Cuvant la Duminica a 8-a dupa Rusalii: i luand cele cinci paini si cei doi pesti, cautand la cer, a binecuvantat si, frangand, a dat ucenicilor painile, iar ucenicii poporului (Matei 14, 19) Socoteste milostenia nu ca o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un castig, caci tu dobandesti prin []Cuvant la Duminica a 8-a dupa Rusalii: i luand cele cinci paini si cei doi pesti, cautand la cer, a binecuvantat si, frangand, a dat ucenicilor painile, iar ucenicii poporului (Matei 14, 19)Socoteste milostenia nu ca o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un castig, caci tu dobandesti prin ea mai mult decat ai dat. Tu dai paine si dobandesti viata cea vesnica; tu dai haina si dobandesti vesmantul nemuririi; tu ingaduiesti locuirea sub acoperamantul tau si dobandesti imparatia cerului; tu dai cele trecatore si primesti in locul lor cele ce traiesc in veci.

Cand este vorba de a avea lucruri trecatoare, pamantesti, cu pret ieftin, atunci noi suntem sarguitori si ravnitori, dar cand noi putem sa ne agonisim asa de usor cele netrecatoare si vesnice, intarziem si ne trandavim.

Cand omul de la tara pune samanta in pamant, si prin aceasta pierde la vedere din avutul sau, el totusi nu se intristeaza si nu socoteste aceasta o pierdere, ci folos si castig. Dar tu, care trebuie sa semeni un ogor mult mai nobil si mai roditor si sa dai banul tau lui Hristos Insusi, te impotrivesti, esti greoi si te dezvinovatesti cu saracia ta.

Da deci saracilor, pentru ca atunci cand vreodata tu insuti nu vei putea sa vorbesti pentru tine, mii de buze sa vorbeasca in locul tau si milostenia sa fie mijlocitorul tau; caci milostenia este banul de rascumparare pentru sufletele noastre. Noi ajutam pe cel nevoias, si prin aceasta impacam pe Cel Preainalt. De aceea stramosii nostri au pus pe saraci la usile bisericilor, pentru ca privirea lor sa miste la compatimire si pe cei mai nesimtitori si mai neiubitori.

Caci unde sta un card de batrani garboviti, inveliti in zdrente si cu toate semnele mizeriei, abia in stare a se ridica printr-un toiag, adeseori lipsiti de vederea ochilor, sau in tot trupul schiloditi, cine ar putea fi asa de invartosat, ca piatra si fierul, incat sa poata ramane nemiscat si nesimtitor de varsta acelora, de slabiciune, de orbire, de saracie si mizerie? De aceea stau ei inaintea usilor noastre, si mai mult prin privirea lor, decat prin cuvinte, indeamna la binefacere pe cei ce intra.

De aceea, niciodata sa nu te duci la rugaciune fara milostenie, si daca te vei obisnui cu aceasta, nu te vei mai departa de acest obicei vrednic de toata lauda, nici de bunavoie, nici silit. Iata, chiar rugaciunea si postul ne lipsesc de putere, daca sunt fara milostenie. Postul nu se ridica la cer, daca nu are de sora milostenia.

Tot asa, milosteniile sunt aripile rugaciunii si daca nu dai milostenie, rugaciunea ta nu poate zbura la inaltime. Intre amandoua trebuie sa domneasca o stransa legatura si unire, precum si ingerul a zis catre Cornelie: Rugaciunile tale si milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, inaintea lui Dumnezeu (Fapte 10, 4).

Dar poate tu vei zice: Cum pot eu sa dau milostenie, cand insumi sunt sarac? . In adevar, tocmai cand esti sarac poti face aceasta, de multe ori chiar mai bine. Adica, bogatul adeseori este beat si bolnav, ca de friguri, de multimea banilor sai si are o iubire nesatioasa catre avutie si totdeauna voieste a inmulti ceea ce are.

Dar cel sarac este slobod de aceasta boala, si tocmai pentru ca el nu o cunoaste, cu atat mai usor va impartasi dintru ale sale altuia. Milostenia nu se judeca dupa masura posibilitatii, ci dupa vointa cea buna. De aceea, vaduva din Evanghelie, cu cei doi dinari ai sai, a intrecut pe cei bogati (Marcu 12, 42); iar alta vaduva, cea din Sarepta, a primit pe omul lui Dumnezeu, Ilie, desi avea numai o mana de faina intr-o oala si putin untdelemn intr-un ulcior (III Regi 17, 12). i niciuna dintre acestea nu au fost oprite de saracie de la aceasta fapta buna. Asadar, nu aduce pricini de prisos si nefolositoare, caci nu se cer daruri mari, ci numai multa bunavointa.

Milostenia nu se pretuieste dupa marimea darului, ci dupa socotinta cea buna a datatorului. Tu esti sarac, da; cel mai sarac dintre oameni. Dar nu esti mai sarac decat vaduvele acelea, care atat de mult au intrecut pe cei bogati. Poate nu ai tu insuti cele de trebuinta, dar nu esti mai nevoias decat pomenita vaduva, care, desi se afla la marginea saraciei, asteptand moartea si inconjurata de un card de copii, totusi n-a crutat merinda sa cea mica, si pentru aceea, in saracia ei, a castigat o bogatie nemasurata, a prefacut acel pumn de faina al sau intr-un hambar mare, ulciorasul intr-un butoi si putinul sau intr-un izvor imbelsugat.

Insa cat de mult trebuie sa dai? Da cat poti da. De ai un ban, cumpara cu dansul cerul, nu pentru ca cerul este asa de ieftin, ci pentru ca Dumnezeu este asa plin de iubire. Dar daca tu nu ai macar un ban, atunci da un pahar de apa rece, caci cel ce va adapa pe unul dintre acesti mici numai cu un pahar de apa rece, nu-si va pierde plata sa (Matei 10, 42).

Adu-ti aminte numai de rasplatirea cea slavita si mare a milosteniei. Solomon zice: Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu (Pilde 19, 17). Adica, fiindca cei bogati nu imprumuta bucurosi banii fara o indestulatoare chezasie si siguranta, si in multe chipuri fiind inchisi spre compatimire, umbla numai dupa castig, de aceea insusi Dumnezeu Se da amanet si chezas pentru cei saraci. Increde-te in Mine, zice El, imprumuta-Ma pe Mine; Eu iti voi intoarce insutit ceea ce tu dai saracilor .

Asadar, eu Te imprumut pe Tine, Doamne, cand dau milostenie saracilor. Dar cand imi vei reintoarce Tu mie aceasta? El va face aceasta atunci cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga si va zice celor de-a dreapta Sa: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia care este pregatita voua de la intemeierea lumii. Ca am flamanzit, si Mi-ati dat de am mancat; am insetat, si Mi-ati...