SFANTUL IOAN GURA DE AUR Cat de veselitoare sunt valurile marii noastre celei duhovnicesti, mult mai, veselitoare decat cele ale marii pamantesti. Ca pe acelea le ridica neoranduiala vanturilor, iar pe acestea le stapaneste virtutea ascultara! i acelea inaltandu-se aduce multa infiorare carmaciului, iar acestea aratandu-se, da multa indrazneala celui ce graieste. Acelea inviforeaza marea, []SFANTUL IOAN GURA DE AURCat de veselitoare sunt valurile marii noastre celei duhovnicesti, mult mai, veselitoare decat cele ale marii pamantesti. Ca pe acelea le ridica neoranduiala vanturilor, iar pe acestea le stapaneste virtutea ascultara! i acelea inaltandu-se aduce multa infiorare carmaciului, iar acestea aratandu-se, da multa indrazneala celui ce graieste. Acelea inviforeaza marea, iar acestea sunt semne ale sufletului ce se veseleste. Acelea batand in stanca slobozesc vuiete nearticulate, iar acestea lovindu-se de cuvantul invataturii scot glasuri dulci. i adierile zefirului inchipuiesc pe uscat valurile marii, cand prin tarini apleaca si ridica varfurile spicelor.

Cu toate acestea, valurile duhovnicesti sunt mult mai veselitoare decat frumusetea tarinilor. Ca nu adierile zefirului, ci darul Duhului a ridicat sufletele voastre si le-a infierbantat cu focul acela despre care zice Hristos. Foc am venit sa arunc pe pamant si cat as vrea sa fie aprins (Le. 12, 49). Pe acesta il vad aruncat si aprins in sufletele voastre. i de vreme ce frica lui Hristos a aprins atatea faclii intru voi, veniti dar acum sa agonisim untdelemnul invataturii, ca lumina noastra sa tina multa vreme.

Vremea postului se apropie de acum spre sfarsit. Deci vremea postului se grabeste catre sfarsit si corabia la liman priveste. Dar ceea ce se cauta nu este a veni la liman, ci a nu trage corabia lipsita de marfa si de castig. i va rog pe toti si va poftesc, ca fiecare sa-si cerceteze in constiinta sa folosul obtinut din post; si de va afla castig mult, sa adauge la negustorie, iar de nu va afla nimic adunat, s-o intrebuinteze, vremea cealalta care a mai ramas la negustoria duhovniceasca. Cat timp este targul, sa negustorim cu mare castig si apoi sa plecam, ca nu cu mainile goale sa ne aflam. Sa nu suferim in zadar osteneala postului, si sa pierdem si plata lui, ca se poate sa ducem si osteneala postului si sa nu luam nici plata lui.

Cum ? Cand de bucate ne departam, dar de pacate nu ne lepadam. Cand carne nu mancam, dar mancam casele saracilor. Cand nu ne imbatam cu vin ci cu pofta cea rea. Cand toata ziua stam nemancati, dar o petrecem in privelisti desfranate. Iata osteneala postului, dar plata lui nicaieri. Nu catre voi imi este cuvantul, caci stiu ca sunteti curati de pacatul acesta, dar si eu ca si cei necajiti, cand lipsesc vinovatii, slobozesc mania peste cei ce sunt de fata. Ce folos ai daca postind mergi la privelistile faradelegii, intri in scoala desfranarii si in gimnaziul cel slobod al inversunarii si stai pe scaunul pierzatorilor? Caci scaun al pierzarii, gimnaziu, al inversunarii si scoala a desfranarii si nu vei gresi daca-l vei numi cu toate numirile cele de rusine este locul de comedie, locul cel prea rau si plin de toate felurile de boli, cuptorul cel babilonesc.

Caci ca intr-un cuptor baga diavolul cetatea, il aprinde de jos, nu punand catran, nici calti, nici smoala, ci cele mai rele decat acestea, vederi desfranate, cuvinte de rusine, versuri urate si desfranate, cantece pline de toata rautatea. i cuptorul acela l-a aprins maini paganesti, iar pe acesta il aprind ganduri mai nebune decat paganii. Mai cumplit este acesta decat acela, pentru ca si focul este mai cumplit, ca nu arde firea trupurilor, ci vatama sanatatea sufletului si ceea ce este mai cumplit, ca cei ce se ard nu simt. Ca de ar fi simtit n-ar slobozi rasete pentru cele ce se fac acolo. Deci aceasta este rautatea cea cumplita, cand cineva fiind bolnav, sa nu stie ca este bolnav, ci arzandu-se cu ticalosie sa nu simta arsurile.

Care este folosul din post cand trupul il opreste ele la hrana cea legiuita, iar sufletului ii dai ca hrana, faradelegea ? Cand petreci acolo toata ziua, vazand firea omeneasca purtandu-se cu necuviinta ? Ca desfranare si preadesfranari vad si hule aud, ca si prin ochi si prin urechi sa intre boala in suflet. Deci care este folosul postului, cand sufletul se hraneste cu uncie ca acestea ? Cu care ochi vei vedea pe femeia ta dupa privelistea aceea ? Cu care ochi iti vei vedea fiul ? Cu care pe sluga si cu care pe prieten? Ca fiind nevoie sa spui cele ce s-au facut acolo, te vei necinsti sau vei tacea afundandu-te in rusine.

Dar de aici nu te reantorci asa, caci vei putea acasa, cu toata indrazneala, sa povestesti toate cele ce s-au grait: cuvintele cele proorocesti, dogmele cele apostolesti, legile cele stapanesti; toata masa faptelor celor bune s-o pui inainte, si pe femeie mai inteleapta s-o faci cu povestirile cele de aici, pe fiu mai priceput, pe sluga mai cu dragoste, pe prieten mai cu prietesug si chiar pe vrasmasul tau il vei pleca sa strice si sa inceteze vrajba.

Vezi ca invataturile acestea sunt pretutindeni mantuitoare, iar auzurile acelea nefolositoare. Deci care este folosul postului, spune-mi, cand cu trupul postesti, iar cu ochii prea-desfranezi? Ca prea-desfranare nu este numai lipirea sau impreunarea trupului, ci si privirea desfranata. Care este folosul cand vii aici si mergi si acolo? Eu invat, iar acela strica. Eu pun doctorii, iar acela creste suferinta. Eu sting vapaia firii, iar acela aprinde vapaia poftei. Care este folosul, spune-mi, cand unul zideste si altul strica? Ce folos au? Fara numai ca se ostenesc in zadar. Deci dar nu aici si acolo, ci numai aici sa petrecem cu folos, nu in zadar si in desert, nici spre osanda.

Cand unul zideste si celalalt strica ce folosesc? Fara numai ca se ostenesc. Cu toate ca multi ar fi cei ce zidesc, dar mainile multe ale celor ce zidesc sunt biruite de usurinta risipirii. Mare rusine este cu adevarat vazand tineri si batrani alergand la acest fel de priveliste. Ci o de ar fi raul numai rusinea! Cu toate ca nici aceasta nu este ingaduita, la un barbat liber. Dar pana la rusine este raul, care aduce pedeapsa si osanda mare. Toti cei ce sunt acolo se prind in pacatul prea-desfranarii, nu ca se impreuna cu femeile cele de acolo, ci privesc la ele cu ochi desfranati. Ca si acestia sunt vinovati de pacatul prea-desfranarii, nu va voi spune cuvantul meu, ca sa nu-L defaimati, ci va voi citi legea dumnezeiasca.

Ce zice dumnezeiasca Scriptura?,,Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu savarsiti adulter. Eu insa va spun voua : Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit prea-desfranare cu ea in inima lui (Mt. 5, 27-28). Ai vazut pe prea-desfranat ? Ai vazut pacatul implinit? i ceea ce este mai cumplit este ca prea-desfranatul fiind prins in pacat, nu se va judeca pentru prea desfranare, la judecata omeneasca, ci la cea dumnezeiasca unde chinurile sunt fara sfarsit.

Tot cele ce priveste la femeie pentru a o pofti, a prea-desfranat cu ea in inima sa. Nu numai boala, ci si radacina bolii o taie. Radacina prea-desfranarii este pofta cea pacatoasa. Pentru aceea nu numai prea-desfranarea se pedepseste, ci si pofta, maica ei. Asa si doctorii fac, nu stau numai impotriva bolilor, ci si impotriva radacinilor lor. i de vor vedea ochii bolnavi, curgerea cea rea o opresc de sus de la tample. Asa face si Hristos. Patima cumplita a ochilor sufletesti este prea-desfranarea.

De aceea de acolo a oprit curgerea pacatului cu frica Legii. i nu numai pentru preadesfranare a dat pedeapsa, ei si pentru pofta. Cel care a privit cu pofta spre femeie a pacatuit cu ea in inima sa. Deci inima fiind stricata, ce folos mai este de celelalte parti ale trupului ? Ca precum de vom vedea la copaci inima mancata, aruncam cealalta parte, tot asa si la om, cand aceea se va pierde, zadarnica mai este sanatatea trupului. Vizitiul a pierit si a cazut, in zadar mai alearga caii.

Pretentioasa este Legea si are multe sarcini, dar mari sunt si cununile, caci cele cu osteneala aduc mari rasplatiri. Iar tu nu lua aminte Ia osteneala, ci cugeta la rasplatire, caci asa se petrece si cu lucrurile vietii acesteia. Daca vei cauta la osteneala lucrului, iti va fi greu si dificil, iar de vei cauta la rasplatire, iti va fi usor si lesnicios. Asa si corabierul de va privi numai la valuri, niciodata nu va trage corabia din liman, dar privind mai inainte la rasplata negustoriei, se avanta in noian nemarginit. La fel si ostasul daca se va gandi numai la rani si la taieturi, niciodata nu se va inrola in armata. Iar daca mai inainte de rani va cugeta la semnele cele de biruinta si la biruinta, va alerga la ostire ca la o gradina, caci cele grele, se fac usoare, cand nu cugetam la osteneala indeplinirii lor, ci luam aminte la rasplatirile lor.

Daca voiesti sa cunosti cum cele din fire grele se fac usoare, asculta pe Pavel, zicand: Pentru ca necazul nostru de acum, usor si trecator, ne aduce noua, mai presus de orice masura, slava vesnica covarsitoare (2 Cor. 3, 17). Nedumerire este ceea ce s-a zis. Daca e necaz, usor? Caci acestea sunt potrivnice. Dar a dezlegat nedumerirea, prin cele spuse mai pe urma. Cum? Nu privind la cele ce se vad, ci privind cununa, a facut usoara nevointa. A aratat darul si a mangaiat sudorile.

Deci si tu, cand vei vedea femei stralucind la fata, luminate de podoabe si vei simti pofta zadarandu-te si sufletul poftind, priveste la cununa ce te asteapta sus si vei birui pofta acestei priviri. Ai vazut pe o roaba ca si tine, pune-ti in minte pe Stapanul si vei face negresit sa inceteze boala. Caci daca copiii mergand dupa dascalul lor, nu se raspandesc, nu iau aminte la desertaciuni, nu casca gura in zadar, cu mult mai vartos tu, de vei vedea cu gandul pe Hristos ca sta de fata, nu vei patimi nimic de acest fel.

Cel ce cauta la femeie pentru a o pofti, iata a preadesfranat cu ea in inima sa. Cu dulceata de multe ori citesc invataturile Legii. O, de ar fi fost cu putinta sa graiesc acestea catre voi toata ziua. Dar mai ales nu catre voi, ci catre cei ce sunt vinovati si supusi pacatelor. Dar si catre voi, ca sa va intariti, iar cai ce sunt in boala sa se intoarca intru sanatate. Cel ce priveste la femeie pentru a o pofti, iata a preadesfranat cu ea in inima sa. De ajuns sunt cuvintele acestea sa curateasca putrejunea pacatului. Dar iertati, rana curatim. Iar cel ce curateste rana, este nevoit sa puna si doctorie amara. i cu cat veti suferi cuvintele, cu atat mai mult se va curati rugina.

Caci precum firea focului, petrecand tot mai mult cu aurul, mai bine mistuieste rugina, asa si frica pricinuita de aceste cuvinte, cu cat va petrece mai mult timp in mintea voastra, cu atata va curati mai bine tot pacatul inversunarii. Deci sa curatim aici mintea voastra cu cuvantul invataturii ca un foc, ca sa nu fim siliti sa o curatam cu focul gheenei. Caci pe sufletul cel ce se duce de aici curat, nu-l va vatama focul acela, iar pe cel ce se duce de aici cu pacate, il va arde focul acela. Ca focul va lamuri ce fel este lucrul fiecaruia (I Cor. 3, 13). Deci sa ne curatim aici fara de durere, ca sa nu o patimim acolo cu durere.

Din toate cate spui, vei zice, se arata ca Legea este plina de osteneala. Dar ce, oare Dumnezeu cele cu neputinta ne porunceste ? Ba nu. Astupa-ti gura si nu prihani pe Stapanul. Ca nu este acesta chip de indreptare, ci adaugirea unui pacat mai greu decat cel dintai. i ca cei mai multi din pacatosi le este in obicei sa invinuiasca pe Stapanul, asculta:,,A venit acela caruia i se incredintase cinci talanti si a adus alti cinci. A venit si cel caruia i se incredintase doi talanti si a adus alti doi. A venit si cel: caruia i se incredintase un talant si fiindca alt talant nu avea sa aduca, in locul lui a adus invinuire. Cum? Doamne, Te-am stiut ca esti om aspru (Mt. 25, 24). O, nemultumire si nerecunostinta a slugii. Nu se multumeste cu pacatul, ci aduce si invinuire asupra Stapanului. Seceri de unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai risipit .

Asa si in viata aceasta, cei ce nu lucreaza nici un lucru bun, invinuiesc pe Stapanul, adaugand pacate la rautatile lor. Deci sa nu invinuiesti pe Stapanul, ca n-a poruncit cele cu neputinta. Voiesti sa cunosti ca n-a poruncit cele cu neputinta ? Multi au implinit aceste porunci. i daca ar fi fost ele eu neputinta de implinit, n-ar fi trecut peste ele din libera lor voie. N-a poruncit feciorie, dar multi o traiesc. Nu a poruncit neagoniseala, dar multi se leapada de cele ale lor, prin fapte aratand si marturisind implinirea cu usurinta a poruncilor Legii. Nimeni n-ar fi trecut peste acestea, de n-ar fi fost lesnicioase cele poruncite.

N-a poruncit feciorie, ca cel ce porunceste feciorie, sub sila legii il aduce pe cel ce nu voieste s-o indeplineasca. Iar cel ce sfatuieste, lasa pe ascultator ca un stapan sa. aleaga. Pentru aceasta si Pavel zice: Cat despre fecioare, n-am porunca de la Domnul. Va dau insa sfatul meu (I Cor. 7, 25). Vezi ca n-a dat porunca, ci sfat. Vezi ca n-a poruncit, ci a indemnat. i mare este deosebirea; una este a obligatiei, iar cealalta a vointei. Nu poruncesc, zice, ca sa nu ingreuiez, ci sfatuiesc si indemn, ca sa atrag.

Asa si Hristos, n-a zis ca toti sa pazeasca fecioria, ca de ar fi poruncit ca toti sa pazeasca fecioria si ar fi facut lege din acest sfat, cel ce n-ar fi pazit-o ar fi fost pedepsit cu pedepse mari, iar cel ce ar fi indeplinit-o nu ar fi dobandit multa cinste, precum dobandesc cei ce acum o savarsesc. Ai vazut cum Puitorul de lege ne cruta pe noi? Cum poarta grija de mantuirea noastra ? Oare nu putea sa o faca si pe aceasta porunca, si cei ce pazesc fecioria sa se cinsteasca, iar cei ce n-o pazesc sa se pedepseasca? Dar ar fi...