OSTENEALA
Cunoastem ca pacatul lui Adam si Eva, pacatul stramosesc, a deschis un sir nesfarsit de neajunsuri, nemultumiri, decaderea simturilor morale, inclinatii mai mult spre rau, urmare a indemnurilor firesti, imbolnaviri trupesti si sufle-testi, imbatranire, stari duhovnicesti de plans Printre cele multe, se afla si osteneala, ca urmare a blestemului dat cand Dumnezeu a zis: In []Cunoastem ca pacatul lui Adam si Eva, pacatul stramosesc, a deschis un sir nesfarsit de neajunsuri, nemultumiri, decaderea simturilor morale, inclinatii mai mult spre rau, urmare a indemnurilor firesti, imbolnaviri trupesti si sufle-testi, imbatranire, stari duhovnicesti de plansPrintre cele multe, se afla si osteneala, ca urmare a blestemului dat cand Dumnezeu a zis: In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce (Fac 3, 19).
Dac-am vrea sa prescurtam vorbirea despre tot ce a urmat, am cuprinde totul intr-un singur cuvant: stricaciune, ca sa intelegem raul ce din iad s-a revarsat pe pamant si s-a raspandit printre oameni: invidie, razbunare, ura, dusmanie, certuri, si, de la Cain, ucideri.
Din mijlocul acestor josnice caderi spirituale, se mai aude si cate un suspin indurerat, doritor de mai bine. Astfel, mergand pe calea Bibliei, intalnim pe Lameh, care, la varsta respectabila de 182 de ani a nascut un fiu, caruia i-a pus numele Noe, zicand: Acesta ne va mangaia in lucrul nostru si in munca mainilor noastre, la lucrarea pamantului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu (Fac 5, 29). Da, manga-ierea copiilor buni si ascultatori este un refugiu, dar vremelnic si adesea inselator. Psalmistul, in Psalmul 126, zice: Iata, fii sunt mostenirea Domnului, rasplata pantecelui. Precum sunt sagetile in mana celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri. Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta .
Sf. Ap. Pavel da sfaturi parintilor de felul cum sa creasca copiii, in temere de Domnul, iar copiii sa cinsteasca pe parintii lor (Efes 6). Totusi, rezultatul nu totdeauna e satisfacator. Nu totdeauna parintii se bucura la batranete de osteneala depusa la cresterea copiilor lor. Semeni bun si creste rau; semeni Cuvantul Domnului si nu prinde. Dar cand nu semeni nimic? Daca nu te ostenesti sa semeni in inima lor, de mici copii, dragostea pentru Dumnezeu si de aproapele, daca nu-i inveti frica de Domnul, nu-i inveti dragostea frateasca, nici caldura adunarilor fratesti si caldura divina, cum vrei sa te cinsteasca mai tarziu? Ce roade vei culege la batranete? Care-ti va fi bucuria ostenelilor?Iata-i pe Adam si pe Eva dupa izgonirea lor din Rai, binecuvantati de Domnul, au dat nastere la fii spre man-gaierea lor. Nu putem zice ca acei copii n-au fost crescuti in temere de Domnul; dovada era credinciosia si bunatatea lui Abel si chiar propria initiativa a lui Cain de a aduce jertfa Domnului pentru pacat (Fac 4). Cine i-a semanat in inima frica de Domnul si cine l-a obligat? Totusi el produce cea mai mare durere din cate au fost vreodata, prin omorarea brutala a bunului sau frate, pe motivul ca Dumnezeu i-a raspuns dupa cum era inima lui: rea, zgarcita, cucerita de pacat. Iar parintii, in loc sa fie mangaiati, rodul ostenelilor lor au fost durerea si tristetea, plansul si amaraciunea. i vedem in taina pe mama plangand indurerata, frangandu-si inima, cautand pe Abel si mustrandu-se pe sine pentru neascultarea ei, din care curg, ca dintr-un izvor, relele in lume.
Iata, dar, ca si copiii nu totdeauna sunt mangaiere pentru parintii lor, nici macar pentru viata aceasta trecatoare. Ziarele din lume sunt purtatoare de vesti din ce in ce mai triste. Sunt tineri care ucid crud si barbar, cu usurinta cu care ai bea un pahar cu apa. Sunt neascultatori de parinti, nu-L au pe Dumnezeu, nu poarta frica nimanui, nu respecta legile statului in care traiesc, fura, desfraneaza, injura, mint, jefuiesc, ucidUnde-i mangaierea parintilor care i-au crescut si cum se vor mangaia in timpul ostenelilor pe pamantul blestemat de Domnul, cei care s-au increzut in bunatatea si in mangaierea lor?Mai tarziu, inclinatiile oamenilor s-au indreptat spre bogatie, nadajduind ca pe aceasta cale isi vor dobandi man-gaierea. Nu vorbim acum despre felul marsav in care nu putini dobandeau avutii, prin nedreptati, cum se castiga titluri inalte, functii si scaune, cum le mentin, ci ne limitam doar a spune ca nici acestea nu dainuiesc; si, cand se pierd, toata bruma ce se parea a fi mangaiere se transforma deodata in valuri ale deznadejdii, din care cei mai multi se arunca in bezna mortii, punandu-si capat zilelor.
Eclesiastul, marele cercetator al acestor lucruri, fapte si stari, ne spune ca daca bogatia se pierde dintr-o intamplare nenorocita si el nu are copil, acestuia nu-i ramane nimic in mana. Precum a iesit din pantecele maicii sale gol se va duce, asa cum a venit, si pentru munca lui el nu va primi nimic, ca sa poata lua in mana lui (Eccl 5, 13-14). Prin urmare, nici bogatia si nici pozitia sociala nu dau mangaiere, nici o perna moale pe care capul ostenit sa se odihneasca in pace, o viata linistita, bucurie vremelnica.
Daca tot ce ne ofera lumea aceasta nimic din ea nu da mangaiere, daca toate sunt desertaciune si goana dupa vant , cum zice Eclesiastul, si omul ostenit nu gaseste odihna, atunci unde-i? Unde sa fuga daca, cu timpul, toate devin de nesuportat? Oriunde ai fugi, nedezbracat de tine insuti si imbracat in Hristos e in zadar! Trebuie sa scapi de tine, de eul tau. Daca vrei sa intri-n viata trebuie intai sa mori zice poetul. Eu si tu si toti la un loc formam raul cel mare, cata vreme traim in pacat. Toate relele se nasc din viata pacatoasa. Pacatul stramosesc a generat si pacate personale, multe, multe; si se tot inmultesc cu fiecare generatie de mii si mii de ori.
Iisus Mantuitorul, Cel promis lui Adam si Eva la izgonirea lor din Rai, prorocit de toti prorocii Vechiului Testament, prin moartea si invierea Sa, prin harul Sau mantuitor si nemuritor, da posibilitate celor ce voiesc sa iasa la limanul dorit, la odihna Lui, dupa care au suspinat toti barbatii de seama ai Vechiului Testament si le-au privit de departe.
Domnul ne spune si noua prin Sfintii Sai: Eu v-am trimis sa secerati ceea ce voi n-ati muncit; altii s-au ostenit, si voi ati intrat in osteneala lor (In 4, 38).
Munca pe ogoarele Evangheliei este o datorie sfanta pentru toti acei ce din dragoste L-au primit cu adevarat pe Mantuitorul. Toti acestia au simtiri duhovnicesti, care ii indeamna spre munca aceasta, ii atrage si se simt fericiti in ea. Desi uneori silita, grea si cu mari raspunderi, munca devine usoara pentru simtirile curate si duhovnicesti, care-i fac pe cei ce se ostenesc in ea sa nu simta greul, caci prezenta harului care-i insoteste cu puteri mereu innoitoare le face munca tot mai draga, mai dorita si mai spornica. Altii s-au ostenit, iar noi ne bucuram de roadele suferintelor lor. Noi nu ne-am impotrivit inca pana la sange, nici impotriva pacatului si nici in munca de inaintare sau de aparare a cauzei Sfintei Evanghelii, cum au facut inaintasii nostri de la care mostenim aceasta sfanta comoara. Noua ne ramane sa stam fara incetare sub aceasta revarsare a Harului Divin, s-o cerem staruitor prin rugaciuni fierbinti, cu lacrimi, sa nu inceteze aceasta sfanta revarsare, sa sporeasca, sa cuprinda cat mai multe suflete, sa staruim si sa lucram in ea.
Harul lui Dumnezeu este lucrarea prin care Duhul Sfant ne uneste si lucreaza in noi, printre noi, impreuna cu noi la mantuirea noastra. De aceea se spune in...
Dac-am vrea sa prescurtam vorbirea despre tot ce a urmat, am cuprinde totul intr-un singur cuvant: stricaciune, ca sa intelegem raul ce din iad s-a revarsat pe pamant si s-a raspandit printre oameni: invidie, razbunare, ura, dusmanie, certuri, si, de la Cain, ucideri.
Din mijlocul acestor josnice caderi spirituale, se mai aude si cate un suspin indurerat, doritor de mai bine. Astfel, mergand pe calea Bibliei, intalnim pe Lameh, care, la varsta respectabila de 182 de ani a nascut un fiu, caruia i-a pus numele Noe, zicand: Acesta ne va mangaia in lucrul nostru si in munca mainilor noastre, la lucrarea pamantului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu (Fac 5, 29). Da, manga-ierea copiilor buni si ascultatori este un refugiu, dar vremelnic si adesea inselator. Psalmistul, in Psalmul 126, zice: Iata, fii sunt mostenirea Domnului, rasplata pantecelui. Precum sunt sagetile in mana celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri. Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta .
Sf. Ap. Pavel da sfaturi parintilor de felul cum sa creasca copiii, in temere de Domnul, iar copiii sa cinsteasca pe parintii lor (Efes 6). Totusi, rezultatul nu totdeauna e satisfacator. Nu totdeauna parintii se bucura la batranete de osteneala depusa la cresterea copiilor lor. Semeni bun si creste rau; semeni Cuvantul Domnului si nu prinde. Dar cand nu semeni nimic? Daca nu te ostenesti sa semeni in inima lor, de mici copii, dragostea pentru Dumnezeu si de aproapele, daca nu-i inveti frica de Domnul, nu-i inveti dragostea frateasca, nici caldura adunarilor fratesti si caldura divina, cum vrei sa te cinsteasca mai tarziu? Ce roade vei culege la batranete? Care-ti va fi bucuria ostenelilor?Iata-i pe Adam si pe Eva dupa izgonirea lor din Rai, binecuvantati de Domnul, au dat nastere la fii spre man-gaierea lor. Nu putem zice ca acei copii n-au fost crescuti in temere de Domnul; dovada era credinciosia si bunatatea lui Abel si chiar propria initiativa a lui Cain de a aduce jertfa Domnului pentru pacat (Fac 4). Cine i-a semanat in inima frica de Domnul si cine l-a obligat? Totusi el produce cea mai mare durere din cate au fost vreodata, prin omorarea brutala a bunului sau frate, pe motivul ca Dumnezeu i-a raspuns dupa cum era inima lui: rea, zgarcita, cucerita de pacat. Iar parintii, in loc sa fie mangaiati, rodul ostenelilor lor au fost durerea si tristetea, plansul si amaraciunea. i vedem in taina pe mama plangand indurerata, frangandu-si inima, cautand pe Abel si mustrandu-se pe sine pentru neascultarea ei, din care curg, ca dintr-un izvor, relele in lume.
Iata, dar, ca si copiii nu totdeauna sunt mangaiere pentru parintii lor, nici macar pentru viata aceasta trecatoare. Ziarele din lume sunt purtatoare de vesti din ce in ce mai triste. Sunt tineri care ucid crud si barbar, cu usurinta cu care ai bea un pahar cu apa. Sunt neascultatori de parinti, nu-L au pe Dumnezeu, nu poarta frica nimanui, nu respecta legile statului in care traiesc, fura, desfraneaza, injura, mint, jefuiesc, ucidUnde-i mangaierea parintilor care i-au crescut si cum se vor mangaia in timpul ostenelilor pe pamantul blestemat de Domnul, cei care s-au increzut in bunatatea si in mangaierea lor?Mai tarziu, inclinatiile oamenilor s-au indreptat spre bogatie, nadajduind ca pe aceasta cale isi vor dobandi man-gaierea. Nu vorbim acum despre felul marsav in care nu putini dobandeau avutii, prin nedreptati, cum se castiga titluri inalte, functii si scaune, cum le mentin, ci ne limitam doar a spune ca nici acestea nu dainuiesc; si, cand se pierd, toata bruma ce se parea a fi mangaiere se transforma deodata in valuri ale deznadejdii, din care cei mai multi se arunca in bezna mortii, punandu-si capat zilelor.
Eclesiastul, marele cercetator al acestor lucruri, fapte si stari, ne spune ca daca bogatia se pierde dintr-o intamplare nenorocita si el nu are copil, acestuia nu-i ramane nimic in mana. Precum a iesit din pantecele maicii sale gol se va duce, asa cum a venit, si pentru munca lui el nu va primi nimic, ca sa poata lua in mana lui (Eccl 5, 13-14). Prin urmare, nici bogatia si nici pozitia sociala nu dau mangaiere, nici o perna moale pe care capul ostenit sa se odihneasca in pace, o viata linistita, bucurie vremelnica.
Daca tot ce ne ofera lumea aceasta nimic din ea nu da mangaiere, daca toate sunt desertaciune si goana dupa vant , cum zice Eclesiastul, si omul ostenit nu gaseste odihna, atunci unde-i? Unde sa fuga daca, cu timpul, toate devin de nesuportat? Oriunde ai fugi, nedezbracat de tine insuti si imbracat in Hristos e in zadar! Trebuie sa scapi de tine, de eul tau. Daca vrei sa intri-n viata trebuie intai sa mori zice poetul. Eu si tu si toti la un loc formam raul cel mare, cata vreme traim in pacat. Toate relele se nasc din viata pacatoasa. Pacatul stramosesc a generat si pacate personale, multe, multe; si se tot inmultesc cu fiecare generatie de mii si mii de ori.
Iisus Mantuitorul, Cel promis lui Adam si Eva la izgonirea lor din Rai, prorocit de toti prorocii Vechiului Testament, prin moartea si invierea Sa, prin harul Sau mantuitor si nemuritor, da posibilitate celor ce voiesc sa iasa la limanul dorit, la odihna Lui, dupa care au suspinat toti barbatii de seama ai Vechiului Testament si le-au privit de departe.
Domnul ne spune si noua prin Sfintii Sai: Eu v-am trimis sa secerati ceea ce voi n-ati muncit; altii s-au ostenit, si voi ati intrat in osteneala lor (In 4, 38).
Munca pe ogoarele Evangheliei este o datorie sfanta pentru toti acei ce din dragoste L-au primit cu adevarat pe Mantuitorul. Toti acestia au simtiri duhovnicesti, care ii indeamna spre munca aceasta, ii atrage si se simt fericiti in ea. Desi uneori silita, grea si cu mari raspunderi, munca devine usoara pentru simtirile curate si duhovnicesti, care-i fac pe cei ce se ostenesc in ea sa nu simta greul, caci prezenta harului care-i insoteste cu puteri mereu innoitoare le face munca tot mai draga, mai dorita si mai spornica. Altii s-au ostenit, iar noi ne bucuram de roadele suferintelor lor. Noi nu ne-am impotrivit inca pana la sange, nici impotriva pacatului si nici in munca de inaintare sau de aparare a cauzei Sfintei Evanghelii, cum au facut inaintasii nostri de la care mostenim aceasta sfanta comoara. Noua ne ramane sa stam fara incetare sub aceasta revarsare a Harului Divin, s-o cerem staruitor prin rugaciuni fierbinti, cu lacrimi, sa nu inceteze aceasta sfanta revarsare, sa sporeasca, sa cuprinda cat mai multe suflete, sa staruim si sa lucram in ea.
Harul lui Dumnezeu este lucrarea prin care Duhul Sfant ne uneste si lucreaza in noi, printre noi, impreuna cu noi la mantuirea noastra. De aceea se spune in...
