Duminica, 9 noiembrie, am primit de la fiica lui Titus aceasta telegrama zdrobitoare: Tata mort, inmormantarea marti. Lia. Ceva ca o sabie aprinsa mi-a strapuns inima prin aceste cuvinte. E oare adevarat? Chiar atat de repede? De aici mai departe voi scrie totul sub forma de jurnal, dupa insemnarile mele: Luni, 10 noiembrie 1975 Plec []Duminica, 9 noiembrie, am primit de la fiica lui Titus aceasta telegrama zdrobitoare:Tata mort, inmormantarea marti. Lia.

Ceva ca o sabie aprinsa mi-a strapuns inima prin aceste cuvinte. E oare adevarat? Chiar atat de repede?De aici mai departe voi scrie totul sub forma de jurnal, dupa insemnarile mele:Luni, 10 noiembrie 1975Plec spre Sibiu cu ce voi putea gasi la indemana. Ieri i-am dat telegrama fratelui Moise, sa vina si el. As vrea sa-i instiintez macar si pe cei din Hunedoara si din Simeria, dar cred ca sibienii, care ii anunta despre orice, ii vor anunta si despre aceasta. Macar atata vor face si ei. Nu se poate sa nu-i anunte pe hunedoreni.

Am calatorit foarte greu, cu etape scurte si cu asteptari lungi. Am ajuns numai dimineata.

Marti, 11 noiembrieIn gara din Sibiu n-am mai gasit pe nimeni, decat pe fratele Moise cu inca trei frati din Arad.

Am mers grabiti la locuinta familiei.

Intr-adevar, in casa era sicriul descoperit. Pe fata fratelui Tit se asezase chipul linistit al vesniciei, in care trecuse cu atatea planuri frante dintr-o data.

Ne-am asezat la capataiul lui cu o lumanare arzand, cu inima arzand, cu lacrimile arzand, cu rugaciunea arzand, cu amintirile arzandO, cate duce cu el in mormant si acest mult incercat fiu al Parintelui Iosif!Suferintele care au incercat atat de mult viata tatalui sau l-au insotit si pe el inca de la inceput. Ca pe o mare puternic agitata i-a fost toata calatoria scurta a vietii sale pamantesti.

Iar acum a ajuns atat de grabnic la capat, ducand cu el atatea amanunte de care am fi avut multa nevoie la istorisirea aceasta pe care o scriu.

Nu a avut timp sa-mi dea nici el decat putin din cat avea. i cateva scrisori cu despartirea lui Viorel, din 1936, cu ceva din amintirile sale despre ultimele clipe ale Parintelui Iosif, din noaptea mortii sale. i cam atat. Am mai aflat, ca prin minune, de la el cateva scrisori de demultDupa plecarea noastra de la Tit, din spital, din 30 octombrie, el a mai stat acolo cateva zile, apoi, simtindu-se mai bine, a venit acasa.

Dar in 7 noiembrie i s-a facut rau si a cazut dintr-o data pe scari. A fost dus din nou la spital, de-abia respirand.

In noaptea spre 8 noiembrie a avut a doua criza, care l-a sufocat. N-a mai putut respira.

Asa a trecut in vesnicie, dintr-o data.

Autopsia a dovedit ca doua cheaguri de sange pornite din tromboflebita lui de la picior, se oprisera in plamani, blocandu-i respiratia. Unul in data de 7, cand a cazut pe scari, altul in 8, la spital.

Asa a fost sfarsitul vietii pamantesti a lui Tit, fiul Parintelui Iosif. N-am gasit nicaieri un loc potrivit de inmormantare pentru el! ne zise plangand Jenica, sotia lui.

Am cerut autorizatie sa-l putem ingropa peste taticu , in acelasi mormant. Aici se obisnuieste asa ceva. i acum, acolo la cimitir, au si inceput sa sape. Ce bine ca ati venit! Nu mai avem pe nimeni care sa ne ajute la nimic. Cei de aici din Sibiu, nici unul n-a venit sa ne intrebe ceva macar. Ne ducem noi, am zis eu, sa vedem ce este acolo la cimitir! i am plecat impreuna cu fratele Moise si cu fratii din Arad.

Plouase atat de mult in toamna asta si in...