus aici; si cel putin doua mari minuni din cele pe care le vedem acum cu ochii nostri trebuie sa ne retina si mai mult gandurile, inima, sufletul nostru. i sa ni le inalte mai inalt si mai frumos spre Dumnezeu.

Am vrea sa citim, cu privire la aceste lucruri, cateva versete din sfanta Evanghelie de la Luca, cea care s-a citit ieri, in ziua Adormirii Sfintei Fecioare, Maica Domnului nostru, si care este scrisa de Sfantul Luca in capitolul 10, incepand cu versetul 38:Pe cand era pe drum cu ucenicii Sai, Iisus a intrat intr-un sat. i o femeie numita Marta (Marta, numele miresei noastre) L-a primit in casa ei. Ea avea o sora numita Maria, care s-a asezat jos la picioarele Domnului si asculta cuvintele Lui.

Marta era impartita cu multa slujire si a venit repede la Iisus si i-a zis: Doamne, nu- i pasa ca sora mea m-a lasat sa slujesc singura? Zi-i, dar, sa-mi ajute! .

Drept raspuns, Iisus i-a zis: Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuieste. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua .

Despre doua lucruri foarte insemnate se vorbeste aici. i aceste doua lucruri foarte insemnate am vrea sa le retinem noi din tot ce-am vazut si din tot ce-am auzit.

Traim o mare minune, dar aceasta nu este o noutate. Acest fel de a ne petrece sarbatorile noastre, evenimentele vietii noastre, indeosebi casatoria, dar si celelalte evenimente familiale, felul asta in care le petrecem noi astazi nu-i nou.

Asa le-au petrecut inaintasii nostri, parintii nostri care au venit aici candva, demult, demult. De-atunci a trecut o noapte de o mie de ani peste istoria noastra, cand primii crestini [au fost] adusi aici de stapanirea romana; ei, care erau cei mai zelosi crestini, au fost exilati aici in indepartata Dacie. Ei au venit cu credinta minunata si sfanta pe care o mostenisera de la cei dintai urmasi ai Mantuitorului. Asa au fost acei parinti care au intemeiat aici familiile crestine si inceputul neamului nostru. Asa au petrecut ei nuntile lor.

A trebuit insa, o data cu plecarea romanilor si cu venirea popoarelor barbare, sa treaca o mie de ani peste istoria noastra, o mie de ani, despre care nu se stie nimic. Abia acum incepem sa ne-o refacem, din cioburi, din ruine si din morminte. De la anul 250, pana la 1300 (sau ceva mai inainte sau ceva mai in urma), nu stim nimic cum au trait si au luptat, si au suferit inaintasii nostri aici. tim insa ca poporul nostru s-a nascut crestin. De la nasterea lui, el a avut increderea, nadejdea, lumina, partasia, ocrotirea si ajutorul lui Dumnezeu. De-a lungul zbuciumatei istorii a parintilor nostri, Dumnezeul parintilor nostri a fost Singurul nostru Aliat, Care ne-a izbavit si ne-a ajutat nu numai prin zbuciumul cunoscut, ci si prin noaptea istoriei noastre necunoscute. El a fost ajutorul nostru. De aceea, in adancul fiintei noastre e pusa dragostea lui Dumnezeu, credinta in El. i virtutile recunoscute de catre toti: omenia, blandetea, bunatatea sufletului poporului nostru si a stramosilor nostri erau numai niste virtuti care izvorau din credinta, din Evanghelia traita, din cunoasterea si ascultarea puternica de Dumnezeu pe care au avut-o de la inceput parintii nostri.

Chiar daca o mie de ani dupa aceea a trebuit sa trecem printr-un intuneric, lumina lui Dumnezeu si binecuvantarile Lui ne-au ocrotit, pentru ca este scris: Dumnezeu binecuvanteaza pe cel credincios pana in al miilea neam si pana in al miilea an, pana la a mia generatie.

De aceea am fost izbaviti noi, pentru ca am avut niste parinti credinciosi. i Dumnezeu sa fie slavit ca S-a indurat sa ne dea astfel de parinti. Acum marea noastra datorie este sa legam firul istoriei noastre de acolo de unde intunericul ne-a rupt de ei.

Nu-i de mirare ca-n poporul nostru s-au incetatenit la suprafata niste obiceiuri paganesti. Astea au fost aduse de stapanirile pagane care ne-au asuprit atatea secole. Sarbatorile noastre, nasterile noastre, nuntile noastre, inmormantarile noastre n-au fost asa cum au devenit, n-au fost pline de alcool, de betii, de injuraturi, de cantece porcoase, cum au devenit dupa aceea.

Popoarele pagane care ne-au stapanit au cautat sa strice sufletul curat si frumos pe care ni l-au lasat noua parintii nostri.

Dar acum, vedeti, cand Dumnezeu a adus vremea de inviorare si cand a venit vremea sa treaca intunericul si noaptea si au venit libertatea si neatarnarea, si slobozenia poporului nostru, ce minunat dar ne-a facut noua Dumnezeu prin Lucrarea aceasta minunata a Oastei Domnului!Se pare ca este o noutate o astfel de nunta, dar nu; ea este numai legarea firului frumos si sfant al generatiei de acum cu al stramosilor nostri care au murit credinciosi, care au suferit pentru Dumnezeu si care nu s-au lepadat in totalitatea lor niciodata de Dumnezeu si de parintii lor.

Atatea amintiri binecuvantate, atatea troite, atatea locuri istorice frumoase, atatea cruci si manastiri semanate de-a lungul si de-a latul pamantului nostru sunt nu numai semnele care arata ca acolo s-a dat o batalie, ca s-a sfarsit si este inmormantat un sfant, ci sunt semnele, dovezile dragostei de Dumnezeu si ale credintei care n-a murit niciodata de tot din sufletul nostru si din sufletul parintilor nostri. Numai acum, la vremea cand Dumnezeu ne-a adus si libertatea nationala, El ne-a adus aceasta Lucrare care trebuia sa intregeasca independenta noastra sufleteasca. i, dupa cum atunci ne-a dezrobit de stapanirile si de urmele tuturor robiilor straine care au trecut peste poporul nostru, asa trebuia sa ne dezrobim si de urmele tuturor pacatelor si obiceiurilor urate pe care stapanirile acestea straine le-au aruncat peste sufletul nostru, peste viata noastra, peste obiceiurile noastre evanghelice, biblice, frumoase, care ne ramasesera tot asa de curate cum au ramas gandul si dorinta intregirii noastre intr-o singura patrie libera. Tot asa a ramas si gandul intregirii noastre intr-o singura Biserica credincioasa, vie, evanghelica, traita in harul lui Dumnezeu. Sa fim nu niste robi sufletesti intr-o tara trupeasca libera, ci, daca am capatat o independenta trupeasca, sa capatam si una sufleteasca. Asa ne-a vrut Dumnezeu si samburele acestei independente sufletesti l-a pus Dumnezeu in aceasta Lucrare a Oastei Domnului; care nu este un sambure adus de cine stie ce vant strain din afara, ci este nascut aici, din credinta si din sufletul poporului nostru.

Omul lui Dumnezeu, Parintele Iosif, despre care s-au spus aici asa de frumoase si meritate cuvinte de recunostinta, a fost profetul neamului nostru, a fost profetul dezrobirii noastre sufletesti, pentru ca este scris: Fiecare popor isi are profetul sau. Fiecare generatie isi are profetul sau . i el a fost profetul generatiei noastre, al poporului nostru, care ne-a adus noua lumina lui Dumnezeu, intregind lumina libertatii noastre nationale.

Am citit pasajul din Evanghelie, amintit ieri in Evanghelia citita si explicata, cu Marta si Maria, pentru ca in el este continut un lucru foarte interesant. De fapt, Cuvantul lui Dumnezeu contine adevaruri noi pentru noi. De cate ori vom fi citit noi acest pasaj, dar ne-a scapat, cred, un adevar: Marta muncea. Era o femeie harnica. Dupa munca ei si-a castigat o casa, pentru ca este scris: o femeie numita Marta l-a primit pe Iisus in casa ei .

Casa era a ei; ceilalti erau fratii ei, care locuiau cu ea. Marta deci muncea. Dumnezeu, in urma muncii ei, i-a dat o casa, sa ne arate ca niciodata Dumnezeu nu lasa o munca cinstita fara rasplata. i un om care doreste intr-adevar o casa, sa poata primi in ea Cuvantul lui Dumnezeu, pe omul lui Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu, acela trebuie sa munceasca staruitor, sa munceasca chibzuit, sa munceasca cinstit, sa munceasca frumos, sa munceasca vrednic. i sa mai stie sa si pastreze rodul muncii sale, pentru ca sa aiba o casa unde sa poata primi un strain, unde sa poata cineva asculta Cuvantul lui Dumnezeu.

Dar se vorbeste acolo si despre o sora a ei, Maria. Maria si-a ales o parte, partea cea buna, care nu se va lua niciodata de la ea. Ce frumos locuiau aceste doua surori impreuna! Maria avea partea duhovniceasca, partea meditatiei, partea rugaciunii, partea ascultarii de Dumnezeu, partea lacrimilor, care intregea partea Martei, partea muncii.

E frumos cand cineva munceste, alearga si, cu chibzuinta, cauta sa-si chiverniseasca rodul muncii sale. Dar daca lipseste din toata aceasta framantare cum i-a spus Mantuitorul Martei: Marta, Marta, pentru multe alergi si te framanti tu, dar mai lipseste ceva la framantarea aceasta. Maria si-a ales partea cea buna. Partea cea buna mai lipseste la munca ta .

E bine ca noi muncim si alergam, dar partea cea si mai buna, care intregeste munca noastra si o binecuvanteaza, si o face sa fie plina de multumire si de bucurie, este partea aia a Mariei, partea care vine cu lacrima, cu meditatia, cu genunchii, cu rugaciunea, cu binecuvantarea pe care o da Dumnezeu prin aceasta parte si celeilalte. Un lucru frumos a facut Marta atunci: ea s-a dus la Iisus si a zis: Doamne, sa-mi ajute sora mea! Ca eu muncesc si ma zbat degeaba, daca nu m-ajuta ea! . Ce mare lucru este aici! Multe ar trebui sa invatam noi din aceasta cerere a Martei: Doamne Iisuse, degeaba alerg eu si ma zbucium, si fac eforturi, si-mi dau toate silintele, si fac economie, si ma straduiesc, daca nu m-ajuta partea cealalta, daca nu vine si Maria, sa intregeasca munca mea cu parte ei sfanta. Fara Maria, eu nu pot sa fac nimic. Fara Maria, degeaba ma zbucium, fara Maria partea mea ramane neintregita, incompleta, fara multumire, fara pace si fara sfarsit folositor.

Marta L-a rugat pe Iisus si pentru partea Mariei.

O, ne-am rugat noi mereu lui Dumnezeu, dupa toate alergarile si munca noastra, sa nu uitam sa completam partea Martei? Partea muncii si a ostenelilor noastre, cu partea Mariei, care este meditatia, rugaciunea, partea cea mai importanta, care da valoare si le da frumusete tuturor ostenelilor si alergarilor noastre si partea fara de care in zadar ostenim si alergam; pe toate le incheiem cu un deficit si cu amaraciune.

Doamne, alerg si degeaba alerg si ma ostenesc, pentru ca ceea ce sper si doresc sa realizez nu pot fara partea Mariei. Da-mi Tu partea Mariei!Ori de cate ori facem acest lucru, noi suntem binecuvantati.

Sa-I cerem lui Dumnezeu partea cea care ramane vesnic. Sa ne daruiasca Domnul lucrul care trebuie. Acest lucru este important: lucrul care trebuie tuturor ostenelilor noaste, pentru ca sa se completeze fericit amandoua partile; caci atunci intregul este binecuvantat, cand ambele parti contribuie in modul cel mai frumos la completarea lui. i am vrut sa spun cateva cuvinte in graba mare trebuie sa le spunem, pentru ca timpul plecarii noastre la sfanta biserica pentru actul cununiei deja s a apropiat, poate ca s-a si cam depasit am vrut sa tinem seama de ceea ce se vede acum clar aici: noutatea nuntilor noastre, noutate pe care a adus-o in mijlocul poporului nostru si in Biserica noastra Lucrarea Oastei Domnului. Dar nu numai cu privire la acest fel de a ne petrece nuntile noastre e aceasta noutate, ci si cu privire la cumetriile noastre, la botezuri, la inmormantari si la toate celelalte acte importante care se petrec in viata noastra a fiecaruia sau a familiei, sau a societatii noastre.

Lucrarea Oastei Domnului a adus aceasta noutate binecuvantata care pare noutate, dar, asa cum am spus, ea este numai forma cea binecuvantata de Dumnezeu in care noi legam prezentul nostru minunat de trecutul minunat al inaintasilor nostri.

Asa au petrecut parintii nostri de la inceput sarbatorile lor: cu Cuvantul lui Dumnezeu, cu Biblia, cu Evanghelia, cu cantarea religioasa.

Poporul nostru este un popor al cantarii; folclorul nostru este plin de frumusetea melodiilor si a compunerilor minunate si poetice. Nu se putea ca acest popor, inzestrat de Dumnezeu cu un dar asa de minunat in ceea ce priveste cantarea, sa ramana fara cantarea religioasa, fara muzica religioasa. i aceasta binecuvantare a venit tot din mijlocul poporului nostru, de acolo de la opinca, de la radacina poporului nostru, de unde au rasarit toate lucrurile frumoase si nobile in viata acestui popor. De aici, de la patura aceasta cu care inaintasii nostri, marii nostri oameni sfinti, s-au insotit, cu care au pornit la lupta, cu care au pornit la munca si cu care au dus si cantarea, si bucuria, si lacrimile impreuna.

Poporul nostru a insotit pe conducatorii nostri. i atata vreme cat conducatorul a fost plin de binecuvantarea lui Dumnezeu si a stiut sa adune in jurul lui poporul, ceea ce au realizat impreuna a ramas nemuritor. tefan cel Mare n-a cucerit singur toate biruintele pe care i le-a dat Dumnezeu. Cum n-a construit singur toate manastirile minunate care sunt si astazi o podoaba a istoriei noastre, a pamantului nostru, a mandriei noastre nationale; ci a fost ajutat in toate acestea de patura cea mai larga, care a simtit cu acest conducator sfant si l-a insotit. Pentru ca ei l-au vazut stand in genunchi in fata lor, l-au vazut cu lacrimi in fata lor, l-au vazut ridicand spre ceruri mainile rugatoare catre Dumnezeu, Care l-a ascultat pentru ca si el, la randul lui, n-a uitat recunostinta si dragostea fata de Dumnezeul parintilor nostri.

Noi, chiar daca n-am avea Biblie, chiar daca n-am avea istoria poporului evreu descrisa in Biblie, avem cronicarii nostri, scriitorii nostri, istoria noastra, care ne vorbeste tot asa de minunat despre Dumnezeu cum ne vorbesc paginile Sfintelor Evanghelii. Daca veti citi Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie , veti vedea ce frumos scrie acest om, parca citesti Evanghelia. Daca citesti scrierile cronicarilor, vei citi parca epistolele Sfintilor Apostoli catre fiii lor, indemnurile catre urmasii lor, izvorate din aceeasi credinta si recunostinta fata de acelasi Dumnezeu Care ne-a dat si noua aceleasi biruinte cum a dat in vechime si poporului Sau.

Asa de minunat se imbina istoria noastra cu Biblia, incat ori de cate ori citim cu adevarat si cu simt adanc de patrundere scrierile si istoria noastra, ne patrundem de scrierile Cuvantului lui Dumnezeu; si asta arata felul minunat in care i-a izbavit Dumnezeu pe ai Sai intotdeauna.

Noutatea aceasta, zic, este un dar al lui Dumnezeu trimis poporului nostru.

Celelalte lucrari evanghelice care se numesc intr-un fel sau in altul, nu stim de unde au venit si nu stim unde se duc. Pot fi si aici, pot fi si acolo, pot fi oriunde. Dar Lucrarea Oastei Domnului este profetul trimis de Dumnezeu poporului nostru si credintei noastre. Asta aici a venit, stim de unde a venit, stim cine ne-a adus-o, stim cine ne-a invatat, pentru ca [acestia] au trait si au murit ca niste profeti si ca niste sfinti in mijlocul nostru.

Daca ii respectam si ii pretuim, ne respectam pe noi insine.

In vechime, in istoria poporului evreu, au fost unii profeti mari care au fost ascultati. i au fost alti profeti mari care n-au fost ascultati.

Moise a fost un profet mare care a fost ascultat de popor. i Dumnezeu a binecuvantat poporul care l-a ascultat pe Moise, prin libertatea si biruintele, si bucuriile pe care i le-a dat lui.

Dar si Ieremia a fost un profet mare, un profet ca si Moise. Dar pe Ieremia, poporul nu l-a ascultat. Pe Ieremia l-au aruncat, l-au lepadat si l-au lasat singur in groapa. i atunci poporul a trebuit sa fie pedepsit, pentru ca nu si-a ascultat profetul trimis pentru vremea la care Dumnezeu il sortise sa se duca. i nu i-a fost primit solia pe care Dumnezeu l-a trimis sa o spuna.

Mi-aduc aminte de ultima noapte a Parintelui IosifAm fost langa el in cele din urma ceasuri.

Mi-aduc si astazi aminte despre niste adevaruri pe care mi le-a spus si pe care le-am mai insemnat undeva.

A zis: Dumnezeu a trimis Lucrarea Oastei Domnului la poporul nostru, pentru salvarea si mantuirea lui. Ce salt minunat ar fi facut poporul nostru de la starea de barbarie in care il adusesera stapanirile straine, pana la statura inalta a unui popor demn, civilizat, cult, nobil, credincios, daca ar fi primit Lucrarea Oastei Domnului! .

Dar atunci, conducatorii de atunci ai poporului au lepadat aceasta Lucrare si au prigonit-o. i a spus profetul sfant: Dumnezeu poate sa pedepseasca poporul neascultarii din pricina celor care n-au primit Cuvantul Sau . Incercarile prin care am trecut poate au fost ceva din ceea ce a spus Parintele Iosif in noaptea de 12 februarie 1938. i a mai spus: Dumnezeu a trimis Lucrarea aceasta la Biserica noastra, dar conducatorii Bisericii noastre n-au primit-o si au prigonit-o si, iata, pe mine m-au dat afara pentru invatatura pe care am adus-o despre renasterea spirituala si pentru trairea vie a credintei stramosilor nostri in Biserica noastra.

Iar Dumnezeu poate sa pedepseasca si Biserica noastra cu venirea altor credinte, straine, din pricina ca n-au primit darul lui Dumnezeu care era aceasta Lucrare trimisa special pentru reinviorarea si renasterea spirituala a membrilor Bisericii . i a mai spus un cuvant: Daca va...